Ei bine, aflati ca acesta este principiul care calauzeste poporul ales de Barosan, si care nu e cel proclamat de imbirligaturile religioase la care multi pun botul. Si pentru a ne lamuri din start, iata enuntul acestui principiu: „Daca va da mina, evitati-ne. Daca nu, va vom forta mina pina o veti lua in mina„
Mare si mindru e popor chinez! Pai asta da, neica, „popor ales”! E adevarat ca multi, printre care si moi, il consideram un popor blind de soricei inofensivi, ceea ce e absolut fals. Caci desi chitaie, desi traiesc la gramada, unii peste altii, desi ecosistemul preferat e gunoiul si desi maninca orice misca, chiar si soricei, uite ca din nastere-n nastere s-au inmultit si metamorfozat din Mickey Mice, in Mighty Mice.
Acesti alesi constipati (orezul nu iarta), cu toate ca par milogi, supusi si batuti in cap, au reusit sa prinda lumea de ambele coaie, desi lumea e de genul feminin, ca pisica, si sa faca ce vor muschii lor flescaiti. Si te-ntrebi, cum ar fi putut s-o faca daca n-ar fi fost alesi de Barosan? Mai ales ca Barosanul, ca orice barosan, iubeste dictatura, cultul personalitatii, supunerea totala si neconditionata.
Revenind pe Pamint, China e-n toate contractele si-n toate magazinele, desi … A propos, ati trimis vreodata ceva de lucru in China? Vai, muncesc chitaitii astia cu o precizie cam ca mersul trenurilor romanesti.
Intra un amarit intr-un bordel
-As dori sa fut de $10.
Matroana-i aduce o darimata, cam ca blocul „Dunarea” dupa cutremur.
Omul o ia, ii face fut si pleaca stress free. Dupa trei zile vine turbat.
-Am fost aici acum trei zile si am futut-o pe una cu $10.
-Asa, si?
-Si mi-a dat lati.
-Pentru $10 ce te-asteptai sa-ti dea, viermi de matase?
Tot asa si cu calitatea „Made in China”. Ca daca sari la ei, ca rata la muci, ti-o taie cu sictir, „pai na, ce-oi vrea pentru $10/zi?” Si asa este, ca daca vrei sa faci milioane dintr-un singur transport chinezesc, atunci asteapta-te si la un 30% rebut. Ca neamul lui Mao stie ca n-o sa te manufacturezi cu ai tai pe $40/ora. Si uite asa te-au prins de-un coi.
La al doilea e altfel. Ca asta e pe invers. Adica ei sunt aia care se duc sa produca pe la altii din cauza unor tehnologii pe care n-au apucat inca sa le fure. Si desi calitatea e de cartea recordurilor, sobolanii rosii din fruntea companiilor iti trimit hoarde de inspectori care sa-ti purice toate documentele, training-urile, semnele de punctuatie, de circulatie si in general orice nodulet in papurisul pretentiilor lor sobolanesti. Si evident ca-ti gasesc una, alta, ca cine dracu-i perfect? Ei bine, acum vine prinsul de-al doilea coi, ca trebuie sa rectifici toate gaselnitele in timp record si sa le trimiti rapoarte amanuntite cu lista de actiuni intreprinse, cu poze, grafice si alte acareturi, ca daca nu, iti suspenda certificarea pe Asia si ajungi de vorbesti singur. Ca piata Asiei e 80% din business-ul tau. Asa ca, de-atita strinsoare, nici a fute nu-ti mai vine.
Dar prostia se plateste, pe linga faptul ca asta se si mosteneste. Tot asa si datoriile. Dupa ce feluritele democratii au imbogatit anumite dictaturi, acum au devenit dependente de banii alora. Iar dependenta le-mpinge la compromisuri si ilegalitati. Motiv pentru care sunt nevoite sa se alinieze demagogiei totalitariste pentru a putea supravietui.
Cum se face ca toti bat cimpii cu rasismul, dar nu scot o soapta despre sclavia rosie si nici despre aia verde? Ba din contra, o incurajeaza. Stiti legea fildesului? E ilegala comercializarea lui pentru stoparea uciderii elefantilor. Cu China si alte dictaturi se intimpla exact pe dos. Nu numai ca nu se incearca pe cale economica descurajarea incalcarii drepturilor omului, dar dictaturile respective sunt premiate pentru incalcarea lor, pina si-n sport.
Ce au in comun incalcarea drepturilor omului si spiritul olimpic? Raspunsul ar fi, nimic, fiind diametral opuse. Well, cu toate astea dupa Olimpiada de vara din 2008, Beijing-ului i s-a incredintat si organizarea Olimpiadei de iarna din 2022. Oare banul are vreo legatura cu alegerea Chinei? Dar cu alegerea Quatar-ului pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal? Genocidul din Qatar chiar nu deranjeaza pe nimeni?
„Santierele mortii. Doua milioane de imigranti muncesc pentru CM. Cifrele dezvăluite de The Guardian sperie. Până acum, nu mai putin de 6751 de muncitori straini si-au pierdut viata pe santierele deschise in Qatar pentru construirea stadioanelor și a infrastructurii în perspectiva Mondialului (21 noiembrie – 18 decembrie 2022). Șapte arene noi și alte patru renovate, plus șosele, aeroporturi, hoteluri la Doha și împrejurimile capitalei, pe care muncesc două milioane de imigranți în condiții înfiorătoare. Au murit 2.711 indieni, 1.641 de nepalezi, 1.018 veniți din Bangladesh, 824 de pakistanezi și 557 din Sri Lanka.” O fi mai rau decit in Egiptul lui Khufu?
Le pasa marilor democratii europene si americane ca acest Campionat Mondial se va juca in cimitire acoperite? Nici vorba, intrucit nominalizarea a fost cumparata cu spagi uriase. Iar daca nu ma credeti pe mine, intrebati-i pe Platini si Sarkozy.
Si uite asa, „Principiul celor 3 miini” a fost adoptat cu succes de restul democratiilor lumii sub o forma modificata, conforma cu realitatea: „Nu ne da mina sa renuntam la voi. Asa ca fortati-ne mina pina cind o vom lua in mina!” De fapt se pare ca deja au luat-o.
Read Full Post »