Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘arest’

Uda si rea (2)


Udrea. Uda jos si rea de musca, asa dupa cum spuneam si aici, acum vreo trei ani.

Uite ca pina la urma, don’soara Udrea de Plescoi a fost retinuta de costaricani in vederea expulzarii. Ca a ajuns unde merita, nu ma deranjaza foarte tare, desi femeia tocmai ce-a nascut, dar na, nascatoare sau nu, trecutul se pare ca-i atirna ca o mare bila de picioare, impiedicind-o sa fuga de raspunderea faptelor.

Ce ma scirbeste pe mine, e faptul ca marea canalie si ideolog al delapidarii, al tradarii si al nemerniciei, BaSecu, e liber. Si nu numai el, ca dupa cum se cunoaste, in vremea lui, bordurile au miliardizat multe cozi de topor.

Deci, Romania cheltuieste milioane sa puna o parasuta dupa gratii, umblind dupa ea pe la dracu cu carti, prin America de Sud, dar il lasa liber pe pestele asteia, desi ala-i la o aruncatura de bat de toate politiile, DNA-urile si tribunale capitalei. Adica Nuti o fi furat si futut doar pentru ea? BaSecu nu stia, n-o coordona, nu-si insusea din banii europeni cheltuiti pe telescaune si terenuri de fotbal in panta? El chiar era strain de ceea ce se intimpla sub comanda lui? Nu el a lansat-o si sustinut-o, neconditionat, pe marea pulaticiana? Cum de nu si-a permis nimeni sa se atinga de nenorocitul asta plesuv, in schimb toti alearga cu limba scoasa, pe banii contribuabililor, s-o lege pe tiitoarea lui.

Nu, nu le-am tinut eu luminarea, dar evidentele sunt greu de ignorat. Si nu pentru fut ii condamn, daca asta s-a inteles, ci pentru dezastrul pe care l-au produs, impreuna, la nivel national, timp de opt ani. Oare numai Nuti si Bica sunt puscariabile? Oare ceilalti mafioti, in frunte cu BaSecu lor, sunt niste basmale curate si nevinovate?

PSD-ul zbiera sus si tare ca daca va cadea BaSecu, isi va rupe gitul. Ca va fi arestat, ca va fi schingiuit, ca va infunda puscaria, ca cir, ca mir. E uite ca si ala era doar praf in ochii alegatorilor. Corb la corb nu scoate ochii, dar asta nu inseamna ca nu poate sa scoata ochii sclipitori a unei gisculite de Plescoi. A propos, asta, desi si-a negat locul nasterii, sigur e din Plescoi, ca prea ia placut cirnatul.

In incheiere nu pot decit sa regret faptul ca am crezut in alianta dintre PNL si PSD. Sau mai exact, in PSD si onestitatea lui Ponta, care dupa ce l-a improscat pe BaSecu cu fecale, binemeritate, de altfel, l-a considerat basma curata dupa ce a pus el mina pe putere. Dupa cum se vede, Udrea nu e singura care se face vinovata si de preacurvie.

Read Full Post »


Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, fut si distractii. Nu tata, mai era munca si odata cu ea, limbile. Limbi straine, nu sexismele care-ti strabat involuntar mintea, producindu-ti fiori spinali. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute abend in mein zimmer!” erau doua dintre textele imperios necesare oricarui golanas pe litoral. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula. Detalii suplimentare puteai sa dai numai pentru a incerca sa convingi, altfel, texte erau suficiente, impamintenite fiind in glia stramoseasca si-n mentalitatea turistilor. Asa ca, daca plecai la schimbat marci, o foloseai pe prima, daca ti se facea de frichi-frichi, o foloseai pe a doua. La prima, dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu ele, plecai in cautarea polonezilor sau negroteilor, doritori de verdeata si pe care-i gaseam tolaniti pe alta verdeata prin spatele anumitor hoteluri. Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi „ilegale” (legale erau considerate numai cele facute de stat, aia nu se mai chema „bisnita”) ne asigura un trai decent … spre opulent.

Evident ca operatiunea comporta s-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau prietenii cu ochi albastri la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline de-a o incalca. Afacerile aveau sa se termine intr-o buna zi, dupa principiul, „ce are un inceput, are si un sfirsit”.

