Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘despot’


 

                   Din cite ma cunosc, nu sunt adeptul anarhiei, a dezorganizarii si a haosului. Cred in misiunea statului de drept in a crea si apara legile unui popor. Si mai cred in necesitatea acestor legi, fara de care am disparea probabil ca natie.  Dar nu voi intelege niciodata cum isi poate permite un conducator sa sfideze vointa unui intreg popor, care se multumeste doar sa scinceasca prin cotloanele mass mediei, fara sa ia drumul strazii, fortindu-i abdicarea. 

                     Nu am citit pina acum niciun articol referitor la mafiotii Sandu si Dragomir din care sa reiasa ca autorul sau comentatorii i-ar sustine. Toata lumea le doreste sfirsitul, dar nimeni nu face altceva decit sa dea din gura sau din taste, asa cum fac eu acum. Iar ei, faraonii, fii soarelui, o tin pe replici lapusnene. Sandu sfideaza o intreaga natie cu tupeul si nesimtirea caracteristice neamului prost, anuntindu-ne ca n-are de gind sa renunte la ciolanul care i se cuvine in mod permanent si neconditionat. El si Dragomir sunt stat in stat si-i doare fix in fundul curtii de dezastrul in care au dus fotbalul romanesc. Ei detin toata puterea decizionala, fie personal, fie prin comisiile aservite, ale caror voturi sunt manipulate exact ca in perioada ceausista, dar cind vine vorba de responsabilitati, se considera puri si nevinovati ca fatul nenascut. Pe de alta parte, strategia discursului lor e simpla si penibila. Nu pomenesc trecutul dezastruos, ci numai viitorul luminos, gindit de ei, vizionarii. Dar, gindindu-ma ca acel trecut reprezenta, in discursurile de acum citiva ani, acelasi viitor promis la nesfirsit, ma intreb, cam cit de nenorocit trebuie sa fii sa nu-ti recunosti insuccesele, incompetenta? 

                    Nu vreau sa fiu sarcastic, dar Imnul „Desteapta-te romane” e mai mult decit potrivit acestui neam supus.  Ma asteptam ca suporterii echipelor bucurestene, care rup scaune si dau foc la stadioane,  sa iasa-n strada cu miile si sa protesteze in fata sediului Ligii si al Federatiei de fotbal, pina cind jigodiile vor ceda jiltul si puterea.

                    Nu stiu ce intentii are DNA-ul, dar mi se pare ca au inceput s-o lalaie. Probabil c-au primit ceva directive de la Cotroceni si uite asa, totul va ramine neschimbat, ca si pina acum.

                    Nu instig la violenta, dar mi se pare ca rabdarea acestui popor nu are margini sau daca le are, sunt ignorate din comoditate. Lozinca „crezi c-o sa schimbi tu ceva iesind in strada” am auzit-o de sute de ori in ’89, de la oameni care, culmea, erau inversunati impotriva regimului, dar care erau in stare sa suporte in continuare batjocura decit sa faca ceva. Stiu, una e ceausismul si alta sandismul, una e situatia unei tari si alta situatia unui sport anume, numai ca eu analizez faptele, nu magnitudinea impactului si a prejudiciului, iar din punctul asta de vedere nu vad nicio diferenta. Acelasi comportament despotic, sfidator si falimentar cu care am fost deja obisnuiti.

Read Full Post »