Gemenele Apocalipsei

Da’ nu orice fel de gemene. Noooo! Siameze dom-le, siameze, dar nu pentru ca s-ar fi nascut in acelasi timp, ci pentru ca asemanarea e izbitoare.

E pandemia o religie sau religia o pandemie? Si nu intreb pentru ca as vrea sa stiu raspunsul, ambele variante fiind naspa, ci pentru ca ma intriga similitudinile. Caci chiar daca nu sunt unul si acelasi lucru, seamana ca facute de aceeasi mama si lipite pe undeva, prin partile esentiale. In mod sigur nu sunt singurul care le-a observat trasaturile comune, dar intrucit una din observatii e de ordin personal, e clar ca in afara de mine, n-are cine s-o stie.

Ce am constatat, de cind cu pandemia, e ca aceasta molima mi-e la fel de draga pe cit mi-e religia. Ba mai mult, pina si reciproca observ ca e la fel de adevarata. Stiu ca s-ar putea crede ca acest sentimente se datoreaza ateismului de care, ca sa fiu sincer, sunt mindru. Dar nu, nu e asa. Nu ateismul e cel care ma determina sa gindesc, ci gindirea e cea care a generat ateismul si a descoperit similitudinile intre cele doua „gemene”.

In primul si cel mai important rind, amindoua sunt extrem de contagioase si amindoua au generat mortalitate, ceea ce le face si extrem de periculoase pentru omenire. Sper ca nimeni nu va putea sa puna la indoiala acest adevar istoric, prezent si, din pacate, viitor.

Mai apoi as spune ca sintagma, „crede si nu cerceta!”, este comuna atit religiei cit si pandemiei actuale. Facind o paranteza, dar pe aceeasi tema, va comunic ca unii credinciosi sau poate toti, ca n-am avut timp sa ma discut cu fiecare-n parte, vor spune ca acest indemn n-ar exista in scripturi, ca l-au inventat marxistii ca sa le ponegreasca judecata. Eronat. EX: Ioan (20:29), unde Juniorul îi spune lui Toma, ala necredinciosul: “Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut“. Si inca una, Sirah, III, 20-23, in care tot Juniorul o baga cu manta: „Cele mai grele de tine nu le cerca şi cele mai tari decît tine nu le cerceta. Cele ce ţi s-au poruncit ţie, acestea cugetă, pentru că nu-ţi sunt de treaba ţie cele ascunse.” Adicatelea, exact ce spune si-un Biden, un Trudeau sau un Macron, referitor la conceptele religios-pandemice pe care le propovaduiesc.

Mai mult decit atit, in cazul pandemiei, cit si al religiei, cei injectati cu ser sau cu religie ii bombardeaza pe neinjectati cu invective si tot felul de acuze aberante. Ba ca sunt pierduti, ba ca sunt ignoranti, orbi, nestiutori, ba c-o sa-i manince iadul, ba ca sunt rasisti, ba ca nu dau dovada de patriotism, ba ca sunt inconstienti, criminali si multe alte dragalasenii aberante, handicapate, false si fara acoperire. Si ca veni vorba de acoperire, aproape nimic din ceea ce sustin religiile referitor la demiurgi si guvernele la pandemie nu au acoperire faptica.

Nu stiu daca ati observat si o alta trasatura de caracter care le apropie pe cele doua „surori” pina la atingere. In cazul amindoura exista o inversunare cu care adeptii religiei si ai vaccinului incearca sa-i convinga si racoleze pe liberii cugetatori. Pe cei ce aleg sa puna intrebari si sa se informeze din surse diferite inainte de-a hali variantele unice oferite de-o carte si-un guvern.

Si tot in nota paragrafului precedent, atit religiosii cit si adeptii vaccinului pretind a fi in posesia adevarului absolut. Pretentie pe cit de absurda, pe atit de regretabila si periculoasa.

O alta similitudine revoltatoare e ca in ambele „curente filosofice” orice alte opinii sunt marginalizate si chiar cenzurate. Schimbul de opinii si dialogul pe aceste teme fiind nedorit de injectatii ambelor curente si mai ales de capeteniile care-i manipuleaza. Orice punct de vedere contrar este declarat dezinformare, erezie, conspiratie si mortii ma-sii. E stiut faptul ca exista multe dovezi compromitatoare pe care aceste capetenii le detin si le ascund supusilor, fie enoriasi, fie injectati. Nu intreb „de ce?” intrucit in acest post vreau sa remarc doar asemanarile, nu si motivele, iar dosirea adevarului e unul dintre ele.

