Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘extemporale’

„32”


Liceul Nr.32 Bd.1 Mai

Nu stiu ce pozitii va trec voua prin minte, dar „32” nu era pozitie, ci liceu. De fapt era unul dintre cele sase licee pe care le-am frecventat si aprofundat, mai mult sau mai putin, de-a lungul timpului. Asta era un liceu pe la care s-au perindat multi copii de nomenclaturisti si chiar si cei ai primului nomenclaturist al tarii. Asa ca viata mai dulce ca la „32” nu cred sa fi existat pe altundeva, prin Romania.

Ora de chimie. Birloiu (profu’) ajunge, ca de obicei, la jumatea orei. Cind da cu ochii de noi, tot ca de obicei, zbiara cit il tin bojocii din capatul culoarului. „Bai elefanti bolnavi! Ce cautati pe coridoare? S-a treminat ora, boilor? Mars in clasa!” De fapt ora nici nu-ncepuse, dar in fine, intrind in clasa intr-o bulibaseala totala si-n hohote de ris, il auzim urlind din nou ” bah, va comportati ca niste cai injectati, huliganilor” si cu palmele infipte-n catedra si catalogul aruncat pe jos, ne expune onomatopeic, trairile interioare „Hua, Hua…!” Stiu ca nu va puteti imagina asa ceva, ca nici noua nu ne venea sa credem ochilor, la inceput, da’ asta era Burloiu, un dement, mai rau decit „pedagog de scoala noua”. Dupa ce ne huiduie ca la fotbal, timp in care noi ne udasem pe noi de ris, pune-o frina brusca si coteste apostrofarile catre favoritul lui „Popa, iesi afara. Hai gata, du-te fumeaza, fa ce vrei, numai sa nu te mai vad in fata ochilor.” „Da’ don profesor, ce-am fa…?” ” Afara derbedeule, ca nu te mai suport” In aceleasi hohote de ris, Popa paraseste clasa iar Birloiu se linisteste „Ionescule, care tocmai aduna catalogul de pe jos, ce ati avut de pregatit pentru azi?” La aflarea lectiei de zi, se dezlantuie din nou aratindu-ne cu degetul ca la abator. „Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu si….tu, la tabla!” Coada osinditilor se-ntindea pina-n fundul clasei. „Tu vorbesti de X, tu de Y, tu de Z… samd” pina ne termina.

De multe ori repeta subiectele, astfel ca trei elevi prezentau acelasi lucru. Dupa ce le aloca, primilor, cele patru sferturi de tabla, se aseza in dreptul ferestrei, cu picioarele larg desfacute, aplecat cu coatele pe pervaz si cu palmele facute caus, cam ca ochelarii de cal, privind afara-n gol. Noi, la tabla, scoatem cartile de sub haine si dai si copiaza, de nici virgulitele nu ne scapau. Apoi incepeam, invariabil, bataia cu cei din banci (bataia ghemotoacelor de hirtie). Intr-un tirziu revenea si Birloiu din visare „Ce-aveti bah, descreieratilor? Va crapa capu’ de chimie?” si incepea sa asculte. Fiecare-si citea subiectul intorcindu-se la clasa dupa fiecare fraza, pentru a primi aprobarea verbala a colegilor „bine ba” „esti tare!” „ai pus-o” „ce cap mare ai!”si altele pe care Birloiu parea ca nu le aude, desi se auzeau pina pe coridoare. „Ba, asta numesti tu lectie-nvatata? Treci la loc. 6. Esti un dobitoc.” E si o tinea tot asa, din dobitoc in dobitoc, pina ne termina. De mentionat ca fetele aveau un tratament preferentiat. Cu ele se purta fara repros, de parca era altu’, nu dementu de zi cu zi.

Anyway, din cauza ca ne asculta la gramada fara a consulta catalogul, unii aveau cite zece note, altii de loc. Eu, care mai si chiuleam, aveam rubrica imaculata. Asa ca o data, pentru a avea turbatul cu ce sa-mi incheie media trimestriala, mi-am luat 6-le, ce-l de toate zilele si m-am asezat din nou la coada pentru un bis. Cind mi-a venit rindul a doua oara, Birloiu ma priveste ca si cum m-ar fi vazut pentru prima data si imi indica subiectul, dupa care se duce la fereastra, reluindu-si postul si pozitia de veghe. Eu copiez subiecutul cu devotament, dupa care ma asez in prima banca unde era un loc liber si incep sa discut cu colegul si cu cei din jur. Dupa vreo cinci minute, isi revine si Birloiu in simtiri cu un oftat adinc si intorcindu-se catre tabla, zice „bine, deschideti caietele, astazi va voi preda X” Toti au ramas masca, observind ca timpitul uitase de Papa si incercind fiecare, pe limba lui, sa-i aminteasca de mine. Birloiu neintelegind ce se intimpla a inceput sa ne faca elefanti bolnavi si cai injectati, ca de obicei. In fine, ma ridic si-i spun ca eu tocmai terminasem subiectul. „Pai si de ce nu erai la tabla? Credeam ca… aaaa … da-i drumu!”

