Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘discoteca’


Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, fut si distractii. Nu tata, mai era munca si odata cu ea, limbile. Limbi straine, nu sexismele care-ti strabat involuntar mintea, producindu-ti fiori spinali. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute abend in mein zimmer!” erau doua dintre textele imperios necesare oricarui golanas pe litoral. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula. Detalii suplimentare puteai sa dai numai pentru a incerca sa convingi, altfel, texte erau suficiente, impamintenite fiind in glia stramoseasca si-n mentalitatea turistilor. Asa ca, daca plecai la schimbat marci, o foloseai pe prima, daca ti se facea de frichi-frichi, o foloseai pe a doua. La prima, dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu ele, plecai in cautarea polonezilor sau negroteilor, doritori de verdeata si pe care-i gaseam tolaniti pe alta verdeata prin spatele anumitor hoteluri. Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi „ilegale” (legale erau considerate numai cele facute de stat, aia nu se mai chema „bisnita”) ne asigura un trai decent … spre opulent.

Evident ca operatiunea comporta s-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau prietenii cu ochi albastri la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline de-a o incalca. Afacerile aveau sa se termine intr-o buna zi, dupa principiul, „ce are un inceput, are si un sfirsit”.

O saptamina intreaga ne asteptasera „prietenii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant cu girofaruri la sectie pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi dealtfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Sticletii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne verifice actele si sa ne salte valuta. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin aresturi, de incepusem sa ne intrebam de ce mai dam bani pe hotel. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de ‘al de sus sau poate de ‘al de jos, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Cine cineva, bah? Vroiai sa spui caralii si nu-ti gaseai cuvintele-n mortii ma-tii de nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu tac-su. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut atributul de ridicoli. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scoate pe toti trei din discoteca ca pe ultimii criminali. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de „facultate”, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage cine stie ce nenorociri nerezolvate pe git, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”. A doua zi au inceput interogatoriile si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de o zi intr-o sala de asteptare. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-a dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul. Asta pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii.

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu parintii, a luat trenul a doua zi si s-a dus sa-l bata pe servitor. Noi l-am urmat dupa o saptamina. In Intim am intrat numai o data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera, personal, iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o umbra. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor lor. Fuck them! Mamaia, here we come! Si-am luat-o usor spre nord.

Pentru o succinta autobiografie, daca prezinta vreun interes, puteti accesa linkul de mai jos, pentru ca si asa, observ c-am dat cam mult din casa.

https://v2valmont.wordpress.com/2011/01/15/biografie-papala-cu-cintec-reloaded/

Read Full Post »


Zicea Becoud si nu-l credeam, pe vremea cind eram si eu mai … trandafir. Nu, Trandafir nu e vreun nume conspirativ ca, din cite stiu, n-am fost niciodata vreun ofiter sub acoperire. Daca as fi fost, as fi participat la prezidentialele romanesti, nu la petreceri canadeze de Thanksgiving.

Ei si la petrecere fiind, am observat cu stupoare ca bunul meu obicei, dobindit cu sudoare fruntii si nu numai a fruntii, prin discotecile bucurestene si cele de pe litoral, a inceput sa dea rateuri. Daca atunci, si chiar pina mai acum vreo doi-trei ani, dansam de dadeau dracii-n ele de tibii si peronee, acum „dansez” de ma doare friul limbii si muschi faciali. Nu spun ca nu m-as simti bine si asa, dar parca totusi, lipseste zbintuiala aia debordanta.

Evident ca mai dansez, dar cind am incercat sa fac pe iedul, mi-am dat seama ca topaiala a ramas undeva in urma. Asa ca, dintr-o data,  tangoul mi-a devenit  foarte simpatic, ba chiar preferat. E, drag imi era si-n adolescenta, dar motivatia era alta. Asta pe linga faptul ca pozitia picioarelor, a miinilor si priza dintre parteneri era complet diferita de cea de astazi. Atunci dansurile lente erau si un fel de masaj febril, desi platonic. Acum aceleasi dansuri au devenit doar … dans.

E foarte adevarat ca din cind in cind o mai pun si de cite o electrocutata, dar cu retinere si mai pe loc, „sa rasara busuioc” , pentru a face fata intregii petreceri. Totusi, desi rezistenta a devenit invers proportionala cu gifiiala, pot spune ca nu ma consider depasit de evenimente, intrucit adolescentimea masculina, de astazi, danseaza, daca danseaza, infipti in pardoseala. Nu stiu de ce, dar cert e ca baietii stau ca bolovanii. Iar daca se intimpla sa danseze, se misca, asa, <cum sa spun?> in dorul pulii. (Pentru puritani mentionez ca „pulii” sunt ulii cu prefix.)

