Intrucit toata lumea (lumea care ma viziteaza) sunt convins ca l-a citit si pe Dostoevski, si cum citindu-l ar fi imposibil sa-ti scape „Crima si Pedeapsa”, am sa incerc o paralela care mi-a-ncoltit in creieri. Referiri la acest roman, am mai facut eu si-n trecut, dar de data asta va fi ceva nou, ceva de bine.
Ca un preambul, as reaminti faptul ca Dostoevski, un rus, nascut din parinti lituanieni, cu vederi liberale, ba chiar socialist-utopice, pe vremea cind Nicolai I era inca-n jilt, fusese judecat si condamnat la moarte pentru acele convingeri si pentru apartenenta sa la un grup de socialisti care actiona in ilegalitate. In fine, pedeapsa i-a fost comutata in ziua executiei, la o scurta „excursie” de citiva ani in Siberia. Dar perioada petrecuta in temnita, asteptindu-si executia, a lasat urme adinci in constiinta lui Dostoevski, iar acest lucru a influentat in mare masura tematica romanelor lui viitoare. Romane care in general analizeaza psihologia condamnatului. Cind spun „condamnat”, nu ma refer doar la cei condamnati penal, ci si la cei condamnati de soarta, cum ar fi in „Idiotul”, in „Adolescentul” si chiar si in „Crima si pedeapsa” sau la cei condamnati printr-un viciu, cum ar fi in „Jucatorul”. De fapt el insusi fusese un impatimit al jocurilor de noroc, care l-au adus in sapa de lemn.
Raskolnikov, personajul principal al acestui roman, si cel cu care-l voi compara pe BaSecu, savirseste o crima. Dar cum criminalitatea nu se refera doar la a lua viata cuiva, BaSecu poate fi usor incadrat la acest capitol din Codul de Procedura Penala. Ba mai mult, asta s-ar incadra la mult mai multe crime, si nu doar asupra unei batrine, ca tinarul Rodion, ci asupra tuturor seniorilor din Romania si a Romaniei propriuzis.
Asadar, Rodion Romanovich era un student la drept care, considerindu-se superior celorlalti semeni, simte ca decizia de-a ucide un „rebut” uman este absolut justificata. Din motive patologice, ca altfel nu-mi pot explica aceste trairi interioare, tipul se credea a fi deasupra legilor si-a moralei si de aceea dispretul fata de oameni devine obsesiv, maladiv. Pina aici cred ca nimeni nu poate contesta asemanarile dintre cele doua personaje de poveste.
Facind o paranteza, as adauga faptul ca aceasta tema a noului demiurg de formatiune intelectuala, abordata de Dostoyevski, desi nu era crezul lui, a fost preluata la alta scara si de un Nietzsche sau un Sartre.
Mai departe, Radion, dupa cum spuneam, era ferm convins ca aceasta caracteristica de supra-om, comparabila cu imunitatea lui BaSecu, il absolva de orice vinovatie, indiferent de gravitatea faptelor comise. In acel moment apare Sonia, un fel de Udrea in varianta basesciana a romanului. Ei bine, aceasta Sonia era o tirfa, nu ca Udrea care i-a fost fidela numai cocosului (luati-o cum vreti!), prin pacatele careia, Rodion incerca sa-si justifice propriul pacat. E adevarat ca la BaSecu e putin diferit intrucit asta a impins-o „Sonia” lui la pacat fara a incerca vreo justificare.
In acest roman, apare si acel politai sau detectiv, care datorita olfactivului profesional, adulmeca vinovatia criminalului, chiar daca asta juca rolul de inocent cam ca BaSecu. De fapt si in cazul de fata situatiile difera intrucitva. Rodion neaga pe fata, crima comisa pe ascuns, in timp ce BaSecu neaga pe fata, crimele comise tot pe fata, ca asa-i e scris lui, sa-si prostesca supusi pe fata, ca doar la asta-i buna imunitate. Pe de alta parte sau chiar pe aceeasi parte, e adevarat ca si in cazul BaSecului exista un politai, pe nume ei conspirativ, „Codruta”, care stiti ce suge, dar asta nu are rolul de a-i devoala crimele, ci de a i le musamaliza, curatindu-i dosarele de probe.
Revenind, intilnirile dintre detectiv si Rodion se indesesc, fara ca detectivul sa aduca vreo acuza directa, ci numai capcane inteligent pozitionate, in asa fel incit sa trezeasca la viata constiinta adormita a criminalului. Dar in timp ce pe Rodion incepe, in mod evident, sa-l mustre constiinta, pe BaSecu nu-l mustra nimic, intrucit in urma unui inventar sumar, a rezultat ca tocmai constiinta-i lipseste din stoc, acestui troc (rima intentionata). Totusi, tinind cont de muncile herculiene pe care le duce mintea scelerata a cotroceneanului impreuna cu Codruta, cu Udrea, cu Merkel si cu celelalte tentacule pe care si le-a creat in vederea evitarii unei „Siberii” eminente, am putea conclude ca nu doarme totusi linistit pe pernele-i aurite, de faraon modern, chiar daca in continuare isi considera crimele, justificate.
De fapt aici are loc un fel de pasa-n doi cu schimb de locuri, intrucit, framintarile si chinurile interioare prin care trecea Rodion, dispar ca prin farmec odata cu recunoasterea vinovatiei si condamnarea cu iz siberian. In cazul „BaSecu” se petrec aceleasi fenomene, dar pe invers, asa cum a fost acest personaj cam de cind e el si pina acum, incluzind si numele-i anal. Spre deosebire de rus, chinul astuia va incepe abea dupa condamarea la care are tot dreptul si obligatia si care sper sa-l chinuiasca mai rau decit l-a chinuit constiinta pe Raskolnikov. Asta daca nu cumva, asa cum am mai spus-o, penalul va fugi din tara sau isi va descoperi vreo boala mintala, ca normal oricum nu poate fi. Dar, chiar si asa, fie una, fie alta, va fi chinuit si urmarit pentru tot restul zilelor si noptilor. Zile in care va merge pe strazi, lipit de ziduri, in timp ce ochii-i cameleonici se vor misca permanent si in toate directiile pentru a depista si evita mina lunga a legii. Nopti agitate, cu procurori gata sa-l sfisie de viu sau de mort, cu celule intunecoase, cu un Nastase sugindu-i singele, cu Turcescu sugindu-i &#!@ (noaptea-ntreaga), cu pensionari cintindu-i prohodul, cu Voiculescu sodomizindu-l, cu Mondiali scuipindu-i vitriol in ochi, cu dracii impielitati siluindu-i Elenele si notareasa printre focurile ghenei si cu multe alte clipuri din filmoteca de aur a mintii lui paranoice.
VatiClanul Papal 