Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘eba’


Intrucit toata lumea (lumea care ma viziteaza) sunt convins ca l-a citit si pe Dostoevski, si cum citindu-l ar fi imposibil sa-ti scape „Crima si Pedeapsa”,  am sa incerc o paralela care mi-a-ncoltit in creieri. Referiri la acest roman, am mai facut eu si-n trecut, dar de data asta va fi ceva nou, ceva de bine.

Ca un preambul, as reaminti faptul ca Dostoevski, un rus, nascut din parinti lituanieni, cu vederi liberale, ba chiar socialist-utopice, pe vremea cind Nicolai I era inca-n jilt,  fusese judecat si condamnat la moarte pentru acele convingeri si pentru apartenenta sa la un grup de socialisti care actiona in ilegalitate. In fine, pedeapsa i-a fost comutata in ziua executiei, la o scurta „excursie” de citiva ani in Siberia. Dar perioada petrecuta in temnita, asteptindu-si executia, a lasat urme adinci in constiinta lui Dostoevski, iar acest lucru a influentat in mare masura tematica romanelor lui viitoare. Romane care in general analizeaza psihologia condamnatului. Cind spun „condamnat”, nu ma refer doar la cei condamnati penal, ci si la cei condamnati de soarta, cum ar fi in „Idiotul”, in „Adolescentul” si chiar si in „Crima si pedeapsa” sau la cei condamnati printr-un viciu, cum ar fi in „Jucatorul”. De fapt el insusi fusese un impatimit al jocurilor de noroc, care l-au adus in sapa de lemn.

Raskolnikov, personajul principal al acestui roman, si cel cu care-l voi compara pe BaSecu, savirseste o crima. Dar cum criminalitatea nu se refera doar la a lua viata cuiva, BaSecu poate fi usor incadrat la acest capitol din Codul de Procedura Penala. Ba mai mult, asta s-ar incadra la mult mai multe crime, si nu doar asupra unei batrine, ca tinarul Rodion, ci asupra tuturor seniorilor din Romania si a Romaniei propriuzis.

Asadar, Rodion Romanovich era un student la drept care, considerindu-se superior celorlalti semeni, simte ca decizia de-a ucide un „rebut” uman este absolut justificata. Din motive patologice, ca altfel nu-mi pot explica aceste trairi interioare, tipul se credea a fi deasupra legilor si-a moralei si de aceea dispretul fata de oameni devine obsesiv, maladiv.   Pina aici cred ca nimeni nu poate contesta asemanarile dintre cele doua personaje de poveste.

Facind o paranteza, as adauga faptul ca aceasta tema a noului demiurg de formatiune intelectuala, abordata de Dostoyevski, desi nu era crezul lui, a fost preluata la alta scara si de un Nietzsche sau un Sartre.

Mai departe, Radion, dupa cum spuneam, era ferm convins ca aceasta  caracteristica de supra-om, comparabila cu imunitatea lui BaSecu, il absolva de orice vinovatie, indiferent de gravitatea faptelor comise. In acel moment apare Sonia, un fel de Udrea in varianta basesciana a romanului. Ei bine, aceasta Sonia era o tirfa, nu ca Udrea care i-a fost fidela numai cocosului (luati-o cum vreti!), prin pacatele careia, Rodion incerca sa-si justifice propriul pacat. E adevarat ca la BaSecu e putin diferit intrucit asta a impins-o „Sonia” lui la pacat fara a incerca vreo justificare.

In acest roman, apare si acel politai sau detectiv, care datorita olfactivului profesional, adulmeca vinovatia criminalului, chiar daca asta juca rolul de inocent cam ca BaSecu. De fapt si in cazul de fata situatiile difera intrucitva. Rodion  neaga pe fata, crima comisa pe ascuns, in timp ce BaSecu neaga pe fata, crimele comise tot pe fata, ca asa-i e scris lui, sa-si prostesca supusi pe fata, ca doar la asta-i buna imunitate. Pe de alta parte sau chiar pe aceeasi parte, e adevarat ca si in cazul BaSecului exista un politai, pe nume ei conspirativ, „Codruta”, care stiti ce suge, dar asta nu are rolul de a-i devoala crimele, ci de a i le musamaliza, curatindu-i dosarele de probe.

Revenind, intilnirile dintre detectiv si Rodion se indesesc, fara ca detectivul sa aduca vreo acuza directa, ci numai capcane inteligent pozitionate, in asa fel incit sa trezeasca la viata constiinta adormita a criminalului. Dar in timp ce pe Rodion incepe, in mod evident, sa-l mustre constiinta, pe BaSecu nu-l mustra nimic, intrucit in urma unui inventar sumar, a rezultat ca tocmai constiinta-i lipseste din stoc, acestui troc (rima intentionata).  Totusi, tinind cont de muncile herculiene pe care le duce mintea scelerata a cotroceneanului impreuna cu Codruta, cu Udrea, cu Merkel si cu celelalte tentacule pe care si le-a creat  in vederea evitarii unei „Siberii” eminente, am putea conclude ca nu doarme totusi linistit pe pernele-i aurite, de faraon modern, chiar daca in continuare isi considera crimele, justificate.

