Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘diferente’

Rica


Din cind in gind, dar si in fapt, mai arunc un ochi pe blog, ca doar e-al meu. In acelasi timp, celalat ochi, ca am doi, il odihnesc. E si astazi, cum zic, mi-am aruncat ochiul si vad ca un post mai vechi, mult mai vechi, mi-a fost accesat. Curios din fire, ca asa sunt de cind ma stiu si ma stiu de ceva vreme, am dat fuga sa vad despre ce era vorba in postul respectiv. Si ce sa vezi? Postul se referea la alt post. Un post anost si fara rost al unui „prost”. Bun! Cine era acel Rica Venturiano, n-am sa mentionez pentru ca nu el e subiectul. Dar ce combatea Rica, e alta mincare de peste sau de conceptii.

Si poate ca n-as fi abordat subiectul daca Rica ar fi fost singurul, dar cum nu e, imi voi expune opinia care vine in contra celei vomitate de Rica.

I-am citit pe unii afirmind ca un sportiv de Nationala, sau un Busuioc (in cazul lui Rica) sau un Johannis (in cazul a milioane) sau o Halepa (in cazul unora ca Banciu) sau un tigan de Romania sau … s.a.m.d., nu-i reprezinta. Si sunt convins ca astfel de afirmatii ati auzit sau citit cu toptanu. Si la asta as dori sa ma refer intrucit mie mi se pare a fi o afirmatie, pe cit de ridicola, pe atit de puerila si plina de acnee.

Din pacate inca exista indivizi cu mintea bramburita care nu inteleg notiunea de reprezentare, folosind-o anapoda. A fi reprezentat, tu ca persoana, ar insemna ca ai delegat, imputernicit cu parafa notariala, o alta persoana sau o companie (ex: de avocatura) sa te reprezinte in anumite circumstante prevazute in contractul incheiat sau specificate in procura acordata acelei persoane.

Asa caci, e absolut evident ca o persoana publica nu ne reprezinta in mod exclusiv, pe mine, pe tine sau pe Popa Ilie. Ca daca li s-ar atasa steagul meu si daca li s-ar intona imnul familiei mele, atunci as intelege. Dar vai, lor le este asociat steagul Romaniei si Imnul acestei tari, asa ca ei reprezinta tara si poporul, indiferent daca Rica e de acord, au ba.

Ca acum, pe bune si pe Tirnave, de ce oare eram cu totii oripilati cind o Eba sau un Becali ajunsesera europarlamentari? Pentru ca lucrau afara si faceau o roaba de bani? Nu, ci pentru ca reprezentind Romania, ne reprezentau, implicit, pe noi toti, ceea ce era degradant si chiar odios, scabros si calare si pe jos. Dar faptul ca milioane de cetateni romani deplingeau aceasta prostitutie politica, nu-i impiedica pe acei prostituati si prostituate sa ne reprezinte (jalnic) si pe noi, ca cetateni ai Romaniei, in Consiliul European. Ca nu i-am ales eu sau tu sau altii nu conteaza, atita timp cit sunt in functiile respective ne reprezinta pe toti. Cum ar fi sa-i scrie pe ecuson „Romania, exceptindu-l pe Rica”? Sau si mai tare „Romania, exceptind populatia”

Tot asa si o Halepa sau un Busuioc care, chiar daca nu sunt trimisi sa reprezinte, sunt perceputi ca reprezentanti, oficiali sau neoficiali, ai tarii de provenienta. nu ai mei personal sau ai vreunui Venturiano. De ce oare strainiilor daca le spui ca esti roman se gindesc invariabil la Ceasca, Halep, Nastase, Nadia? Dar aia care ne considera tigani, asa la gramada, doar pentru ca cersetorii lor pretind a fi „romani”? Exact din acest motiv.

Exista o mare diferenta intre o reprezentare globala si una individuala. Si asta pentru ca in plan global sportivii, artistii, politicienii si unele minoritati conlocuitoare, pe care nu le mai amintesc, reprezinta Romania, cu tot cu cetatenii ei, in competitii, in politica, in furt, tilharit si cersit international, pe cind in plan individual, se reprezinta doar pe ei insisi, ca doar ei iau medalii, diplome sau sunt arestati.

E adevarat, poti sa spui, ca acel reprezentant al tarii din care faci parte si tu, are convingeri, idealuri, educatie, cultura, logica, mentalitate … etc, diametral opuse de ale tale, ceea ce e absolut posibil si chiar firesc. In fond un Johanis, care este hulit de milioane de romani, neavind aceleasi opinii, vederi, conceptii, educatie, comportament, samd cu ale intregului popor, luati unul cite unul. Dar de reprezentat ne reprezinta, reprezentind Romania, fie ca ne face de ris sau ne face cinste.