Si sa nu se inteleaga ca-i critic, dar cind ii vad cum stau, in timp ce paralizantele de virsta lor se unduiesc intre ele, parca ma oftic eu, de ceea ce rateaza ei. Cine a vizionat „American Pie” stie la ce rateuri ma refer.

In fine, revenind la trandafirul de odinioara, nu stiu cum, dar la petrecerile astea mixte, ca experienta de viata ( asta ca sa fiu ingaduitor cu mine) imi tot vine-n minte Gilbert Becaud cu L’important c’est la rose. Nu prea-i dadeam eu atentie la vremea respectiva, dar cita dreptate avea!

Read Full Post »


 

o banca, o alee, un parc

O stiam din priviri si n-as putea spune ca nu mi se lipisera ochii de gaoaza ei, dar asta era un fel de fisa postului, in discoteci. Cum noi, Pete si cu mine, obisnuiam sa deschidem dansul, in special sus la bar, era imposibil sa fie vreo seara in care sa nu avem fete din gasca cu care sa ne zbenguim dirty, dar platonic, pentru ca ne erau doar partenere de dans, nu si de babardeala. Si de aceea poate,  dansam cu ochii iesiti din cap, ca periscoapele submarinelor,  cautind prospaturi dornice de aventuri sexualizante. In general eram agatati, intrucit asa era cind faceai parte din „corpul de balet” si erai, cumva, centrul atentiei, dar uite ca mai dadeai si de cite una  care parea dezinteresata de nureevi si baleshnicovi ca noi.

In fine, n-o mai zbat cu introducerea, ca se termina povestea si n-am intrat inca in parc. Bun deci, fiind cu ochii pe gaoaza roscatei, si vazind-o iesind la bar, o las pe colega sa se onduleze singura si tusti linga cirliontata. Iau un Pepsi, ia un Pepsi, le iau pe amindoua si o conduc la una din mesele scunde de pe linga bar. Ne-am aprins cite-o tigara si din vrajeala-n vrajeala aflu ca si eu eram tinta periscopului ei, numai ca ea n-avea un periscop atit de evident ca al meu. Cum in acea perioada eu eram ceva mai timid, dupa citeva texte, eram deja cu mina-n tite si limbi in gura.

Locuiam amindoi pe Brezoianu, dar la capete diferite. Eu la Ministerul de Interne, dar nu in Minister, ea la intersectia cu Narciselor, dar nu in intersectie. Asa ca, plecind din discoteca (Universitas, de pe Schitu Magureanu), traversam si intram in Cismigiu, pe linga Liceul Lazar, pentru a o conduce acasa. Din limba-n limba, trecem de Monte Carlo si de lac, luind-o pe aleea care ducea spre iesirea Fintinilor, unde locuia paralizanta. Cum becurile erau scumpe si electricitatea putina, am profitat de obscuritatea comunista si ne-am asezat pe-o banca. Bai, ce eram eu ud de la dans, da’ ce era ea, din cauza de frecus. Asa ca futul era iminent, mai ales ca natura n-avea nimic impotriva. Cum avea fusta flu-flu si pina la cur, problema era ca si rezolvata. Evident ca nu ne-am dezbracat si bine am facut, pentru ca la un moment dat, cind vibram ca diapazoanele, vad un cuplu venind pe aceeasi alee. Evident ca ne-am oprit din vibratii, fara a abandona ideea. La cit eram de pornit, putea sa treaca si demonstratia de 1 Mai, ca n-as fi renuntat la scurtcircuitul care urma sa se petreaca si dupa care, linistiti si mult mai ponderati, ne-am indreptat spre casa ei, de unde am plecat cu un prosopel ud, pentru o igienizare sumara, dar absolut necesara.

In sfirsit,  a fost un fut, pe cit de inedit, pe atit de misto si de care ne-am adus aminte in hohote, ori de cite ori treceam prin locul respectiv. Asa ca, se poate trage concluzia, fara echivoc, ca in tinereturi am fost si boschetar, undeva pe o banca, pe-o alee, intr-un parc.

Iata cladirea fostei discoteci Universitas, actuala Facultate de Sociologie si Asistenta Sociala, de pe Schitu Magureanu.

Read Full Post »