Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dictatori’


Dupa recentele crime in masa comise de primitivii islamisti in Bruxells si Iraq, ma intrebam cum de armate intregi, organizate si inarmate pina-n dinti, nu sunt in stare sa rada de pe fata Pamintului cangrena islamista. Ar fi extrem de usor pentru armata mondiala sa ingroape-n bombe Mosul-ul, Raqqa si Palmyra, orase ocupate de barbarii islamisti. Si nu m-ar mira ca in ultima instanta sa se ajunga la o astfel de decizie in care citeva zeci de mii vor fi sacrificate pentru a permite  citorva miliarde sa traiasca fara frica de-a fi ucisi de niste brute pentru care viata nu are nicio valoare. O fi uman sa distrugi complet trei orase in care traiesc si zeci de mii de moderati? Nu, dar se pare ca e necesar, atita timp cit criminalii se ascund in spatele acelor, aparent, nevinovati civili.

Ca acest, asa numit, stat islamic a fost creat chiar de armata mondiala prin executarea dictatorilor care tineau in friu extremismul islamist, e o alta poveste, dar o poveste din care se pot trage multe concluzii si invataminte. Problema e ca pentru a-i termina pe dictatori, au fost sacrificate zeci de mii de vieti nevinovate, de ambele parti.

Dupa cum se poate constata, crima, de orice natura, e la ordinea zilelor noastre. Zeci de mii de vieti sunt suprimate de deciziile unor descreierati. Poate fi crima justificata? Nu stiu si probabil ca niciodata nu se va ajunge la un consens in aceasta privinta, dar ce stiu cu certitudine e ca suntem premianti in organizarea si producerea funeraliilor, dar repetenti in prevenirea lor. Ce, daca nu „jungla din noi”faciliteaza recrutarea sutelor, poate miilor, de jihadisti sinucigasi de catre bestiile statului islamic?

Iata ceea ce cred eu referitor la violentele trecute, actuale si viitoare.

 

Homo homini lupus

Ani trecut-au milioane, pin’ am evoluat in om,

Desi unele indicii ne posteaza tot in pom.

Singele inca ne fierbe, cruzimea ne stapineste,

Violenta ne excita iar patima ne orbeste.

Din a lumii inceputuri cruzi am fost, precum se pare.

Om fi evoluat noi oare? Om fi oameni sau tot fiare?

Se mincau unii pe altii, cind n-aveau ce sa vineze

Si-si sacrificau copiii, zeii-n cer sa imbuneze.

In istorie cruzimea, ce-a pornit din minti aride,

Au cladit-o pe religii, aberante si rigide.

Schingiuiri religioase, arsi pe rug in piata mare,

Iar dac-au crezut in Cruce, de vii au fost dati la fiare.

Au trecut prin foc si spada, minati de-o ura nebuna,

De la est la vest si invers, cruci c-aveau, ori semiluna.

Si n-ar fi doar paranoia, bestiilor la putere,

Cit e setea dupa singe, a noroadelor tembele.

Se strivesc, calca-n picioare, doar sa fie mai in fata,

La spectacolul macabru, care-n fond produce greata.

Se hlizesc si rid cu pofta, cu o mima dobitoaca,

Cind vad capul care cade, de pe hoit, intr-o baltoaca.

Cezarii, in amfiteatre, dadeau plebei vin si jocuri,

Ca sa-i sature de singe si de-ale cruzimii focuri.

Iar de gratia din loje, Cezarul beat si unsuros,

Zbierau toti pin-la dementa, ca degetu’ sa-ntoarca-n jos.

Iar acum, de frica legii, se tin doar de uneltiri,

Te-ar ucide din cuvinte, te-ar ucide din priviri.

Multi urasc culoarea pielii si credinta, sau averea,

Talentul sau frumusetea. Gustul, spiritul, puterea.

Daca e istet si stringe, avere face ca fura,

Daca nu-i urita, sluta si-i frumoasa-i tiritura.

Daca-nvata si-i desteapta, a-mpins ma-sa bani sa treaca,

Iar de-ajungi sus cu talentu-ti, esti un bou cu mintea seaca.

