Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘casa alba’


                    Dupa ani lungi de liceu, Papa intra la facultate din prima, dupa cum spuneam in postul anterior. Aoleu! Si acum ce fac? Armata. Bine, bine, dar unde ? Pilele intra in functiune. Ne hotarim pe Tirgoviste, la transmisiuni. Ma prezint la comisariat, care era chiar linga discoteca Universitas, pe Schitu Magureanu si unde aflu cu stupoare ca Tirgovistea si-a schimbat numele in Botosani. Botosani ? Ce dracu-i aia ? Tara ? Lagar de concentrare ?  Pina sa aflu,  ma si trezesc inghesuit intr-un vagon, gonind in noapte spre necunoscut. Ma simteam evreu. Aha, deci asa ajung 80 de bucuresteni in ”vizita” la dracu-n praznic. Botosaniul, l-am gasit mai tirziu pe harta, e o urbe, dar nu ca oricare alta. Aceasta urbe atirna gratios, de Cercul Polar de Nord. Si chiar daca nu de Cerc, tot frig e. Da’ frig neica, de-ti ingheata respiratia in drum spre plamini. Urmarile, aveam sa le aflu cit de curind.

                    In armata, primul lucru a fost sa-mi trag un planton shimbul doi. Ei m-au lasat sa aleg, dar 1 si 3 erau ocupate. Asa ca in toiul noptii ma trezeste #1. Ma imbrac cum o fi si-mi trag niste papuci. Ies pe coridor si ma infig cu capul intr-un geam. E si cum stateam asa ca bolovanul, privind in cracile de-afara, incep sa fredonez o melodie din discoteci. Ma uit in susul si-n josul culoarului, lustruit de noi de ziceai ca-i Taj Mahalul, sa ma asigur ca nu ma vede nimeni si-mi aprind un Marlboro. Inchid ochii. Mirosul si melodia-mi creaza senzatii estivale de prin discoteci. Incep sa dansez. Pasi mici si timizi. Ma simt bine. Deschid ochii. Taj Mahalul. „Sa te fut!” Ii inchid repede. Trecerea de la „Voulez vous coucher avec moi?” la Raj Kapoor, m-a umplut de-o sila teribila. Nu c-as avea ceva cu indienii, ca-i dau dracu de tigani, da’ prea dadusem din extaz in agonie, in doar doua zile. „Cind oi ajunge sa ies pe portile alea mari si sa nu ma mai intorc?”  Si uite c-au trecut 30 si ceva de ani, de cind am iesit!