O saptamina intreaga ne asteptasera „prietenii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant cu girofaruri la sectie pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi dealtfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Sticletii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne verifice actele si sa ne salte valuta. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin aresturi, de incepusem sa ne intrebam de ce mai dam bani pe hotel. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de ‘al de sus sau poate de ‘al de jos, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Cine cineva, bah? Vroiai sa spui caralii si nu-ti gaseai cuvintele-n mortii ma-tii de nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu tac-su. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut atributul de ridicoli. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scoate pe toti trei din discoteca ca pe ultimii criminali. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de „facultate”, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage cine stie ce nenorociri nerezolvate pe git, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”. A doua zi au inceput interogatoriile si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de o zi intr-o sala de asteptare. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-a dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul. Asta pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii.

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu parintii, a luat trenul a doua zi si s-a dus sa-l bata pe servitor. Noi l-am urmat dupa o saptamina. In Intim am intrat numai o data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera, personal, iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o umbra. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor lor. Fuck them! Mamaia, here we come! Si-am luat-o usor spre nord.

Pentru o succinta autobiografie, daca prezinta vreun interes, puteti accesa linkul de mai jos, pentru ca si asa, observ c-am dat cam mult din casa.

https://v2valmont.wordpress.com/2011/01/15/biografie-papala-cu-cintec-reloaded/

Read Full Post »


                    Dupa ani lungi de liceu, Papa intra la facultate din prima, dupa cum spuneam in postul anterior. Aoleu! Si acum ce fac? Armata. Bine, bine, dar unde ? Pilele intra in functiune. Ne hotarim pe Tirgoviste, la transmisiuni. Ma prezint la comisariat, care era chiar linga discoteca Universitas, pe Schitu Magureanu si unde aflu cu stupoare ca Tirgovistea si-a schimbat numele in Botosani. Botosani ? Ce dracu-i aia ? Tara ? Lagar de concentrare ?  Pina sa aflu,  ma si trezesc inghesuit intr-un vagon, gonind in noapte spre necunoscut. Ma simteam evreu. Aha, deci asa ajung 80 de bucuresteni in ”vizita” la dracu-n praznic. Botosaniul, l-am gasit mai tirziu pe harta, e o urbe, dar nu ca oricare alta. Aceasta urbe atirna gratios, de Cercul Polar de Nord. Si chiar daca nu de Cerc, tot frig e. Da’ frig neica, de-ti ingheata respiratia in drum spre plamini. Urmarile, aveam sa le aflu cit de curind.

                    In armata, primul lucru a fost sa-mi trag un planton shimbul doi. Ei m-au lasat sa aleg, dar 1 si 3 erau ocupate. Asa ca in toiul noptii ma trezeste #1. Ma imbrac cum o fi si-mi trag niste papuci. Ies pe coridor si ma infig cu capul intr-un geam. E si cum stateam asa ca bolovanul, privind in cracile de-afara, incep sa fredonez o melodie din discoteci. Ma uit in susul si-n josul culoarului, lustruit de noi de ziceai ca-i Taj Mahalul, sa ma asigur ca nu ma vede nimeni si-mi aprind un Marlboro. Inchid ochii. Mirosul si melodia-mi creaza senzatii estivale de prin discoteci. Incep sa dansez. Pasi mici si timizi. Ma simt bine. Deschid ochii. Taj Mahalul. „Sa te fut!” Ii inchid repede. Trecerea de la „Voulez vous coucher avec moi?” la Raj Kapoor, m-a umplut de-o sila teribila. Nu c-as avea ceva cu indienii, ca-i dau dracu de tigani, da’ prea dadusem din extaz in agonie, in doar doua zile. „Cind oi ajunge sa ies pe portile alea mari si sa nu ma mai intorc?”  Si uite c-au trecut 30 si ceva de ani, de cind am iesit!