De fapt aici are loc un fel de pasa-n doi cu schimb de locuri, intrucit, framintarile si chinurile interioare prin care trecea Rodion, dispar ca prin farmec odata cu recunoasterea vinovatiei si condamnarea cu iz siberian. In cazul „BaSecu” se petrec aceleasi fenomene, dar pe invers, asa cum a fost acest personaj cam de cind e el si pina acum, incluzind si numele-i anal. Spre deosebire de rus, chinul astuia va incepe abea dupa condamarea la care are tot dreptul si obligatia si care sper sa-l chinuiasca mai rau decit l-a chinuit constiinta pe Raskolnikov. Asta daca nu cumva, asa cum am mai spus-o, penalul va fugi din tara sau isi va descoperi vreo boala mintala, ca normal oricum nu poate fi. Dar, chiar si asa, fie una, fie alta, va fi chinuit si urmarit pentru tot restul zilelor si noptilor. Zile in care va merge pe strazi, lipit de ziduri, in timp ce ochii-i cameleonici se vor misca permanent si in toate directiile pentru a depista si evita mina lunga a legii. Nopti agitate, cu procurori gata sa-l sfisie de viu sau de mort, cu celule intunecoase, cu un Nastase sugindu-i singele, cu Turcescu sugindu-i &#!@ (noaptea-ntreaga), cu pensionari cintindu-i prohodul, cu Voiculescu sodomizindu-l, cu Mondiali scuipindu-i vitriol in ochi, cu dracii impielitati siluindu-i Elenele si notareasa printre focurile ghenei si cu multe alte clipuri din filmoteca de aur a mintii lui paranoice.

Read Full Post »


PMP nu e partid si nici n-a fost vreodata. PMP e un capriciu al unui paranoic. Da, poate fi considerat si un scut, pentru ca Judgement Day se apropie si daca-l prinde cu imunitatea-n vine, s-ar putea sa regrete cam cum au regretat romanii ca l-au ales sau cum a regretat Ceausescu ca n-a ramas in Iran. Pentru ca, intre noi fie vorba, sunt multi cei ce-i poarta simbetele, pentru toate simbetele purtate de el, lor.

Dar intrucit asta-i mai curva decit Ceasca, nu m-ar mira sa-l vad petrecind alegerile undeva prin Germania, daca PMP se duce pds sau daca-i moare imunitatea. De fapt, in conjunctura actuala, o America de Sud ar fi mult mai sigura pentru infractorul cotrocenean. Pe de alta parte, asa cum am mai spus, nu m-ar mira nici vreo mare surpriza in alegeri, pentru ca el la asta lucreaza zi de zi si clipa de clipa. Si nu cred ca e cineva care sa-si inchipuie ca BaSecu lucreaza pe cai legale. Nooo, nici pomeneala. Ceva, nu stiu ce,  imi spune ca asta are teleconferinte zilnice cu Kovesi, Morar si Zegrean, intrucit nici aia nu vor fi iertati daca nu-l vor proteja pe mai departe impotriva legilor si a Constitutiei, asa dupa cum au facut-o si pina acum. Si probabil ca astfel de meetinguri de taina sunt ilegale, dar cind a intreprins BaSecu vreun act legal si constitutional? Cind a pus BaSecu interesul national inaintea intereselui personal? Let’s try, NEVER! Asta e specializat in delapidare, trafic de influenta, santaj si inca vreo doua sute de specializari pe care mi-e sila sa le mai insirui.

Dar daca totusi nenorocitul sufera de boala lui Ceasca si se crede adulat, desi e putin probabil? Oare ce se va alege de el, de Nana, de case si de proastele din case? Dar de banii de prin toate bancile Ciprului? Stiu, corb la corb nu scoate ochii, dar cind un corb incalca regula, nu e normal ca toti ceilalti corbi, chioriti de el, sa-i doreasca o grabnica orbire? Eu cred ca da si daca asta va mai fi in tara cind nu va mai fi imun, dracu-l ia. Si pe el si toata liota lui de mafioti si jagardele.

Si as mai ridica o problema, una mica. Daca PMP-u s-ar duce, cum ziceam, pds, nu credeti ca ar fi in carti ca descreieratul sa-si ia tiitoarea si s-o-ntinda impreuna spre tarile calde? Bani ar avea, ca doar n-or fi cheltuit tot ce-au furat. E si ute cum ar ramine Maria lu’ BaSecu sa culeaga scoici pe plaja lui Mazare intr-un apus de soare. Sau mai exact, in fiecare apus de soare, pina la adinci batrineti. Maria ca Maria, dar tutele? Pai tutele, divortate si urite, ar deschide o scoicarie unde sa vinda scoicile culese de Maria. N-ar fi totusi exclus ca BaSecu sa le ia cu el, asa, ca fete-n casa, pe malul Pacificului unde se va destrabala alaturi de parasutista lui, amintindu-si cu nostalgie de timpurile cind amindoi erau presedinti si-si bateau joc de un intreg popor.

