Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘amintiri’

À la Bac, comme à la Bac


„Pe o stinca neagra, …”, undeva prin Rahova, se afla liceul Dimitrie Bolintineanu. De ce-l aduc in discutie pe acest machedon? Pentru ca fiind perioada bacalaureatului si avind o discutie cu un vechi amic, am depanat si niscai amintiri legate de bacul nostru. Evident ca al nostru a fost, cumva, special, pentru ca nici noi nu dusesem o viata obisnuita de liceeni. Si pentru a va improspata memoria, voi aminti faptul ca Bolintineanu era al saselea liceu in care mi-am ingropat adolescenta, inainte de a-mi ingropa si parte a tineretilor in F.U.T. Puritanilor le voi explica abrevierea, „Facultatea de Utilaj Tehnologic”, ca nu cumva sa ma acuze pe nedrept de oarece vulgaritati.

Asadar, mergem noi, ieri, la un restaurant prin spatele Ateneului si din vorba-n ciorba, ajungem sa discutam si de nivelul rezultatelor la Bac. Si atunci intreb: bai, tu-ti mai aduci aminte bacul nostru la Dimitrie Bolintineanu? Zice: cum dacu sa uit ceva ce nu poate fi uitat?

Da, asa e, ne inscrisesem la bac in acelasi timp si la acelasi liceu. De fapt ajunsesem acolo printr-o pila, ca altfel nu cred ca ne-ar fi inscris careva. Motive sa nu fim primiti ar fi fost cam cit sa umpli o basculanta, dar pila s-a-ngrijit sa le bagatelizeze si sa ne strecoare pe liste.

La drept vorbind, prea multe detalii nu ne-am amintit noi, dar un lucru, unul singur, ne-a ramas intiparit in creieri, ca un stigmat. Ei bine, eu la matematica  eram tarisor spre tare. De fapt era cam singura materie la care-mi iesea in evidenta duritatea. In rest, eram un fel de cosmar parintesc. Si pentru ca amicul imi comunicase ca la scris facuse cam de 3, am hotarit, de comun acord, c-ar fi o expresie a amicitiei daca l-as ajuta sa treaca matematica. Dar pentru ca n-aveam cum sa i-o bag in cap, capul lui fiind incompatibil cu materia respectiva, a trebuit sa ma prezint la oral in locul lui. Da, nu-i vreo erore de dactilografiere, am intrat si m-am dat … el. Cum profesorii habar n-aveau cine suntem si care-i care, noi avind o fizionomie aproximativ asemanatoare, trucul a tinut si nu numai c-a tinut, dar i-am obtinut si un ditai 10-le care rotunjit cu „scrisul”, i-a asigurat nota de trecere.

La mine nu se punea problema, desi nici eu n-am trecut cu coronita. Numai ca noi nu eram acolo pentru a intra in cartea recordurilor, ci pentru a bifa si testul asta nenorocit. Si l-am bifat.

De fapt eu am ajuns sa bifez si alte examene nenorocite, unele din prima, altele in „re”, in timp ce el a luat-o in directia afacerilor si n-a dus-o rau deloc, ba dimpotriva.

Si uite cum ne-am petrecut o intreaga seara in lumina faradelegilor savirsite in tinerete. Si sincer v-o spun, asa cum ne-am distrat facindu-le, tot asa ne-am amuzat rememorindu-le.

Read Full Post »


Un alt „Gidea Show” discutabil. Arhimandritul a reusit, pentru ca asa cum am mai spus-o, are intotdeauna invitati de marca, sa obtina un interviu, pe viu, cu Andrea Bocelli. Dar problema interviurilor lui nu sunt invitatii, ci intervievatorul, adica el, Gidea. Ma fac ca nu inteleg de ce nu-i spune nimeni sa-si vada de treaba lui de director si sa taca, ca tacutul il executa cu eleganta si profesionalism, dar macar din raspunsurile primite ar cam trebui sa-si dea singur seama ca intrebarile-i sunt, de multe ori, timpite.

