Cineblogoteca

Restrictiile impuse de virusi, prin intermediul guvernelor, produc efecte imprevizibile subiectilor. Dintre aceste efecte, trei sunt de-o importanta vitala. Pe primele doua nu le stiu, dar al treilea este culturalizarea fortata si in masa. Mentionez ca semnificatia termenului „masa” difera de cea a termenului „masa”, desi la singular au aceeasi forma. Diferenta mai consta si in numarul de picioare. Asa ca, dupa cum spuneam, noi, masele, ne culturalizam de cred c-o sa ne crape capul de-atita cultura.

Culturalizarea consta in tras de fiare, beletristica, muzica, film si Australian Open, ca tocmai i-au dat startul. In ceea ce ma priveste ma mai culturalizez si cu ceva football in limba engleza. Nu de alta, dar nu-mi pot lasa nervii sa lincezeasca. Si pot spune ca Chelsea mi-i intinde la maxim, pina aproape sa-mi plesneasca. Dar cum sunt un tip echilibrat, ma linistesc rapid in compania cartilor. Un bridge, o canasta si uite asa reusesc sa-mi revin dupa un meci tensionat.

Dar astazi ma voi opri din nou la un film. „Greenland”, care, desi e mai mult white decit green, a reusit, filmul nu insula, sa-mi reaminteasca faptul ca suntem niste nimeni in Universul asta si ca valorile noastre n-au nicio valoare la scara macro. E adevarat ca filmul o da cotita cu iubiri, familie, devotament, sacrificiu si alte daraveli de care Universului i se cam rupe, dar aduce-n discutie si marea problema a omenirii, existenta. Existenta noastra si dependenta ei de tot ceea ce ne inconjoara. La drept vorbind, existenta noastra e un paradox. Pe de-o parte natura ofera conditii prielnice vietii iar pe de alta incearca necontenit prin cutremure, eruptii, cicloane, tzunami si alte dulcegarii de genul astora, s-o curme. De curmat incearca si Universul, nu doar natura. Si nu sunt convins ca toata lumea realizeaza faptul ca locuim pe o imensa bomba riscind zilnic sa fim bombardati cu cataroaiele care cutreiera Universul fara vreun scop anume. Daca nu ma credeti, intrebati dinozaurii.

Stiu ca e depresant sa vorbesti de-asa ceva, dar asta e filmul si nu numai filmul, ci si realitatea. Imaginile de final ale filmului redau aspectul dezolant dupa un mega bombardament cu meteoriti. Bombardament in urma caruia numai cei care au apucat sa ajunga si sa fie primiti in buncarele antiatomice, au supravietuit.

Evident ca multi mintosi, minati de un egocentrism exacerbat, vor invoca tot felul de motive abracadabriene producerii acestor fenomene, abolut firesti, la nivel universal. Iar asta ma face sa cred ca omul, la modul general, si-a pierdut simtul masurii. Multi au impresia eronata ca Universul se roteste in jurul nostru si ca numai pacatele omenirii pot declansa astfel de calamitati devastatoare. Ei, adica aia multi la numar si la fabulatii, cred ca aceste dezastre constituie o pedeapsa cereasca si ca de fapt, „Universul” sau, who ever, ne iubeste de se topeste, pur si dezinteresat, cind de fapt noi suntem importanti doar in mintea noastra muncita de nestiinta, supozitii si frica.

Dar filmul mai devoaleaza un aspect al realitatii pe care toti il cunosc, dar prefera sa-l ignore. Si anume instinctele primare carora inca le suntem vasali. Meteoritii rupeau Pamintul si oamenii spargeau si furau din magazine. Nu toti, dar multi. Si jur c-am mai vazut imagini de genul asta acum, de curind, dar nu mai tin minte cu ce ocazie.

