Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘canasta’


Sunt convins ca ati citit cartea sau ati vizionat filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” Ei bine, daca „da”, atunci aflati ca acolo s-a ajuns. Am devenit, fara voia noastra, niste cuiburi de cuci pe deasupra carora zboara amenintaror vulturii guvernamentali. Dar hai sa-ncep cu inceputul.

Ieri a fost zi de canasta, pentru ca acest campionat nu poate fi suspendat indiferent de cite pandemii vor biciuii Pamintul. Asa ca, dupa ce am terminat de devorat parte din afumaturile si brinzeturile cumparate cu doua zile inainte de la unguri, am facut putina miscare, trecind la masa de joc, din celalalt capat al camerei, in vecinatatea Pomului de Craciun.

Trec peste faptul ca am cistigat detasat si ma opresc la unul din subiectele discutiilor. Codul Rosu, despre care aflu cu stupoare unele detalii de care nu aveam habar si asta pentru ca nu urmaresc posturi canadiene. Nu le urmaresc pentru ca e ca si cum as viziona TVR 1 pe vremea lui Ceasca. Programe lipsite de nerv si interes. Programe socialiste de accept a prostiei guvernamentale si a inaintarii spre comunism in zbor (deasupra cuiburilor de cuci). Programe cenzurate, paracenzurate, futute si rasfutute in care se vorbeste ca sa nu se taca si in care Gigoloul National nu poate fi combatut, el fiind batut numai de soarta direct in cap si-n gura.

Aflu, cum spuneam, ca in intelepciunea lor, tovarasii din conducerea provinciei au hotarit de capul lor smochinit sa dea un cod rosu citorva orase ontariene. Printre acestea se numara Toronto si Brempton. Brempton-ul asta e cam la o aruncatura de obuz de Toronto, fiind leaganul hinduismului si sikhismului ontarian. E adevarat ca vacile nu zburda slobode pe strazi, dar nici nu e departe ziua in care ne vom bucura de prezenta lor printre masini.

Deci, orasele in care locuim, atit noi, cit si invitatii se afla sub incidenta acestui cod care inseamna, nici mai mult nici mai putin ca prin jocul nostru de canasta l-am incalcat in mod flagrant. Adicatelea, nu ai voie sa inviti sau sa fii invitat prin alte case. Ca o fi insemnind si alte demente, nu ma indoiesc, dar ma opresc doar la aceasta restrictie care mi-a amintit de filmul cu Nicholson.

Eu cred ca exista o dorinta salbatica de selectie naturala. Dorinta pe care o nutreste guvernul mondial si care consta in epurarea populatiei pamintene. Impunerea acestor cuiburi de cuci are rolul de-a pastra numai indivizii puternici atit mental cit si fizic si pe cale de consecinta, de a-i elimina pe cei slabi, neputinciosi si labili psihic. Stiu ca suna a teorie conspirationista, dar cam asta e singura concluzie la care se poate ajunge daca asculti opiniile unor reputati medici virusologi, despre care am scris intr-un post precedent si care afirma ca shutdown-ul economic si izolarea pot crea probleme medicale mult mai grave decit pandemia in sine. Asa dar, guvernele trec peste sfaturile si predictiile medicale si impun izolarea cu orice pret. Izolare pe care, s-a dovedit, ei n-o respecta. Si atunci la ce draci de concluzii poti ajunge, daca nu la acea selectie naturala de care aminteam?

Nu incerc prin ceea ce spun sa influentez pe nimeni in niciun fel, dar nici nu pot ignora evidentele. Si inca ceva. Citesc cu satisfactie faptul ca in RO a aparut un partid nou, pe nume, AUR si care se pare ca doreste cam ce-si doreste tot omul. Si pentru ca tot se vorbeste numai de virusi, sper sa nu se lase contaminat de celelalte purtatoare de virusi din Parlament si sa-si indeplineasca planul declarat.

Read Full Post »


Alt weekend, alta zi la birou. Si cind spun „birou” ma refer la bucatarioara mea, ca dupa cum se stie, ala-i hobby-ul meu, gatitul. Atit ala culinar, cit si cel vestimentar. Si de aceea ieri am participat la un triatlon. De unul singur, se-ntelege, dar spre surprinderea invidiosilor, am iesit pe primul loc. Ei da, se putea sa ies si pe ultimul daca musafiri nu m-ar fi felicitat pentru fiecare din cele trei probe. Prima a fost un rulou cu fajitas, somon afumat, avocado si salsa verde, executata de mine.

