„Bete-n roate” sau „Frica de plutoniu”

Io-te c-a trecut si 1 Decembrie! A trecut si spre deosebire de anii precedenti, am renuntat la „la multi anuri!” Mi se pare mie ca in vremurile de astazi un „la multi ani!” ar putea suna a blestem, nu a urare. Caci chiar daca-l garnisesti cu bucurii, fericire, sanatate, libertate si alte substantive de bine, asa cum s-a-ntimplat in trecut, ia te uita ce-a iesit! Asa ca, am preferat sa ma fac ca … ninge, intrucit responsabilii cu precipitatiile au hotarit sa ne bage fo 10cm de zapada. In fine, a trecut si din cite mi-a povestit un amic, parada a fost minunata, numai ca artileria l-a dezamagit cumplit. Din 21 de salve de tun, niciuna n-a nimerit tribuna oficiala, dupa cum spera amicul. Si asta ma face sa cred ca, poate, Veorica ar fi fost mai buna, desi proasta.

Dar gata cu lamentarile romanesti, trecem la cele canadiene. Drept pentru care, in postul de fata, ma voi referi la betele guvernantilor in roata proprietarului. Si nu ma voi lega de trepadusii care pun betele, desi astia sunt si dusi si puturosi, ci de cei care le ordona s-o faca. Si asta pentru ca guvernele, urmind exemplul pestilor, se imput de la cap.

La Canada, pentru orice doresti sa intreprinzi, iti trebuie aprobare. De ce? Pentru ca mai apoi sa te poata taxa. Deci, aprobarea e un mod civilizat de a-ti controla intreaga activitate. De fapt, aprobarea si taxarea sunt cele mai bine puse la punct sisteme democratice al totalitarismului. Nu m-ar mira ca in viitorul apropiat sa-ti trebuiasca aprobare de fut. Ca na, se cheama ca folosesti o cantitate mai mare de oxigen, emanind in schimb mai mult bioxid de carbon si energie calorica, ceea ce contribuie la cresterea poluarii globale si a efectului de sera. Si pentru aceste fapte trebuiesc percepute taxe suplimentare, tovarasi.

Dar sa revin la aprobarea de care doresc sa vorbesc. Nu stiu daca am mai spus-o, dar as vrea sa trintesc o piscina in backyard. Si pentru asta, spre deosebire de Romania unde o trintesti si gata, aici trebuie sa treci prin concasorul aprobarilor. Si nu e una singura. Nooo! Sunt mai multe, ca asa e cind stai cu ravina-n spatele casei. Si uite cum, acum fo noua luni am facut proiectul am arvunit constructorul si-am depus proiectul spre aprobare. Mentionez ca proiectul tinea cont de toate cerintele legilor, legisoarelor si legiutelor. Acum, dupa noua luni, primim email ca trebuie sa specificam materialele participante la proiect.

Baaaiii, handicapatilor! Pai pina acum ce-ati pazit, timp de noua luni? Sau la voi perioada de gindire e egala cu cea de lauzie? Dar, ma rog, tinind cont ca indienii sunt inceti la minte, perioada poate fi justificata. Dar ce treaba au ei cu materialele? Se asteapta cumva sa le spun ca scara pe care cobor la piscina va fi din azbest, balustrada din bare de plutoniu si piscina plina cu acid sulfuric? Ca sa fac plici daca reusesc sa inteleg rostul unei astfel de intrebari imbecile. Urmatoarea intrebare s-ar putea sa fie in legatura cu utilajele folosite si specificatiile tehnice ale fiecaruia in parte.

Dar pentru ca astia nu gindesc, ca n-au de ce, e clar ca astea sunt cerinte impuse lor de sinistrii guvernanti. Pentru ca guvernantii asta fac toata ziua. Cauta bete pe care sa ti le puna-n roti. Si pentru asta sunt platiti, nu si alesi. Iar tu, „proprietarul” esti obligat sa le servesti viata pe tava pentru a obtine o aprobare. Aprobarea care va insemna o cresterea a taxei pe proprietate. Taxa pe care, ghici cine-o plateste? Nu-i asa ca marii despoti ai omenirii erau mici copii pe linga „democratii” de astazi? Si ca tot am luat-o pe riu in jos, sa mai spun ca dobitocul popor canadez ii va alege din nou. De ce? Pentru ca se identifica cu ei. Pentru prost nu conteaza ce faci, conteaza ce promiti ca vei face si cum arati. Asta ar insemna ca Justin „I feel pretty” Trudeau, ar putea confectiona la bete pina la adinci batrineti, la noi neexistind limita numarului de mandate.