Asa ca, as sfatui personajele carageliene de prin toate formele de dezinformare si socializare sa puna mina pe dex inainte de a-si expune gindurile.

Venturiano-ul respectiv era ziarist si poate ca mai e, daca n-o fi intrat in Parlament, ca acolo se aduna prostimea si tilharimea. „Ghita, nu mi-o lua in nume de rau, ca tu sigur nu esti tilhar”

Read Full Post »


Potecuta a generat o discutie referitoare la aparente si realitate, la real si virtual. Ceea ce as fi comentat, dar n-am facut-o pentru ca prea aveam chef de vorba,  suna ca asa. In real cunosti ambalajul. In virtual, continutul. Si intr-un caz si-n celalalt te poti atasa de ceea ce cunosti, depinde, evident, de vibratia pe care ti-o transmite „sursa”  Dar nu de putine ori se intipla ca placindu-ti una dintre ipostaze sau jumatati, sa nu-ti mai placa cind ajungi sa cunosti intregul.  E foarte adevarat ca si in acest caz depinde care jumatate are o pondere mai mare (stiu ca jumatatile-s egale, ca volum, eu aici ma refer la greutate) in acceptiunea „receptorului”  De multe ori se intimpla ca odata formata o parere sa nu doresti s-o mai schimbi, chiar daca ar exista acea sansa. Fie ca-i buna sau proasta.

Pentru ca pina la urma suntem foarte diferiti. Diferiti intre noi, ca indivizi, dar si diferiti in ceea ce ne priveste.  Diferenta intre real si virtual fiind de cele mai multe ori socanta, in special cind cunosti persoana pentru prima data in virtual. De multe ori apreciezi sclipirea, dar iti repugna aspectul. Reciproca fiind la fel de valabila.
Pe de alta parte, cam cum ar fi ca citindu-i cuiva textele sa-ti dai seama imediat de cum arata fizionomic si chiar fizic? Cred ca ar fi foarte imposibil de interesant. (!?!) Chestie pe care o vad posibila numai in cazul in care am fi toti trasi la indigo. Asta cred ca ar fi o culme a absurdului, desi, daca am fost, cum sustin unii, creati dupa un sablon, de un nene, atunci ar cam trebui sa fim la fel de inalti sau scunzi, la fel de blonzi sau de bruneti, la fel de destepti sau de prosti, la fel de frumosi sau de uriti, la fel in modul de-a gindi si exprima, la fel in orice. In momentul ala ne-am cunoaste perfect unii pe altii, chiar si fara sa ne vedem sau sa ne vorbim. Da, dar ar fi oribil, zic eu. Cred ca ne-am satura foarte repede unii de altii si de noi insine.

Si daca am ajuns pina aici cu divagatia, zic s-o continui, ca d-asta n-am comentat pe potecuta. Ma intreb cam cum ne-am diferentia, totusi. Cine, ce identitate va avea? Sau ne-am pierde-o s-am fi la gramada, niste clone? In primul rind n-ar mai exista casnicii ca oricum am fi toti ai tuturor. Ca si copiii, de altfel. Nu tu granite ca pe cine sa desparta de cine? Nu tu politie, nu tu acte de identitate, nu tu nimic din tot ceea ce exista in momentul de fata. Poate doar un certificat de nastere si de deces. Nu tu politica, nu tu conducatori, nu sefi, nu sefuti, dar fututi si rasfututi, ca cineva trebuie sa produca. Nu tu competitie. Adica, un fel de comunism desavirsit si ravasit. Un super kibutz.  MmDa! Incurcata treaba. Dar in mod sigur n-am avea razboaie, crime, tilharii, spargeri, violuri. Sau le-am avea pe toate. Ca daca am gindi la fel, evident ca am fi ori pe bune, ori pe nasoale. Totusi, cred ca dorinta de diferentiere ar fi existat. Poate ca ne-am fi pictat pe fata in mod diferit. Poate.

Si atunci ma intreb pe mine insumi, ca n-am pe cine altcineva, Paunescu-i dus, e oare de condamnat si de regretat faptul ca:

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Şi ruina şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Si a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele?

Personal as zice ca nu, dar nu pentru ca-mi place cu adevarat orinduiala actuala, ci pentru ca ma inspaiminta alternativa.

