Scriu acest post din dorinta declarata de-a reabilita reputatia sexului caruia-i apartin. Reputatie care ne e terfelita in mod sistematic si pe nedrept. Ultima oara, chiar la petrecerea de aseara cind o doamna, nu spun care, ne-a servit-o pe neasteptate, tocmai cind eram angajati intr-o discutie, bine argumentata, referitoare la calitatile indiscutabile, atit fizice cit si fizionomice, ale unei persoane, de sex opus, se-ntelege.
Dupa cum se stie, chiar de la virste fragede, afirmatia „nu conteaza, gaura sa fie” face parte din recuzita verbala a femeilor, are caracter defaimator si-i vizeaza doar pe barbati. Ei bine, consider aceasta acuza ca fiind nefondata si lipsita de adevar. Ar mai exista o alta varianta, dar de care nu ma dezic „daca era vreo … scoica, ai fi vazut-o imediat!” , dar sa pretinzi ca noua, barbatilor, ne-ar cadea mucul dupa orificiul oricarei doamne, mi se pare malitios si revoltator. Mentionez ca „scoica” e o substituire arbitrara a originalului.
Multa lume, cu exceptia mea, pretinde ca frumusetea interioara e primordiala. O fi, dar cind? Ca prima care-ti sare-n ochi e cea exterioara, chiar daca stim cu totii ca are un caracter efemer. Nu spun ca cea interioara ar fi de neglijat, dar numai cind il aduci in discutie pe Mendelssohn sau cel putin niscai sentimente de amor. Ca eu va spun, cu mina strinsa pe drapel, ca n-am auzit vreun barbat, mergind pe strada, in vreun restaurant sau la vreun party spunind „mama ce m-as casatori cu tipa aia!” De fapt nici pe mine nu m-am surprins vreodata gindind „bai, ce-as mai duce-o la Sfatul Popular!” Si asta, poate, pentru ca primul imblod e de fut, nu de pirostrii. Si cum nu toate organele stiu carte, dupa cum am mai declarat-o si cu alte ocazii, e clar ca o „piesa de muzeu” nu poate fi omisa, indiferent daca are sau nu un „interior” mustind de calitati si cunostinte.
E foarte adevarat ca daca doamna, in afara fatadei si a backyard-ului, nu ofera si un interior mobilat cu gust, dupa vreo doua – trei vizite e posibil sa pornesti in cautarea altor proprietati imobiliare, dar in mod sigur, pe aceleasi criterii, vazut-placut sau neplacut. Si asta-i motivul pentru care nu accept sa fiu banuit ca m-as baga pe-un defect de fabricatie, doar pentu ca are mai multe orificii decit mine. Asta, nu. Ca va spun, poate sa aibe gauri cit Emmentaler-ul, ca nu m-ar interesa nici dupa doi ani de galera. Dupa patru, poate, ca si rabdarea isi are limita ei, pe care dac-o sari poti da direct in timpeala sexuala.
Cum spun, exista si ceva exceptii, dar nu vreau sa ma refer la cei care o vad doar la salariu sau la Craciun, functie de „condamnare”. Pe aia, si-o cana cu ceai cald i-ar satisface. Dar marea majoritate a „regulatilor” nu vor cadea in limba sau cu limba in orice orificiu, chiar daca li se ofera cu darnicie.
Ba mai mult, daca e sa bag bine de seama, as putea afirma ca femeile sunt mult mai conciliante in privinta aspectului exterior decit suntem noi, barbatii. E foarte adevarat ca n-am fost niciodata femeie, dar din observatii, afirmatii si din „trebuie sa fie putin mai frumos ca dracu”, rezulta ca un barbat nu trebuie sa fie neaparat si frumos. Ba poate fi chiar nasol, atita timp cit detine un … ceva apreciabil si o vrajeala nimicitoare. Altfel spus, in privinta barbatului, sigur trebuie sa prezinte un interior atragator. Numai c-o fatada placuta si un backyard bombat nu cred ca-si poate trage decit vreo moarta de „foame” sau vreun cougar in calduri.
Si desi as putea sa trag anumite concluzii tendentioase, ma abtin, lasindu-va pe voi s-o faceti.