Undeva prin adolescenta am citit „Ultimatum. Ultimile zile ale unui razboi atomic” scrisa de Mordecai Roshwald. Finalu e asemanator, doar ca fiind vorba de razboi atomic, cei ascunsi prin buncarele din lumea intreaga si care comunicau unii cu altii prin radio, ca si in filmul de fata, refuzau sa informeze partea „adversa” de tipul de plutoniu folosit ca nu cumva aia sa poata iesi primii la suprafata. O degradare umana care cu greu poate fi explicata, gindindu-te ca la suprafata nu mai exista viata si nici caramida pe caramida. Astfel ca probabilitatea ca unii sa ajunga sa-i distruga pe ceilalti era practic nula. Cu toate astea instictele de jivina si nu logica sau umanitarismul, primau.  

Un fim trist, nu prin actiune in sine, cit mai mult prin crudul realism.

Read Full Post »

Etica si aritmEtica

Citind titlul ati gindi „adica ce-o vrea asta sa spuna?” Pai asta si doresc sa va povestesc, asa ca nu sariti ca fata mare-n schimbatorul de viteze. Deci, impotriva bunurilor mele obiceiuri, ma pune dracu sa vizionez un film. Unul mai retro. Cum se numea? Habar n-am. Ce trata? Pai cum sa va spun? Te putea trata foarte usor de calm, de liniste, de echilibru interior, de pofta de viata si de alte citeva „afectiuni”, nocive sistemului nervos central. Dar tinind cont ca nu sunt vreun cinefil, n-am sa ma lamentez ca servitoarea careia-i lipseste militarul dintre picioare. Revenind, as spune ca desi era un film de acum vreo doua-trei decenii,  subiectul poate fi considerat, inca,  de actualitate.

Si iata despre ce e vorba. Un profesor psihopat ajunge sa fie obsedat de una din studentele lui si s-o urmareasca, ajungind sa ucida pentru a-si atinge scopul. E, cam asta a fost tot, dar nu va impacientati, urmeaza detaliile. In ce scop o urmarea, nu reiese foarte clar, dar eu am ajuns la concluzia ca nu dorea sa-i faca vreun rau. In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, din pacate, dar acum urmeaza ceea ce eu consider a fi o lipsa acuta de calcul aritmetic elementar.

Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitul, ei se hotarasc s-o protejeze pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnavul fugitiv, incercind sa-i suprime orice posibilitate de-a o intilni pe subiecta. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret?

Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie de psihopat. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele, prietenul subiectei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul, la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a unei vieti s-a transformat in una de curmare a altor sapte. Ba mai mult, nu se stie daca viata fetei era in pericol, asta ca agravanta, pentru ca nu reiese de niciunde ca dementul ar fi vrut s-o casapeasca.

Din nefericire, astfel de actiuni se petrec aproape zilnic si in intreaga lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, de cele mai multe ori se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier? De cite ori n-am auzit la stiri de pompieri morti in actiuni de salvare a vreunui betiv sau sinucigas care a adormit cu gazul deschis si ferestrele inchise? Si exemplele pot continua.

Stiu, n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta. Intrebarea e, a pune in pericol multe alte vieti cu scopul de-a salva una, nu tine tot de-o etica? Ba eu zic ca da. De-o etica si de-o aritmetica. N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului de ograda, care-i mai timpit decit ala de munte. Pe de alta parte, hai, n-ai facut-o de la inceput, dar cind vezi ca oameni nevinovati mor, schimba neica strategia, nu te crampona pe-o timpenie care ucide.

Pina la urma, nu cred ca exista cineva care sa spuna cu certitudine ce e etic si ce nu. E normal sa trimiti un om sa salveze 50, sau mai normal e sa trimiti 50 sa salveze unul, stiind ca posibilitatea ca nimeni sa nu se mai intoarca, e absolut reala?

Una peste alta, declar sincer ca aritmetica astora mi se pare o stiinta total inexacta. Poate de aceea are ca sufix  „etica”

Read Full Post »

Logica imorala a moralitatii

Impotriva bunurilor mele obiceiuri, ma pune dracu sa revad un film.  Cum se numea? Habar n-am si nu cred c-am stiut vreodata, dar nici nu cred ca are vreo relevanta. Ce trata? Pai cum sa spun? Trata de calm, de liniste interioara, de pofta de viata, de moralitate, de logica si de alte suferinte omenesti.