                    Al doilea lucru pe care l-am facut in armata, a fost o laringo-faringo-traheita si pe mortii ma-sii, acuta. Doctorii, simpatici de altfel, mi-au dat sa sug tot stocul de Faringosept pe anul respectiv. Eu, voce, nu mai aveam. O dadusem pe semne. Noroc ca din cer, cade-o pila, direct pe biroul comandantului de regiment si iata-ma-n permisie. Permisia mi-am petrecut-o la Spitalul Militar unde mi-au facut curul, zdrente. Devenisem poligonul de trageri al spitalului. Cred ca ajunsesem sa faca si training pe curul meu. Au bagat la penicilina-n mine, cit pentru trei cangrene, motiv pentru care bucile-mi devenisera extrem de senzitive si dolorante. Asa ca, stateam toata ziulica si nopticica, pe buricica, dar nu din cauza de futulica. Ma rog, reusesc astia sa-mi curete coardele, de-ajunsesem  un fel de Marina Voica, si plin de optimism, ma ritornerez la Botosani, just in time pentru marsul de 22 km. pe care ni-l ”intentasera” gradatii. Vorba batrinilor, “frunza verde foi ca plopu’, mama mi-am futut norocu’ “. E si uite cum, transmisiunile merg pe jos, iar infanteria cu camioane. Dar datorita antrenamentului dobindit in discoteci, am reusit sa parcurg primii 2km fara probleme. Probleme au aparut in urmatorii 20. Dupa vreo cinci eram rupt. Dupa zece sfisiat. Dupa cincisprezece, mort. Ultimii cinci au fost mai usor de parcurs intrucit nu-mi  mai simteam nici unul din cele trei membre inferioare. Cind am ajuns la poligon, am cazut retezati cu totii. Ne scosese alde “shi bre, ishti smecher di Bucuresti?”, Bucurestiul din cap. In poligon m-am evidentiat tragind aiurea dupa ciori. Cum altfel?  Iar apoi imbarcarea in bocanci si…alti 22. Poate sa fiu timpit sa mai merg atita. Ma duc la Bistrita, in Batalion, dar nu mai fac un pas. Oi fi jurat eu cu mina strinsa pe drapel, dar in niciun caz ca voi merge 44 de km. Si deoarece la intoarcere s-a plecat in pilcuri, am profitat de ocazie si am luat o ocazie (sic). Dar cind e sa nu fie, nu e, si uite cum, cind mai erau vreo trei Km pina la cazarma, soferul duce IMS-ul drept, desi drumul o lua la dreapta. De ce ? Nu stiu si nici el nu stia, ca l-am intrebat. Ajunsi cu bine-n…sant, noi in spate am venit gramada unii peste altii. Ne-am speriat de ne-au trecut toate durerile si daca tot nu ne mai durea nimic, am terminat drumul cum il incepuse, per pedes apostolorum, ca la fetele jalnice pe care le aveam, puteam fi luati de apostoli fara a-ti forta prea mult imaginatia.

                    In armata am fost, insa, si primul. Primul caz de hepatita. Dupa mine au mai fost si altii, drept pentru care Unitatea a fost consemnata cu eveniment deosebit. ”Concediul” l-am petrecut intr-o ”statiune” de boli contagioase din Iasi. Foarte frumos ! Am mincat o bascula de cartfi si-un ogor de sfecla, toate udate din plin cu iaurt. Dupa o luna de petreceri, m-au trimis acasa in alt concediu. Cind revin, Tauteanu, locotenentul, imi spune  “Shi bre, mataluta crezi ca fashi armata la fiefie?” (fara frecventa, pe romaneste) “Tov. Locotenent, permiteti sa rap… “Lasi bre ca nu ma dushi tu pi mini. Si ? Io-s cacat in compania aista ?” Am ris cu totii in hohote, nereusind sa facem legatura intre hepatita si cacat. Papa, care nu-si poate infrina pornirile, zbiara ca apucatul ”Tov locotenent permiteti sa raportez, ma  locotenent pe mine de ris.” E, si atunci sa te tii delir. Dupa primul delir, a urmat al doilea, ca el n-a gustat gluma si ne-a scos la salt inainte si culcat de ne-au iesit ochii din cap ca la melci dupa ploaie. Noaptea respectiva, in admiratia totala a colegilor, am fost invitat la Casa Alba. Arestul avea farmecul lui. Cine intra acolo, era bine vazut de toti militarii in termen, care asigurau paza si care-i aduceau portii babane de haleala, plus ca scapa de instructie. Si uite asa a trecut iarna si odata cu primavara am inceput sa fug din unitate pe la ceaiuri cu fiul sefului aeroportului din Bacau. Frati-sau ne astepta la gard cu masina si dusi eram pina dimineata cind veneam turbati de nesomn, dar relaxati dpdv hormonal. In fine, o armata pe gustul meu ! Motiv pentru care, trecerea inapoi spre Litoral s-a facut in mod gradat, fara salturi nesanatoase. Ei dar ce fac acum, ca s-a terminat si vacanta? Scoala. Stiu. Usor de spus, dar pentru Papa, mai greu de infaptuit, ca pe el faptele l-au chinuit o viata-ntreaga, nu datul din gura.

