Pedanteria, libidoul si senectutea

Bun, acum ca am terminat-o cu Portugalia, zic sa ne intoarcem la … Portugalia. Dar nu numai la Portugalia, ca femei casatorite, din cite am auzit, exista pe toate continentele. Dar, ca s-o spun p-a dreapta, ideea m-a lovit in cap atunci cind am auzit-o pe Laura, guida, istorisindu-ne, la o cafea si-un dolce,  cite ceva din viata ei. Nu intru in detalii, ca nu asta-i subiectul, dar a fost o afirmatie care mi-a aprins fitilul analitic. Zice Laura, „nu prea mai aveam sex cu exul  si cind i-am spus, mi-a zis ca nu-i nimic wrong cu el, ca el are zilnic erectie” Ca l-o fi mincat, si ala, pe domnul cacat, nu ma indoiesc, dar afirmatia mi-a amintit de ce-mi spunea sotia si adica cum ca unele dame din anturajul nostru se lamentau, invocind acelasi dezinteres al partenerului.

Puritani, fata la perete!

E, cam asta e subiectul de la care am pornit. Si cum pina atunci nu-i dadusem nicio importanta, de data asta m-am uitat lung la Laura gindindu-ma daca as fi tentat sa i-o trag. Raspunsul pe care mi l-am dat a fost exact ala pe care il prevedeam, „nu”. Nu spun, e o femeie placuta, poate chiar dragutica, dar prea arata a titirez. Stiti cum sunt aia. Ingusti la cap si la baza si labartati in centru. Dar pe linga forma, oarecum regulata, dar inatractiva, paru-i statea ca o matura, radacinile se vedeau negre-argintii si viguroase, machiaj, nema, manichiura mai in doru Lelii, iar la pedichiura n-am ajuns ca nu era timp de sandale. Pe linga toate atuurile astea de moarte-a libidoului, nici nu era imbracata intr-un mod care sa-i avantajeze titirezenia. Adica purta niste pantaloni mulati, ca de piele. Stiti de care. Nu spun ca nu sunt en vogue, dar sa te si avantajeze, ca altfel e de Candid Camera.

Si pentru ca terminasem s-o trec in revista, m-am apucat si de cele din grup care sufereau din acelasi motiv. Ca bey, sa va spun un secret. Eu sunt de acord cu „cine ma iubeste, ma iubeste si asa”, dar sa fie clar, asta nu presupune si activitatea de fut. Si uite asa ajung sa dau dreptate celor care pretind ca pula nu stie carte. Pai nu stie, ca daca ar sti, s-ar solidifica cind ai da peste o desteapta, nu peste o sexoasa. Dar uite ca fiind analfabeta, ii trebuie un zvinc care s-o trezeasca din amorteala si asta nu depinde de posesor ci de muza. Pai si daca muza te excita cam cit bromura, ce draci de pretentii sa ai de la analfabeta dintre picioare?

Evident ca nu m-am apucat sa-i spun Laurei sau altor jelitoare cam care ar fi remediul, dar nu inteleg cum de nu-si dau seama singure. Pedanteria nu e un defect sau un lux, asa cum il considera unele persoane. Pedanteria sau cochetaria e o necesitate si prinde bine in orice circumstante. Ba mai mult, pedanteria denota respect pentru tine, pentru partener si pentru cei din jur, cel putin in my books. Nu spun ca trebuie sa fii in mod obligatoriu pedanta sau pedant, dar daca nu esti, daca te vrei naturela, simpla si cum te-a nascut muma-ta, atunci nu te plinge sau stinge lumina. Accepta si implicatiile, mai putin dorite, ale acestei nepasari, delasari, dezinteres sau cum oti vrea s-o numiti. Si nu cautati sa invocati cauze materiale sau financiare, pentru ca eu cunosteam tipe care-si faceau singure manichiuri, pedichiuri, epilari, pensari si rimelari si care aratau tot timpul puse la punct.