A propos, ati pus gogonele la murat? Ati pus. Si v-au mai ramas? Nu? Naspa! Eu l-am rugat pe amicul cu plantatia de rosii sa-mi aduca ce-a mai ramas prin aracii zgribuliti de frig. Si omul mi-a adus o gramajoara bunicica de gogonici, si mai mari, dar si mai mici. Asta pentru ca n-am gasit tomatillos pe la magazinele din vecinatate. Si uite asa, din gogonele, ardei de trei feluri, ceva usturoi, toate pirlite pe BBQ si date prin blender, am realizat o salsa verde de s-au lins pe degete, ca doar la alea puteau sa ajunga. Ba le-am dat un borcanel si pentru acasa.

Dar sa revin la restul triatlonului. Deci, ruloul respectiv a fost prima proba. A doua proba a fost o salata de caracatita cu caracatita (DA!), cilantro, bete de telina, ulei, lime, usturoi, sare si piper. A iesit meserie, exact ca aia pe care am devorat-o in Estoril, pe faleza. Mai ales ca i-am bagat si-o tequila, s-o acompanieze. Iar a treia proba a constat din doi scalops culcati pe un „pat” de alge, in propria cochilie. Pozele va asteapata ceva mai jos. La main dish nu am mai contribuit decit cu salata, pieptul de pasare umplut si cartofiorii la cuptor fiind executati de fetele de la pravalie. Dar trebuie sa recunoasteti ca salata e sexoasa si face toti banii. Sau macar o parte din ei.

Oricum weekend-ul asta a fost mai bine decit weekend-ul trecut cind a fost mai mult un pentatlon si tot de unul singur. Si culmea, fiind invitati la o aniversare dansanta, ar fi fost normal sa nici nu trec prin „birou”, dar stiindu-ma generos, bun la suflet si cu frica de Dumnezeu, (hai ca asta cu Barosanu e buna rau! LOL) sotia s-a gindit sa ma voluntarieze cu niscai preparate pentru petrecerea respectiva. Asa ca am dat fuga la unguri de unde am cumparat mezelarie, afumaturi si brinzeturi. La COSTCO pentru fasole si cartofiori pitici, in mai multe nuante. La Loblaws pentru flori si la LCBO pentru o sticla cu vin. Asta a fost alergatura, dupa care a urmat bucatareala. Adica doua platoruri cu mezelaraie si brinzeturi, un platou cu salata din fasole verde si un altul cu fasole batuta. Si evident, cartofi la cuptor, ca nu obisnuim sa-i mincam cruzi. Sotia a adus torturile, dar alea nu se pun, ca nu le-a compus nici ea, nici eu.

Ce au toate competitiile astea culinaro-sportiste cu batutul sotiei? Pai au, ca ieri m-am razbunat pentru pentatlonul de saptamina trecuta si am snopit-o-n batai … la canasta. Ca asta era motivul vizitei, triatlonul fiind doar o fita, ca doar nu era sa-i primim cu piine si sare.  E foarte adevarat ca dupa bataie ni s-a sugerat, in mod civilizat, de catre doamne, sa ne aranjam un culcus in garaj. Ce sa mai zic? Concluzia e ca femeile nu stiu sa piarda cu demnitate si fair play.

 

 

Read Full Post »

Don Carpaccio


Bine e sa n-ai ce face! Sa n-ai ce face din obligatie sau necesitate, ca de facuturi din placere n-am auzit pe nimeni sa se plinga. Si daca nu se plinge nimeni, de ce m-as plinge eu? Nu ma pling, ba dimpotriva, relatez. Iar astazi voi relata vizita de ieri, ca de cind am abolit sclavia, o tinem intr-o petrecere si-ntr-o vizita. Ba la noi, ba la altii, asa cum le sta bine unor fosti iobagi, deveniti peste noapte oameni liberi. Cum spun, simbata trecuta am fost la o onomastica, pe o caldura demna de orice tara africana, iar duminica am avut ca invitati la masa, o pereche de portughezi cu care ne petrecusem ceva timp prin restaurantele Cascais-ului, acolo unde se refugiaza ei in timpul iernilor canadeze. Si deasemenea o pereche de chilieni, prin intermediul carora i-am cunoscut pe portughezi.

