„Pe o stinca neagra, …”, undeva prin Rahova, se afla liceul Dimitrie Bolintineanu. De ce-l aduc in discutie pe acest machedon? Pentru ca fiind perioada bacalaureatului si avind o discutie cu un vechi amic, am depanat si niscai amintiri legate de bacul nostru. Evident ca al nostru a fost, cumva, special, pentru ca nici noi nu dusesem o viata obisnuita de liceeni. Si pentru a va improspata memoria, voi aminti faptul ca Bolintineanu era al saselea liceu in care mi-am ingropat adolescenta, inainte de a-mi ingropa si parte a tineretilor in F.U.T. Puritanilor le voi explica abrevierea, „Facultatea de Utilaj Tehnologic”, ca nu cumva sa ma acuze pe nedrept de oarece vulgaritati.
Asadar, mergem noi, ieri, la un restaurant prin spatele Ateneului si din vorba-n ciorba, ajungem sa discutam si de nivelul rezultatelor la Bac. Si atunci intreb: bai, tu-ti mai aduci aminte bacul nostru la Dimitrie Bolintineanu? Zice: cum dacu sa uit ceva ce nu poate fi uitat?
Da, asa e, ne inscrisesem la bac in acelasi timp si la acelasi liceu. De fapt ajunsesem acolo printr-o pila, ca altfel nu cred ca ne-ar fi inscris careva. Motive sa nu fim primiti ar fi fost cam cit sa umpli o basculanta, dar pila s-a-ngrijit sa le bagatelizeze si sa ne strecoare pe liste.
La drept vorbind, prea multe detalii nu ne-am amintit noi, dar un lucru, unul singur, ne-a ramas intiparit in creieri, ca un stigmat. Ei bine, eu la matematica eram tarisor spre tare. De fapt era cam singura materie la care-mi iesea in evidenta duritatea. In rest, eram un fel de cosmar parintesc. Si pentru ca amicul imi comunicase ca la scris facuse cam de 3, am hotarit, de comun acord, c-ar fi o expresie a amicitiei daca l-as ajuta sa treaca matematica. Dar pentru ca n-aveam cum sa i-o bag in cap, capul lui fiind incompatibil cu materia respectiva, a trebuit sa ma prezint la oral in locul lui. Da, nu-i vreo erore de dactilografiere, am intrat si m-am dat … el. Cum profesorii habar n-aveau cine suntem si care-i care, noi avind o fizionomie aproximativ asemanatoare, trucul a tinut si nu numai c-a tinut, dar i-am obtinut si un ditai 10-le care rotunjit cu „scrisul”, i-a asigurat nota de trecere.
La mine nu se punea problema, desi nici eu n-am trecut cu coronita. Numai ca noi nu eram acolo pentru a intra in cartea recordurilor, ci pentru a bifa si testul asta nenorocit. Si l-am bifat.
De fapt eu am ajuns sa bifez si alte examene nenorocite, unele din prima, altele in „re”, in timp ce el a luat-o in directia afacerilor si n-a dus-o rau deloc, ba dimpotriva.
Si uite cum ne-am petrecut o intreaga seara in lumina faradelegilor savirsite in tinerete. Si sincer v-o spun, asa cum ne-am distrat facindu-le, tot asa ne-am amuzat rememorindu-le.