Sinceritatea ma poate rani, dar niciodata nu ma va ucide.

E usor a scrie versuri… si proza, chiar si pe blog, cind nimic nu ai a spune. Nu stiu daca stiti, desi stiu ca stiti, de multe ori cei care poseda un blog, scriu din pasiune, din obligatie sau din interes. Sau combinatii de trei luate cite doua. Prima ar fi pasiunea pentru scris. Apoi obligatia pe care o simt fata de cititorii lor sau interesul de-a aduna mai multe like-uri sau comment-uri, cind, de cele mai multe ori, iese un cacat. Cu mot, mai ales daca blogger-ii respectivi nu au o viteza de creatie mai mare sau egala cu dorinta de-a ajunge in topul graficelor wp. Si pentru a nu se intelege ca arat cu degetul, asa cum se interpreteaza deseori,  voi spune ca printre acei blogger-i ma numar si eu.

In trecut sau mai bine spus, la inceputuri, postam aproape zilnic pentru ca erau cite 200-300 de comentarii la fiecare post si ca sa comentezi, cam asteptai sa se incarce jucaria. De, alte vremuri, alt Clan, alta tehnologie.

Dupa aceea mi s-a intimplat sa scriu doar-doar voi revitaliza cititorii, nu din placerea de-a asterne ginduri si intimplari. E, atunci am luat-o-n gura, magistral, chiar daca cititorii obisnuiti ma ingropau in aprecieri care musteau a complezenta. Doar pentru ca ma cunosteau de mult si intelegeau sa-mi treaca cu vederea un blaf. Asta nu ma facea sa ma simt mai bine, realizind motivul real pentru care o faceau. Nu, nu vreau sa spun ca ador critica si apostrofarile, desi daca sunt justificate si argumentate, ma vad nevoit sa le accept. Dar si mai mult ma afecteaza aprecierea din complezenta. Pentru ca sa stiti, unii, din cei care scriem, ne cam dam seama cind scriem doar sa fie scris, indiferent de motiv, asteptind in mod nejustificat aprecierile siropoase venit din partea unor „fabrici de sirop”.

Dar  niciodata n-am facut-o pentru trafic, pentru grafice, competitii si clasamente. Asta e si motivul pentru care am spus-o de multe ori ca un comment face cit o suta de like-uri. In fond motivul blogului, in acceptiunea mea, e socializarea. Socializare care se poate realiza numai daca socializam (DAAA!)! De fapt, in trecut, pe vremea BaSecului, am pierdut cititori pro-Base, dar cu toate astea am continuat sa militez, in felul meu, impotriva acelui gunoi in putrefactie si asta pentru ca nu eram interesat de trafic si toate celelalte aplicatii matematice. Ba mai mult, dupa cum se poate observa, mi-am pastrat stilul, limbajul si tematica, chiar daca sunt constient ca pentru multi e mai putin atragator. Si nu in ultimul rind, am atentionat si apoi extirpat acei cititori care s-au manifestat in mod reprobabil. Nu i-am acceptat doar de dragul de-a aduna comment-uri sau like-uri asa cum se intimpla adesea pe unele bloguri. Si nici nu am trecut cu vederea la infinit intrucit blogaresc pentru a ma simti bine si pentru a-i face si pe altii sa se simta in acelasi fel, citindu-ma. Dar cind altii doresc sa ma simt asa cum nu-mi doresc, tai la radacina. Nu mi-e strain compromisul, dar pina la limita suportabilului, niciodata peste. Si n-am inteles niciodata sa ma amestec cu tarite, din motivul stiut de tot romanul.

In fine, ce trebuie retinut, daca vreti, bineinteles, e ca de cite ori fortezi nota in a compune un ceva, tot de atitea ori e posibil sa-ti iasa un cacat, chiar daca cititorii tai obisnuiti vor continua sa te poleieze cu aprecieri si coplezente dulcegi, dar lipsite de valoare.

N-as vrea totusi sa se inteleaga ca toti cei care posteaza zilnic, produc rebuturi. Nu, hotarit, nu. Cunosc blogger-i, care posteaza la foc automat fara a face rabat la calitate, doar ca aceia constitue exceptia de la regula. Pot da exemple, dar sunt convins ca sunt destul de cunoscuti in virtual.

Si inca ceva. Nu postez acest comentariu ca sa-mi pun cititorii in cap, ci pentru ca asta cred si e bine sa se stie. Ambiguitatea e dusmanul meu de moarte. Sau de coma.

Read Full Post »

„Sa nu uiti, Darie!”