Duminica asta, adica ieri, am avut alti invitati la masa. De data asta mai romani. Cei cu care ne jucam de-a canasta. Si uite cum, din aproape-n aproape, am ajuns la subiectul acestui post, Carpaccio.

Am hotarit de capul meu, dar cu aprobarea sotiei, ca de data asta s-o dam pe vaca. Asa ca la main dish am bagat traditionalul New York stake iar la antreu, subiectul. Adica pe respectabilul Don Carpaccio.

Carpaccio asta, in eventualitatea ca nu stiti, desi m-as mira, se pregateste din cel mai fraged muschiulet de vaca. Aici ii spune tender loin si e fix fileul mignion pe care-l mincam in Amzei, colt cu Victoriei la Restaurantul … Mignion. Nu cred ca-l scriau cu „gn”, dar asta-i un detaliu irelevant. Bine, acolo-l mincam tartar, dar din aceeasi carne.

Cred ca s-a inteles ca si in cazul Carpaccio, carnea e cruda si nici macar tocata, dar va pot spune ca a fost ca untul. Deci, am luat muschiuletul, si l-am taiat felii tranzversale, in raport cu fibra. Apoi l-am batut cu … podul palmei. Da, nu va mirati, atit e de fraged. Si l-am asezat in lungul, sa-i spun … farfurie? Am „presarat” putin ulei de mesline si zeama de lamiie care au rolul de a-l „gati”, daca se poate spune asa. Aici ii spune cured. Iar in mijloc i-am trintit o salata de baby arugula. Asteia am aflat ca ii spune rucola sau aragula in RO. L-am garnisit cu citeva limbute de parmigiano reggiano si i-am lasat muti pe invitati.

La main dish, cum spuneam, am executat un NY stake si o salata cu pine nuts si brinza de capra. Ca garnitura am bagat niste gnocchi cu pesto si citeva felii de avocado. Stake-ul l-am facut dupa cum urmeaza. Am incins bbq-ul de-l luasera transpiratiile, adica pe la vreo 700F care sunt 370C dupa care am asezat carnurile 1.5 min la ora 10, 1.5 min la ora 2 si pe o parte si pe alta pentru un medium rare cu marcaj sexos de gratar.

La desert, care a fost un mix berries pie adus de sotie, am bagat un cocktail muncit din greu. Dintr-un pepene rosu am scos tot continutul pe care l-am strivit cu scula pentru piureu. Ca daca-l bagi in blender se face o mare spuma de care nu am reusit sa ma indragostesc. Dupa care am bagat zeama la loc in pepene, am turnat o juma’ de sticla de rom si am presarat ceva menta fresco din gradina, ca sa se bucure si zeama aia, nu doar noi.

Deschiderea sau primirea am facut-o cu cite doua tarte cu icre de somon si un pahar de Gin-Martini (cu maslina).

In incheiere le-am batut pe fete la canasta de nu stiau cum sa fuga mai repede de la masa.

Si acum citeva poze, ca sa nu se creada ca ma laud fara acoperire.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


“Nu vin bai la discoteca, azi jucam canasta”. Inchid telefonul si-o zbughesc pe usa ca eram intirziat. Perechea mea, Dan, ma astepta in spume si cind m-a vazut, a explodat ca o sticla de sampanie agitata. Nu era baiat rau, dar avea si el scurtcircuitele lui, ca noi toti dealtfel. Stiu ca “perechea” v-a dus cu gindul la o imperechere dosnica si josnica, dar nu de asta era vorba. Jucam impreuna canasta pe bani si ne intelegeam destul de bine. Binele asta presupunea si ceva dumnezei, morti si organe genitale, dulcegarii cu care ne gratulam reciproc cind calcam in stracini si dadeam “pachetul”. Canasta pe care o jucam noi, era cu trei perechi de carti si era mult mai palpitanta decit cea traditionala. Asta, pe linga faptul c-o jucam numai pe bani.

In fine, reuseste cu greu sa-si repuna circuitul in stare de functionare si ne indreptam spre locul faptei, de la care plecam cu vreo cinci sute cistig. Sigur ca ne-am si pizduit putin in timpul jocului, dar vezi ca si pizduielile astea isi au rostul lor, te motiveaza. E si uite asa satisfacuti cum eram, incep a ne veni idei. “Ce-ar fi sa-i futem un pescuit?” Eu, care la viata mea, numai pescuit nu futusem, zic, “sigur ba, de ce nu?”. Dar mai tirziu am aflat ca pescuitul nu va avea loc la Strandul Studentesc, ci pe unde si-a-ntarcat dracu copiii. “Pai de ce bai, nesanatosule, tocmai acolo?” “De ce, de ne ce. Pen-ca acolo si aerul miroase-a pizda. D-aia!” Avea bai asta, asa un talent de-a ma convinge, fi-i-ar biocurentii-ai dracu, ca sa mor de nu ma baga citeodata la idei.

