Imnul … unora (nu-i stiu, dar sunt sigur ca exista)

Read Full Post »

Obscurantismul luminat

De-a lungul si de-a latul vietii, am avut ocazia sa discut cu multa lume informata. De la ei am aflat pina si ce e imposibil de aflat, si anume ca oamenii, adica noi, ne ducem viata pe doua planuri independente unul fata de celalalt. Cu alte cuvinte, psihicul sau sufletul sau cum vreti voi sa-l numim, ar continua sa existe si dupa moartea totala a corpului. Astfel creindu-se un stoc de suflete care, spun tot ei, ar fi distribuite in mod aleator noilor nascuti prin asa-zisul proces de reincarnare.

Pina aici ne-am cam luminat, vreau sa spun dumirit, dar zic sa ne dumirim in continuare si sa vedem in ce fel ne mai poate lumina, obscurantismul. Pe scurt, corpul e dependent de suflet, doar sufletul e independent in raport cu corpul. Deci, toate corpurile umane sunt obligate sa adaposteasca un suflet care nu le apartine. Un suflet care a apartinut in trecut si altor fiinte umane sau care, dupa alti „clarvazatori” a apartinut diverselor forme de viata cunoscute, cu exceptia plantelor. Interesant e, ca desi, spun ei, sufletul se poate reincarna si in alte forme de viata, tot ei vin si spun ca doar oamenii sunt posesori de suflet, afirmatii care se cam bat cap in cap, ca berbecii.

Mai departe, ca povestea e mult mai pasionanta decit orice Joule Verne care v-a trecut prin mina. Deci, dupa asa zisul purgatoriu sau judecata de apoi, sufletele sunt indrumate spre destinatii diferite. Dar sa nu credeti ca judecata e complicata, ca aia n-au timp de vrajeli avocatesti ca pe Pamint. Nooo. Acolo e simplu. Crezi in Barosan, o iei in sus. Nu crezi in Barosan, o iei in jos. Adica ce poate fi mai simplu de-atit? Bun, asadar sufletele ajunse-n iad, spun „cunoscatorii”, vor fierbe-n oalele cu catran pe tot restul vietii lor … moarte si intrucit asta le e osinda, n-au cum sa se mai reincarneze si vor ramine pe mai departe sa dea gust bun catranului. Altfel spus, alea se duc dracu si la propriu si la figurat.

Si uite asa ramin disponibile pentru reincarnare numai „premiantele”. Dar asta ar conduce la concluzia ca toti oamenii in viata au suflet bun, pentru ca de-a lungul miilor de ani, sufletele pacatoase au ars in iad si numai cele virtuase au ramas sa insufleteasca noii nascuti. Pai si atunci, de ce ne mai sperie astia cu iadul lor? Vai ce fiori ma strapung la gindul ca am suflet bun si voi sfirsi in rai! Totodata si in mod firesc, se poate spune ca toti criminalii sunt buni la sufet, intrucit sufletele pacatoase au fost incinerate de draci.

Problema e ca sunt ateu. Si vedeti voi, aici e buba. Pai cum de exista atei, daca am fost „umpluti” numai cu suflete credincioase, alea venite direct din rect. Pardon, din rai. Dar daca ne uitam la mafioti, la cruciati, la inchizitii si la fanatismul actual, credinta n-are de-a face cu bunatatea sufleteasca, ba din contra. Asadar, cine dracu se reincarneaza si pe ce considerente?

Nu-i asa ca totul se leaga? Daaaa! E o placere sa intelegi de cita intelepciune dau dovada cei care au reusit sa patrunda, cu puterea mintii, tainele  impenetrabile ale universului. Univers care in curind, peste doar 250 de milioane de ani, va implini frumusica virsta de 14 miliarde de ani pamintesti. Amintesc acest detaliu pentru a putea evalua forta de penetrare a mintii omenesti in dezlegarea tainelor universale. Sincer v-o spun, e de speriat.