De ce dracu o fi ajuns expresia asta atit de populara? Stie cineva, ca pe mine personal, nici Stancu si nici Descultii lui nu m-au emotionat vreodata. Cu toate astea, pe Darie l-am retinut, desi nu-mi propusesem. Mare lucru popularitatea asta! Ajungi dintr-un nimeni, un cineva si dintr-un descult, un VIP.

In fine, cert e ca, si aici doream sa ajung inainte sa ma impiedic de Stancu, ceea ce nu-mi place mie, cel mai mult, e sa uit. A, ca uiti o boala venerica, o melodie a lui Grigoriu sau vreo relatie esuata, e una, dar sa uiti momente care te-au fericit de-a lungul timpului, mi se pare depresant si de cacat. Bun, inteleg ca unora le-o ia mintea razna si traiesc intr-o lume numai de ei perceputa, dar aia zdraveni, aia de ce dracu uita? Ca daca uiti, nu cred ca te mai poti numi zdravan. De fapt, intrebarea ar fi, de ce uitam frumosul, ca de rest oricum ne doare-n pix. Mai mult, unii afirma ca dupa o anumita virsta, traiesti din amintiri. Pai da, dar dupa acea „anumita virsta” te podideste „roza” de care vorbeam si daca amintirile se opresc ieri,  din ce traiesti? Nu ca as putea concepe sa traiesc din amintiri sau ca ar fi o regula general valabila, dar daca asta au decretat inteleptii natiunii, era firesc s-o mentionez.

De ce oare nu avem o memorie selectiva, ca doar e a noastra? In mod normal ar trebui sa ne putem controla memoria, asa cum ne putem controla anumite porniri comportamentale. Asta ar trebui, dar uite ca nu se intimpla. Suntem inclinati sa ne amintim toate nenorocirile si mai putin incidentele placute care ne-au marcat trecerea prin viata. Sa insemne, oare, ca nenorocirile ne-au marcat mai mult si din acest motiv le uitam mai greu? Sau ca suntem mai tentati sa facem haz de necaz, decit sa facem haz de haz?

In fine, eu, si poate nu numai eu, imi exersez memoria pe blog (sa insemne ca traiesc din amintiri?), ca altfel, nu stiu cite mi-as mai fi amintit, din cite am trait. De multe ori am incercat si de multe ori am reusit sa basculez ceea ce m-a durut. Motivul era simplu. Una ca alea rele-s depresante si alta, ca sa le fac loc alora de care mi-as fi dorit sa-mi reamintesc, periodic. Ca pina la urma si memoria asta are unele limite. Limite care se pare ca se restring o data cu virsta, caz in care – cum sa nu uiti, Darie? E totusi foarte adevarat ca prezentul e intotdeauna cel care conteaza, dar asta nu inseamna ca daca prezentul e de bine m-as bucura sa-l dau uitarii incepind de miine sau de la anu.

Dar pentru a nu prelungi la nesfirsit introducerea, am sa intru-n cuprins.

Eee, era … vorba de o intimplare extraordinara. Mmmm…da! Cum va spuneam, cred c-am uitat la ce doream sa ma refer. Dar ce e sigur, e ca acum sunt racit, stau in casa, beau tuica fiarta si tocmai am terminat ce aveam de spus.

 

Read Full Post »

Pseudo kynegeticos … sau cam asa ceva

Ca in majoritatea cazurilor, tema pe care am ales s-o dezbat, de unul singur, va fi una controversata. De fapt tema in sine n-ar fi controversata, controversa deriva din comentariul meu care sigur va genera contre.  Dar cum eu am ramas fidel principiului „decit sa nu, mai bine sa da” am sa deschid robinetul controversei.

De fapt, citind titlul, probabil ca v-a strabatut un gind, dar pentru ca sigur nu va strabatut ‘al de m-a strabatut si pe mine, am sa va spun ca ma refer la like-urile de pe bloguri. Stiu ca sunt like-uri si pe alte retele de socializare, dar cum pe acelea nu le abuzez, am sa ma refer la like-ul blogurilor.

Sincer, vinatoarea de like-uri mi se pare puerila, mai ales de cind l-am auzit pe Mircea Badea, un infantil inrait, batindu-se c-o caramida-n piept din motiv de numar de  like-uri adunate la nu stiu ce cacat de mesaj, in comparatie cu dusmanul lui de la vremea respectiva, pe care-l devansase la numar de „trofee”. Acum cred ca are mai multi dusmani decit like-uri.

