Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cuvinte’


Desi sunt sigur c-am depasit pubertismul, ma cuprind si surprind adesea tot felul de curiozitati tipice copilariei cind „da’ de ce”-ul se repeta in mod obsesiv. Nu, in mod sigur n-am dat inca in mintea copiilor, dar curiozitatea se pare ca e unul dintre multele defecte de care nu m-am putut debarasa. Mai exact, n-am vrut. Si cum alegerile care se intimpla azi mai la sud de mine nu-mi prea mai stirnesc curiozitatea intrucit socialismul latino american pune stapinire din ce in ce mai mult pe valorile nord-americane, ma voi referi la ce-a fost ieri.

Ei bine, ieri, participind la o teleconferinta, una dintre cele multe la care sunt platit sa particip, i-am auzit in difuzoare pe unii din Hong Kong sosotind si miorlaind in hieroglifica lor milenara. Nu vreau sa ma leg de faptul ca nu e politicos s-o arzi pe limba ma-tii atunci cind ceilalti interlocutori nu-ti vorbesc chitaiala, si asta pentru ca bunul simt si chinezii sunt la fel de compatibili ca hienele cu Postul Pastelui. Dar in acel moment, nu stiu cum si nu stiu nici de ce, o-ntrebare mi s-a asternut pe creier, invaluindu-l si deturnindu-mi complet atentia de la „da-mi-o mie – na-ti-o tie”-le tefonic. Oare limba asta chineza, dracu s-o ia, o fi sunat la fel acum 10000 de ani? Sincer sa fiu, desi n-am dovezi, sunt convins ca din punct de vedere fonetic, tot din sosoteli, miorlaieli si chitaieli era compusa. Iar de scris, cum s-o scrii altfel decit tot din bete, cuie si ciomege?

Si uite asa mi-am petrecut eu telecon-ul, google-indu-i pe chinezi. Mai apoi am trecut si la anglosaxoni si chiar la daci. Englezoii ca englezoii, ca astia pronunta dupa cum a pronuntat vreun idiot caruia nu-i mai incapea limba-n gura, fara a avea vreo regula, asa ca e usor de imaginat ca la ei pronuntia e functie de starea de sanatate. De fapt am avut ocazia sa-i aud croncanind pe citiva irlandezi,  in limba lor veche, aia a celtilor, si sa mor daca mi-am dat seama ca ar avea vreo legatura cu engleza de astazi. Dar lasindu-i p-astia, tare as fi curios sa stiu cum dracu suna daca dacilor. Ca slavona n-avea cum sa fie si nici ca maghiara. Sa fi fost apropiata de latina latinilor sau de albaneza cu care avem vreo 300 de cuvinte in comun? De fapt, de albanezi ne leaga nu numai limba, ci si nivelul de trai si poate inca multe altele de care nu am aflat inca.

In fine, daca e sa-i cred pe unii, ce-i drept, mai mintosi ca mine, ar exista o multitudine de cuvinte comune intre limba mormaita de daci, acum doua milenii, si cea pe care o bombanim noi astazi. Evident ca sunt cuvinte neaose, nu neologisme, tiganisme si alte mistouri cu care ne-am procopsit de la cei ce ne-au „vizitat” in mod indelungat sau de care n-am scapat nici pina-n zilele noastre. Marele semn de intrebare pe care-l am, e ca din cite stiu eu, nu ne-a ramas nimic scris de la dacisorii aia simpatici si nebarbieriti, asa ca ma-ntreb, cum de si-or fi dat „mintosii” seama ca am avea vocabularul impinzit cu cuvinte de provenienta daca?

E adevarat ca tablitele descoperite in Alba, la Tartaria, impodobite cu o asa zisa scriere, cam ca cea de pe papirusurile egiptene, cu pasari, pomi, focuri, serpi si alte pictoriale zoologice si botanice, e cu fo 2000 de ani mai veche decit cea sumerieana, ceea ce ne-ar defini ca leagan al civilizatiei universale. Dar fie c-am fost leagan sau tobogan, e clar ca nu mai suntem ceea ce se presupune c-am fost. Si pentru c-am pomenit de tablitele respective, sa mai spun ca una dintre supozitii este ca au fost aduse de negustori de peste mari si tari, ceea ce nu inseamna ca limba respectiva o vorbeau si dacii. Oare, sa fi fost o limba scrisa comuna care s-o fi raspindit de prin Egipt sau mai stiu eu de pe unde, prin intermediul „turismului” antichitatii? O fi, dar eu nu la asta reflectam in timpul sedintei. Ce ma preocupa era fonetica si deduc din informatiile „mintosilor” ca daca sunt atitea cuvinte de origine daca, in limba actuala, n-ar fi exclus ca limba lor sa fi sunat cam ca cea actuala, ba poate ca ne-am fi si inteles intre noi, cit de cit, daca am fi putut s-o punem de un telecon back in time. E, asta chiar ca ar fi fost interesant de realizat si zau ca as fi preferat o discutie cu stramosii decit asta, in compania cuneiformelor Hong Kong-ului.