Cum spun, anuntat cu mare vilva si superlative bombastice, de parca urma sa-l intervieveze pe Hristos, interviul cu Andrea Bocelli da sa inceapa, dar nu inainte ca Ponta sa-i serveasca o replica usturatoare in legatura cu interviul pe care tot el, Gidea, i-l luase lui Adrian Nastase cu o seara inainte. La intrebarea „ce v-a impresionat cel mai mult din interviul de aseara?” Ponta raspunde „raspunsul la intrebarea lui Badea”!!! A? Ce? Aha!

Si acum trecind la Bocelli, hai sa bag citeva perle din interviul toscanezului, asta ca sa nu vorbesc pe uscat.

Gidea:  V-ati nascut si ati crescut in Toscana, de ce ati ales sa traiti aici? Pai tocmai, d-aia, bolovane. Doar tu ai spus-o si asta ti-a repetat si Bocelli in raspuns, neintelegind rostul intrebarii-raspuns pe care i-ai adresat-o.

Gidea: De ce casa d-voastra e asa de calda? De la semineu, i-as fi raspuns eu. Adica ce se astepta sa i se raspunda? Era casa omului, o vila veche, traditionala, in care traia linistit alaturi de familie, undeva intr-un catun la malul marii. Adica nu era vreo pestera si nici vreo casa parasita construita de Gaudi in centrul Barcelonei, fara ferestre si prin care sa fluiere vintul. De fapt intrebarea asta mi-a amintit de bancul cu Scufita Rosie care il intreba pe lup: „lupule de ce ai ochii rosi?” iar replica: „de la sudura, fa”

Gidea: In aceasta camera vad ca pastrati multe amintiri, pozele pe care le-ati facut cu diverse personalitati.

Mai Gideo, baiatul tatii, omul e orb, asta daca nu ti-ai dat inca singur seama. Ce dracu de amintiri ii poate trezi o poza pe care n-are cum s-o perceapa? Ca daca pozele ar putea fi auzite, mirosite sau gustate, da, dar cind e doar o imagine, despre ce amintiri bati tu cimpii? Iar Bocelli ti-a servit-o, ce-i drept, mai delicat decit mine, spunindu-ti ca sotia e cea care a tinut si executat operatiunea de pe pereti, ceea ce poate ti-a atras atentia c-ai cam dat cu oistea-n gard.

Gidea:  Copiii v-au mostenit talentul? Asta chiar a fost o intrebare de admitere la medicina veterinara. Bai, buze fierbinti, de cind se mostenesc coardele vocale? Si uite cum iar te-ai facut de fecale, Bocelli spunindu-ti ca n-aveau cum sa-l mosteneasca, dar ca spera sa le insufle pasiunea pentru muzica, de care el insusi se face vinovat.

Gidea: Ati spus ca fericirea este…..bla, bla, bla. La care raspunsul a fost de paralizie faciala. „Nu-mi amintesc sa fi spus asa ceva, dar pot spune ca sunt de acord”  Ouch! Gideo, ai furat-o, raaau. Asta a fost ca replica aluia de la „Vita de vie”:  „trei in pula mea!”

Dupa care, Bocelli s-a apucat sa bata darabana pe clapele pianului in timp ce Gidea mai scremea cite o intrebare. O fi fost asta un gest de meloman sau unul de plictiseala? Eu as zice, de plictiseala. Gidea l-a interpretat ca pe o nerabdare cauzata de dorinta artistului de a-i oferi lui, Gidea, un concert ad hoc. Asa ca Gidea al nostru il intreaba daca n-ar vrea sa interpreteze ceva pentru publicul roman, un cintec, un fragment, un acord, o nota, un ceva, acolo, sa fie la interviu. In fine Bocelli cinta pret de nici 10 secunde, dind de inteles ca nu demonstratia muzicala fusese motivul darabanei. Dar ce sa vezi, de parca-l ascultase pe Chopin, Gidea, mare critic muzical, ingina extaziat: fabulos! Bai, esti timpit, or what? Omul a dat de trei ori din degete ca sa-ti stavileasca insistenta, ce geniu pianistic ai descoperit tu intr-un sfert  de portativ? Adica tu, afonul, desi intelesesei dick-all din alea 15 note pianizate, te spargeai in orgasme de muzicolog extaziat? Pai si Bocelli si-a dat seama ca a fost doar o complezenta rasuflata si nelalocul ei, din partea-ti. Nu puteai ca in locul euforiei prost jucate, sa fi multumit pentru bunavointa si sa treci la urmatoarea intrebare timpita?