Casa daca-ti e mai mare-i fara rost si paguboasa,

Iar de-i mica si cocheta, e bicisnica, hidoasa.

Daca este prim solista, s-a intins cu toata trupa

Si chiar daca esti un nimeni, tot te pureca cu lupa.

Si te-ntrebi privind in juru-ti, unde-o fi Dumnezeirea,

Cea care-a creat, se zice, Universul, omenirea?

Prin har lumea de-i facuta de creatia divina,

De la cin’ sa mosteneasca instinctele-i de jivina?

In loc sa traim in pace, viata ca pe o poveste,

Ne muscam unii pe altii. Omul, lup cu omul este.

 

Read Full Post »


 

                   Din cite ma cunosc, nu sunt adeptul anarhiei, a dezorganizarii si a haosului. Cred in misiunea statului de drept in a crea si apara legile unui popor. Si mai cred in necesitatea acestor legi, fara de care am disparea probabil ca natie.  Dar nu voi intelege niciodata cum isi poate permite un conducator sa sfideze vointa unui intreg popor, care se multumeste doar sa scinceasca prin cotloanele mass mediei, fara sa ia drumul strazii, fortindu-i abdicarea. 

                     Nu am citit pina acum niciun articol referitor la mafiotii Sandu si Dragomir din care sa reiasa ca autorul sau comentatorii i-ar sustine. Toata lumea le doreste sfirsitul, dar nimeni nu face altceva decit sa dea din gura sau din taste, asa cum fac eu acum. Iar ei, faraonii, fii soarelui, o tin pe replici lapusnene. Sandu sfideaza o intreaga natie cu tupeul si nesimtirea caracteristice neamului prost, anuntindu-ne ca n-are de gind sa renunte la ciolanul care i se cuvine in mod permanent si neconditionat. El si Dragomir sunt stat in stat si-i doare fix in fundul curtii de dezastrul in care au dus fotbalul romanesc. Ei detin toata puterea decizionala, fie personal, fie prin comisiile aservite, ale caror voturi sunt manipulate exact ca in perioada ceausista, dar cind vine vorba de responsabilitati, se considera puri si nevinovati ca fatul nenascut. Pe de alta parte, strategia discursului lor e simpla si penibila. Nu pomenesc trecutul dezastruos, ci numai viitorul luminos, gindit de ei, vizionarii. Dar, gindindu-ma ca acel trecut reprezenta, in discursurile de acum citiva ani, acelasi viitor promis la nesfirsit, ma intreb, cam cit de nenorocit trebuie sa fii sa nu-ti recunosti insuccesele, incompetenta? 

                    Nu vreau sa fiu sarcastic, dar Imnul „Desteapta-te romane” e mai mult decit potrivit acestui neam supus.  Ma asteptam ca suporterii echipelor bucurestene, care rup scaune si dau foc la stadioane,  sa iasa-n strada cu miile si sa protesteze in fata sediului Ligii si al Federatiei de fotbal, pina cind jigodiile vor ceda jiltul si puterea.

                    Nu stiu ce intentii are DNA-ul, dar mi se pare ca au inceput s-o lalaie. Probabil c-au primit ceva directive de la Cotroceni si uite asa, totul va ramine neschimbat, ca si pina acum.

                    Nu instig la violenta, dar mi se pare ca rabdarea acestui popor nu are margini sau daca le are, sunt ignorate din comoditate. Lozinca „crezi c-o sa schimbi tu ceva iesind in strada” am auzit-o de sute de ori in ’89, de la oameni care, culmea, erau inversunati impotriva regimului, dar care erau in stare sa suporte in continuare batjocura decit sa faca ceva. Stiu, una e ceausismul si alta sandismul, una e situatia unei tari si alta situatia unui sport anume, numai ca eu analizez faptele, nu magnitudinea impactului si a prejudiciului, iar din punctul asta de vedere nu vad nicio diferenta. Acelasi comportament despotic, sfidator si falimentar cu care am fost deja obisnuiti.

Read Full Post »