Read Full Post »


                    Dupa cum va spuneam, am crescut cu un fel de bona. Nu, nu era chiar bona si nici frantuzoaica. Cu frantuzoaica mergeam in Ioanid, unde ne frantuzeam pina pe la prinz, cind ma aducea acasa. E, acasa ma astepta Edit, careia eu ii spuneam simplu, Edi. Asta era o unguroaica sanatoasa, care ne facea cam toata treaba in casa si care, pe linga treaba, mai vedea si de mine pina apareau ai mei de la serviciu.  Ce mai tin eu minte si nu ma mira, e ca purta lucruri destul de scurte, largi si decoltate, ca era plina de proeminente placute ochiului si ca intotdeauna cind se apleca, o facea de la mijloc, fara sa indoaie picioarele. Si vedeti voi,  asta era motivul pentru care imi placea sa stau cocotat pe un scaun in bucatarie si s-o privesc facind mincare.

                    Dar din toate gulashurile pe care le pregatea, mie-mi placea cel mai mult cind facea piine de casa. In primul rind, framintatul aluatului era un adevarat exercitiu pentru ochii mei, care sareau in toata partile, urmind traiectoria pieptului ei generos. Ce-i drept, Edit n-avea multa carte, dar avea niste tite, ca si-o minte inocenta, dar precoce, ca a mea, le putea aprecia calitatea. Unde mai pui ca tipa nu auzise de sutien, asa ca la fiecare aplecare, mi se aratau in toata splendoarea lor si sa nu va imaginati ca-mi intorceam privirea de la ele. Nu, chiar as spune ca nici nu clipeam, de frica sa nu pierd imaginea in dosul pleoapelor. Dar asta nu era tot, pentru ca in momentul in care coca aia trebuia bagata-n cuptor, odata-si desfacea  picioarele, de-ai fi zis ca-i lustra din sufragerie si se apleca suficient, cit sa i se vada chilotii, pentru ca spre deosebire de sutien, chiloti purta, din nefericire, iar la vremea respectiva erau cit sacosa in care aducea cartofii. Cu toate astea, eu o vedeam goala, pusca. De fapt, asa mi-o si inchipuiam, calarind un unicorn alb, despre care stiam de la taica-meu ca ar fi fost un cal fermecat, dedicat cosinzenelor, si cum ea era blonda, parca o vedeam galopind in amurg, printr-o padure de cristal. De padurea asta tot de la taica-meu aflasem ca exista, cind imi povestea in soapta, intr-un mod confidential si tainic,  despre Feti Frumosi si Ilenele lor.

                    Ei, dar cum in general, tot ce are un inceput, are si-un sfirsit, uite ca si programele mele, de excitari perpetue, au luat sfirsit. Era probabil prin miez de iulie cind am plecat cu ai mei la mare, iar la intoarcere, i-am auzit discutind despre faptul ca vor trebui sa gaseasca o alta fata in casa, intrucit Edi hotarise sa plece din Bucuresti. Asa ca din apetisanta cenusereasa care-mi incinta dupamiezele, cu formele ei rubensiene, ramasese doar cenusa unor amintiri din bucatarie. Of, ca rau e fara bona, mai ales cind e si unguroaica!

 

Read Full Post »


porumb-fiertCucuruz. Timpita denumire! Poate ca-n spaniola o fi sunind bine cucu-ru-cucu, dar in romana cucuruzul suna ca dracu. Cum ar fi sa spuna astia pe aici ass-ass-asshole la rosii? Eu inteleg ca ar veni de la o combinatie intre cur si gaoz, dar ce nume de produs alimentar e asta, cind numai la de-ale gurii nu te duce cu mintea? Eu as zice ca acest termen ar fi mai potrivit pentru supozitoare sau unguent pentru rozete iritate sau pentru penetrari mai putin dureroase.  Tot in rozeta. Si mai e un termen dupa care ma-nebunesc. Barabule. Nu stiu altii cum se manifesta, dar eu ma cracanez de ris cind le aud p-astea doua. Auzi tu cuvint, barabula! Asta la ce te-o duce cu mintea? In nici un caz la cartof, patrula, cagula  sau pendula. Ar mai fi si altele, cocean, stiulete, zgirci, buba, dar primele doua mi se par cele mai sublime reusite ale limbii romane. In aceiasi categorie am putea incadra harbuzul, care n-are nici o legatura nici cu harul si nici cu buzele, indiferent de pozitionarea lor. Asta de fapt e imprumutat de la turci si probabil ca l-am adoptat doar pentru ca  rimeaza cu cucuruzul. Din pacate nu cunosc prea multe regionalisme, asa ca daca mai sunt si va vin pe limba, sloboziti-le pe blog sa vedem ce-o iesi. Aha, sloboz! Alta minunatie de termen! Dar ce ma deranjeaza cel mai mult, e faptul ca nimeni nu s-a strofocat la auzul acestor termeni. Dar daca as fi venit eu cu ei si i-as fi trintit prin vreun post? Cred ca nu m-ar mai fi spalat toata Niagara de reprosuri si acuze pentru incercarea de-ai viola pe stramosi in limba sau cum se mai spune, de-a viola limba stramosilor. Vezi, asta numesc eu „double standard”! Sunt de asemenea si expresii care ma amuza teribil. Cum ar fi de exemplu „cit ii pula” Pe asta am auzit-o la ardeleni, care-o folosesc cam de cite ori deschid gura, dar in situatii care n-au nimic de-aface nici cu gura, nici cu organul respectiv, caruia, eu in mod uzual ii spun penis. Sau alta di pi la Moldova, „da-l fa pi dinsu’ afara din casa” „Fa” fiind ma-sa iar „dinsul” fiind ciinele. Ma opresc aici, intrucit au inceput sa-mi navaleasca-n cap tot felul de expresii de nu le mai pot stavili debitul si mi-e ca nu veti mai avea voi ce adauga.

Read Full Post »