In fine, s-a terminat. S-a terminat cu Bocelli, dar Gidea o avea in program si pe Veronica, madame Bocelli. Bun, la asta n-am sa ma mai refer pentru ca incepusem deja sa bat darabana pe „clapele” laptop-ului, schimbind site-ul pe you tube, care mi se parea mult mai atragator decit intrebarile  lui Gidea.

Read Full Post »

Pustiul (reloaded)


by papa

Merg pe jos
purtind spre…nu stiu,
„valiza” care-mi sta pe git,
cu ce-a fost si tot ce este,
mai prezent si mai trecut.
Dar m-as inturna din drumu-mi,
(ah, de m-as putea-nturna!)
caci aud cum striga pustiu’,
care am fost odat, cindva.
“Vino iar,
sa-ncingem joaca,
eu-s frumosul ce-ai pierdut,
cind, plecat sa faci avere,
m-ai lasat si m-ai durut.
Fugind, ti-ai uitat de mine,
ai uitat de toti, nebun,
ai spus timpului “nu-mi pasa!”,
iar acum l-ai vrea, dar cum?”
-N-as fugi,
ca nu mi-e mie
sa m-apropii de final,
dar vezi tu, sensul e unic,
spre un infinit banal.
Si nu, n-am uitat de tine,
iar bogat nu sunt, eu nu,
averea mea e doar hirtie,
bogat am fost cind eram…tu.
Caci ce-a ramas nu e in banca
si nu se mai masoara-n bani,
banca de drept e acum viata,
cu-n cont imputinat in ani”
“Du-te-atunci,
ca nu-mi mai place,
in tine sa ma vad adult,
ramii cu ce ti-a mai ramas din viata,
eu voi ramine-al tau trecut.”

Read Full Post »


Mai e putin si trece anul, luind cu el mai toate bucuriile si necazurile prin care-am trecut fiecare. Pe unele dintre ele, preferabil ar fi sa le dam dracu uitarii, pentru a evita regretele si a nu ne produce dureri viitoare, din cauza unor situatii trecute. In fond trebuie sa ne protejam nervii pentru emotiile care ne vor napadi in anul care sta sa se nasca. Bine ar fi ca toate excitatiile viitoare sa fie produse de stimuli placuti si sexosi,  dar cum nu suntem inzestrati cu GPS-uri (Global Pleasuring System), care sa ne ghideze navigatia si pe care sa le programam dupa cum ne pohtesc pohtele, trebuie sa fim pregatiti pentru ce-o veni. Asa ca, apelind la memoria noastra selectiva, hai sa retinem ce ne-a gidilat placut in 2010 si sa topaim veseli si mahmuri, in pasi de dans, cu zimbete pe buze, cu bani in buzunare si cu miinile pe fese si alte zone bombate, in noul 2011. Da-r-ar dracu-n ei de ani, ca zboara ca supersonicele! In fine, lasind aviatia asta temporala, ca oricum n-avem ce-i face, va intreb, exista un ceva pe care sa-l asociati, in viitor, acestui an? Ceva misto care sa va aduca aminte, cu placere, de 2010? Si daca nu este un ceva care stands up, cam ce ati vrea voi sa nu uitati ca vi s-a-ntimplat anul asta? Un ceva la care tineti si va face placere sa vi-l amintiti in viitor. So?

Read Full Post »