Un alt punct comun injectatilor cu ser sau cu religie e ca si intr-un caz, si in celalalt accepta o singura sursa de informare, indiferent daca acea sursa s-a dovedit a fi corupta, falsa, ilogica si ca serveste doar interesele elitei politice si religioase, nu si pe ale plebei.

Si nu in ultimul rind, desi e ultimul pe care-l remarc ca asemanare, (daca voi ati descoperit si altele, bagati-le, ca nu doare) ar fi ca omenirea nu va scapa de ele in veci. Dar in acelasi timp as spune ca, deocamdata, nici una, nici cealalta nu sunt mandatorii. Ca nu e exclus sa devina, n-o poate contesta nimeni, dar banuiesc ca atunci se va produce si singura diferentiere, intrucit mi-e greu sa cred ca religia va putea fi obligatorie, desi in trecut s-a mai intimplat sa fie impusa.

PS – Se pare, dupa cum spune onlinesport.ro, ca Romania s-ar fi trezit din somnul cel de moarte pe care inca il doarme Occidentul si Nord-America. Zic, sa fie intr-un ceas bun!

https://www.onlinesport.ro/extrasport/masuri-bune-luate-de-autoritai-pentru-limitarea-imbolnavirilor-mai-departe-este-si-lupta-personala-nid-146806

Read Full Post »

Vive la difference!

Potecuta a generat o discutie referitoare la aparente si realitate, la real si virtual. Ceea ce as fi comentat, dar n-am facut-o pentru ca prea aveam chef de vorba,  suna ca asa. In real cunosti ambalajul. In virtual, continutul. Si intr-un caz si-n celalalt te poti atasa de ceea ce cunosti, depinde, evident, de vibratia pe care ti-o transmite „sursa”  Dar nu de putine ori se intipla ca placindu-ti una dintre ipostaze sau jumatati, sa nu-ti mai placa cind ajungi sa cunosti intregul.  E foarte adevarat ca si in acest caz depinde care jumatate are o pondere mai mare (stiu ca jumatatile-s egale, ca volum, eu aici ma refer la greutate) in acceptiunea „receptorului”  De multe ori se intimpla ca odata formata o parere sa nu doresti s-o mai schimbi, chiar daca ar exista acea sansa. Fie ca-i buna sau proasta.

Pentru ca pina la urma suntem foarte diferiti. Diferiti intre noi, ca indivizi, dar si diferiti in ceea ce ne priveste.  Diferenta intre real si virtual fiind de cele mai multe ori socanta, in special cind cunosti persoana pentru prima data in virtual. De multe ori apreciezi sclipirea, dar iti repugna aspectul. Reciproca fiind la fel de valabila.
Pe de alta parte, cam cum ar fi ca citindu-i cuiva textele sa-ti dai seama imediat de cum arata fizionomic si chiar fizic? Cred ca ar fi foarte imposibil de interesant. (!?!) Chestie pe care o vad posibila numai in cazul in care am fi toti trasi la indigo. Asta cred ca ar fi o culme a absurdului, desi, daca am fost, cum sustin unii, creati dupa un sablon, de un nene, atunci ar cam trebui sa fim la fel de inalti sau scunzi, la fel de blonzi sau de bruneti, la fel de destepti sau de prosti, la fel de frumosi sau de uriti, la fel in modul de-a gindi si exprima, la fel in orice. In momentul ala ne-am cunoaste perfect unii pe altii, chiar si fara sa ne vedem sau sa ne vorbim. Da, dar ar fi oribil, zic eu. Cred ca ne-am satura foarte repede unii de altii si de noi insine.