Am mentionat si stinsul luminii intrucit noaptea toate pisicile sunt negre, dar cine dracu si-o mai trage ca orbetele? Ca ala nu mai e sex, e doar un biet fut. Sex e cind toate simturile iti sunt angrenate si stau sa-ti plesneasca. Spre deosebire de fut, unde tactilul e suficient pentru un traftir rapid si insipid.

Aceeasi pedanterie e necesara si se impune si barbatilor, desi intr-o mai mica masura, intrucit erectia nu e functie de infatisarea lui. Totusi, un neglijent, duhnind a transpiratie si bautura, nebarbierit si sleampat nu cred ca ar fi acceptat de o sotie pedanta. Ar fi, dupa cum am spus, o lipsa de respect fata de ea, asta pe linga repulsia inerenta.

Asa ca, cine vrea sex, trebuie sa-l merite.

Si stati ca n-am terminat. Mai sunt batrinii. Batrini care se complac in a arata ca morti si altii care vor sa arate inca vii, asa cum sunt de fapt. Exemple as avea suficiente, dar ma voi referi la cele mai apropiate mie. Taica-meu, dupa spusele altora, fusese un extravagant la tinerete. Ei bine, nu stiu ce s-a intimplat cu extravaganta respectiva, ca eu de cind il stiam, a aratat batrin si ponosit. Nu murdar, dar neingrijit, ceea ce nu-ti facea prea multa placere, tie, ca privitor sau interlocutor. Socrul meu, in schimb, a fost un pedant pina a intrat in pamint. Iti facea placere sa iesi cu el la un restaurant, la un bar si era si omul care ar fi iesit oriunde, spre deosebire de taica-meu care se lipise de casa ca gresia de pardoseala. N-ar fi iesit nici pina la piine si asta de cind il stiam, nu doar in ultimii lui ani. Bine ca nu-i seman! Cind il intrebam imi spunea invariabil „ce mai conteaza?” Pai conteaza, bineinteles ca mai conteaza, ca doar nu traiesti in padure sau in vreo manastire de calugari si nici nu mori miine. Pedanteria te face sa te simti bine, viu, activ, ceea ce e absolut firesc. De lincezeala si nepasare n-ai decit sa te ocupi, dupa, daca chiar ti-o doresti.

Unii oameni imbatrinesc frumos. Altii mor inainte sa moara, desi vor sa traiasca, chestie care mie mi se pare a fi un paradox. Si nu-i vorba ca n-au cu ce, ca n-am auzit de nimeni sa imbatrineasca in trei pulovere. Dar e o delasare nesanatoasa care pune stapinire pe batrini. Dar nu pe toti. Cei de aici sunt complet diferiti si cu o pofta de viata de invidiat. Iti face o reala placere sa-i vezi.

 

Read Full Post »

Vederea, intrevederea si la revederea

Citeam la Sonia un post referitor la „dragoste la prima vedere” si ardeam de dorinta sa-i comentez, dar din motive de motiv am renuntat. Asta nu ma impiedica sa comentez aici, ca se cere. De fapt titlul, pe care l-am ales, rezuma, intr-o oarecare masura, aventura din postului Soniei.

Si dupa cum ati putut citi si voi, daca ati facut-o, e vorba, cum ziceam,  de dragoste la prima vedere. Bun, ca expresie o accept, dar ca ar reprezenta o realitate, nu prea spre „nu” absolut. Ca-ti place cineva, ca ti se adreseaza si te uzi toata, accept, ca si eu m-am udat, cindva, dar aia nu e in niciun caz indragosteala. Aia poate fi considerata un foc de paie, dar nu un sentiment profund si care sa dainuiasca, ca focul de stejar. Ba mai mult, chiar Sonia spune ca a doua intrevedere a fost si ultima, ori o dragoste, chiar si in faza incipienta, nu dispare asa, ca magaru-n ceata, de cum deschide „iubirea” gura. Nu spun, exista si „iubiri” de genul asta, doar daca intre iubire si sex tragi un mare semn de egalitate. Ca daca-l tragi, atunci poti spune linistit ca te-ai „iubit” cu fo 200 de femei. Dar ca ai iubit, pe bune, 200 de femei, n-o sa te creada nici dracu si n-o s-o crezi nici tu, oricit te-ai autosugestiona.