Problema e ca un profesor psihopat ajunge sa fie obsedat de una din studentele lui si s-o urmareasca, ajungind sa ucida pentru a-si atinge scopul. Care era scopul nu se stie. Poate doar sa fie cu ea. In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din cotidian, din pacate, dar acum urmeaza, ceea ce eu consider a fi, lipsa de common sense, cum ar spune astia de pe aici.

Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitul, ei se hotarasc s-o apere pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnav si incercind sa-i stavileasca dorinta de-a o intilni. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret? Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte familii, intrucit sociopatul, cautindu-si obsesia, a  injunghiat cu salbaticie, doua bune prietene de ale ei, prietenul uneia din ele si prietenul ei, doi angajati ai unui hotel si un politist.

Daca facem un calcul, la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a fost un esec de proportii. Am salvat o viata, care poate nici nu era in pericol, curmind alte sapte. Dar astfel de actiuni se petrec aproape zilnic in lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, citeodata se baga cu buna stiinta in situatii limita. Cred ca am vazut zeci de filme unde dintr-un rescue team mai ramine unul singur in viata, in incercarea de a salva viata unui prizonier.

Asta ca sa nu mai vorbesc de riscul la care se expun multi pentru a salva vreun animal. Am vazut la teveul de aici o trupa de pompieri care au incercat si reusit sa scoata o pisica dintr-o crevasa sau crapatura de pamint dupa zece ore. Din spusele astora, salvarea pisicii a costat in jur de $25000. Si asta nu e cun caz izolat. Ce putin nu aici, in Canada. Nu stiu altii, dar eu, ca doar sunt unul dintre contribuabili, as fi preferat ca banii respectivi sa fie cheltuiti intr-un spital pentru sick children.

Adevarul e ca n-ar fi etic sa nu ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta, dar punind in pericol alta sau alte vieti, nu tine oare de aceeasi etica? Pina la urma, etica o fi avind grade de comparatie? Adica ce e mai etic de facut in astfel de situatii? Salvam o persoana care a adormit rupt de beat si cu tigarea aprinsa in mina, expunind la un risc maxim un pompier cu familie si copii acasa? Greu de spus si probabil ca nici nu exista vreun raspuns rezonabil si satisfacator. Oare declarindu-i eroi pe cei ce-si pierd viata in actiuni de salvare a altora este suficient, este compensatoriu pentru ei si familiile lor? Nu cred.

Revenind la situatia din film, stiu, se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului. Mie personal, aritmetica gindirii astoara mi se pare a fi o stiinta inexacta, ilogica, imorala si fucked up.

 

Read Full Post »

Profetia lu’ Taras Bulba

Dupa cum se vede, rusii incearca din rasputeri sa-i „ajute” pe ukrainieni sa le devina vasali. De fapt ajutorul asta constituie o profetie de prin secolul XIX la care ma voi referi in cele ce urmeaza, ca nu prea am la ce altceva sa ma refer.

Il mai tineti mine pe cazacu’ lui Gogol? Taras Bulba, ala care avea doi baieti si au “plecat toti trei deodata, la tabara”, ca la cazaci daca nu te duceai la lupticica, nu pupai pasarica (cazacii i-or fi spunind altfel, dar cum nu sunt cazac, de unde dracu sa stiu?).

Ma rog, fac ei rost de-o batalie impotriva polonilor, care intre noi fie vorba, erau niste labe fara cuvint si care se apucasera sa casapeasca crestini ortodoxi, in cirdasie cu alte labe, dar mult mai circumcise. In replica, cazacii, razboinici inca de la nastere, s-apuca mai intii de circumcis circumcisi. Cum ei executau aceasta circumcizie la nivelul capului cu kippah, putini au fost cei ce-au reusit sa-i supravietuiasca. Dupa ce au terminat cu “poporul ales” de pe Don, cazacii au incercat sa le-o dea in mina si labelor de poloni, incercuind cetatea Dubno, care mustea de nobilime. Andriy, al mai putin cazac la cap dintre fii lui Taras, descopera ca dupa ziduri se afla, moarta de foame, polaka de care se amorezase cind era student la Kiev si pe care n-o uitase, asa cum nu uitam nici noi de Closca cu Puii de Aur care e ferecata tot pe la Kiev. Un fel de Romeo si Julieta in varianta cazaca.