Si intrucit am batut cimpii suficient de mult, va mai las si pe voi, ca doar n-oi fi singurul pe care-l da imaginatia afara din casa la-nceput de an.

clones-reduced

Read Full Post »


Ceea ce afirma potecuta, e ca exista o cutie, metaforic vorbind, inlauntrul fiecaruia dintre noi, din care privim lumea de afara, lume cu care interactionam atunci cind ne parasim cutia, dar o lume in care nu putem lua cu noi tot continutul acelei cutii. Ei bine, sunt absolut de acord cu acest concept si iata de ce. 

Multe concepte filosofice se bazeaza pe idea ca omul traieste in doua planuri. Unul material (trupul), altul spiritual (sufletul), altfel spus, fizic si psihic. Nimic rau in asta. Numai ca, aceleasi concepte pretind ca diferenta fundamentala intre aceste doua planuri ar fi faptul ca cel spiritual ar fi repetabil, in comparatie cu cel material care este unic. Ei bine, mie mi-e foarte greu, ba chiar imposibil sa accept aceast concept speculativ. Ratiunea pentru care spun acest lucru, e ca atita timp cit materia e generatoarea spiritului, nu vad cum ar fi posibil ca acel spirit sa-i supravietuiasca materiei, in speta, omului.  Si continuind deductia logica (logica mea, evident), daca spiritul este complet independent in raport cu materia, de ce atunci cind materia e anesteziata, spiritul intra intr-o stare letargica? Doar anestezia, ca materie, poate avea efecte doar asupra altei materii, nu si asupra spiritului generat de ea. Iar daca are si asupra spiritului, generat de materia anesteziata, insemna ca spiritul este total dependent de materia care-l produce si va disparea inevitabil cind generatorul va claca.

Bun, deci in concluzie, eu consider ca traim intr-o singura dimensiune, din punct de vedere al stari de agregare. Ca generam cimp gravitational si biocurenti, dataorita reactiilor chimice si electrice care ne trec prin cap, ca trenurile prin gara, este absolut firesc si explicabil, dar alea sunt generate de miliardele de neuroni si transmise prin si mai multe miliarde de sinapse, nu ne vin din ceruri, prin cine stie ce circuite galactice si din surse divine.

Si revenind la ceea ce-a sustinut potecuta, spun si eu ca existenta noastra se imparte totusi in doua planuri, dar nu cele deja mentionate. Un plan interiorizat, in care gindim si actionam fara vreo reticenta, neingraditi de vreo restrictie sau ghidati de vreun cod anume. Acolo suntem doar noi cu noi insine. Cu cultura noastra, cu logica noastra, cu cunostintele noastre. Acolo nu putem fi ipocriti, nu putem fi mitomani, nu putem fi actori, nu putem insela, nu putem distorsiona adevarul si in fine, acolo ne evaluam la adevarata noastra valoare. As spune ca acel „acolo” e o cutiuta, pentru a o parafraza pe potecuta, a libertatii totale, supreme si a adevarului absolut, in acceptiune personala. Cutiuta in care exista de toate, si bune si rele, dar care ne apartine, care e numai a noastra si in care pastram toate secretele noastre, sperantele, dezamagirile, realizarile, esecurile, frumosul, dar si uritul. Cum spuneam, a nu se confunda totusi cu acea Cutie a Pandorei. Legenda spune ca Epimeteu, sotul Pandorei (o alta Eva, creata de zei in Olimp, nu in Rai) a deschis acea cutie, primita-n dar de la Zeus, permitind tuturor relelor, ferecate-n ea de zei, sa se imprastie in lumea noastra, a muritorilor. Precizez ca in acel moment Pamintul se pare ca era populat doar de barbati, zamisliti de Zeus. E totusi adevarat ca una din zeitati, aia responsabila cu intelepciunea, a strecurat in cutie „speranta” si asta a fost singura care a ramas la cutie si poate de aceea se spune ca nu ne paraseste niciodata sau ca moare ultima.

Revenind la acea interiorizare, in momentul in care parasim confortul si siguranta pe care ne-o confera, comportamentul nostru devine altul. Devenim atenti, alertati cu noi insine si cu cei din jur. Si asta pentru ca iesim intr-o lume regularizata de legi, de reguli, de cutume, de semne de circulatie, o lume care te judeca cu ochii ei, nu cu ai tai, o lume pe alocuri buna, pe alocuri rea. O lume in care trebuie sa zimbesti chiar daca suferi, in care trebuie sa minti daca se cere, in care trebuie sa te supui daca n-ai incotro. O cu totul alta lume, decit cea interioara noua, lumea in care s-a imprastiat continutul Cutiei Pandorei.

Read Full Post »