Eu sunt convins ca iubirea reprezinta mai mult decit acea atractie fizica, animalica. Importanta si aia, fara discutie, dar nu suficienta. Ca daca intentia, vorbesc de cazul barbatilor, e o babardeala fugitiva si nimic mai mult, evident ca se poate, dar asta nu implica decit atractia fizica de care vorbeam. Oama poate fi talimba, dar sa pice de frumusete. Pai ai scapa-o? Nu, Dar nici nu te-ai lega cu ea la cap.

Asa ca, dupa parerea mea, indragosteala apare dupa un anumit timp, nedeterminat si nu dispare peste noapte. Ca daca ar fi asa, cred ca nimeni n-ar scapa de divorturi inseriate. Si asta pentru ca fiecare avem carentele noastre pe care, in perioada flirt-ului incercam pe cit putem sa le dosim. Ei bine, aceasta v-ati ascunselea tine pina la un anumit punct, dupa care, in mod involuntar, incep sa iasa la suprafata. Daca iubirea pe care partenerul ne-o poarta e de azi pe miine, s-a cam ales-bules de combinatia noastra. Dar daca a intervenit acel sentiment, e foarte posibil, ca in functie de gravitatea doselii, sa existe un „sa mai vedem, poate ca totusi”

E, eu cam asta am avut de spus. De fapt as fi avut mai mult de spus, dar la un alt post si nu ma apuc acum sa le azmestic.

Read Full Post »

Rolul picioarelor in natura

Acesta pare un subiect cunoscut, la prima vedere. Cunoscut, cunoscut, dar nedezbatut si asta voi incerca sa fac in cele ce urmeaza.

E clar, picioarele ne sunt de mare folosinta. Unora la condus masini, altora la lovit pisici, altora la alergat, altora la jucat sotron, la pedalat, la catarat, la dansat si la inca multe alte indeletniciri bipede, ca de exemplu, ademenirea.

Ei bine, aceasta activitate de pe urma, e cea la care intentionez sa ma opresc.  Tin minte ca prin epoca de „trista amintire”, inainte de-a ne opri in vreun Athenee Palace sau vreo Cina, o ardeam perpedes de la Continental la Salonul Spaniol si invers, pentru o cunoastere mai aprofundata a fenomenului stradal de la acea vreme. Asadar, mergi pe strada si oricit ai fi de docent, de manivela sau calugar, tot intorci capul dupa o pereche de picioare expuse privirilor si imaginatiei, care sigur nu se opreste la ele, ci undeva mai sus,  la confluenta lor.  Ca aceste accesorii si inca vreo doua, atirnate-n piept, ne atrag mai abitir decit gravitatia, nu-i de mirare, avind in vedere ca noua, barbatilor, ne cam lipsesc. De fapt picioare am avea si noi, dar ce dracu sa te atraga la ele?

Dar paradoxul acum urmeaza, caci ce mi se parea greu de inteles, desi ma straduiam, era atitudine ostila a unor doamne. Acestea sunt cele care te sictiresc cind te surprind holbindu-te la picioarele lor sau cind incerci prin diferite tertipuri sa le infigi privirea-ntre aceleasi picioare, uitate, ca din intimplare, suficient de departate pentru a-ti excita nervul optic. Care va sa zica, ea-ti apare-n fata cu o rochita pin-la cur, transparenta si care sta sa crape si-n fata si-n spate, iar tu ca-ti belesti ochii, ca doar aia se vad, esti “magar” Pai adica ce-ar trebui sa faci? Sa-i inchizi sau sa te uiti dupa avioane?

