Doua emanatii. Una a unei societati, cealalta a unui proces. Oare Cirtu ne reprezinta? Dupa unii autori, nu, dar trista realitate e alta. Fie ca esti descreierat, fie ca esti normal, fie ca esti tigan, oltean sau machedon, atita timp cit esti si roman, reprezinti intreaga natie. Si asta nu-i tot, dar orice Cirt sau Mut sau Basit, provenit din spatiul carpato-danubian ne reprezinta si pe noi, astia de peste mari si tari care chiar daca nu mai apartinem aceluiasi spatiu, impartasim aceleasi origini. Cirtu e eticheta unui produs. Eticheta pe care scrie „Made in Romania”. Nu „Made in CFR”, nici „Made in Olt” si nici macar „Made in Cirtu”. El ne reprezinta, asa cum ne reprezinta oricine paraseste Romania, fie ca e sau ca nu e un reprezentant oficial al acestei tari. Atunci cind opinia publica internationala aude zilnic despre tot felul de nenorociri in care-s implicati romani, sa nu va imaginati cumva ca noi nu intram in aceeasi oala. Un roman fura, altul violeaza, altul da cu pumnul, altul vandalizeaza si lista poate continua. Cam cum credeti ca se vor uita oamenii astia la ceilalti romani cu care vor veni in contact? Pai ce dovada mai buna ar fi decit avertizmentul pe care cetatenii straini il primesc inainte de-a calatori spre Romania „feriti-va buzunarele!” Asadar, reprezentam si suntem reprezentati de tot ce e romanesc pe Pamintul asta. Ca ne dezicem de anumite manifestari, ca cea a lui Cirtu Pirtu, e firesc, dar asta nu inseamna ca nu vom fi judecati cu totii pentru actele dezaxatilor de aceeasi origine cu noi. Cirtu a demonstrat ca e impulsiv, violent, irational si lipsit de discernamint si de tact. Nu numai atit, dar nici nu-si da seama de gravitatea faptelor, incercind sa bagatelizeze un comportament primitiv care-l caracterizeaza. Ca va fi amendat de UEFA e bine si normal, dar animalul nu-si da seama ca a facut un mare deserviciu fotbalului si natiei romane. El, cu mintea lui de rima nu realizeaza ca, din pacate, reprezenta un club, o federatie, o Liga de fotbal si in definitiv, o tara. Eu consider ca atit CFR cit si FRF ar trebui sa-l sanctioneze pentru dementele de care s-a facut vinovat in meciul din CL. Nu numai atit, dar FRF si Liga ar trebui sa sanctioneze aspru astfel de iesiri animalice care se petrec si in campionatele interne. Nu spun sa-i traga-n teapa, dar oricum, sa-i usture. Nervii nu pot fi o scuza, iar cei ce nu si-i pot controla, trebuiesc avortati.
Posts Tagged ‘cfr cluj’
Ce mi-e Cirtu, ce mi-e Pirtu’? Tot o basina!