Stiu, stiu, nu va mai obositi sa-mi spuneti ca tratez superficial problema, cind ea e de-o profunzime incalculabila in conditii terestre. O fi ea superficiala, dar e mult mai logica decit toate profunzimile imaginatiei unora, zic eu.

E si acum, pentru ca ne-am lamurit cum e cu planurile alea independente si cit sunt ele de independente, voi expune si parerea mea, care oricum poate fi dedusa din sarcasmul celor afirmate pina acum. Din punctul meu de vedere, acel „suflet” e un complex de stari emotionale. Fizicul, mai exact, creierul, fiind generatorul acelor stari emotionale se poate conclude ca daca fizic nu e, nimic nu e, nici macar acel suflet … candriu, vorba lui Fintesteanu.

Dar asta-i doar o parere si-mi apartine. Evident ca n-as baga mina-n foc sau in catran clocotit ca reprezinta o realitate, dar din punctul meu de vedere, e mai logica decit fabulatia cu independenta unilaterala a acelor planurilor.

 

Read Full Post »

Vederea, intrevederea si la revederea

Citeam la Sonia un post referitor la „dragoste la prima vedere” si ardeam de dorinta sa-i comentez, dar din motive de motiv am renuntat. Asta nu ma impiedica sa comentez aici, ca se cere. De fapt titlul, pe care l-am ales, rezuma, intr-o oarecare masura, aventura din postului Soniei.

Si dupa cum ati putut citi si voi, daca ati facut-o, e vorba, cum ziceam,  de dragoste la prima vedere. Bun, ca expresie o accept, dar ca ar reprezenta o realitate, nu prea spre „nu” absolut. Ca-ti place cineva, ca ti se adreseaza si te uzi toata, accept, ca si eu m-am udat, cindva, dar aia nu e in niciun caz indragosteala. Aia poate fi considerata un foc de paie, dar nu un sentiment profund si care sa dainuiasca, ca focul de stejar. Ba mai mult, chiar Sonia spune ca a doua intrevedere a fost si ultima, ori o dragoste, chiar si in faza incipienta, nu dispare asa, ca magaru-n ceata, de cum deschide „iubirea” gura. Nu spun, exista si „iubiri” de genul asta, doar daca intre iubire si sex tragi un mare semn de egalitate. Ca daca-l tragi, atunci poti spune linistit ca te-ai „iubit” cu fo 200 de femei. Dar ca ai iubit, pe bune, 200 de femei, n-o sa te creada nici dracu si n-o s-o crezi nici tu, oricit te-ai autosugestiona.

Eu sunt convins ca iubirea reprezinta mai mult decit acea atractie fizica, animalica. Importanta si aia, fara discutie, dar nu suficienta. Ca daca intentia, vorbesc de cazul barbatilor, e o babardeala fugitiva si nimic mai mult, evident ca se poate, dar asta nu implica decit atractia fizica de care vorbeam. Oama poate fi talimba, dar sa pice de frumusete. Pai ai scapa-o? Nu, Dar nici nu te-ai lega cu ea la cap.

Asa ca, dupa parerea mea, indragosteala apare dupa un anumit timp, nedeterminat si nu dispare peste noapte. Ca daca ar fi asa, cred ca nimeni n-ar scapa de divorturi inseriate. Si asta pentru ca fiecare avem carentele noastre pe care, in perioada flirt-ului incercam pe cit putem sa le dosim. Ei bine, aceasta v-ati ascunselea tine pina la un anumit punct, dupa care, in mod involuntar, incep sa iasa la suprafata. Daca iubirea pe care partenerul ne-o poarta e de azi pe miine, s-a cam ales-bules de combinatia noastra. Dar daca a intervenit acel sentiment, e foarte posibil, ca in functie de gravitatea doselii, sa existe un „sa mai vedem, poate ca totusi”

E, eu cam asta am avut de spus. De fapt as fi avut mai mult de spus, dar la un alt post si nu ma apuc acum sa le azmestic.

Read Full Post »