Ce-am urit mai mult in viata, e femeia cu mustata. Cu mustata neepilata, sa fie clar. Apoi ar veni scoala si munca. De urit, am urit si efortul fizic, dar ceva mai tirziu, ca-n copilarie alergam dupa minge pina-mi dadeam odometrul peste cap. E adevarat ca am continuat sa alerg si-n adolescenta, dar numai dupa bani si femei. Pentru ca specificul alergarilor e intotdeauna functie de virsta si de conditie. Conditie sociala, fizica si mentala, fireste. Si cum nu sunt vreo exceptie de la regula, uite ca-mi adaptasem si eu alergarile in raport cu conditiile mentionate.
E foarte adevarat ca alergarea dupa bani m-a urmarit toata viata. Si probabil ca impreuna cu alergarea dupa femei, au fost cam cele mai placute, pentru un timp. Din pacate, spre deosebire de alte alergari, asta cu banii era si necesara. Asa ca atunci cind am taiat-o cu afacerile, care sunt si ele o munca, am trecut la prostitutie intelectuala, vinzindu-ma zilnic, de la 9 la 5, unor labe care patronau pistele pe care-mi puteam continua alergarea dupa bani.
Deci, asa cum spuneam, alergarile dupa bani au continuat si dupa ce entuziasmul disparuse. Mai mult decit atit, in acelasi timp aparusera si alte alergari absolut necesare vietii de familie si la fel de anevoioase. Ba dupa o relatie, ba dupa un medicament, ba dupa o aprobare, ba dupa cai verzi pe pereti. Cu toate astea, niciodata nu mi-am dorit sa alerg dupa o stea. Poate si pentru ca o astfel de alergare mi s-a parut a fi o pierdere inutila de timp si nu numai atit, dar alergind cu ochii-n stele poti sa dai in gropi, cauzindu-ti, ca prostu, oarece leziuni dolorante.
Dar un fapt extrem de curios si caruia nu i-am gasit o explicatie plauzibila, e ca acum alearg mai repede decit o faceam in tinerete. Se pare ca viteza concentreaza timpul. Si n-o fac ca mi-as dori-o, dar mi-a scapat de sub control. Fie viteza, fie timpul, fie viteza cu care trece timpul. Singura mingiiere ar fi ca nu sunt singurul. Asa ca, asta fiind situatia, fuck it!
Dar revenind la goana dupa bani, trebuie mentionat faptul pe care multi il afirma si anume ca „banul nu reprezinta o prioritate in viata”. Si poate c-asa o fi, desi nu prea e clar cum poti trai o viata civilizata fara bani si cine-si poate dori sa traiasca de pe-o zi pe alta? Nu stiu cum, dar toti cei care fac afirmatia respectiva sunt cei care n-au, nu cei care au cit sa nu le duca dorul. Sa fie oare vorba de relatia dintre struguri si vulpi? Nu stiu si oricum ii las pe altii sa traga concluzii.
Se mai spune si ca banul ar fi ochiul dracului si pot afirma cu tarie si convingere ca daca-l ai nu conteaza al cui ochi este. Totusi legatura dintre draci si bani e cit se poate de adevarata intrucit daca nu-i ai, ai cam dat de dracu. Ca daca n-ar fi asa, n-ar mai alerga nimeni sa-i obtina.
Si in fine, ar mai fi o alergatura disperata care mi-a scapat si la care nu voi participa niciodata, desi unii spun ca e imperios necesara bunastarii vesnice. Goana despre care e vorba, ca e mai mult decit un simplu jogging, e goana dupa „salvare”. Ce inteleg unii prin „salvarea” respectiva, e treaba lor, dar mie-mi suna a bisnita sufleteasca la care refuz sa pun botul. Ca nu stiu daca v-ati gindit vreodata, propunerea „daca te-ncrezi in mine, iti asigur o vesnicie linistita indiferent pe cite becuri ai calcat in viata” este, in fapt, o tirguiala. Iar asta suna a Piata Matache in care multi vor incerca sa te convinga, ca pe Alba ca Zapada, ca merele lor otravite sunt elixirul vietii vesnice. De ce otravite? Pentru ca sloganul nu e doar o inofensiva tirguiala, ci si promisiunea ca oricite faradelegi ai savirsi, iti vor fi iertate de Barosan cu unica conditie de a-i recunoaste existenta.
Totusi, alergarea dupa „salvare” are un mare avantaj fata de toate celelalte. Este singura alergare in care nu trebuie sa gindesti. Totul a fost gindit de altii, tu trebuind doar sa te supui. Creieru-ti intra intr-o stare vegetativa din care iesi abea dupa ce-ti prescrie popa tratamentul pentru a obtine iertarea divina si a evita ostracizarea. In cazul acestei alergari, gindirea e inutila, ba chiar interzisa iar de logica nici nu poate fi vorba. Pe cind in toate celelalte gonete din timpul singurei vieti cunoscute, gindirea ti-e pusa la grele incercari. Fie ca alergi dupa bani, afaceri, slujbe, relatii, libertate, avansari sau dupa femei, daca mintea nu-ti functioneaza la parametri optimi, degeaba te tin picioarele.
Concluzia ar fi ca ori ce-am face, ca ne place, nu ne place, suntem cu totii alergatori de cursa lunga, indiferent la cite curse ne inscriem. E foarte adevarat ca de multe ori te mai impiedici, ca viata isi are denivelarile ei. Dar daca esti capabil sa te ridici, poti continua. Mai nasol e cind viata se-mpiedica. Atuci si numai atunci se cheama ca ai ajuns la linia de sosire a tuturor alergarilor.
VatiClanul Papal 