Cred sincer ca astia doi ar merita o oda de tip ceausist.

„BaSecu e Romania,

E hotia, e mindria,

E coruptia pe fata,

E un vierme, o paiata.

E constiinta ce nu mustra,

Lins in cur de-o balabustra.

Parasuta PMP-ista

Proasta-n cap, desteapta-n pizda.

Cu excese de taranca,

Si cu conturi grase-n banca”

Puteti continua, daca va da mina sa cricniti impotriva triumviratului BaSecu-Udrea-PMP.

 

Read Full Post »


Stiu, suna straniu, dar va asigur ca aparitia acestui dictionar se impune. 

Necesitatea, nu neaparat fiziolagica,  acestui tip de dictionar, a aparut de curind si numai in spatiul dintre Tisa, Prut si Dunare. Mai exact de la ultimul referendum, atunci cind BaSecu si sclavii lui tipau din toti bojocii ca e lovitura de stat. Si de ce i-as contrazice, ca in fond nu sunt vreun academician si nici vreun ligvist sa ma pun contra? Dar uitindu-ma-n DEX, ca tot romanul avid de cunoastere, aflu ca lovitura de stat este o violare a constitutiei de catre un grup organizat care incearca prin forta sa inlature conducerea unui stat sau sa aboleasca, tot prin forta si impotriva vointei populare, un sistem politic. Deci, dupa cum se poate observa  exista doua definitii diametral opuse a ceea ce inseamna „lovitura de stat” asta pentru ca  referendumul este un act democratic, in absoluta concordanta cu Constitutia. De fapt, atit Curtea Constitutionala cit si Parlamentul l-au declarat ca atare, in dezacord total cu afirmatiile boicotistilor. Asa ca, e posibil ca referendumul sa fie de fapt un act antidemocratic si anticonstitutional, definitie care i-a scapat din vedere DEX-ului. Vedeti voi, asta numesc eu revolutie lingvistica in forma ei cea mai pura (cu r)

O alta expresie cu  intelesuri diametral opuse ar fi legat de justitie. Cind USL-ul critica abuzurile unor magistrati, se chema atentat la independenta justitiei, trimbitat in toata lumea prin goarna Macovei. Acum, cind magistratii sunt arestati tot pentru abuzuri, se cheama lupta impotriva coruptiei, iar goarna-i muta, surda si oarba.  De fapt astea erau ultimile simturi pe care le mai avea, pentru ca simtul masurii si al penibilului si le pierduse de mult. Dar revenind, nu-i asa ca devine imperios necesara aparitia acelui Dictionar Roman – Roman?

Dar acordarea unor medalii si distinctii de stat? Presedintele pretinde ca ce-i ce-l sustin neconditionat trebuiesc medaliati. Bun, nu-i nimic rau in asta, atita timp cit folosesti medalia „Ordinul BaSecu in grad de matelot”, dar cind le folosesti pe ale Romaniei, atunci DEX-ul pretinde ca medaliatii trebuie sa fi adus servicii exceptionale Romaniei si poporului roman. Sau se inseala? Si tocmai pentru ca se poate insela, dictionarul de care vorbeam ar trebui sa ofere si varianta lui BaSecu ca pe o posibila interpretare de logica securista.

Dar in ce privesc reprezentantii tarii in Parlamentul European? Eu, dupa mintea mea, as zice ca trebuie sa fie personalitati de marca ale politicii romanesti, dintre care poporul sa-i aleaga in mod democratic, pe cei mai valorosi, care sa-l reprezinte. Dar uite ca mai exista si posibilitatea ca reprezentantii sa fie prosti ca EBA si antiromani ca Macovei si Preda, cu toate ca alegerea lor se face tot in mod democratic, dar de sus in jos.

De fapt lipsa acestui dictionar creaza confuzii si chiar vrajba, intrucit se pare ca DEX-ul actual nu mai tine pasul cu realitatile romanesti, fiind evident bintuit de logica si de bun simt. Cum poti spune ca democratia presupune separarea puterilor in stat, cind s-a dovedit ca poate exista democratie si atunci cind puterile apartin unui singur om, asa dupa cum afirma chiar omul? Sau cum poti spune ca un stat democrat trebuie sa aibe o conducere democrata, cind s-a vazut ca „democratia” poate fi si de natura totalitara(!?!)  BaSecu e cel care afirma pe teveuri ca el nu poate conduce nimic in mod democratic, nici macar pe el insusi. Deci se poate si asa, nu numai dupa capul DEX-ului.

Dar pentru ca exemplele sunt de ordinul zecilor de mii, am sa inchei cu unul preferat de Udrea. Cum poti spune ca delapidarea si subminarea economiei nationale sunt condamnabile, cind exponenta lor cea mai reprezentativa a fost premiata cu un post de presedinte de partid politic? In acest caz definitia DEX-ului pare un non-sens grosolan, o erezie si ma mir ca Patapievici n-a ordonat sa fie ars pe rug, in fata Academiei Romane.