Anyway, in sufletul lui Andriy se duc batalii mai crincene ca cele de la portile cetatii. Gindurile bune ziceau “uit-o!”. Gindurile rele ziceau “fute-o!” E si in timp ce gindurile i se certau in cap, el profita de-o clipa de neatentie si intra, pe pitici, in cetate. Dar vezi ca ajuns inauntru cetatii, in loc sa-si bage putulica-n ea de polaka si-a bagat-o-n ea de cazacie. Drept pentru care, cind iese el in fruntea polonezilor, ca Walesa in fruntea grevistilor, sa de-a piept cu cazacii lu’ tac-sau, Taras il atrage-ntr-o padure si i-o trage de-l satura de relatii sexuale anti cazace si de viata pe Planeta Albastra. Ma rog, pina la urma, polonezii reusesc sa-i arda pe cazaci si sa-l ia ostatec pe Ostap, celalalt fiu al lui Taras.

Cind se trezeste din lesinul in care cazuse, Bulba ramine bulbucat de minie, aflind ca al doilea fiu i-a fost luat prizonier. Dar  cu ajutorul evreilor care scapasera de casapeala, ajunge la timp, in Varsovia, sa-l vada pe fiu-sau tras pe roata. Amarit si vai de el, Taras se ritornereaza in Ucraina lui natala, sa-si continue lupta cu polacii, ca oricum altceva nu stia sa faca. Problema e ca astia-l prind si pe el si-l bat in cuie p-un pom caruia ii dau putin foc. E si cum se perpelea el asa, ii sfiriie prin cap ideea sa-si indemne semenii sa nu abandoneze lupta, prevazindu-le ajutor substantial din partea rusilor. Si i-au ajutat rusii, de le-a iesit pe ochi si inca ii mai ajuta, dupa cum se vede.

FIN

Ecranizarea acestei nuvele a fost realizata prin ’62, cu concursul cazacilor Tony Curtis, Yul Brynner si Perry Lopez. Si daca n-aveti ce face in urmatoarele doua ore, urmariti filmul, desi eu v-as recomanda nuvela care e mai altfel, mai ce v-am povestit eu.

Read Full Post »

Un film fluierat

Nu stiu daca s-a observat, dar filmele romanesti sunt premiate numai daca au ca tema nenorocirile sistemului social romanesc. Occidentul apreciaza numai autocritica est europeana. Tot ce e de bine, trebuie sa vina musai de la vest. Dar cum noi avem un talent deosebit de-a ne face pres, nu-i de mirare ca suntem apreciati. Asa ca atunci cind se vorbeste de festivaluri de film, premii romanesti si covoare rosii, noi suntem covorul.

Am vazut un film. Un film romanesc, premiat, prost si cu un titlu de neretinut „Eu daca vreau sa fluier, fluier”  De fapt asta e unul dintre filmele profunde, pline de sensuri, de simboluri, cu un dialog bogat care a constat in vreo 400 de cuvinte, max, dintre care 380 au fost organe genitale si acte sexuale bucale, anale si necrofile. In rest s-a tacut. S-a tacut in draci si-n dusmanie. S-a tacut si s-a stat, asa, in cur si cu ochii-n bec. De fapt si eu stateam la fel, nepricepind cine, de ce si cui. Dar pentru a fi cit se poate de riguros, tacerea, cu toata simbolistica ei bogata, era intrerupta ocazional de cite un „futu-ti mortii ma-tii” sau de citeva rinduri de palmele receptionate de  personajul principal.

In fine, n-o fi avut dialog, ca na, o fi fost scenaristul ragusit, dar montarea , montarea a fost magistrala! Doua incaperi dezolante si un cimp. Ba stai ca daca-mi fortez putin memoria, paca mai dau si de-o poarta de tabla. Tabla vopsita, nu galvanizata. Tabla de 3 si doua dube cu mascati. Cam asta a fost filmul.

