Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘frankfurt’


Valea Rhine-ului e un  sirag de Heidelberg-uri mai micute. Norocul nostru a fost ca ceata se mai risipise cind am ajuns la locul cu pricina. Asa ca am putut admira din virful unui deal, unde neamtul trintise un fel de  „Mama Russia” din bronz , peisajul incintator al vaii Rhine-ului. Cind am coborit, n-am mai luat-o cu autocarul ci de-a dreptul cu telescaunul peste paduri si vii. 

2009 - bucuresti, frank furt 388

Dar cind astea s-au terminat, am luat-o si prin casele oamenilor de la poalele dealului. Adica nu chiar prin case, dar la doi, trei metrii de terasele lor. Pentru turist e placut, cu atit mai mult cu cit casele sunt curate si ingrijit aranjate, dar nu stiu cum o fi pentru proprietari sa le apara parasutisti pe la geamuri toata ziua, guten tag. Dupa ce-am coborit din pomi, am poposit la un restaurant sa alimentam rezervorul. Evident ca i-am mai tras un schweinshaxe si un vin rosu, dupa care am luat-o spre chei de unde ne-a preluat vaporasul pentru o plimbare de-a lungul riului.

2009 - bucuresti, frank furt 441

Cum ceata se ridicase, am  profitat pentru a mai trage citeva poze, dar din interior, unde nu-mi tremura mina si nu-mi ingheta capul. Plimbarea a fost foarte relaxanta iar vinul servit, daca ar fi fost si fiert, ar fi mers de minune cu frigul de afara. 2009 - bucuresti, frank furt 447

Este incredibil cite castele au putut ridica nemtii astia de-a lungul Rhine-ului. Se pare ca imobiliarele cu water view erau la mare pret inca de pe atunci. Or fi fost si ratiuni strategice la mijloc, dar peisajul chiar face toti banii. Cu toate ca  aceste fortarete, greu de accesat, sunt interesante prin locatie,  arhitectura si multitudine, marea atractie a Rhine-ului ramine un cataroi impadurit pe care nu se afla nimic altceva. Dar se pare ca legendele impresioneaza mai mult decit toata salba de castele. Stincii respective-i spune Loreley, iar legenda povesteste cum ca pe stinca asta era o tipa tare, care cinta de-i zapacea de cap pe navigatori. Astia de zapaciti ce erau, dadeau cu ambarcatiunea-n stinca si se duceau dracu spre adincuri. E adevarat ca in acel loc apa are adincimea cea mai mare, vreo 25 de metrii, dar chestia cu song-ul e trasa de par. Dar asta pina am vazut statuia don’soarei Loreley, care se pare ca umbla goala pusca. Ehei, Loreley, kleine deutche curvulitzen, acum inteleg  eu cum stau lucrurile.  Initial am crezut ca ai fi dotata cu vreun organ care emite sunete intr-o banda de frecventa naucitoare, dar de unde?  Cum vedeai vreun vaporas, cum te-apucai sa topai goala-n virful stincii si sa croncanesti tot felul de  ich liebe dich-uri ademenitoare, de le pocneau saracilor marinari conductele-n corp din cauza presiunii arteriale.  

2009 - bucuresti, frank furt 444

Lasind gluma la o parte, hai sa-i ascultam din nou pe Ritchie Blackmore si pe Candice Night cu „Loreley”

Dupa cruise, ne-am ritornerat la o degustare de vinuri in taverna de mai jos. Ghidul, simpatic si curvar, a tot facut glume in directia mea, cu bataie spre sotie. La inceput am ris cu totii, ha, ha, ha! pina la un moment dat cind lui i-a pierit risul, coplesit de banuieli. Si iata de ce. Cind sa intram la degustari, mai baga o gluma „You guys can go for wine tasting, while I’m taking Papa’s wife for a walk. Ha, ha, ha!!!” E si atunci i-am bagat-o si eu sa-l satur „Well, I hope you know what you are doing, as HE, my wife,  didn’t have the sex change surgery done yet” Tipul, cel din poza de mai jos,  s-a blocat pret de trei secunde, uitindu-se neincrezator spre nevasta-mea. Cind am vazut ca-si revine, am inceput eu sa rid si ceilalti o data cu mine. Lui insa cred cai trecuse cheful, ca a intrat circumspect in restaurant fara sa scoata vreun zimbet. Oricum, cind ne-am despartit i-am dat 10 euro tip. Merita, comentariile lui fusesera in general dragute, antrenante si bine documentate.

2009 - bucuresti, frank furt 449

In drum spre Frankfurt  am mai oprit la un souvenir shop de unde mi-am tras o halba pe care am pus-o la loc de cinste, in bucatarie. A si sa nu uit, inainte de-a parasi Frankfurt-ul m-am mai ales si cu un „Strict secret” al lui Baldessarini. Bai va spun drept, miroase de li se defaceau femeilor picioarele cind treceam pe linga ele. Noroc ca nu eram singur, altfel as fi riscat sa fiu abuzat sexual in mijlocul strazii.