 

Read Full Post »


„Vă promit că vom conta la alegerile din această toamnă” spunea Alba ca Zapada la Congres si nu ma indoiesc de asta, asa cum am mai spus-o. BaSecu is alive, still alive, always alive. Acum pe bune, chiar crede cineva ca Partidul Muistilor Populari a ales-o pe Udrea, pentru ca-i Udrea, sau pentru ca le-a poruncit BaSecu? Paranoicul este de-o ferocitate si-o tenacitate rar intilnite in natura terestra. Asta e mai ceva ca sobolanii. Sunt convins ca ar putea supravietui oricarui cataclism, uman sau natural. Si daca n-o fi vreun Hristos, atunci sigur e Diavol, altfel nu-mi pot explica forta de care dispune, desi parea mort, in ochii multora.

Asadar, ce n-a facut Elena, a reusit Elena. E adevarat ca Ceuseasca n-avea motive sa-l inlocuiasca pe Ceasca, pe cita vreme Udrea n-are de ales, trebuie sa fie presedinte de partid pentru a-l mentine pe BaSecu in viata. De fapt astia doi se sustin unul pe altul. O simbioza greu de explicat, dar pe care antropologii viitorului o vor analiza cu siguranta.

Asadar Udrea a fost aleasa presedinta muistilor populari. In mod normal asta ar insemna implozia partidului, dar avind in vedere ca Udrea e de fapt o prelungire a lui BaSecu, o extremitate bogat vascularizata, tind sa cred,  asa cum am mai spus-o, ca in noiembrie vom avea surprize. Nu stiu ce surprize, dar tind sa cred ca vor fi neplacute, fara a da alte detalii.

Evident ca miscarea asta era previzibila. Ce nu pot sa prevad, este viitoarea functie a proastei nationale si internationale. Ce se va alege oare de EBA, pentru ca dupa cum vad, Udrea e singura femeie printre piticutii care au fost alesi s-o slujeasca. Chiar va fi singura femeie sau se pregateste o demisie pentru a i se oferi un post de conducere si Ebei, dobitoaca de sorginte basista? Pentru ca dupa cum se stie, asta nu poate cistiga in alegeri netrucate. De, aschia nu sare departe de trunchiul lu’ tac-su.

Dar problema nu e nici EBA, nici prostia care o bintuie. Problema consta in posibilitatea, tot mai mare, de-a avea un alt cincinal basist, atita timp cit Iohannis e sters, Ponta va fi sters,  iar Tericeanu se sterge singur.

Read Full Post »


Desi prins in mrejele unui audit nenorocit, am reusit sa ma furisez in birou pentru a urmari semifinala pe site-ul Roland Garros-ului. Si sincer sa fiu, cred ca n-am mai urmarit sportul asta cu racheta cam de cind ne calificam si noi in finala Cupei Davis. Dar cum romanii au cite o rabufnire de orgoliu la fiecare jumatate de secol, uite ca amorul pentru sportul alb (de fapt acum e mov cu portocaliu), mi-a napadit sufletul si simtirile.

Poate ca cei din tara nu traiesc cu aceeasi intensitate acest sentiment de mindrie nationala, dar cind te afli la dracu cu carti, printre straini, cam orice reusita romaneasca te furnica si te inlacrimeaza. Nu bravez si nici nu maninc cacat, dar asta este sentimentul pe care-l avem noi astia, dezradacinatii, atunci cind ascultam imnul national, vreo romanta sau cind se intimpla sa auzim de romani si de bine.

E adevarat ca auzim mai mult de rau si atunci ne facem mici si ne ferim nationalitatea de tavalugul acuzelor generalizate si absurde ale unora care au mai multi delicventi decit noi, dar care, din cauza de ipocrizie, vad ce le convine. Si de aceea spun, cum se iveste un prilej ca cel oferit de Simona, ne-nfoiem in pene de parca ar fi vorba de copilul nostru. Dar de, astia suntem si nu cred ca suntem singurii. Sunt convins ca orice emigrant, din orice fund de lume ar fi, simte si gindeste in mod asemanator.

Dar pentru a reveni la subiect, Simona a fost formidabila. Trist e ca se vor gasi unii jurnalisti sugatori care sa spuna, asa cum s-a mai intimplat, ca n-a avut un parcurs greu, ca a avut bulan, ca poate daca, desi pe cind, n-ar fi exclus sa fi…. si alte imbecilitati de onanisti. Astia de fapt sunt aia la care se referea cunoscutul catren comunist „noi cu muschii ca otelul vom culege musetelul”, cu alte cuvinte, mari in gura, mici in fapte . Dar eu as zice ca tot asa, si Serena, Sharapova  si restul capilor de serie de pe la mai toate turneele, au intotdeauna un parcurs favorizat. Asta datorita faptului ca au ajuns acolo sus, unde nu ajunge orice gisculita lovita-n aripa, ci doar vulturoaicele puternice, fizic si mental. Traseul asta, aparent usor, si l-au cistigat prin munca si rezultate, nu cu gaoaza, ca Udrea sau prin proptele basite, ca EBA.