In ce priveste actiunea, a fost mai mult trascedentala, intrucit se medita des si indelungat. Iat-o:

El era in pirnaie, in timp ce  ma-sa era curva. Asta a spus-o el, nu eu. Ea, ma-sa, tocmai se-ntorsese de la produs, din Italia. El avea 18 ani si avea grija de frati-sau, pe care ma-sa dorea sa-l duca cu ea la spaghetti si pizza. El se-mpotriveste si, dupa cum spuneam, o face curva. Ea il plesneste aprobator de vreo patru ori.  In fine, la un moment dat, in timpul unei evaluari a detinutilor, palmuitului ii sare mustarul, o sechestreaza pe o evaluatoare si cere sa-i fie adusa „italianca” careia-i propune fara ocolisuri si dulcegarii inutile:  ” sa nu-l iei pe frati-miu cu tine; jura-te pe mormintu ma-tii  si zi sa te usuci ca ea” . Aia, adica ma-sa, se jura si el pleaca la o cafea cu ostateca pe care o tinea dragastos in brate, amenintind-o ca-i ia gitul cu un ciob dintr-un geam spart. De fapt, astuia i se scurgeau ochii dupa tipesa asta si poate si alte secretii ascunse camerelor de luat vederi, ca doar d-asta a invitat-o la cafea. Ea era una stearsa, insipida, incolora, fara gust, fara miros si care era considerata frumoasa, in film, si actrita, in viata de zi cu zi, desi tot rolul ei a fost sa stea cuminte, cu ciobu-n git. Ajunsi la cafea, el trage doua gituri si pleaca sa se predea celor doua dube care l-au dus la dracu cu carti.

In concluzie, n-am tras nicio concluzie, doar ca acum inteleg de ce spun unii: cine are, sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca.

Read Full Post »

Ellada, agapi mou!

                    Aseara am vazut un film nou, care m-a nostalgizat completamente. Ma rog, nou pentru mine, ca filmul a aparut prin  ’89. Dar in fine, cum mie imi plac, in general, filmele istorice, era firesc sa-l las fo 20 de ani, sa devina. Lasind gargara, fiindca nu ma dor gilcile, trebuie sa spun ca filmul mi-a amintit de Litoralul romanesc si amorurile lui navalnice si efemere. Sper ca vi le mai amintiti, ca doar v-am povestit cum era prin ’73 cu scoicile de import.

                    Shirley Valentine, asa se numeste de fapt si filmul, era o femeie de casa, de masa, de bucatarie, de spalatorie, de calcatorie, intr-un cuvint, domestica sau domesticita. Ce-i drept, tipa avea un barbat, dar norocul face ca avea si prietene. Una dintre ele invitind-o la o aventura printr-o insula greceasca. Shirley, care dupa cum spuneam era domesticita, a incercat sa evite racolarea, dar neconvingator, intrucit si-ar fi dorit o evadare din cotidianul monoton si anost in care o balacea barbatu-sau. Asa ca, o tuleste spre fericire, lasind un bilet in bucatarie si pe mascul cu o buza extrem de unflata.

                    Trecind peste detaliile inutile, ajungem  in ziua cind il cunoaste pe Costas, la a carui taverna se oprise sa bea un vin alb si sa reflecteze. Costas, care era golan de meserie, o „miroase” vulnerabila si o invita la o plimbare cu barca. Dar cind vede ca fata ezita, baga vrajeala nimicitoare „ti-e frica. stiu ca ti-e frica, dar sa stii ca eu te invit la o plimbare, atit, nu la fut. asta nu inseamna ca n-as vrea sa-ti fac fut, la cit esti de sexoasa, dar barca e barca si futul e fut. nu sunt acelasi lucru si nu le amestec, pe onoarea mea!” In fine, fata o haleste cu craci cu tot,  se si duce si se si fute, pentru c-o minca, cu atit mai mult cu cit si grecu a stiut ce trebuie facut ca s-o manince. Iata scena

                    Futul odata infaptuit, fata-si da seama ca viata nu e aia pe care-o traise pina atunci si se hotaraste sa continue aventura elena. Dar nu pentru ca era indragostita de Costas, ci pentru ca descoperise ce-nseamna sa traiesti si ca exista si-o alta viata, la care tinjea, dar pe care n-o cunoscuse.  Asa ca nu ia avionul si se intoarce la taverna, unde se angajaza ca ospatarita. 