Posted in comentarii papale, tagged amenda, banca de rezerve, Basel, cfr cluj, frf, liga1, out of control, sanctiune, sorin cirtu, vandalism on noiembrie 24, 2010| 3 Comments »
CL si alte fotbaluri
Posted in comentarii papale, tagged ajax, Basel, cfr cluj, CL, dinamo, milan, paskany, real, victoria branesti on noiembrie 23, 2010| 20 Comments »
A venit si ziua Z pentru CFR. Nu stiu ce vor face si nici macar nu pot specula, la cit de imprevizibila e aceasta echipa antiromaneasca condusa de un roman. De fapt, as spune mai repede ca echipa ar putea invinge fara probleme daca n-ar fi romanul s-o impiedice. Cirtu saracu’ e complet aerian, desi sta mai
mult pe vine pentru a induce-n eroare opinia publica. Probabil ca asta-i si pozitia in care iarba atingindu-i mintea, ii provoaca revelatii fotbalistice. Dar cum nici Basel n-a speriat pe nimeni, n-ar fi exclusa o gura de oxigen administrata muribundului antrenor prazilian. Lasindu-l insa pe Cirtu si aberatiile lui cromozomiale, sa spunem ca astazi se mai joaca de-a fotbalul si echipe de fotbal, ca de exemplu, Ajax-Real sau Roma – Bayern. As zice ca nici Partizan – Shakhtar sau Auxerre – Milan n-ar fi de ignorat. De fapt, cu exceptia meciului ceferisto – helvet, toate celelalte partide sunt interesante. Ca o paranteza, Paszkany si-
a finisat deja declaratia pe care o va da dupa meci si care, in caz de infringere, va denunta conspiratia vest-
europeana impotriva echipei lui, invocind cauze geo-politice si xenofobe. Gurile rele spun ca datorita faptului ca americanii inca mai cred ca Ardealul e-n Ungaria, Arpad, al nostru sau al cui o fi, intentioneaza sa mute echipa la Los Angeles rebotezind-o, CFAA Pacific Express, unde CFAA ar insemna Caile Ferate Americano-Ardelene. Si pentru ca n-am de gind sa-l contrez pe Paszkany, as zice in incheiere, Go CFR Go!
A propos de fut_ball si de Cluj, nu pot abandona subiectul fara a posta o poza a Anamariei Feher (19 ani), paralizanta amanta a lui Paszkany care-mi provoaca placute aduceri aminte. Or fi in legatura cu caloriferul ? Oricum ar fi, de cind am descoperit poza, Arpad mi-a devenit, in mod subit, mult mai simpatic.
In incheiere, trecind la alte fotbaluri, vreau sa remarc paradoxul reusit de dinamovisti, victoria asupra Victoria (!)
Daca nu nimeriti voi gaura, v-o potrivim noi
Posted in comentarii papale, tagged bayern, cadu, cfr cluj, cirtu, CL, fotbal, generozitate on octombrie 19, 2010| 5 Comments »
Altfel spus, daca nu ne bateti voi, ne batem singuri. Meciul CFR-ului a fost o exemplificare elocventa a generozitatii stramosesti. Principiul romanesc „decit sa plinga ma-ta, mai bine plinge mama” a stat la baza jocului caritabil gindit de Cirtu si prestat cu atita compasiune de ceferisti. Bayern ar putea sa se pupe si-n cur pentru sansa de-a juca impotriva unor sinucigasi, taman cind erau realmente ucisi de lipsa de forma si de jucatori. Primul oltean al Ardelului declara dupa meci ca nemtii au controlat jocul. Pai bine mai Suca, daca tu-ti (nu e injuratura, desi ai merita-o) bagi toata echipa in propriul 16, ce alte variante le ramasesera nemtilor, decit sa plimbe mingia pina o umpleau de spume. Ia spune, mai spume, ce mari ocazii si-au creat aia? Pardon, reiau. Ce mici ocazii si-au creat aia? Nu, nici asa nu-i bine pentru ca nemtii n-au creat de fapt nimic. Dar nici n-aveau motive s-o faca intrucit o faceam noi pentru ei.
De ce ne-om fi aparat noi cu inversunare, nu stiu. Ca de fapt, noi n-aveam niciun motiv sa ne aparam de ei, ci de noi. Am inteles ce-am jucat pina le-am bagat mortu-n casa, dar ce-am jucat dupa, cind era clar ca führer-ii erau vatamati rau, n-am mai inteles. De ce ne aparam, cind era clar ca-i puteam invinge cu motoarele la relanti? Saracul volswagen dadea rateuri si gemea din strafundul tobei de esapament, iar noi le turnam benzina in carburator. Eu cred ca dupa ce le-am infundat supapele cu primu gol al lui Cadu, trebuia sa-i pistonam pina le crapa chiulasa. Dar noi nu, ca ce ne-am zis? Lasa bai ca daca voi nu puteti sa nimeriti gaura, v-o potrivim noi. Si uite cum le-am potrivit-o de vreo doua ori, ca sa-i steiger moralul Schwein-ului. Ba i-am ajutat si cu al treilea numar, cind am vazut ca mai aveau putin si vomitau de osteneala. Pentru ca pe final sa apasam putin acceleratia si sa demonstram, cit se poate de clar, ca puteam face din nemtalai cam tot ce-ar fi vrut arborele nostru cotit.