Asa ca, eu as zice ca trebuie sa-i multumim acestei fete extraordinare care ne ajuta sa stam cu capul sus, surexcitindu-ne mindria nationala, lucru pe care o armata de politicieni si una de tigani nu reusesc s-o faca, ba dinpotriva, ne-o terfelesc zilnic.

P.S.

Ma vad nevoit sa revin astazi si sa adaug un post scriptum deoarece acum citesc in Cotidianu, ca aseara la B1 Tv, Banciu, un idiot consacrat, care parca vorbeste de sub apa, a minimalizat succesul acestei admirabile sportive, ca asa i-a dictat lui chelia basesciana si mintea de curca. De fapt asta-i genul de om care incearca in disperare sa se faca observat prin orice mijloace, chiar si imbecile.

Pentru cei ce n-au auzit de Banciu asta, jurnalist de pripas, am sa-i rog sa-si aduca aminte de pick-up urile de altadata si de discurile de ebonita sau ce draci era materialul ala negru din care erau facute. Ei bine, dupa cum se stie, discurile erau facute pentru anumite viteze si din cite imi aduc aminte, daca discul era facut pentru viteza 45 si-l ascultai pe 33, suna exact cum suna bolovanul asta de Banciu care debiteaza idiotenii la foc automat si cu vocea aia neverosimila pentru o fiinta care tine capul deasupra apei.

Intrebarea mea, ca despre indignare n-are rost sa mai pomenesc, ar fi urmatoarea. Cum de i se permite unui astfel de nenorocit sa defaimeze adevaratele valori romanesti? Asta nu se mai numeste libertate de gindire si exprimare, ci libertatea absurdului, a incompetentei, a diletantismului jurnalistic si a propagandei antiromanesti. Ce pazeste CNA-ul? Se pare ca menirea CNA-ului e sa apere non-valoarea patapievicilor, a basestilor, a banciulilor, a macovelelor si in general a celor ce terfelesc imaginea Romaniei, in tara sau in lume.

N-am cum, dar eu pe astia i-as exila la Jilava, cu CNA cu tot.

Read Full Post »


Stiu, titlul va duce cu gindul la Udrea, pentru ca aceasta nostalgica prezenta blonda e inca prezenta, si tot blonda,  impotriva  votului care cerea  sa fie  directionata spre centura, pentru a se implini din punct de vedere profesional. Dar spre dezamagirea celor care n-au avut-o inca si a pubertinului care ar fi putut s-o aibe, dar care si-a dat drumul prematur in chiloti,  Udrea nu face obiectul acestui post, desi nu pot spune ca titlul n-ar viza-o si pe ea, intr-o mare masura. Dar  fidelitatea tipei fata de PMPeleul ei, inca de pe vremea cind freca podelele Golden-Blitz-ului, ma obliga sa n-o pot numi nici curva, nici politica. Curva pentru ca din interes se da doar amantului, de care e dependenta ca organul de functie. Iar politica pentru ca e absolut paralela cu aceasta stiinta, atit din punct de vedere teoretic, cit mai ales practic.

Dar acum ca tot am amintit de parasuta asta, as vrea sa stiu si eu, desi nimeni nu va avea singe s-o spuna, de ce este numita politician? Adica ce politica o fi facut asta si cind? De cind servitoarele sunt numite politicieni si de cind servilismul si delapidarea se numeste politica in Romania? Ca ce altceva a facut pizda asta de cind a fost descoperita de BaSecu? Zic pizda, nu din porniri triviale, ci pentru ca vaginul e singurul lucru atractiv si lucrativ pe care-l poseda si cu care si-a cistigat toate numirile politice de pina acum.

Unii, printre care si eu insumi, mi-ar putea reprosa faptul ca nefiind ala care i-a tinut luminarea, ar trebui sa-mi tin gura, mai ales astazi, de Mother’s Day. Dar cum Udrea e doar o potentiala mama, n-am a-mi face reprosuri, iar pe de alta parte, stind in cur, privind in bec, am reflectat urmatoarele. „Bai Papa, daca tu ai fi fost fo specie de Presedinte, ai fi pus-o p-asta ministra pentru meritele profesionale sau pentru cele de sex apeal si de sex propriu zis? Paiiiiii, nu si da, ar fi raspunsul sincer. Iar da si nu ar fi raspunsul pentru televiziuni.

Deci, recapitulind, daca as fi fost poponar, n-as fi pus-o p-asta ministra. Cum nu sunt, probabil ca as fi actionat exact ca BaSecu, ca la urma urmei, o viata am si cum despre cealalta viata n-am nicio informatie credibila, n-as fi ratat-o pe apetisanta blonda tocmai in perioada ei de glorie fizica si fiziologica, ca cica-i rea de musca. Dar, ca aici exista un „dar”, asta n-o face pe Nuti vreo politicianca, ca doar despre Udrea ca politician vorbeam.

Bun, deci cum spuneam, n-am sa ma refer la Udrea, desi e clar ca preocuparea ei actuala e baNANA lui BaSecu.