                    In acest timp, barbatu-sau facea spume la gura, ca Egeea la mal, sunind-o-n draci. Numai ca fata era ferma pe pozitie si nu-si dorea sa se-ntoarca-n smiorcaita aia de Londra, unde ploua si cind e soare. Asa ca, masculul, care o iubea din tot sufletul lui de englezoi nepasator si rece, ia avionul si nu se opreste pina n-ajunge la nevasta-sa. Ce-or fi vorbit intre ei, nu stiu, dar banuiesc ca s-au intors in fleasca lor de Anglie, promitindu-si sa-si traga concedii estivale anuale.

                    Iata si unele aduceri aminte din insulele grecesti, care mi-au placut la nebunie. Fiind poze dupa poze, calitatea e mai subreda, dar intr-o zi am sa le scanez si atunci sa vezi calitate!

Read Full Post »

Intersectii

                    Maried life. Film usor, ieftin si cu pretentii de drama. O drama cu happy end in care pistilele a doua flori sunt polenizate pe rind de trei bondari. E vorba de-o polenizare incrucisata. De fapt, pentru a respecta titlul postului, as spune ca fetele joaca rolul unor intersectii in care intra cite trei strazi, da’ pe rind.

                    Filmul nu te tine nici cu sufletul la gura si nici cu el in chiloti. Povetea-n sine e destul de banala si previzibila pina la un punct, cind Pat, sotia lui Harry e surprinsa de Richard, prieten de familie, ca si-o trage cu John. Ei bine, la asta chiar nu m-as fi asteptat, ca Pat sa traga la pat, dar cu altii. In rest, o istorioara  imbirligata  despre dragoste conjugala, extraconjugala si fut imprastiat.

                    Harry asta, unu’ la vreo…peste cincizeci, e casatorit cu Pat, pe care in tinereturi o trasese si actualul lor prieten, Richard. Tot Harry are si-o amanteza, Kay, ceva mai tinerica, la care vrea sa se dea si prietenul Richard in vederea polenizarii pistilului. Asa ca, daca aveti amanta, n-o prezentati prietenilor decit numai in cazul in care dotiti sa scapati de ea. Bun si uite asa se intimpla ca in mintea lui Harry se da o lupta. In coltul rosu, ca se-nrosise de cit si-o trageau pe la colturi, dorinta de-a se lua cu Kay. In coltul albastru, ca situatia devenise cam albastra-n casnicie, amorul nebun dupa Pat, pe care n-ar fi vrut s-o faca sa sufere-n suflet, din cauza de divort. Asa ca pina la urma ratiunea prevaleaza si el decide sa-si scuteasca nevasta de suferinte, ucidizind-o.

                    In timp ce Harry s-apuca de studiat intreaga literatura a otravurilor cu efect rapid, Pat, care aducea mai mult a calugarita, se ardea direct intre picioare, la cottage-ul lor de pe malul oceanului, cu John, un alt prieten comun celor de mai sus.  Richard ii surprinde, cum ziceam, accidental si le spune ca el isi va tine pliscul si n-o sa ciripeasca. Tot cam pe atunci, Kay, amanta lui Harry, cedeaza insistentelor lui Richard, care era la fel de curvoi ca toti ceilalti si se trezeste penetrata. Pina acum totu-i limpede ca namolul si in aceste conditii ajungem la ziua Z.  Zi in care Harry incearca s-o vindece pe Pat de toate bolile, schimbindu-i medicamentul de la capul patului cu altul cu efect rapid si permanent. Cind insa ajunge acasa la Kay, unde-si petrecea cam toate serile, are surpriza sa afle ca pitipoanca-i da cu flit. Mai mult decit atit, o gaseste infasurata toata in cracile lui Richard. In acel moment lui Harry i se scoala. Nu ce credeti voi, ci dorinta de-a ramine casatorit, dar nu c-o decedata. Asa ca, nebun, cu mintea ratacita, baga o goneta teribila spre casa, pentru a-si preintimpina vaduvia, planuita de el insusi. In dormitor, tare faza, o gaseste pe Pat in pat (asta avea nume predestinat) si crezind-o moarta, se-ndreapta, lacrimind sincer, spre fereastra. Si cum statea asa cu capu-n geam, il vede pe John departindu-se cu agilitate  prin iarba. In acest timp moarta, plina de hormonii lui john, se trezeste si-l baga-n toate sperietile pe Harry, care mai plinge putin, dindu-si seama de ce se-ndeparta John cu agilitate prin iarba, dupa care se hotaraste sa uite infidelitatea proaspat descoperita.