Si daca am ajuns pina aici cu divagatia, zic s-o continui, ca d-asta n-am comentat pe potecuta. Ma intreb cam cum ne-am diferentia, totusi. Cine, ce identitate va avea? Sau ne-am pierde-o s-am fi la gramada, niste clone? In primul rind n-ar mai exista casnicii ca oricum am fi toti ai tuturor. Ca si copiii, de altfel. Nu tu granite ca pe cine sa desparta de cine? Nu tu politie, nu tu acte de identitate, nu tu nimic din tot ceea ce exista in momentul de fata. Poate doar un certificat de nastere si de deces. Nu tu politica, nu tu conducatori, nu sefi, nu sefuti, dar fututi si rasfututi, ca cineva trebuie sa produca. Nu tu competitie. Adica, un fel de comunism desavirsit si ravasit. Un super kibutz.  MmDa! Incurcata treaba. Dar in mod sigur n-am avea razboaie, crime, tilharii, spargeri, violuri. Sau le-am avea pe toate. Ca daca am gindi la fel, evident ca am fi ori pe bune, ori pe nasoale. Totusi, cred ca dorinta de diferentiere ar fi existat. Poate ca ne-am fi pictat pe fata in mod diferit. Poate.

Si atunci ma intreb pe mine insumi, ca n-am pe cine altcineva, Paunescu-i dus, e oare de condamnat si de regretat faptul ca:

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele
bune – rele
Şi-nchisori şi libertate
Şi ruina şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Si a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele?

Personal as zice ca nu, dar nu pentru ca-mi place cu adevarat orinduiala actuala, ci pentru ca ma inspaiminta alternativa.

Si intrucit am batut cimpii suficient de mult, va mai las si pe voi, ca doar n-oi fi singurul pe care-l da imaginatia afara din casa la-nceput de an.

Read Full Post »

Crima si pedeapsa

Intrucit toata lumea (lumea care ma viziteaza) sunt convins ca l-a citit si pe Dostoevski, si cum citindu-l ar fi imposibil sa-ti scape „Crima si Pedeapsa”,  am sa incerc o paralela care mi-a-ncoltit in creieri. Referiri la acest roman, am mai facut eu si-n trecut, dar de data asta va fi ceva nou, ceva de bine.

Ca un preambul, as reaminti faptul ca Dostoevski, un rus, nascut din parinti lituanieni, cu vederi liberale, ba chiar socialist-utopice, pe vremea cind Nicolai I era inca-n jilt,  fusese judecat si condamnat la moarte pentru acele convingeri si pentru apartenenta sa la un grup de socialisti care actiona in ilegalitate. In fine, pedeapsa i-a fost comutata in ziua executiei, la o scurta „excursie” de citiva ani in Siberia. Dar perioada petrecuta in temnita, asteptindu-si executia, a lasat urme adinci in constiinta lui Dostoevski, iar acest lucru a influentat in mare masura tematica romanelor lui viitoare. Romane care in general analizeaza psihologia condamnatului. Cind spun „condamnat”, nu ma refer doar la cei condamnati penal, ci si la cei condamnati de soarta, cum ar fi in „Idiotul”, in „Adolescentul” si chiar si in „Crima si pedeapsa” sau la cei condamnati printr-un viciu, cum ar fi in „Jucatorul”. De fapt el insusi fusese un impatimit al jocurilor de noroc, care l-au adus in sapa de lemn.

Raskolnikov, personajul principal al acestui roman, si cel cu care-l voi compara pe BaSecu, savirseste o crima. Dar cum criminalitatea nu se refera doar la a lua viata cuiva, BaSecu poate fi usor incadrat la acest capitol din Codul de Procedura Penala. Ba mai mult, asta s-ar incadra la mult mai multe crime, si nu doar asupra unei batrine, ca tinarul Rodion, ci asupra tuturor seniorilor din Romania si a Romaniei propriuzis.

Asadar, Rodion Romanovich era un student la drept care, considerindu-se superior celorlalti semeni, simte ca decizia de-a ucide un „rebut” uman este absolut justificata. Din motive patologice, ca altfel nu-mi pot explica aceste trairi interioare, tipul se credea a fi deasupra legilor si-a moralei si de aceea dispretul fata de oameni devine obsesiv, maladiv.   Pina aici cred ca nimeni nu poate contesta asemanarile dintre cele doua personaje de poveste.

