Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dunare’


                   

                    Dupa o ora, sau cam asa ceva, de somn sau de betie, ma trezec timpit si cu niste dureri in piept de-mi venea s-o iau pe peretii cu presuri. Panicat, il trezesc pe Dan “Bai, asta ne-a otravit”. Raspunsul a venit promt “A otravit-o pe ma-ta, ba. Bea apa, e de la sarea de-aseara” si s-a culcat la loc. Ma duc la caldare si beau pina-mi dau flotorul peste cap. Dar asta e, sarea cere sacrificii. Cert e ca in cinci minute nu mai aveam nici pe dracu. Adica aveam, ca acum ma dureau conductele-n burta de cita apa turnasem in ele.  Reusesc iar sa adorm, pret de-o ora, timp in care apa-si facuse drum pina-n vezica, umplind-o la refuz.  ”Aoleu, unde dracu ma stropesc?” Nici de rabdat nu era chip, asa ca mai pe pitici, ies afara unde sunt intimpinat de ciinele gazdei, care deja ma cunostea si-n semn de inalta pretuire, se apuca sa se gudure printre picioarele mele. “Stai javra, ai viermi in cur? Poate ma pis pe tine?” Deja nu se mai putea ajunge pina-n fundu’ curtii, din cauza de urgenta. E si o pun si eu pe straturile de muscate. Ma simteam descatusat si nici nu-mi mai pasa ca Azorica dantuia, ca proasta, prin jetul dedicat inflorescentelor. Dupa ce l-am facut leoarca, m-am retras, usor ca fulgul, sa-mi continui somnul. Dar vai, nenorocita de vezica se pare ca dormea dupa alt fus orar, caci mi-a mai intrerupt, in mod brutal, inca de vreo doua ori, somnul meu cu somni . Astfel, am fost in masura sa completez dusul administrat lui Azor, care se zbenguia vesel in apa termala.

                    Se crapa de ziua. Cind reusesc sa crap si eu ochii, rupti de nesomn, il aud pe Dan al meu, deja echipat, boscorodindu-ma. Imi beau in fuga borsul de peste, tavalit prin cafea, si plecam. El pe o carare, eu pe mai multe, timpit fiind din cauza urinarilor repetate. Iar ajungem la locul cu pricina si iar isi baga rima la scaldat. Eu, trec din nou in posesia linguritei si incep lansarile. Si dai, si dai, si mai da-i in gura ma-sii de pesti, ca prea sunt nenorociti pina la urma! Bai, si daca nu i-as fi vazut, as mai zice, dar dihaniile dracu colcaiau peste tot, scotindu-si spinarile din apa, doar sa ne scoata din minti si din rabdari. Incepea deja sa se insereze si noi, canci peste. E si atunci, mi-am propus sa le arat eu ce inseamna “bataia pestelui”. Am strins frumusel o gramada de cataroaie, si am inceput sa-i iau la pietre pe sugatorii aia submersibili, ignorind pasaju’ ala din Biblie, care prevede clar cine are dreptul sa puna mina pe piatra si cine nu. Dupa ce m-am linistit de nu-mi mai simteam umarul, am plecat usor pe cararile pe care venisem si cu aceiasi traista goala din seara precedenta. Aratam de parca veneam de la funeralii, nu de la pescuit. De uscaturile de pe fringhie nu m-am mai atins, asa ca i-am mai tras o mamaliga cu un fel de boritura de catel, pe care gazda ne-a servit-o de tocanita. Nici acum nu-s convins ca nu fusese pregatita de Azor, doar ca sa se razbune.

                    A doua zi,  pe la prinz, trebuia sa luam autobuzul, ala in care praful era mai gros decit pe ulite, care sa ne duca la gara lu’ peste. Dar Dan, caruia-i daduse orgoliu-n clocot, zise „bai, numai din cauza ta n-am prins nimic, mi-ai purtat ghinion, sa te fut! Textul asta-l mai auzisem si la canasta. Asa ca i-am replicat si eu „ti-am purtat-o pe ma-ta-n lanseta, nu vezi c-ai dat in mintea pestilor, dobitocule?”  In concluzie s-a dus singur, pentru fo citeva ore. Eu am ramas cu boala aia de gazda, cu fata ei de guvide uscat, si pina s-a intors asta, pe la unspe, m-am facut zdrente si eu si ea, din vodka facuta cadou. Dupa atita vodka, deja incepuse sa-mi fie simpatica. Evident ca Danut prinsese fix maciuca, asa ca a extrapolat textul cu ghinionul zicind ca  ghinionul se pune chiar daca eu am ramas la „tabara”. “Bai proasta pulii, zic, da’ ce-oi vrea, sa fug din tara ca sa prinzi si tu un caras? Uite, ia-l p-al meu, doar sa nu te mai aud lamentindu-te ca fata mare la ciclu?” Nu l-a vrut, dar s-a linistit intrucitva pina cind l-am intrebat, aratind spre mumiile alea de hamsi pe care i le daduse „guvida” pentru a-i compensa ghinionul, „auzi ba, da’ monstrii astia pe care i-ai pescuit de pe sfoara, cum cacat ii transportam, ca ne trebuie frigorifica?” Nu stiu de ce, dar n-a gustat gluma si din acel moment, a tacut ca pestele pina-n Bucuresti. Sucker!