A doua zi ma trezesc la trei dimineata, ca aia care prezinta stirile de la ora sase. Ne-ntilnim in gara si mai sa nu-l recunosc. Asta numai in ochi nu-si atirnase ceva, in rest era ca pomul de Craciun. Luam trenul. Un junghi de personal cu care ajungem in multe ore la Cernavoda, de unde nu mai stiu ce draci am luat si iar am luat, pina am ajuns in mortii ma-sii. Nici vagauna aia de sat nu mai stiu cum se numea, dar am bagat de seama ca era cunoscuta in lumea pescarilor. Evident ca se facuse deja noapte, cind reusim sa batem la o poarta, cu gura, acompaniati de latraturile inversunate ale prietenilor omului, care numai a prieteni nu ne sunau in urechi. In fine, Dan se cunostea cu gazdele si dupa ce le-am donat ratia de vodka, am fost primiti intr-o casa unde dupa ce am dat cu capul de pragul de sus de m-a secat la ficati, am cazut ca lemnul pe-o chestie careia-i spuneau pat si care era la fel de tare, ca pragul de care tocmai ma lovisem. Si daca tot suntem la capitolul, cherestea, sa mai spun ca tot ca lemnul m-am si trezit a doua zi, intr-un miros imputit de vodka si peste, de m-a luat debordatul si-am iesit din casa ca sa nu-i fac gazdei vreo bucurie pe cirpele intinse cu grija pe podea. Cirpe multe si la fel cu cele de pe jos, erau insirate si pe pereti, ca nici nu stiai pe unde s-o iei. Eu am luat-o pe alea de pe jos, dar dupa vreo doua zile, cind Dan se urca pe pereti de oftica, mi-am dat seama ca si alea atirnate isi aveau rostul lor. Mai apoi, cu chiu cu vai, reusesc sa dau pe git o cafea care avea un pronuntat gust de peste. Cred ca daca-mi dadea si-un ardei iute la ea, n-as fi refuzat. In graba, mai apucam c-o mina o bucata de mamaliga rece si cu cealalta o bucata de brinza si plini de-o incredere nefondata, plecam in mare viteza ca nu cumva sa pierdem “bataia pestelui”, bataie pe care aveam sa i-o administrez eu, dar a doua zi.

E si uite asa, mai cu brinza, mai cu mamaliga, ajungem la locul macelului. Va spun sincer, ma simteam ca un Huckleberry Finn reactualizat. “Bai, tu dai la lingurita si eu, la stationara” Am acceptat, nestiind ce draci vorbeste ala si ce vrea de la mine cu tacimurile lui. Mi-a explicat el cam cum si ce trebuia sa fac si m-a lasat de capul meu, ducindu-se amonte vreo treizeci de metrii. “Adica, eu sa prind ce scapa el?” ma strafulgera pe mine o-ntrebare, dar imi trecu repede pentru ca la prima aruncare, am pus ligurita, frumusel, tocmai sus in craci, de unde cred ca s-a mai dat jos cind a cazut craca. Evident ca Dan iar a facut spume la orificiu, ca detergentii vest europeni, bagindu-si-o-n toti pestii, inclusiv in cei rapitori si blestemind cu patima initiativa de-a ma lua cu el la pescuit. Dupa vreo ora reusim sa ne linistim. Mai mult el, ca eu incepusem sa fac scurta la mina de atita aruncat si mulinat. Cert e ca pina seara, singurele capturi au fost cracile mele de dimineata.  Catraniti, stringem catrafusele sa ne intoarcem la casa cu presuri, avind vie in suflet speranta ca a doua zi o vom pune de-o saramura. Gazda, cind ne vede venind cu traista goala, ne trinteste un castron cu hamsii sarate si prafuite, scoase proaspat de pe sfoara si ne baga si-o mamaliga, de ne-am facut cimpoi. In zece minute am stins saraturile alea si-am dat pe git si vreo doua pahare cu vodka.

Va urma in postul urmator

Read Full Post »