                    La scurt timp, dupa ce au realizat cu totii ca spalata-i ca si noua, Richard se cununa cu Kay si uite asa se incheie drama cu toti fututii petrecind Craciunul impreuna si rizind cu gurile pina la urechi in cottage-ul de la malul apei. Singura dilema care inca ma mai apasa ar fi: ce draci de Craciun e ala fara zapada?

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – Scaderea prin adunare

                    Ma pune dracu sa vad un film. Cum se numea? Habar n-am si nu conteaza, ca nu vi-l recomand si nici nu e vreo noutate sau vreun premiat. Ce trata? Multe.  Te trata de calm, de liniste interioara, de pofta de viata, de logica si de alte citeva afectiuni, ale sistemului nervos central. Dar pina la urma, asta n-ar fi fost o problema majora, intrucit se poate rezolva c-o camasa de forta. Problema e ca un profesor psihopat, obsedat de una din studentele lui, ajunge s-o urmareasca, si sa ucida pentru a-si atinge scopul. Care era scopul, nu stiu si nici scenaristul nu cred ca stia. Poate doar sa fie cu tipesa respectiva, fara vreun alt gind necurat sau phihopant.

                    In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, dar acum urmeaza ceea ce eu consider a fi, lipsa de logica. Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitu-n mortii ma-sii, ei se hotarasc s-o apere pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnav si incercind sa-i stavileasca dorinta de-a o intilni. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret? Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele si prietenul ei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a fost un esec deplorabil si de proportii. Am salvat o viata, care poate nici nu era in pericol, distrugind alte sapte.

                    Dar in fine, astfel de actiuni se petrec aproape zilnic in lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, citeodata se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier. Adevarul e ca n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta, dar daca pui in pericol multe alte vieti, asta nu tine tot de etica? N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite, pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului. Cucuriguuuu! Mie personal, aritmetica astora mi se pare o stiinta inexacta, nu stiu voua.

Read Full Post »

Moldova sucks!

RED. Nu bai, nu e vorba de redsky, RED-ul asta e un film, un film de vazut. Usor, deconectant, funny, cu ceva actiune, jucat bine, c-o distributie de exceptie, cu efecte reusite, dialoguri amuzante si nu in ultimul rind, cu happy end.

Filmul trateaza viata de pensionari, a agentilor CIA , aia care o apuca. Si in special, viata celor care sunt pe lista, Retired Extremely Dangerous sau RED. In film se spune ca acesti „reds” sunt urmariti si pe alocuri, mierliti de actualii agenti, la ordinul marilor granguri care i-au folosit in trecut pentru tot felul de nenorociri. Din film rezulta ca agentii cu un bagaj, periculos, de cunostiinte, sunt parasiti in cite-o misiune imposibila. Well, nu stiu cit e de adevarat, dar nu mi se pare imposibil. In fine, in filmul asta, Vicepresedintele US, care facuse citeva magarii, prin intermediul agentilor CIA, doreste si reuseste sa suprime o mare parte din lista. Insa, cei ramasi, in frunte cu Frank Moses, nume predestinat capeteniilor, iau legea-ntr-o mina, babardeaua in cealalta si se hotarasc sa supravietuiasca. Nu numai atit, dar iau decizia, cu o majoritate covirsitoare,  5 din 5, de a-l mazili pe tovarasul VP al US. In fine, n-am sa va dezvalui in detaliu toata actiunea, dar pentru a raspunde intrebarii care va flutura pe muschii orbiculari ai buzelor, buzele gurii, am sa va spun ca dupa ce reusesc sa duca la bun sfirsit misiunea, se hotarasc s-o puna de-o alta, taman in Republica Moldova. In finalul filmului, Malkovich, care a fost un dulce in toate aparitiile, travestit in moldoveanca, fuge urmarit de armatele moldave strigind din toti bojocii, Moldova sucks, Moldova sucks!