Read Full Post »


“Nu vin bai la discoteca, azi jucam canasta”. Inchid telefonul si-o zbughesc pe usa ca eram intirziat. Perechea mea, Dan, ma astepta in spume si cind m-a vazut, a explodat ca o sticla de sampanie agitata. Nu era baiat rau, dar avea si el scurtcircuitele lui, ca noi toti dealtfel. Stiu ca “perechea” v-a dus cu gindul la o imperechere dosnica si josnica, dar nu de asta era vorba. Jucam impreuna canasta pe bani si ne intelegeam destul de bine. Binele asta presupunea si ceva dumnezei, morti si organe genitale, dulcegarii cu care ne gratulam reciproc cind calcam in stracini si dadeam “pachetul”. Canasta pe care o jucam noi, era cu trei perechi de carti si era mult mai palpitanta decit cea traditionala. Asta, pe linga faptul c-o jucam numai pe bani.

In fine, reuseste cu greu sa-si repuna circuitul in stare de functionare si ne indreptam spre locul faptei, de la care plecam cu vreo cinci sute cistig. Sigur ca ne-am si pizduit putin in timpul jocului, dar vezi ca si pizduielile astea isi au rostul lor, te motiveaza. E si uite asa satisfacuti cum eram, incep a ne veni idei. “Ce-ar fi sa-i futem un pescuit?” Eu, care la viata mea, numai pescuit nu futusem, zic, “sigur ba, de ce nu?”. Dar mai tirziu am aflat ca pescuitul nu va avea loc la Strandul Studentesc, ci pe unde si-a-ntarcat dracu copiii. “Pai de ce bai, nesanatosule, tocmai acolo?” “De ce, de ne ce. Pen-ca acolo si aerul miroase-a pizda. D-aia!” Avea bai asta, asa un talent de-a ma convinge, fi-i-ar biocurentii-ai dracu, ca sa mor de nu ma baga citeodata la idei.

A doua zi ma trezesc la trei dimineata, ca aia care prezinta stirile de la ora sase. Ne-ntilnim in gara si mai sa nu-l recunosc. Asta numai in ochi nu-si atirnase ceva, in rest era ca pomul de Craciun. Luam trenul. Un junghi de personal cu care ajungem in multe ore la Cernavoda, de unde nu mai stiu ce draci am luat si iar am luat, pina am ajuns in mortii ma-sii. Nici vagauna aia de sat nu mai stiu cum se numea, dar am bagat de seama ca era cunoscuta in lumea pescarilor. Evident ca se facuse deja noapte, cind reusim sa batem la o poarta, cu gura, acompaniati de latraturile inversunate ale prietenilor omului, care numai a prieteni nu ne sunau in urechi. In fine, Dan se cunostea cu gazdele si dupa ce le-am donat ratia de vodka, am fost primiti intr-o casa unde dupa ce am dat cu capul de pragul de sus de m-a secat la ficati, am cazut ca lemnul pe-o chestie careia-i spuneau pat si care era la fel de tare, ca pragul de care tocmai ma lovisem. Si daca tot suntem la capitolul, cherestea, sa mai spun ca tot ca lemnul m-am si trezit a doua zi, intr-un miros imputit de vodka si peste, de m-a luat debordatul si-am iesit din casa ca sa nu-i fac gazdei vreo bucurie pe cirpele intinse cu grija pe podea. Cirpe multe si la fel cu cele de pe jos, erau insirate si pe pereti, ca nici nu stiai pe unde s-o iei. Eu am luat-o pe alea de pe jos, dar dupa vreo doua zile, cind Dan se urca pe pereti de oftica, mi-am dat seama ca si alea atirnate isi aveau rostul lor. Mai apoi, cu chiu cu vai, reusesc sa dau pe git o cafea care avea un pronuntat gust de peste. Cred ca daca-mi dadea si-un ardei iute la ea, n-as fi refuzat. In graba, mai apucam c-o mina o bucata de mamaliga rece si cu cealalta o bucata de brinza si plini de-o incredere nefondata, plecam in mare viteza ca nu cumva sa pierdem “bataia pestelui”, bataie pe care aveam sa i-o administrez eu, dar a doua zi.

E si uite asa, mai cu brinza, mai cu mamaliga, ajungem la locul macelului. Va spun sincer, ma simteam ca un Huckleberry Finn reactualizat. “Bai, tu dai la lingurita si eu, la stationara” Am acceptat, nestiind ce draci vorbeste ala si ce vrea de la mine cu tacimurile lui. Mi-a explicat el cam cum si ce trebuia sa fac si m-a lasat de capul meu, ducindu-se amonte vreo treizeci de metrii. “Adica, eu sa prind ce scapa el?” ma strafulgera pe mine o-ntrebare, dar imi trecu repede pentru ca la prima aruncare, am pus ligurita, frumusel, tocmai sus in craci, de unde cred ca s-a mai dat jos cind a cazut craca. Evident ca Dan iar a facut spume la orificiu, ca detergentii vest europeni, bagindu-si-o-n toti pestii, inclusiv in cei rapitori si blestemind cu patima initiativa de-a ma lua cu el la pescuit. Dupa vreo ora reusim sa ne linistim. Mai mult el, ca eu incepusem sa fac scurta la mina de atita aruncat si mulinat. Cert e ca pina seara, singurele capturi au fost cracile mele de dimineata.  Catraniti, stringem catrafusele sa ne intoarcem la casa cu presuri, avind vie in suflet speranta ca a doua zi o vom pune de-o saramura. Gazda, cind ne vede venind cu traista goala, ne trinteste un castron cu hamsii sarate si prafuite, scoase proaspat de pe sfoara si ne baga si-o mamaliga, de ne-am facut cimpoi. In zece minute am stins saraturile alea si-am dat pe git si vreo doua pahare cu vodka.

Va urma in postul urmator

Read Full Post »