Mmm…da! Se pare c-am facut-o deja carne de chiftele, pe ea, chifteaua politicii romanesti post ceausiste. De fapt, dupa alocutiunea inflacarata pro-basista si basita a filosofului medaliat, Liiceanu, nu m-ar mira ca Academia Romana s-o numeasca si p-asta savant de renume mondial, ca doar n-ar fi prima data. Sau poate pe Eba, ca aia chiar intruneste toate cerintele si exigentele Academiei pentru a deveni savant, fiind si cu mult mai proasta.

Dar sa revin la cuprinsul acestui post. Cind spuneam „curve” ma refeream la BaSecu si la Ponta, nu doar la acolitii lor. Mari curve, dom’le!

Read Full Post »


 EBA.

Who else?

Read Full Post »


Daca toate tarile Europei ar trimite-n Parlamentul European aceleasi lepadaturi ca cele  pe care le trimitem noi, sunt convins ca batrina Europa s-ar fi dus, de mult, pulii de suflet. Norocul ei, adica al Europei, este ca are in componenta o singura Romanie, alfel treaba cu „sufletul” din fraza precedenta ar fi devenit realitate.

Nu spun ca in alte tari nu s-or fi batind politicienii pe locurile acelea caldute din Parlamentul European, dar cel putin aia sunt politicieni, nu cozi de topor, descreierati, incapabili, dobitoci, hoti, prosti si grandomani. Aia stiu sa tina un discurs, stiu ce-i ala joc politic, ce-i aia diplomatie, ce-i ala interes national, ce-i aia demnitate, ce-i ala compromis si cind sa apelezi la el.

Dar cum le poti pretinde asa ceva unora care au ajuns acolo prin inselatorie, prin minciuna, prin trafic de influenta si pe spaga sau datorita unei popularitati steliste, ei fiind total lipsiti de cele mai elementare cunostinte de drept international, de economie de piata, de stiinte politice si in general de tot ceea ce justifica existenta acestui for european?

De fapt unii dintre ei sunt acolo mai mult pentru a submina interesul national si pentru a-si face de ris propriul popor din motive mirsave, personale si basiste.

Dar vina nu se poate spune ca-i doar a lor. Realitatea e ca multi, prin inselatorie sau prin dictat prezidential, au reusit sa convinga poporul, caruia oricum pare ca i se rupe de cine-l reprezinta. Si uite cum au ajuns un Becali, o Eba, o  Macovei, un Vadim si asa mai departe sa reprezinte un popor, facindu-l, cum spuneam, de risul Europei.

Problema e ca acest circ sumbru si de prost gust continua, intrucit aceeasi puscariabili, dementi, proaste, nenorocite si incompetenti si-au depus candidaturile pentru acele fotolii confortabile. Si ca sa fie circul, circ, cele doua bretonate, adica proasta lu’ tata si aghiotanta lu’ tata, tata fiind puscariabil, si-au pus poalele-n cap. Ce mi-a placut cel mai mult in aceasta discordie de mahala a fost afirmatia proastei care spune ca ea a fost cea dorita in Parlament de 200000 de suflete, neavind suportul vreunui partid, asa cum ar fi avut cealalta bretonata. ” Hai zi sa faci plici!” Si asta n-ar fi nimic, dar toanta chiar crede ar fi fost aleasa pentru „calitatile ei incontestabile” (dar inexistente) si nu pentru ca ar fi fost fata jigodiei din Cotroceni. Dar uite ca exista acele cozi de topor care la un semn din partea tiranului, uita de mama, uita de tata, uita de copii si isi depun semnatura cu o slugarnicie gretoasa, impingind odorul, timpit de bunastare, spre meleagurile civilizatiei europene.

Dar pe linga acest razbel intre o dobitoaca si o indobitocita, as vrea sa evidentiez si cazul Diaconu. Si as incepe cu o intrebare. Ce-l califica pe Diaconu pentru un post de parlamentar european? Popularitatea cistigata ca actor? Faptul ca e o persoana placuta? Ca poate juca teatru, la nevoie? Ca e un bon-homme? Sau ca ce? Te pomenesti ca si asta a ajuns senator datorita meritelor politice si calificarilor muncite si nu popularitatii sau mai bine spus celebritati de care s-a bucurat ca actor. Da, admit, are toate calitatile mentionate, dar de cind or fi astea suficiente pentru a reprezenta o tara in Parlamentul European? Ba mai mult, mi se pare ca atit demisia lui, cit si suportul pe care Betty Boop sau Gadea de la Antena 3 i-l acorda cu inversunarea-i caracteristica, sunt de un ridicol becalian. Sau poate ca suportul se datoreaza numelui de diacon, stiute fiind afinitatile religioase ale lui Gadea? Adica Diaconu s-a suparat pe PNL pentru ca o instanta judecatoreasca l-a condamnat, pe bune sau pe nebune, intr-un proces de incompabilitate. Adica ce trebuia sa faca partidul, sa se sacrifice de dragul dorintei fierbinti a lui Diaconu de-a fi parlamentar european sau cum sustine timpitu’ de Gidea „sa lupte alaturi de el”? „Care lupta mai, Don Quijote?” E o sentinta definitiva si judecatoreasca, buna sau rea? Este. Si atunci cu cine te lupti si cum? Un partid intreg trebuie sa se compromita intr- o lupta cu justitia pentru o decizie definitiva luata acum un an. Asta sustine Betty Boop cu o incrincenare infantila si prosteasca.  „Pai bine fa, esti chiar idioata? Ti-ai pierdut si simtul realitatii?”