In fine, nu de Badea faceam vorbire, dar cam atunci a inceput sa-mi displaca acest „like” caruia nu-i vad rostul. Adica ce-o fi vrind sa insemne? „Am trecut pe aici” sau „Mi-a placut ce-ai scris”? Pai ce te-mpiedica s-o comunici prin scris? Lipsa de timp? Hai las-o-n buze! Pai adica ai avut timp sa citesti ditai pomelnicul si nu ai timp sa scrii doua rinduri, ca-ntre cuvintatoare? Aduna careva like-urile astea si face clasamente? Se decerneaza cupe, premii, mici, bere sau care e rostul acestor click-uri in virtual? Pai eu nu scriu pentru clasamente si din cite am vazut pe alte bloguri nimeni nu declara c-ar fi interesat de clasamente. Toti pretind ca scriu din vocatie. Si atunci care-i ratiunea like-ului asta?

Ca din cite stiu eu, blogul face parte din categoria retelelor de socializare. Pai si socializarea asta cum s-o realiza, neica? Nu prin conversatii? Si atunci ce facem, ne conversam in like-uri? Ileana Vulpescu cred ca face 13-14 vazind la ce nivel a ajuns arta conversatiei.

Va spun sincer, as vrea sa-mi scot like-ul ala, dar nu stiu cum si nici nu stiu daca e posibil, dar mor cind le vad cum stau ca o salba in timp ce la comentarii troneaza un mare ZERO.

Bai, sa ne intelegem, ma bucura faptul ca iti place ce-am scris, ca doar asta este scopul pentru care scriu, sau cel putin unul dintre ele, dar spune-o, nu te limita la un click care poate fi interpretat, „ti-am dat like, da-mi si tu unul”, ca nu suntem filatelisti. Sau „iti dau like ca-mi esti simpatic, desi nu stiu ce rahat ai mincat in postul asta” Pai pe mine ma intereseaza sa ma citesti si sa incropim o dezbatere pe marginea subiectului propus, nu sa colectionez like-uri, cum colectionau fetele de clasa a cincea servetele.  Poate ca unora le-o fi placind sa vineze like-uri pentru a-si hrani vanitatea de blogger, dar mie mi se cam rupe de acest fals tratat de vinatoare. Un fel de „Pseudo kynegeticos”, desi stiu sigur ca Odobescu n-are niciun amestec.

Cred ca s-a observat ca eu nu folosesc like-ul. Asta pentru ca eu cind trec pe la careva, trec sa-l citesc, nu sa-l „like”. Ba mai mult, daca e ceva care imi place mult, i-o spun, iar daca nu-mi place, i-o spun si atunci, argumentind, ca asa mi se pare normal sa decurga aceasta interactiune in virtual.

In fine, poate sunt eu absurd, dar sa fac plici de nu mi-as extirpa like-ul ala care-mi sta pe blog, ca un chist pe in talpa.

Read Full Post »

Iulia Traiana SarmisegeZuza

O cheama Iulia si e Basita dupa Traian. Pina aici totul pare anormal, dar in ton cu minoritatea electorala. Ce pare insa mai anormal decit anormalul cotidian, sunt prafurile pe care le-mprastie aceasta matura blonda. Cu mintile-i putine / ea inca il sustine / pe cel ce o sustine/( sustine sau detine?) / ca d-ai-a afirmat, / ca cine-a suspendat / Traianul ei curat / ca motul la cacat, / sa fie suprimat, / sa fie dizolvat /in clor si-n azotat.

Dupa cum se poate observa tocmai din Canada, basistii au un tupeu mult superior celui de origine rroma. Fura, acuzindu-i pe ceilalti de delapidare, incalca Constitutia si te acuza de incalcarea ei, subordoneaza justitia si se pling strainatatii ca vrei sa ti-o-nsusesti, numesc incapabili care sa-i acuze pe ceilalti de diletantism, incalca toate legile, numindu-i pe altii „penali”, delapideaza miliarde din banul public, acuzind in acelasi timp oamenii de rind ca-s puturosi si profitori. Mostruozitatile continua, dar cum ele sunt cunoscute, pina si de basisti, nu cred ca are rost sa le mai amintesc, dar aceasta Iulia, ca si celelalte marionete basiste din Curtea „Neconstitutionala”, intrece orice imaginatie, ea pretinzindu-se judecatoare. Desi ea este in fapt, dar nu si de drept, atita timp cit tine balanta aia, lua-ar toti dracii, inclinata la 45 de grade in favoarea celui ce-a numit-o. E foarte adevarat ca o societate in care coruptia e la putere, nu poate pretinde judecatori impartiali si „nepatati”. In fond si ei fac parte din acest aparat diabilic de distrugere a valorilor democratiei.