Read Full Post »


Priveam in jos si nu ma mai saturam.  Un lied de culori pe care toamna il cinta la intimplare peste padurile Frakfurtului. Mai frumos de atit nu avea cum sa inceapa scurtul nostru periplu teuton. Nu mi-am dorit niciodata sa vad Germania. De ce? Nici macar nu m-am intrebat vrodata, doar o impingeam mereu spre fundul listei „de vizitat”  In fine, aterizam si sarim in primul taxi. „La Everest birjar!” si mercedesul o lua la vale printre aceleasi paduri in care mintea-si gaseste odihna iar ochiul, incintarea. Cum soferul stia engleza cam cit stiam eu germana, am calatorit in liniste admirind cam tot ceea ce vedeam intr-o profunda necunostinta. De fapt acea zi avea sa fie un fel de roller-coaster pentru noi. Primul lucru care m-a frapat a fost locatia hotelului. O zona exclusiva unde nu vedeai decit nemti… de origine persana. E, la asta nu prea ma asteptasem eu, dar cum nici noi nu eram cine stie ce canadieni pursinge, am decis sa trecem constatarea la „amanunte neglijabile”  Hotelul nou, mic, cochet si foarte curat, ne-a realimentat tonusul terfelit de urmasii lui Darius. Pe usa camerei trona un semn cu fumatul oprit care ne-a bucurat. Dar cind am intrat, ne-a trasnit o putoare de tigari de m-am intrebat pe loc daca nu cumva semnul fusese initial pe dinauntrul usii, intrucit pe culoar mirosea doar a detergenti. Camera in schimb era curata si foarte spatioasa, cu mobilier nou si oarecum sic, iar geamurile imense dadeau in parcul cu platani din fata hotelului. Am lasat geamurile

2009 - bucuresti, frank furt 116

 larg deschise pentru a polua putin atmosfera parcului si am tuns-o in oras. De la hotel pina in centru era doar un sfert de ceas de mers pe jos si l-am facut bucurosi, determinati sa dam jos berbecutul cu care ne giftuise Mircione. Dupa ce am ratacit fo doua ore printre blocuri si magazine, placut impresionati de tot ce am vazut, am ajuns la Opera, care aducea putin cu cea a Parisului, dar cu vreo doua size-uri mai slabuta si fara ornamente sclipitoare.

2009 - bucuresti, frank furt 283

De acolo am cotit-o pe  Goethestraße, un fel de Fifth Avenue al Frakfurtului. Cum magazinele erau inchise la acea ora, n-am produs nicio avarie cartilor de credit. Dar nu acelasi lucru se-ntimpla si cu restaurantele care-ti imbiau olfactivul si glandele salivare cu mirosuri de pe intreg mapamondul. Cum eram darimati ca zidul Berlinului, de oboseala si foame, am luat rapid hotarirea sa atacam preparatele specifice locului. Ceea ce pot spune e ca nemtilor le lipsesc papilele gustative. Sa de-a dracu-n el de porc si-n ei de cirnati daca aveau vreun gust. Cine-a mai auzit de cotlet de porc fiert?  Iar varza lor murata e o acreala care-ti sterpezeste dintii instantaneu si-ti lasa si-un polonic de zeama in farfurie de-ti transforma comanda intr-o ciorba de varza cu o fiertura de porc si cartofi prajiti. E, la asa meniu, iti cam vine sa te frankfuti pe ea de gastronomie.

2009 - bucuresti, frank furt 330

Si daca tot eram pornit pe incercari, am luat si un vin de mere, specialitatea locului. Ei bine, asta mi-a placut. Bun nene! Iti lasa in gura o aroma de ciorapi nespalati care te lesina de placere. Cum prima inghititura a fost si ultima, paharul a ramas plin ceea ce l-a ofensat pe ospatar, banuid cam ce sentimente nutresc fata de traditia lor vinicola. In acelasi timp, cirnatul sotiei (ca de, ce era sa comande o femeie?) arata ca puta unui albinoid dotat. Dar al dracu cirnat, n-avea pic de viata-n el. Spelb si inatractiv de nu-ti venea sa-l bagi nici in gura, nici in cur. Pina la urma, cu chiu cu vai am reusit sa mestecam cite ceva din laturile alea nemtesti si sa plecam spre casa. In drum m-am oprit la o dugheana si mi-am luat un vin frantuzesc, din struguri, care sa-mi schimbe gustul de varza murata si bocanci de caporal pe care inca-l mai simteam in gura. Dar ca sa nu credeti cumva ca Germania se rezuma la un menu  cazon, am sa va spun ca am mincat si lucruri mincabile, ca de exemplu, sendvisuri, strudele, rasoale de porc deep fried si tartaruri.

2009 - bucuresti, frank furt 305

Dupa „ospat” ne-am intors la  hotel, unde am tras un dus, o gargara prelungita cu vinul frantuzesc, alunecind  apoi cu muschiuletii-n flacari pe patul rece ca bancile parcului de sub fereastra. Dupa un somn fara vise, va urma Frankfurt (part2).

Read Full Post »