                    Al doilea lucru pe care l-am facut in armata, a fost o laringo-faringo-traheita si pe mortii ma-sii, acuta. Doctorii, simpatici de altfel, mi-au dat sa sug tot stocul de Faringosept pe anul respectiv. Eu, voce, nu mai aveam. O dadusem pe semne. Noroc ca din cer, cade-o pila, direct pe biroul comandantului de regiment si iata-ma-n permisie. Permisia mi-am petrecut-o la Spitalul Militar unde mi-au facut curul, zdrente. Devenisem poligonul de trageri al spitalului. Cred ca ajunsesem sa faca si training pe curul meu. Au bagat la penicilina-n mine, cit pentru trei cangrene, motiv pentru care bucile-mi devenisera extrem de senzitive si dolorante. Asa ca, stateam toata ziulica si nopticica, pe buricica, dar nu din cauza de futulica. Ma rog, reusesc astia sa-mi curete coardele, de-ajunsesem  un fel de Marina Voica, si plin de optimism, ma ritornerez la Botosani, just in time pentru marsul de 22 km. pe care ni-l ”intentasera” gradatii. Vorba batrinilor, “frunza verde foi ca plopu’, mama mi-am futut norocu’ “. E si uite cum, transmisiunile merg pe jos, iar infanteria cu camioane. Dar datorita antrenamentului dobindit in discoteci, am reusit sa parcurg primii 2km fara probleme. Probleme au aparut in urmatorii 20. Dupa vreo cinci eram rupt. Dupa zece sfisiat. Dupa cincisprezece, mort. Ultimii cinci au fost mai usor de parcurs intrucit nu-mi  mai simteam nici unul din cele trei membre inferioare. Cind am ajuns la poligon, am cazut retezati cu totii. Ne scosese alde “shi bre, ishti smecher di Bucuresti?”, Bucurestiul din cap. In poligon m-am evidentiat tragind aiurea dupa ciori. Cum altfel?  Iar apoi imbarcarea in bocanci si…alti 22. Poate sa fiu timpit sa mai merg atita. Ma duc la Bistrita, in Batalion, dar nu mai fac un pas. Oi fi jurat eu cu mina strinsa pe drapel, dar in niciun caz ca voi merge 44 de km. Si deoarece la intoarcere s-a plecat in pilcuri, am profitat de ocazie si am luat o ocazie (sic). Dar cind e sa nu fie, nu e, si uite cum, cind mai erau vreo trei Km pina la cazarma, soferul duce IMS-ul drept, desi drumul o lua la dreapta. De ce ? Nu stiu si nici el nu stia, ca l-am intrebat. Ajunsi cu bine-n…sant, noi in spate am venit gramada unii peste altii. Ne-am speriat de ne-au trecut toate durerile si daca tot nu ne mai durea nimic, am terminat drumul cum il incepuse, per pedes apostolorum, ca la fetele jalnice pe care le aveam, puteam fi luati de apostoli fara a-ti forta prea mult imaginatia.

                    In armata am fost, insa, si primul. Primul caz de hepatita. Dupa mine au mai fost si altii, drept pentru care Unitatea a fost consemnata cu eveniment deosebit. ”Concediul” l-am petrecut intr-o ”statiune” de boli contagioase din Iasi. Foarte frumos ! Am mincat o bascula de cartfi si-un ogor de sfecla, toate udate din plin cu iaurt. Dupa o luna de petreceri, m-au trimis acasa in alt concediu. Cind revin, Tauteanu, locotenentul, imi spune  “Shi bre, mataluta crezi ca fashi armata la fiefie?” (fara frecventa, pe romaneste) “Tov. Locotenent, permiteti sa rap… “Lasi bre ca nu ma dushi tu pi mini. Si ? Io-s cacat in compania aista ?” Am ris cu totii in hohote, nereusind sa facem legatura intre hepatita si cacat. Papa, care nu-si poate infrina pornirile, zbiara ca apucatul ”Tov locotenent permiteti sa raportez, ma  locotenent pe mine de ris.” E, si atunci sa te tii delir. Dupa primul delir, a urmat al doilea, ca el n-a gustat gluma si ne-a scos la salt inainte si culcat de ne-au iesit ochii din cap ca la melci dupa ploaie. Noaptea respectiva, in admiratia totala a colegilor, am fost invitat la Casa Alba. Arestul avea farmecul lui. Cine intra acolo, era bine vazut de toti militarii in termen, care asigurau paza si care-i aduceau portii babane de haleala, plus ca scapa de instructie. Si uite asa a trecut iarna si odata cu primavara am inceput sa fug din unitate pe la ceaiuri cu fiul sefului aeroportului din Bacau. Frati-sau ne astepta la gard cu masina si dusi eram pina dimineata cind veneam turbati de nesomn, dar relaxati dpdv hormonal. In fine, o armata pe gustul meu ! Motiv pentru care, trecerea inapoi spre Litoral s-a facut in mod gradat, fara salturi nesanatoase. Ei dar ce fac acum, ca s-a terminat si vacanta? Scoala. Stiu. Usor de spus, dar pentru Papa, mai greu de infaptuit, ca pe el faptele l-au chinuit o viata-ntreaga, nu datul din gura.

Va urma

Read Full Post »