Cu toate astea, mi se pare inadmisibil, chiar si pentru o societate subordonata coruptiei, sa aibe ca membru al Curtii Constitutionale o idioata de judecatoare care-si exprima opiniile antidemocratice pe bloguri. Cum poti afirma ca un Parlament, vointa electoratului, trebuie dizolvat pentru ca l-a suspendat pe cel care te-a numit in functie si pe care-l slujesti ca o sclava? Si nu numai atit, dar aceasta decizie a majoritatii parlamentare a fost certificata de votul electoratului, vot pe care tu, judecator al Curtii Constitutionale, il consideri, in mod anticonstitutional, lipsit de importanta in comparatie cu votul tau, o vinduta de doi bani. Adica unde dracu s-a mai pomenit pe lumea asta asa ceva, exceptind bineinteles lumea distorsionata si machiavelica a Macovencei?

Recapitulind, el, nenorocitul, schimba puterea decizionala a Curtii, in privinta suspendarii, modifica legea destituirii, introducind acel cvorum anticonstitutional, boicoteaza votul si tu, judecatoarea _ulii, dupa ce ca votezi cum iti ordona inculpatul, ceri, pe fata si pe blog, dizolvarea Parlamentul! Halal judecata, hala judecatoare! Nu stiu altii, dar mie, aceasta Iulia Traiana, mi se pare a fi ireala, produsul unei imaginatii bolnave. Imaginatia Traianului, bineinteles, care nu numai ca si-a ales doar blonde sa-l linga-n cur, dar le-a ales si pe cele mai destoinice (in ale linsului)

Read Full Post »

Georgescul taie accesul

Da, Georgescul mi-a suprimat accesul pe blogul lui. De ce? Pentru ca m-am contrat cu un dement. Culmea e ca dementul are pe mai departe acces, eu fiind considerat oaia neagra. Asta dupa ce oligofrenul m-a insultat in fiecare comment, fara niciun fel de discernamint. Considerindu-l dement, dupa cum spuneam, m-am abtinut in a-l trimite-n pizdele ma-sii pentru jignirile aduse. Cu toate astea, dupa ce pusesem punct disputei, don Georgescu a catadicsit sa ma declare persoana non grata. Cind mi-am dat seama? Pai seara tirziu, in Toronto, intru si observ cu stupoare ca onomatopeea aia de om afirmase ca eu as fi fost cel care incepuse balacareala si sa-l jigneasca. Well, atunci m-au apucat spasmele parietale si i-am raspuns, raspuns care nu a mai aparut afisat pe blog. Ce-i spuneam narcisistului? Ii spuneam ca daca se pretinde destept, ar trebui sa-si dea seama ca plictiseste si nu numai pe mine. Ca el e cel care m-a interpelat si nu invers. Ca a insultat inteligenta celor de pe blog si ca fiecare poate si doreste sa gindeasca independent, nu la sugestia lui. Idiotul se erijase in modelatorul gindirii intregii audiente. Evident ca l-am dat dracu de libidinos, dar nu am inteles de ce Georgescu mi-a suprimat dreptul la replica, atita timp cit era clar ca toate interventiile dobitocului erau tendentioase si jignitoare. N-as vrea sa fiu inteles gresit, n-am nevoie de acces pe acel blog, iar Georgescu e liber sa taie orice legaturi pe blogul lui. Problema e ca postul respectiv era publicat in GSP, ceea ce-i conferea statutul de „public”, ca trotuarele de pe centura. In al doilea rind, nu imi bagasem, nu-mi scosesem si nici nu pizduisem pe nimeni, pentru a fi acuzat de trivialitate. De fapt, tot ceea ce spun poate fi verificat aici http://www.adriangeorgescu.ro/2010/11/03/fara-mutu/ E foarte adevarat ca Georgescu nu accepta contrele. Daca o face, e numai de ochii lumii. Nu l-am citit niciodata spunind, „da coane, am gresit” Cel mai adesea te ignora, atunci cind ii lipseste ultimul argument. Tin minte ca Pinguilde i-a atras acum citiva ani atentia referitor la reticenta pe care o are fata de puncte de vedere diferite de ale lui si crezusem ca se vindecase, dar probabil ca a intrat si el in categoria geniilor (Maria Andries) despotice. Nu e mai putin adevarat, si asta mi se poate imputa, ca modul in care i-am contrat afirmatia, facuta in postul respectiv, nu a fost unul care transpira de eleganta „Iar ai fierbinteli, puisor?” si in mod sigur as fi inteles motivul,  daca mi-ar fi luat maul atunci. Dar sa-mi interzici disputa cu un idiot, asta n-am inteles-o. Georgescule, calm down bro, n-am sa-ti mai vizitez blogul, nici rugat. In schimb, daca ai ceva de spus, la ceea ce am afirmat, esti liber s-o faci aici, chiar si in cazul in care nu vei putea evita invectivele.

Read Full Post »