De fapt tot circul asta cu Diaconu mi se pare atit de ieftin si absurd, incit m-ar fi mirat ca Betty Boop sa nu-l rumege, pina-si toceste dentitia, la „Cinteza zilei” Apropos de Cinteza zilei si de cintezoiul ei incompetent si prost, m-am cacat pe mine de ris cind l-am auzit pe acest Gadea spunindu-i fetei lu’ Diaconu ca seamana cu tac-su din punct de vedere fizic!!! „Din ce ma? Din punct de vedere fizic?”  Adica a spus-o si de doua ori ca sa n-aibe careva vreun dubiu ca-i idiot cu certificat. Bai Gadeo, aia la care faceai tu referire, vorbind despre trasaturile faciale, se cheama fizionomie. Fizicul se refera la craci, coapse, buci, tite, talie si inaltime. Dobitoaco!

Revenind, ce fel de caracter o fi avind ala care conditioneaza raminerea in partid de numirea lui pe listele pentru Parlament, stiut fiind ca poate periclita acceptul intreagii liste de catre BEC? Nu-i era de ajuns ca era in Parlamentul Romaniei fara studii economice, politice sau de drept? Ce dracu considera el ca-l recomanda in aceasta functie, virsta? O fi crezind ca Romania e un trib in care pentru a accede in sfatul tribului e suficient sa fii batrin? Asta nu inseamna ca ar exista vreo limita de virsta in aceasta privinta, dar cred ca ar trebui sa existe un prag in privinta calificarii pentru astfel de functii. Si ca sa inchei, as spune ca din punctul meu de vedere, Diaconu este intr-adevar incompatibil cu pozitia la care aspira, incompatibilitate care nu rezulta dintr-un conflict de interese ci dintr-un conflict de necalificare.

Read Full Post »


De rusine s-o scriu integral, am preferat punctele de suspensie. Desi la drept vorbind, exact ceea ce-am suprimat caracterizeaza acest troc nascut din ambitii paranoice.

Pe de alta parte, titulatura acestei adunaturi de nenorociti este neconforma cu realitatea actuala. Dar neconforma rau si pe fata, ca mai toate mitomaniile mitomanului care minte si din priviri (?!?)

Adica cum „populara”, coane Fanica? Popularitatea cui, ca aia de-au format acest partid comunist de „dreapta”, sunt mai putin populari decit mine. Sau poate ca in intelepciunea lor de tabla, tabla de 2 negalvanizata, or fi decis ca aceasta Miscare sa fie a poporului, ei considerindu-se reprezentantii acestuia. Numai ca ei nu reprezinta pe nimeni, desi asta le e dezideratul de credinta „recunoastere cu orice pret”. O haita jalnica de Lapusneni, carora le-a scapat puterea printre degete si pe care incearca s-o redobindeasca pe orice cai. Si cum o cale demna si onesta nu i-ar fi ajutat, au recurs la ce stiu ei mai bine sa faca, maidanisme.

De fapt asta este o continuare a deprinderilor capatate de pe vremea cind toti sugeau din tita PDL-ului. De atunci au incercat sa insele poporul, ba schimbind culoarea reprezentativa a partidului, ba sigla, ba pe ma-sa, ba pe tac-su, incercind sa-i prosteasca in continuare pe cei ce-i alesesera. Numai ca lumea le ceruse sa-si schimbe naravul, nu parul si nici culoarea lui. Nu asta e si cazul BaSecului care s-a declarat stalinist de la inceput, afirmind mai apoi ca nu are ce sa schimbe in comportamentu-i satanist.

Ei bine, la aceeasi strategie de inducere in eroare a maselor asistam si in momentul de fata. De fapt, tactica asta de plutonier adjutant e foarte usor de intuit, trebuie doar sa gindesti. Cam tot ce a facut BaSecu de cind a cazut in dizgratia populara a avut drept scop aruncarea pisicii moarte in curtea vecinului, vecinul fiind PDL-ul, al carui control il pierduse definitiv. Prin aceasta scindare s-a incercat evident pasarea intregii responsabilitatii pentru nenorocirile facute de-a lungul anilor de domnie.

„Uitati oameni buni, vedeti, toate relele s-au petrecut din cauza echipei de corupti cu care m-a blagoslovit Partidul. De aceea si de dragul poporului ma despart de ei si imi iau cu mine doar pe cei destoinici, nepatati, incoruptibili si onesti, asa ca mine” Cam asta cred eu ca zace-n mintea delicventului si de aceea si-a luat cu el toata crema delicventei pedeliste. De fapt, fara a ma pretinde vreun oracol, intuiesc faptul ca acelasi scenariu i-l pregateste si lui Ponta, dar cu rabdare, dulcegarii si junghere bine ascutite.