Facind o paranteza, as adauga faptul ca aceasta tema a noului demiurg de formatiune intelectuala, abordata de Dostoyevski, desi nu era crezul lui, a fost preluata la alta scara si de un Nietzsche sau un Sartre.

Mai departe, Radion, dupa cum spuneam, era ferm convins ca aceasta  caracteristica de supra-om, comparabila cu imunitatea lui BaSecu, il absolva de orice vinovatie, indiferent de gravitatea faptelor comise. In acel moment apare Sonia, un fel de Udrea in varianta basesciana a romanului. Ei bine, aceasta Sonia era o tirfa, nu ca Udrea care i-a fost fidela numai cocosului (luati-o cum vreti!), prin pacatele careia, Rodion incerca sa-si justifice propriul pacat. E adevarat ca la BaSecu e putin diferit intrucit asta a impins-o „Sonia” lui la pacat fara a incerca vreo justificare.

In acest roman, apare si acel politai sau detectiv, care datorita olfactivului profesional, adulmeca vinovatia criminalului, chiar daca asta juca rolul de inocent cam ca BaSecu. De fapt si in cazul de fata situatiile difera intrucitva. Rodion  neaga pe fata, crima comisa pe ascuns, in timp ce BaSecu neaga pe fata, crimele comise tot pe fata, ca asa-i e scris lui, sa-si prostesca supusi pe fata, ca doar la asta-i buna imunitate. Pe de alta parte sau chiar pe aceeasi parte, e adevarat ca si in cazul BaSecului exista un politai, pe nume ei conspirativ, „Codruta”, care stiti ce suge, dar asta nu are rolul de a-i devoala crimele, ci de a i le musamaliza, curatindu-i dosarele de probe.

Revenind, intilnirile dintre detectiv si Rodion se indesesc, fara ca detectivul sa aduca vreo acuza directa, ci numai capcane inteligent pozitionate, in asa fel incit sa trezeasca la viata constiinta adormita a criminalului. Dar in timp ce pe Rodion incepe, in mod evident, sa-l mustre constiinta, pe BaSecu nu-l mustra nimic, intrucit in urma unui inventar sumar, a rezultat ca tocmai constiinta-i lipseste din stoc, acestui troc (rima intentionata).  Totusi, tinind cont de muncile herculiene pe care le duce mintea scelerata a cotroceneanului impreuna cu Codruta, cu Udrea, cu Merkel si cu celelalte tentacule pe care si le-a creat  in vederea evitarii unei „Siberii” eminente, am putea conclude ca nu doarme totusi linistit pe pernele-i aurite, de faraon modern, chiar daca in continuare isi considera crimele, justificate.

De fapt aici are loc un fel de pasa-n doi cu schimb de locuri, intrucit, framintarile si chinurile interioare prin care trecea Rodion, dispar ca prin farmec odata cu recunoasterea vinovatiei si condamnarea cu iz siberian. In cazul „BaSecu” se petrec aceleasi fenomene, dar pe invers, asa cum a fost acest personaj cam de cind e el si pina acum, incluzind si numele-i anal. Spre deosebire de rus, chinul astuia va incepe abea dupa condamarea la care are tot dreptul si obligatia si care sper sa-l chinuiasca mai rau decit l-a chinuit constiinta pe Raskolnikov. Asta daca nu cumva, asa cum am mai spus-o, penalul va fugi din tara sau isi va descoperi vreo boala mintala, ca normal oricum nu poate fi. Dar, chiar si asa, fie una, fie alta, va fi chinuit si urmarit pentru tot restul zilelor si noptilor. Zile in care va merge pe strazi, lipit de ziduri, in timp ce ochii-i cameleonici se vor misca permanent si in toate directiile pentru a depista si evita mina lunga a legii. Nopti agitate, cu procurori gata sa-l sfisie de viu sau de mort, cu celule intunecoase, cu un Nastase sugindu-i singele, cu Turcescu sugindu-i &#!@ (noaptea-ntreaga), cu pensionari cintindu-i prohodul, cu Voiculescu sodomizindu-l, cu Mondiali scuipindu-i vitriol in ochi, cu dracii impielitati siluindu-i Elenele si notareasa printre focurile ghenei si cu multe alte clipuri din filmoteca de aur a mintii lui paranoice.

Read Full Post »