Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘fantezii’


Potecuta a generat o discutie referitoare la aparente si realitate, la real si virtual. Ceea ce as fi comentat, dar n-am facut-o pentru ca prea aveam chef de vorba,  suna ca asa. In real cunosti ambalajul. In virtual, continutul. Si intr-un caz si-n celalalt te poti atasa de ceea ce cunosti, depinde, evident, de vibratia pe care ti-o transmite „sursa”  Dar nu de putine ori se intipla ca placindu-ti una dintre ipostaze sau jumatati, sa nu-ti mai placa cind ajungi sa cunosti intregul.  E foarte adevarat ca si in acest caz depinde care jumatate are o pondere mai mare (stiu ca jumatatile-s egale, ca volum, eu aici ma refer la greutate) in acceptiunea „receptorului”  De multe ori se intimpla ca odata formata o parere sa nu doresti s-o mai schimbi, chiar daca ar exista acea sansa. Fie ca-i buna sau proasta.

Pentru ca pina la urma suntem foarte diferiti. Diferiti intre noi, ca indivizi, dar si diferiti in ceea ce ne priveste.  Diferenta intre real si virtual fiind de cele mai multe ori socanta, in special cind cunosti persoana pentru prima data in virtual. De multe ori apreciezi sclipirea, dar iti repugna aspectul. Reciproca fiind la fel de valabila.
Pe de alta parte, cam cum ar fi ca citindu-i cuiva textele sa-ti dai seama imediat de cum arata fizionomic si chiar fizic? Cred ca ar fi foarte imposibil de interesant. (!?!) Chestie pe care o vad posibila numai in cazul in care am fi toti trasi la indigo. Asta cred ca ar fi o culme a absurdului, desi, daca am fost, cum sustin unii, creati dupa un sablon, de un nene, atunci ar cam trebui sa fim la fel de inalti sau scunzi, la fel de blonzi sau de bruneti, la fel de destepti sau de prosti, la fel de frumosi sau de uriti, la fel in modul de-a gindi si exprima, la fel in orice. In momentul ala ne-am cunoaste perfect unii pe altii, chiar si fara sa ne vedem sau sa ne vorbim. Da, dar ar fi oribil, zic eu. Cred ca ne-am satura foarte repede unii de altii si de noi insine.

Si daca am ajuns pina aici cu divagatia, zic s-o continui, ca d-asta n-am comentat pe potecuta. Ma intreb cam cum ne-am diferentia, totusi. Cine, ce identitate va avea? Sau ne-am pierde-o s-am fi la gramada, niste clone? In primul rind n-ar mai exista casnicii ca oricum am fi toti ai tuturor. Ca si copiii, de altfel. Nu tu granite ca pe cine sa desparta de cine? Nu tu politie, nu tu acte de identitate, nu tu nimic din tot ceea ce exista in momentul de fata. Poate doar un certificat de nastere si de deces. Nu tu politica, nu tu conducatori, nu sefi, nu sefuti, dar fututi si rasfututi, ca cineva trebuie sa produca. Nu tu competitie. Adica, un fel de comunism desavirsit si ravasit. Un super kibutz.  MmDa! Incurcata treaba. Dar in mod sigur n-am avea razboaie, crime, tilharii, spargeri, violuri. Sau le-am avea pe toate. Ca daca am gindi la fel, evident ca am fi ori pe bune, ori pe nasoale. Totusi, cred ca dorinta de diferentiere ar fi existat. Poate ca ne-am fi pictat pe fata in mod diferit. Poate.

Si atunci ma intreb pe mine insumi, ca n-am pe cine altcineva, Paunescu-i dus, e oare de condamnat si de regretat faptul ca:

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Şi ruina şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Si a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele?

Personal as zice ca nu, dar nu pentru ca-mi place cu adevarat orinduiala actuala, ci pentru ca ma inspaiminta alternativa.

Si intrucit am batut cimpii suficient de mult, va mai las si pe voi, ca doar n-oi fi singurul pe care-l da imaginatia afara din casa la-nceput de an.

clones-reduced

Read Full Post »