Si sa nu-mi spuna ele ca umbla cu cracii goi dintr-o pornire intelectuala. Nici ca au decolteul pina-n buric din pasiune pentru muzica sinfonica. Realitatea e ca te-mbraci provocator ca sa provoci. DAAA!!!  Ceea ce e absolut OK, dar daca te maninca si-o si arati, de ce nu m-ar minca si pe mine si de ce n-as arata-o si eu? Nu, evident ca n-as umbla cu pantalonii-n vine, dar ma cunosc destul de bine si cind ma uit la cineva care ma incita, ar fi imposibil ca persoana respectiva sa creada ca ma gindesc la victimele razboiului din Irak sau la pretul benzinei fara TVA.

Pina la urma fitele cu “vai ce nesimtit!” pot fi doar un mod de-a spune “doar atit?” Asta nu exclude insa posibilitatea ca ea sa vrea sa si-o traga, insa vai, nu cu tine. Dar asta nu vad cu ce te-ar face pe tine nesimtit. De unde sa stii tu ce-si doreste „piesa”? Ca doar nu scrie pe ea, “Only for blacks” sau “Just Porche” ca sa stii unde te situezi. Si la urma urmei, toti incercam sa ne punem in evidenta ceea ce stim ca socheaza si atrage pentru a suci capul sexului opus. De aceea nu le inteleg pe cele care te resping in mod brutal, cind incerci sa le…cunosti indeaproape.

Sunt insa altele care nu scoteau o vorba, uitindu-se-n balarii in timp ce le vorbeam, dorind sa ne convinga c-am fi imateriali, din punctul lor de vedere, desi in sinea lor, vanitatea le era absolut satisfacuta. La alea era clar ca nu e loc si chiar daca ar fi fost, atitudinea iti cam atrofia libidoul si cheful de vrajeala.

Existau si multe pe care le-ar fi tras ata si care raspundeau interpelarii, asteptind o performanta mai elaborata din partea noastra, pentru a ne putea evalua. E, astea erau halite. Pentru ca la acel „asa, si?”, noi aveam replicile pregatite. De fapt replici aveam pregatite pentru orice situatie, ca doar trecusem prin toate. Asa ca n-aveau cum sa ne surprinda. Basca faptul ca nu aratam nici pe departe a nenorociti stradali. Eram manierati, amuzanti, atragatori, asa ca, era destul de greu sa ne reziste, daca erau doar nehotarite.

Citeodata insa, aveam chef de misto si ne luam numai de strimbe. Cind spun strimbe, ma refer strict la fizionomia respectivei. Incredibil, astea erau si cele mai fitoase si arogante. “Ai impresia ca eu sunt d-alea?” sau “cred ca ma confunzi”. “Cum dracu sa te confund simpatico, cind esti inconfundabil de urita?” S-o tineam pe mistouri pina ne saturam si ne orientam spre alta strimba. Stiu ca nu-i frumos, dar eram tineri si ni se cam rupea de ce trebuia si mai ales, de ce nu trebuia sa facem. Cert e ca uritele erau cele mai figurante si ciufute. Ei si pe linga toate astea mai exista si-o EA pe care am intilnit-o o singura data si care era completamente diferita, diafana si dementiala.