Si inca ceva, sunt convins ca ii va reusi intr-o oarecare masura aceasta strategie mirsava. Se vor gasi destui sa-i dea in continuare credit si el stie asta. Si cu cit Ponta se discrediteaza mai mult si de unul singur, cu atit ii vor creste lui actiunile, chiar daca nu in rindul suporterilor USL-ului, cel putin in al celor care i-au intors curul, atit lui cit si celorlalti. De basisti n-are sens sa vorbesc, aia nu mai trebuiesc manipulati, intrucit raspund orbeste la orice comenzi, basecuriste sa fie.

Read Full Post »


„Toti pentru unu, unu pentru toti” Suna cam sindicalist, dar asa ne-a ramas de la latini. E adevarat ca lumea ii atribuie lui Dumas brevetul de inventator, dar nu el si nici elvetienii care-l folosesc ca motto national, nu sunt initiatorii acestei ziceri, ci latinii.Acelasi motto se pare ca l-au preluat si romanii, cu mult succes, dar nu ca motto, ci ca paradox national, aducindu-i un mic amendament „Toti pentru unu, nimeni pentru toti” si asta mai mult dintr-un accentuat simt al originalitatii.

Asadar cei 7.4 mil. de romani sunt tot nemultumiti si probabil ca se simt tradati de Ponta si PSD-ul lui. Si uite aici apare paradoxul Dumas-ian, intrucit „toti pentru unu” inca se mentintine, dupa ultimile sondaje, desi „unu pentru toti” s-a cam dus la dracu in coabitari (dracu fiind BaSecu). Si asta pentru ca multi ii acorda Pontei circumstante de ordin strategic. Problema e alta. Nu stiu cine-i va acorda circumstante de ordin juridic atunci cind… Am si eu citeva intrebari, retorice, la care raspund doar daca voi avea chef.

1. Daca Kovesi a incalcat legea, ca procuror sef, favorizind, acceptind si musamalizind ilegalitatile comise de presedinte, se cheama ca e o posibila penala. Ponta numind o posibila penala in fruntea DNA, ar putea deveni la rindul lui penal, in cazul in care posibila penala ar deveni penala cu hotarire judecatoreasca? Cu atit mai mult cu cit el cu gurita lui a acuzat-o de concubinaje politico-juridice cu BaSecu.

2. Daca oameni ai lui BaSecu, acuzati de subminarea economiei de stat, vor fi dovediti vinovati si bag seama ca nu-i mare lucru sa se si intimple, Ponta se va face si el vinovat pe cale de consecinta, tinindu-i in functii?

3. La procesul lui BaSecu pentru subminarea interesului national, pactul de coabitare semnat cu Ponta, nu il va incrimina si pe acesta din urma, mai ales ca a consimtit la subordonarea pe mai departe a unor institutii de forta ale statului, acestui impostor?

4. Isi risca Ponta libertatea cu buna stiinta sau stie ca nu risca nimic, indiferent de ce parte a gratiilor vor fi tovarasii de mai sus?

Adica legea nu-l poate viza si pe el ca pe un eventual coautor prin ignorarea evidentelor? Faptul ca lasa-n functii, desi detine puterea, indivizi carora li se aduc acuzatii grave, chiar si de catre el insusi, nu il incrimineaza in fata legii? Eu cred ca da si mai cred ca legea ar trebui sa overright poruncile venite din Bruxells-ul epurat mental de penala treime, Macovei-Eba-Preda”. Cu toate acestea, as fi gata s-o dau la rate daca numele lui Ponta va fi pomenit in cazul unor decizii cu executare contra basistilor, ramasi la butoane cu acceptul premierului. Oare e normal si mai ales legal sa nu fie considerat partas?

Dar hai sa lasam legea, ca si asa a ajuns o tirfa pe care toti o fut si nimeni n-o respecta. Dar poporul? Poporul cum de-i mai acorda Pontificatului pesedist 70%? E adevarat ca in USL mai sunt si liberalii, dar sa ajungi la 70% dupa ce te coabitezi zilnic cu BaSecu, mi se pare ca face din deviza muschetarilor un paradox greu de digerat.

Dar sa nu uitam ca acelasi lucru s-a intimplat si pe vremea Iliescului si pe vremea BaSecului, ceea ce ma face sa cred ca paradoxul acesta a devenit, la romani, parte din cotidian. Cu toate astea expresia politica la moda este ” just in case” sau „pentru orice eventualitate”, care imbie la precautie. Pentru ca, nu-i asa, atunci cind mergi pe nisipuri miscatoare, e bine sa fi legat c-o funie de siguranta. Mai nasol e atunci cind funia ti-e legata de git, asa cum i s-a intimplat lui Nastase.

Asa ca Don Ponta, personal iti mai acord vreo doua, hai trei circumstante atenuante, dupa care ma lepad de tine daca vei mai continua sa-i faci respiratie gura la gura muribundului plesuv.

Read Full Post »

Older Posts »