Vizionare placuta!

Read Full Post »

Eppur si muove!

Nu-i vorba de Galileo, ci de Deep Impact, un film cu un subiect socant. Asocierea mi-a fost sugerata de acele legi universale care  guverneaza miscarea galaxiilor, a sistemelor solare, a planetelor si carora li se rupe de existenta noastra. Cam ce reprezentam noi din punct de vedere universal? Fix zgirci. Si cam asta trateaza si filmul la care ma refer. Posibilitatea ca in miscarea lui, Pamintul sa intre in coliziune cu vreo curva de cometa, este absolut posibila si n-ar fi prima oara. Nu ma refer strict la extintia dinozaurilor si a croncobaurilor, dracu’ sa-i ia, dar au mai fost si alte cataroaie de marimi mai „omenoase” care desi n-au produs dezastre ecologice, au reusit totusi sa penetreze atmosfera terestra. Deci e posibil. In acelasi timp, se pare ca rugile fierbinti, mataniile si paparudele nu prea ajuta la reorientarea acestor munti pasageri care-o ard prin univers in cautarea unui act asexuat cu vreo planeta mai credula si dornica de babardeli catastrofale. In concluzie, asta e situatia si ne putem astepta oricind la un astfel de cataclism. Filmul arata insa si cit suntem de nepregatiti in fata unei astfel de tamponari. Trecind peste romantarile tipic holywoodiene, trebuie spus ca realismul subiectului nu poate fi contestat. In fine, in film exista si niscai eroi care planteaza niste tiribombe atomice in asteroidul respectiv, dar nu reusesc sa-i modifice traiectoria, ci doar sa-l sectioneze, ca mai spre  epilog, aceiasi eroi sa-i arda o actiune kamikaze, pulverizind  Olimpul bagabont, cu zeii lui cu tot. Dar, bucata mai mica, ajunsa deja in ocean, produce pe linga radiatii si unde de soc, un tzunami de citva zeci de metri care matura toata coasta estica a US, ajungind pina la Detroit. Intrebarea mea ar fi urmatoarea si fiind una retorica, nu m-astept la vreun raspuns: de ce oare ne cheltuim energia, inteligenta si banii, aparindu-ne unii de altii, cind un asteroid ne-ar termina pe toti, indiferent de diferendele  si diferentele dintre noi, care la scara universala nu intereseaza chiar pe nimeni? Cum de omenirea nu vede acest pericol comun? Pe noi ne da peste cap un ciclon, o furtuna, un cutremur, pina si-o ploaie de-o saptamina, si cu toate astea, nu facem absolut niciun efort in a prevenii urmarile devastatoare ale acestor excese naturale. Si ca o culme a timpeniei umane, bugetul NASA va fi redus din ordinul intelept al Liliacului de la Casa Alba. Am mai spus-o si-o mai spun, nu m-aplec dupa sapun, dar asta in alt context. Revenind la topicul actual, cred ca astfel de dezastre totale au mai avut loc pe parcursul celor 4.54 miliarde de ani ai tinerelului de sub noi. Nu cred in pionieratul civilizatiei noastre pe Pamint. Sunt convins c-au mai fost dezastre naturale sau produse de fiinte rationale in mod irational, care au maturat tot ce insemna viata pe aceasta planeta. Asa ca, in timp ce Pamintul a continuat sa se roteasca , durindu-l in magma de disparitia locatarilor si-a valorilor create de ei, viata a trebuit s-o ia de la zero. Probabil ca la fel se va intimpla si dupa urmatorul impact planetar. Ce vietuitoare si civilizatii vor popula planeta albastra peste o suta de milioane de ani cind virsta Pamintului va fi tot de 4 miliarde si ceva de ani?

 

Read Full Post »