Ma asculta, ma face dobitoc, imi anunta 6-le de rigoare, dar cind sa-l puna-n catalog, vede ca mai era o nota cu aceeasi data. Se uita incurcat la nume, ma masoara, rasfoieste catalogul, isi drege vocea si vadit stingherit, ma intreaba „mai stii pe ce data te-am ascultat ultima oara?” Toata clasa era pe sub banci de ris, ceea ce m-a determinat sa-mi joc sansa. „Cum cind? Data trecuta cind mi-ati dat un noua si m-ati dat de exemplu?” In acel moment clasa a amutit in asteptarea furtunii.  Lui Birloiu-i iesisera ochii din cap ca la melcii de gradina. La el 9-le era nota pentru gagici, nu pentru elefanti bolnavi, ca mine. Dar cum s-o intoarca cind el nu stia ce se intimplase cu zece minute-nainte? „Da, parca-mi aduc si eu aminte, desi aici vad ca ai un sase, cu data de astazi. Esti sigur ca ti-am dat noua?” „Don profesor, cred ca aia-i nota vreunui coleg pe care l-ati ascultat astazi si din greseala mi-ati trintit-o mie. Tot asa cred ca ati uitat sa-mi treceti si noua-le, pentru care am invatat zi si noapte” Tacerea a mai continuat o secunda dupa care s-a dezlantuit un adevarat vacarm intru sustinerea afirmatiei mele. ” Hm, da! Ai invatat pe dracu, dar daca ti-am dat noua, probabil ca ori eram beat, ori te-am confundat” Din acel moment am urcat, fara merit, dar cu mult tupeu, in elita chimistilor clasei a XI-a A si desi performantele nu-mi erau mai spectaculoase, nivelul notelor mi-a crescut de la 6 la 7.

***

Un alt moment de paralizie a fost la un extemporal. Birloiu avea obiceiul sa alerge, efectiv, printre rinduri pentru a nu fi copiat. Evident ca era de risul curcilor, mai ales cind se intimpla sa se impiedice. Evident ca din cind in cind mai poposea pe pervazul lui preferat si atunci toate cartile ieseau la iveala, altfel, n-aveai nicio sansa. In general cine nu reusea sa copieze si nici nu era vreo Marie Curie, nu lasa extemporalul pe catedra, cind iesea din clasa. Numai ca o data, cind Birloiu a fost in mare forma si si-a dat kilometrajul peste cap, alergind in susul si-n josul clasei, mai tot timpul, pe catedra ramasesera doar vreo cinci extemporale, din 30, cite ar fi trebuit sa fie. In fine, iesim si ne vedem de ale nostre. La urmatoarea ora de chimie, Birloiu intra nervos „sunteti niste netrebnici, niste hoti, niste haimanale! Boilor! Sa-mi spuneti unde va sunt extemporalele” Dupa ce ne-a luat pe fiecare la intrebari si dupa ce toti i-am spus ca noi le lasasem pe catedra si ca el le-a ratacit, a ajuns si la Popa, febletea lui.

„Bah dobitocule si tu ai lasat extemporalul pe catedra?”

„Da don profesor, l-am lasta pe catedra peste celelalte extemporale, sa moara mama!”

” Cum sa moara ma-ta, mah handicapatule, pai ce vina are ea ca tu esti un hot s-un cartofor?”

„Pai stiti, mama e moarta deja.”

In momentul ala ne-a bufnit pe toti risul, stiind-o pe doamna Popa care nu era moarta absolut deloc. Dar pentru a pune definitiv bomboana pe coliva, Burloiu zice, din putul gindirii lui demente.

„Da? N-am stiut. Atunci e-n regula”

Evident ca risul a atins paroxismul in momentul ala, mai ales ca Birloiu se uita cu un profund dispret si ura la noi, neintelegind ce e de ris in faptul ca madam Popa era moarta.

Asta era Birloiu, o specie aparte, unica. Poate de aceea imi amintesc doar de el, nu si de ceilalti profi. Cu toata nebunia, noua ne era tare drag intrucit, desi ne facea albie de porci, la orele lui era un adevarat dezmat si balamuc.

 

Read Full Post »