Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘athenee palace’


 

                   Astazi se implinesc 34 de ani. Parc-a fost ieri. Era probabil ora opt cind am iesit din Cina si ne-am indreptat spre Caraiman, caruia incepuse deja sa i se spuna Salonul Spaniol. De curind, in subsol ii crescuse o discoteca fitoasa, pe care o frecventam zilnic. Uite si-o melodie care-mi aduce aminte de acel loc, ori de cite ori o ascult.

                    Coborim in discoteca. Gasim fo doi amici. O lalaim la un pahar de Campari, dar pen’ ca era o penurie acuta de fetite, o taiem spre Athénée Palace, la un snitel milanez, ca ne crapau ochii de foame.  O luam pe Victoriei si in cinci minute bagam un ochi dupa cunoscuti. In restaurant, nimeni. In barul de jos, nimeni. In ala de sus, fo trei persoane. Mai ardem un Campari mic si plecam la braserie unde aflasem ca se strinsese ceva trupa.

                    Ma opresc la garderoba sa iau un Kent, dupa care intram la „barbati” sa ne refrisam. N-apucam sa facem trei pasi si-ncepe bitiiala. Noroc ca nu eram departe de intrare. Din zece pasi am fost la usa, dar nu primii. Iesim si-o luam la fuga printre masinile parcate, care se miscau, stinga-dreapta, intr-un dans grotesc. Asfaltul se valurea nefiresc, ingreunindu-ne evadarea din zona de risc. Ne lovim de toate masinile intilnite, dar reusim sa ajungem fata-n fata cu statuia lui Eminescu. Ne oprim. Ne cautam din ochi. Ne vedem si o rupem din nou la fuga, spre centrul pietii. Ne oprim din nou si privim ingroziti inapoi spre hotel. Rezista. In schimb, pe Victoriei, Nestorul crapa. O crapatura oblica care permite etajelor superioare sa alunece, in pozitie verticala, spre Calea Victoriei. Asta pret de-o fractiune de secunda, dupa care nori albi de var au ascuns oroarea. Iata imagine exacta pe care o vazusem si pe care n-am s-o uit niciodata. Poza e de prin ’30, dar unghiul este exact cel din care priveam si eu, 40 de ani mai tirziu. In dreapta e Athénée Palace-ul, si pe Victoriei, in planul indepartat, se vede Blocul Mica unde se afla Cofetaria Nestor. Voi pune si alte poze la sfirsitul postului.

                    Dupa inca vreo citeva secunde, dansul mortii inceteaza, dar asta n-a avut darul sa ne linisteasca, desi intensitatea spaimei, ce ne stapinea, se diminuase. Acum urletele venite din toate directiile, parca se amplificasera brusc si cu o tenta funebra. Cred ca inca eram in stare de soc, covirsiti de magnitudinea evenimentului. Era primul cutremur devastator pe care-l traiam. Dar totul avea sa ni se limpezeasca-n creieri cind am sarit sa oprim oamenii ingroziti, care apareau in fuga, din pulberea ucigatoare de pe Victoriei. Multi n-au reusit sa ajunga pina in Piata, iar daca si noi am mai fi intirziat in Salonul Spaniol…n-ati mai fi citit acum rindurile astea. 

                    In fine, gindul ne era acasa si la ai nostri. “Bai, daca a cazut Nestoru’, Drumul Taberei e sigur un morman de moloz” Alergam in jos spre Cismigiu de unde reusim sa apucam din zbor un 37 care trebuia sa intoarca din cauza bucatoaielor de zid care zaceau peste tot. Ajungem la Ho Shi Min. Nici un geam spart. “Bai las-o dracu! Chiar sa reziste gioarsele astea de blocuri?” Rezistasera. Se pare ca doar unu’ prin Militari se facuse zob. Ajung in fata blocului. Bezna si o groaza de vecini, ingroziti, stateau la taclale. Ai mei, de negasit. O iau la fuga pe scari in sus, ud de frica sa nu cad cu blocul, si ajung in timp record la usa apartamentului. Intru cu teama sa nu-i gasesc imobilizati si cu biblioteca in circa. Nu era nimeni si nici biblioteca nu se deplasase prea mult. Inchid si-o zbughesc in sens invers pe scari. Noroc ca eram singurul. Ajung afara si ma pun pe asteptat, ca telefoanele celulare nu se inventasera inca.

                    Spre miezul noptii apar si-ai mei la brat. “Unde umblati dom-ne?” ” La teatru, la National? ” Aflu ceva detalii si despre prabusirea blocului Dunarea. Despre Barul Continental, de linga biserica Rusa, unul dintre “leaganele” adolescentei mele, si blocul de deasupra lui, aveam sa aflu a doua zi cind am dat un tur prin centru, sa vedem ce mai e in picioare. Ne-am cutremurat, din nou, dar de asta data, doar psihic, nu si fizic. Era monstruos, odios si nedrept, dar cu toate astea, natural si firesc. Pacat ca natura are si-o fata hida care provoaca durere si comemorari triste. RIP pentru toti cei disparuti.

                    Iata o alta poza cu Blocul Mica, inainte de cutremur si fo doua din interiorul Cofetariei Nestor, care era una de fite, dupa cum se poate observa.

Read Full Post »