Va urma

Reclame

Read Full Post »


Murder_at_sixteen_hundred_ver2De fapt titlul este „Murder at 1600”, dar mie musamalizarile mi s-au parut a fi chintesenta filmului si specialitatea flotantilor de la 1600 Pennsylvania Avenue. Stiu, va ginditi c-a murit Obama, dar va bucurati degeaba. Nu el e victima, desi momentan, Casa de la adresa respectiva ii serveste ca habitat. Filmul a fost facut pe vremea cind niciun american sanatos la trup si cu mintea-ntreaga nu-l banuia pe Obama ca ar putea suferi vreo data de presedentie. De fapt nuvela a fost scrisa prin ’80 si face parte dintr-un sir de 24 de nuvele pe aceeasi tema criminala, scrise de Margaret, fata lui Truman, fost presedinte, el insusi. Povestea e simpla si lipsita de fictiuni, desi se vrea o fictiune. Fiul presedintelui, curvar notoriu, un fel de Clinton ceva mai mic, si-o tragea si cu Carla, the White House secretary. Alvin, the national security advisor, o jigodie ca mai toti sfintii, o asasineaza putin pe Carla, pentru a-l compromite pe printisor si detrona cu blackmail-uri pe taica-sau. Paralelismul intre Jack Neil, the president si fiul lui consta in faptul ca o ardeau in paralel pe doamna secretara, musamalizati de serviciile secrete. Nu ca asta ar conta in derularea evenimentelor, dar e o informatie spumoasa, scandaloasa, futacioasa si care chiar merita mentionata. Bun, Carla e mierlita-ntr-un WC al Casei Albe si imediat e chemat negrul Harlan, homicide detective, care in primul rind se ia in gura cu Nick, seful serviciilor secrete. Ala-i zice ceva, asta zice „ba pe ma-ta!”, ca pina la urma sa-i desparta criminalul, care n-avea chef de sexualizari materne, el dorind doar concluzionarea si musamalizarea crimei cit mai rapid. Dar vai, saracul criminal a facut o greseala capitala. Nebanuind cit de tenaci si nemusamalizanti sunt politistii afro-americanii, a incredintat cazul acestui mirlan de Harlan, considerindu-l un negru prost, fara bulan. Dar Harlan, sprintar si ager ca un cirlan, afla ca totul e doar o inscenare nenorocita menita sa-l nenoroceasca pe presedinte, care la rindul lui era un nenorocit. Cu probe filmate de Nick si care-l incriminau pe Alvin, plus ajutorul Dianei Lane, care pe vremea aceea era buna, frumusica si agenta, reuseste sa intre fraudulos in Casa, pe atunci Alba si demasca atit complotul cit si pe complotist. Presedintele, care se pregatea sa-si anunte demisia, pare consternat, extaziat si cracanat la aflarea tradarii lui Alvin. Si uite asa iese o incaierare din care acesta din urma, strapuns de glonturi, se prabusi in sant,/ -dar ce rang ai voinice?/ E, asta deja nu mai conteaza, pentru ca Alvin, spre deosebire de dorobantul infasurat in steagul redutei, mierleste din lipsa de prim ajutor. Evident ca scena devine inaltatoare prin actul de eroism al Dianei, care se arunca in fata glontului, pentru a-l salva pe presedinte de ultima dorinta a muribundului Alvin. Dar cum povestea nu dadea bine la public in versiunea ei reala, cu securisti complotisti si criminali si cu penetrarea Casei Albe, care gemea de agenti dobitoci, totul e musamalizat si prezentat publicului in culori roz-bonbon, ca musamalele pentru fetite. Una peste alta, filmul merita vazut, daca nu aveti chef sa spalati vase duminica seara.

Read Full Post »


Cu mentiunea ca nu-i vorba de America, ci doar de politicienii ei.  Gasiti si voi un titlu „trasnit” pozei de mai jos.

 

trazni-v-ar

Read Full Post »