Arde Ardealu’
Posted in comentarii papale, tagged ardealul, cfr cluj, fotbal, liga1, u cluj on septembrie 24, 2010| 22 Comments »
Nu stiu cum va fi la anu, dar acum, meciul asta e mai mult decit un Steaua – Dinamo. Cred ca orgoliile vor transforma urbea ardeleana intr-o Cartagena. Nu stiu cum va fi pe teren, dar in afara lui sunt convins ca ultrasii sunt deja pe pozitii de lupta. Meciul asta ar putea fi un spectacol reusit, dar tare mi-e teama ca o greseala de arbitraj il va arunca in aer. Incidente vor fi oricum, dar daca arbitrul, futa-l dracu, s-o gindi sa fluiere a paguba pentru una din echipe, va fi bai mare. Mie, ca muntean, ce mi-a mai ramas de spus? Go „U” Go!
Una-i ţiţa, alta-i puţa
Posted in comentarii papale, tagged cfr cluj, cupe europene, fotbal, sanse, steaua on septembrie 14, 2010| 64 Comments »
Azi incep grupele Cupelor Europene. CFR-ul joaca miine cu Basel in Champions League, iar Steaua va intilni joi pe Liverpool, in Europa League. In rest, liniste si pace. Dinamo, Urziceniul, Vasluiul au iesit repede din competitii ca nu cumva sa-i apuce asteniile de primavara. Nici CFR-ul n-are vreun merit european de-a juca in grupe. Faptul ca e o echipa de ciclopi intr-o Liga de orbeti, nu stiu daca e o dovada a valorii europene. Dar in pofida tulburarilor de vedere caracteristice fotbalului autohton, se pare ca sanse ar fi. Greu de spus daca ceferistii vor putea obtine mai mult de sase puncte. Cu Bayern, cred ca sunt condamnati sa ia doar praf in ochiul care le-a mai ramas, ceea ce i-ar putea trimite inapoi acasa printre cirtitele gliei stramosesti. De la Roma, cred totusi ca ar mai fi ceva de supt. Sper insa ca ochiul ramas sa-i ajute sa deosebeasca un sfirc de tita, de-un cap de puta. N-ar strica sa fie atenti pe ce pun botul. In fond, n-or fi clujenii vreun Romulus sau Remus, dar nici lupoaica nu mai e ce-a fost, desi naravul si l-a pastrat in mod sigur. Si a mai ramas Basel, o echipa pacifista, care poate parea o prada sigura. Problema e ca pentru noi, orice prada poate deveni pradator. Noi suntem pui de lei doar in declaratiile din mass media si prin imnuri, dar cum dam de iarba, cum ne-apuca dorul de pascut si devenim o cireada de ierbivore plictisite si posace. Totusi, impingind
optimismul spre limitele superioare ale suportabilului, n-ar fi exclus sa … oricum o sugem, doar ca trebuie sa fim atenti, una-i tita, alta-i puta. Trecind acum la Steaua, as zice ca ar putea acumula cit sa-si redreseze bugetul. E adevarat ca grupa cu englezii, italienii si olandezii nu e foarte incurajatoare, dar poate profita de un joc al rezultatelor. Mie grupa lor, cu Utrecht, Napoli si Liverpool mi se pare foarte echilibrata. Nu cred ca se va desprinde foarte usor o cistigatoare. Conditia e ca Steaua sa nu joace ce-a jucat cu Unirea. Daca va reusi, va avea sanse. Daca nu, ajungem si cu astia in acelasi proces de sugizare, ceea ce n-ar fi nimic nou pentru noi, romanii. Cit priveste primavara, nu e exclus s-o prindem, dar in mod sigur n-o vom abuza.