E noroc sau e normal sa fii normal?

Am avut o dilema care mi se localizase direct in cap. Nu pot spune ca-mi dadea batai, dar ma lovise asa, pe neasteptate. Si asta numai si numai pentru ca ma pune dracu sa gindesc mai mult decit e necesar. De ce gindesc asa de mult? Poate pentru ca am timp si nimic altceva mai bun de facut. Sau poate ca e o deprindere pe care am capatat-o in facultate cind eram nevoit sa gindesc ori de cite ori chiuleam de la cursuri sau seminarii. Ca adica, nu era greu sa decid chiulul in sine, dar muncile intelectuale interveneau cind trebuia sa decid ce sa fac in timpul chiulului. Bar, fotbal, poker sau piscina. Ca in niciun caz n-as fi ars-o prin parcuri ca militarii in termen la vinat de servitoare, ca doar eram in Bucuresti nu-n Botosani. De ce Botosani? Pentru ca acolo am facut armata si stiu. In fine, nu mai insist ca cine stie unde ajung cu divagatia si n-am de gind sa trec granita la ukrainieni.

Cert e ca jucind canasta si cistigind (cum altfel?), fetele au exclamat cu oarecare obida in glas, „iar ati avut noroc!” E si in acel moment creierul mi-a intrat in vibratie din cauza gindirii care mi se inflamase de nu mai avea loc in cap. Ca vedeti voi, problema se pune diversificat. Am avut noi noroc sau au avut ele ghinion? Si atita timp cit toti suntem cam la acelasi nivel, e clar ca a fost vorba si de noroc, pe-o parte si de ghinion, pe alta.

Da, dar mintea nu s-a oprit aici, asa cum era normal, ci a continuat sa lucreze pentru a-mi demonstra c-o am. Ca acum pe bune, urmarim deseori tot felul de nenorociri pe la televizor. Nenorociri carora le-au cazut prada semeni de-ai nostri. Fie ca s-au nascut cu cine stie ce malformatii congenitale, fie ca a dat cancerul peste ei inca din copilarie sau COVID-ul in copilaria de la celalalt capat al vietii, fie c-au fost victimele unor accidente, razboaie, dezastre naturale sau victimele altora. Si ori de cite ori vedem asa ceva spunem, si daca nu spunem, gindim: „bai ce noroc am avut ca nu mi s-au intimplat nenorociri de genul astora!”

Ei bine, asa gindeam pina cind m-a lovit dilema. Caci rumegind ideea, am ajuns la o alta concluzie. Si anume ca normalitatea nu se datoreaza norocului, asa cum eronat consideram citeodata. Si chiar nu inteleg de ce s-a ajuns sa se considere a fi noroc daca ai o viata normala, fara denivelari nesanatoase. E adevarat ca cei care se confrunta cu problemele enumerate sunt ghinionisti, dar asta nu-i face pe ceilalti norocosi. Asa ca nu va mai simtiti norocosi pentru faptul ca sunteti intregi, ca aveti toate componentele prevazute in „Anatomia omului” a lui Papillian, Si nu numai ca le aveti, dar sunt intregi si la locul lor, formind un ansamblu placut ochiului. Ochiului de om, ca n-as putea spune care sunt standardele de frumusete umana la animale si extraterestri. Nu-i noroc ca nu va lipsesc cromozomi, ca nu sunteti muti, surzi sau orbi, ca n-ati avut accidente, boli grave, spitalizari repetate si nici ca n-ati mierlit la cutremurul din ’77.

Asta fiind si cazul meu, consider ca e normal sa fie asa si nu altfel. Ca am fost si norocos in viata, nu neg, numai ca norocul respectiv mi l-am cam facut singur si e de alta natura. E adevarat ca de multe ori trebuie sa risti ca sa te intersectezi cu norocul, dar de riscat, riscam de cind ne trezim si pina ne ia somnul. De fapt nici somnul nu-i lipsit de riscuri, ca daca te prinde sotul doamnei sau vreo eruptie vulcanica, nu se cheama ca ai ghinion, ci ca n-ai evaluat bine riscurile.

Insa e clar ca multi incearca sa profite de norocul pe care il au crezind ca avindu-l cindva, il vor avea mereu si astia de multe ori ajung la vorba intelepciunii romanesti, repetind-o aproape involuntar, „frunza verde foi ca plopul, mama mi-am futut norocul” Mai era si aia cu ulciorul, dar n-o mai dezvolt. Ca daca te bazezi numai pe noroc, e posibil s-o iei direct in rect si genul asta de oameni n-ar trebui sa-si puna prostia sau inconstienta pe seama ghinionului. Si exemple ar fi cu duiumul. Hotii si tilharii fiind exemplele cele mai elocvente, dar mai sunt si cartoforii, alpinistii, amantii, afaceristii, politicienii, judecatorii si, in general, toti cei care intind coarda la plesneala, fara a sti cind va plesni.

Ar fi multe de spus in legatura cu relatia noroc, normalitate, ghinion, dar gindind ca si daca as epuiza-o, tot nimic n-as rezolva, decid sa ma opresc acum pentru a nu risca sa devin prea … celebru.

Asadar, concluzia ar fi ca „nu-i noroc sa fii normal” Axioma imi apartine, thank you very much! Dar daca ai si noroc, nu-l abuza si fii sigur ca merita riscul pe care ti-l asumi pentru a te bucura de el. (De la Papa cetire)

In privinta ghinionului, concluzia e simpla. Daca nu esti tu cauza ghinionului, atunci aia e, taci si-nghite, ca alte remedii nu exista. Iar daca exista, intreaba-i pe altii, ca eu nu le stiu.