Zari albastre, orizonturi rosii

N-am de gind sa fac vreo recenzie cartii lui Pacepa, dar discutindu-ma deunazi cu o mai veche amica, un gind mi-a fulgerat mintea. Si profitind de fulgerare, am decis sa-l astern pe … blog. Pentru ca, spre surprinderea unora, am fost inzestrat de genitori cu niscai gindire. Si pot spune, dupa zeci de ani petrecuti in cimpul gindirii, ca, in general, ajuta. Nu-i vorba, ajuta si-n particular, doar ca gindind, tragi concluzii, vrei – nu vrei. Si aici pot interveni neajunsurile pe care le voi discuta in acest „referat stiintific”.

Plecat din orizonturi rosii spre zari albastre, am constatat ca orizonturile nu erau chiar atit de rosii si nici zarile nu erau foarte albastre. O concluzie pe care unii o ignora. Altii incearca sa indrepte ce poate fi indreptat. Iar altul, adica eu, cauta scuze care sa diminueze efectele concluziei.

Pantru ca, dupa cum spuneam, privind din punct de vedere al spectatorului, nu al actorului, dupa rascoala din ’89, cind RO a scapat de acel socialism de cacat, multi „actori”, printre care si eu, au plecat spre acele zari albastre, din rau de socialism. Dar vai, tinind cont ca zarile albastre au inceput sa se inroseasca, s-ar putea concluziona ca am plecat nu de rau ci de dor de socialism, ala de care tocmai scapasem. Ca daca am fi ras-o avant la revolution, atunci se putea spune ca ne-am dorit un socialism cu fata umana sau gorbachevian. Dar asa, uite ca motivatia mi s-a oprit in git si nici ca vrea sa se lase rostita.

E foarte adevarat ca imediat dupa razmelita, cind multi „nostalgici” doborisera tablurile cu Nea Nicu pentru a le inalta pe cele cu Iliescu, sperantele unei noi orinduiri se cam naruisera, mai ales ca mineriadele comuniste anuntau „o revenire sub o alta denumire” (copy right in effect). Dar asta n-ar justifica, totusi, alegerea CSR (Canadskaia Socialisticiskaia Respublika). Mai mult decit atit, la acea vreme si la orice vreme, Canada era si este cam singura tara care da vize la foc automat si oricui. Da, dar asta putea insemna si ca ea, Canada, va fi prima unde orizonturile se pot inrosi intrucit populatia incepuse deja sa se inmulteasca in directii marxiste si nu pe cale naturala, adica pe cale de fut.

Trebuie totusi sa mentionez, intru propria-mi aparare, ca acum 30 de anisori, Canada nu era nici pe departe ceea ce este in ziua de astazi, tot asa cum nici US nu putea sa dea de banuit c-ar putea deveni vreodata o uniune socialista destinata colapsului. Dar uite ca imposibilitatile au devenit, intre timp, posibile si uite ca am cam halit-o, cu craci cu tot. Si poate c-ar fi fost previzibil inca de pe atunci daca as fi avut o minte joulverniana pe care, ca sa fiu sincer, n-o am nici in ziua de astazi.

Asa caci, ce-ar mai fi de facut in aceasta situatie care pentru mine si altii ca mine poate fi sintetizata printr-un simplu „déjà vu”? Dar cum de schimbat n-ai ce si cum sa schimbi atita timp cit capeteniile socialiste absorb tot mai multi doritori tuciurii de socialism, nu-ti ramine decit o singura solutie, transhumanta. Iarna in tarile calde si vara inapoi in socialismul canadez cu fata umana. Totusi, nu suna chiar rau, atita timp cit raul canadez e mic copil, comparativ cu cel american, cu conditia ca Mumia si adjuncta lui sa ramina pe mai departe la butoanele US. Pentru ca, dupa cum am mai afirmat, un cuplu prezidential mai inept si mai nenorocit ca asta nu cred sa fi existat vreodata pe Pamint si nici in toata Calea Lactee. E adevarat ca nici cu „I feel preaty” nu ma pot lauda, dar in mod sigur nu se compara cu Mumia americana.

Asadar, tinind cont ca-mi propun un du-te-vino temporar, inainte de-a o taia definitiv, as zice ca transhumanta e cam singura alegere logica. Ramine de vazut, intrucit nici lumea a treia, unde iarna-i cald si bine, nu e o solutie. Sau cel putin asta-i concluzia la care am ajuns vizitind tropicele. Ca nu stiu cum se face, dar toate tarile de cacat s-au inghesuit in zonele cu „climate control”, lasindu-i pe dezvoltati sa dirdiie in bunastarea lor.

Concluzionind, (concluziile astea devin exasperante) as spune ca pentru a nu te impotmoli intr-o multitudine de concluzii, probabil ca e mai sanatos sa actionezi instinctiv. E drept, riscul parerilor de rau e mai mare, dar si daca-ti pare rau dupa ani grei de gindire, sigur iti vei face rost de-o tesla (unealta, nu masina), ca sa nu mai transmiti si altora capacitatea de-a gindi profund si degeaba.