Ajungem noi in statie si dam cu ochii de o bucata de exceptie. Mama ce craci, ce cur, ce tite!!! Pe linga calitatile fizice, naturele, mai era si imbracata paralizant, punindu-si in valoare, fara stridenta, toate atuurile. Eu aveam o boala si-o mai am si acum. Degetele de la picioare. Asa ca ochii mi s-au oprit pe sandale. Bai avea asta niste degete de revista. Fara contorsiuni si excese. Frumoase, aranjate in ordinea marimii, nu cu cite un sabioi iesit aiurea ca-n picturile renascentiste, cu pedichiura impecabila, nici slabanoge sa le iasa incheieturile in evidenta, dar nici umflate ca polonezii. M-a mincat din prima clipa. Eram toti cu ochii pe ea ca pe spuma de barbierit, care la vremea respectiva nu se gasea prin magazine. Dupa ce ne-am urcat in autobuz, am inconjurat-o si dai texte si vrajeli, dar nu de prost gust. Gagica a ris cu pofta, a raspuns flirtului nostru, dar retinut si fara a face vreo alta concesie. Atenta, agreabila, simpatica, desteapta si buna rau. Iar cind ne-am dat jos din autobuz ne-a pupat (pe obraz), si-a luat ramas bun si-a plecat cu unu’ care-o astepta. Am ramas toti blocati si indragostiti acolo-n statie. Cred ca a fost singura gagica care a stiut sa ne puna la locul nostru, cucerindu-ne. In seara aceea am realizat ca o pereche de craci iti poate suci gitul, dar o atitudine inteligenta iti poate suci mintile, desi fara prima sucitura n-ar fi existat niciodata a doua. Si cu toate ca fusesem pasati, nu-i purtam nici o urma de pica, numai admiratie pentru arta de-a ne refuza elegant, dar nu definitiv.

Read Full Post »

Dezaxatii, idolii axatilor

Sunt unii oameni care mai intii se caca-n scaldatoare, ca mai apoi sa se futa-n el de noroc. Cam ca Mutu. Nu spun ca individul nu e abil, dar e si foarte debil. Si nu e singurul. Frumosi, talentati, norocosi si dobitoci. Stiu ca-i treaba lor, dar problema e alta. Daca eu as fi facut pe sfert din nenorocirile pe care le-au facut astia, eram de mult fetita inchisorii sau cine stie ce draci de homeless, traind din mila publica. In mod sigur toata lumea m-ar fi ocolit  si m-ar fi tratat ca pe un ciumat. Astia insa, se pot caca in lift, se pot masturba in mall sau pot umbla beti pula pe strazile LA-ului, ca tot vor fi admirati, pretuiti, cautati si evaluati, cam ca briliantele. Si asta cu toate ca talentul care i-a facut celebri se exfoliaza de pe ei, ca straturile de mica, scotind la iveala niste basini de oameni. N-am sa inteleg niciodata atractia asta nebuna, careia nu-i putem rezista. Cum vad un news despre desfrinatii astia, cum ma reped sa-l citesc, de parca numai astia s-ar imbata, s-ar fute sau si-ar da in petec. Si atunci de unde fascinatia asta pentru unu’ ca Mutu, una ca Lohan si altii ca ei, ca doar nu-s singurii posesori de talent pe lumea asta? De unde interesul asta obsedant pentru celebritati? Ca daca n-am fi lesinati dupa ei, vedetismul lor s-ar duce dracu pe apa simbetei. Oare ii tratam ca pe propriile noastre odrasle? Oare-i vedem cu alti ochi, asa cum ne vedem plozii si-i alintam indiferent de cite geamuri sparg? Sau cautam sa justificam uritul din noi, contemplindu-l pe al lor? Pen’ ca daca stai sa bagi de seama, celebritatile controversate si descreierate sunt cele mai mediatizate si inevitabil, cele mai adulate. Toti stim ca exista VIP-uri linistite, la locul lor care, surprinzator, trec aproape neobservate, riscind sa alunece-n anonimat doar pentru ca nu sunt extravagante, betive, descreierate, drogate, depravate, imorale, criminale sau Paris Hilton. La regalitati si nobilimi degenerate nu ma mai refer, ca sa nu trec la trivialitati. Dar am gasit, de exemplu, o statistica facuta de un istoric, bazata pe cele mai mediatizate VIP-uri ale secolului XX. Atit in statistica tratatelor de istorie cit si a altor publicatii cu o tematica diversificata, pe primul loc, la distanta considerabila de locul doi, s-a clasat simpaticul

RANK	NAME	SCORE
1	Adolph Hitler	10.05%

ceea ce-mi sugereaza atractia pe care dezaxatii o exercita asupra axatilor. Sau poate ca nici noi nu suntem chiar atit de axati, pe cit ne place s-o credem.

Read Full Post »