Gafa de la miezul noptii

Cu multi ani in urma, in Romania fiind, Revelioanele le organizam cu gasca de amici de la acea vreme. Toti studenti la FFD (Facultatea de Frecat Duda). Eu fiind singurul student si la FUT (Facultatea de Utilaj Tehnologic). Singura conditie pentru a participa la acele petreceri era ca fiecare sa se prezinte cu cel putin o „piesa”. Acest obicei laudabil il preluasem de la petrecerile „Pictorului”, din Cotroceni, si pot spune ca devenise traditie. Ca fata era vreo combinatie serioasa sau doar legitimatia de intrare, conta prea putin. Important era doar faptul ca raspundea la apel. Asta e si motivul pentru care deseori veneai cu una si plecai cu alta, permutare care se aplica in egala masura si doamnelor.

Petrecerile, in general, le organizam in vreo vila la Snagov, dar de data asta, printr-un fericit complex de imprejurari, Revelionul s-a tinut la ruda unei „comete” aparuta temporar in grup. Ruda, care era tot tipa, intre picioare, avea o casa pe undeva pe Stirbei Voda, colt cu Berzei si cum propunerea i-a suris, iata-ne pe toti batindu-i in poarta. Fata ne primeste surizatoare si din vorba-n vorba aflam ca de fapt n-avea partener, ceea ce pe unii i-a facut sa regrete c-au venit cu jumatatea. Ca desi purie, la vreo 45, tipeza era cam de nota 9 cu felicitari. Frumoasaaaaa, nu era. Adica n-avea vreo fizionamie sa-ti disloce mandibula, da-n rest era de „mama ce i-as trage-o!”, Basca faptul ca era imbracata, aranjata si colorata paralizant de misto.

Lasind de-o parte bauturile, gustarile, dansul si intentiile clare sugerate de gestica fara echivoc, ma voi ocupa in continuare de gazda care flirta cit sa dea de-nteles ca e intr-o enorma dispozitie de fut. C-o fi contribuit si bautura la acea stare euforica, n-as putea sa spun intrucit o cunosteam doar de citeva ore, dar in mod sigur nu eram singurul care spera sa-i viziteze iatacul.

E si uite asa, din dans in dans, din limba-n limba, „orologiu suna noaptea jumatate”. Dupa chiuiturile prevazute in programa de Revelion, trecem la ciocnit de sampanii, pupaturi si urari de bine. Venindu-mi rindul sa ma ciocnesc cu tipa, zic: „La multi ani sexoasa doamna!” La care „doamna”, fara sa raspunda urarii, ma corecteaza zimbitoare „Domnisoara!” Aaaaa, ce? Gindesc in tacerea de concert care se asternuse peste „studentime”, in timp ce pe gura-mi iese un „Hai las-o dracu de vrajeala!” Zice (in aceeasi tacere adinca) „Te mira? De ce? ” Cum „de ce?”? zic, „pentru ca la cum arati mi-e imposibil sa cred c-ai scapat atita amar de timp.” Desi replica parea c-a distrat-o, nu stiu cit de bine i-a picat ca mi-a aruncat un „Aaaa, deci ma consideri baba! Bineeee, o sa-ti demonstrez ca se poate”

Cu toate astea, nu mi-a demonstrat niciodata. Cred ca acel nefericit „atita amar de timp” a eliminat orice sansa, daca o fi fost vreuna, inafara celor pe care mi le dadeam singur. Si uite asa am plecat cu cine venisem, regretindu-mi gafa. La drept vorbind nici n-am mai vazut-o vreodata cu atit mai mult cu cit si „cometa” de nepoata-sa disparuse din anturaj, fiind trecuta la rezolvate.