Remember me?

Ca voi ma remember au ba, are mai putina importanta, dar trebuia sa pun un titlu si altul sa-mi placa, n-am gasit.

Asa ca, dupa o pauza de citeva luni, am decis sa mai bag un update. Poate doua, ca sa nu se spuna c-am disparut ca magaru-n ceata. Dar spre deosebire de anii precedenti, de data asta voi posta din an in Paste. Pastele poate fi al cailor. Si asta pentru ca nu mai am timp la dispozitie asa cum aveam cind munceam. (!?!) Si desi pare paradoxal, motivul e cit se poate de simplu. Simplu de priceput pentru ca in realitate e destul de complicat si time consuming.

Ca vedeti voi, in aste luni de zile am tot umblat pe ici, pe colo si nu numai c-am umblat, dar ne-am si amorezat.  Si asa amorezati cum eram, am revenit decisi sa vindem casa, ceea ce nu e putin lucru. In consecinta va trebui sa luam un apartament, ceea ce e si mai naspa. Naspa pentru ca ne-ar trebui vreo doua apartamente babane ca sa indesam toate bulendrele adunate de-a lungul acestui „sejour” torontez de treizeci de ani.

Dar pentru a nu lasa curiozitatea sa va roada unghiile, asa cum ar fi normal, va declar ca pricina indragostelii se numeste Costa Rica. Nu toata, ca daca e vorba de capitala, ce mi-e San Jose, ce mi-e Ferentari? Tot un drac. Si cu toate ca acest Sfint de Costa Rica a fost refugiul protipendadei basiste, a ramas o basina de oras. Ca o fi avind si un cartier mai VIP pe care nu l-am dibuit, e posibil, dar intr-o zi de stat in San Ferentari numai la descoperiri nu mi-a stat mintea.

Dar daca lasi nordul in seama turistilor si conduci fo 250km mai la sud sau iei un avion d-ala de transporta droguri, dai de padurile tropicale cu investitorii lor canadieni, americani si francezi. Si ca sa va dati seama de inversunarea acestor investitori, precizez c-am cunoscut, printre multi altii, si-o frantuzoaica, urita ca San Jose-ul, care, pentru a nu se-ncurca cu fiste ce proprietati, a cumparat tot muntele. Munte pe care-l vinde parcela cu parcela celor care vor sa-si construiasca o vila in mijlocul naturii si cu vedere la Pacific.

Mentionez ca natura e dementiala. In special flora, fauna si vremea. O mai fi si altceva care tine de natura? In fine, acolo, intre Torpicul Racului si Ecuator, sunt doua anotimpuri mari si late de cite sase luni. Unul, asa zis, secetos, adica iarna, dar in care umiditatea e destul de ridicata. Si unul ploios, adica vara, in care umiditatea e, probabil,  totala. Temperaturile sunt intre 24C-36C tot timpul anului, indiferent ca ploua au ba.  In orice caz, daca infigi un bat in pamint, sigur va creste un copac. Si am mai aflat ceva, apropos de umiditate si caldura. Pielea, nu numai aia la care va ginditi voi,  se simte extrem de bine si flexibila. Basca incheieturile si organele carora se pare ca le place o astfel de sauna naturala. Ma refer numai la organele interne, asta ca sa nu dea buzna toti impotentii in amarita asta de Costa Rica. Si mai e ceva. Daca n-ai masina de uscat toale, esti fiul ploii, ca hainele ti se usuca in trei zile, si nu complet, daca nu le pui in soare.

Un alt motiv de amorezeala a fost haleala. Pai daca e ca-n rai, mincarea nu putea fi decit divina. Bai baiatule, au aia niste restaurante mititele, cochetele si cu zvinc, de nu-ti vine sa crezi. Iar papa e buna rau. Carnea are gust de carne, nu de soia iar pestele e de cazi direct cu capu-n acvariu de la intrare. Si nu exagerez cu nimic. Preparatele sunt de Ritz si nici prezentarea nu e foarte departe. Iar gustul e de nu-ti vine sa mai pleci.

E si daca ne-am amorezat, cum ziceam, a trebuit sa ne si luam. Asa ca, ne-am luat o „villa” ca era de genul feminin. De fapt sunt trei townhouse-uri lipite ca siamezii si c-o mare piscina. In realitate e un business, pentru ca townhouse-urile se inchiriaza. Cu alte cuvinte, pot produce. Cam ca oile, caprele si gainile ouatoare.

De acolo, de pe deal sau munte sau ce-o fi el de pamint, se vede si padurea tropicala si Pacificul. E, cum s-ar zice, un fel de „raiul pe pamint”. Asa ca, ajuns aici, nu-mi trebuie sa-l mai vad pe ala din scripturi, fripturi si alte mitologisme misoginiste. P-ala n-au decit sa-l vada altii, daca-i mina curiozitatea.

De fapt am decis sa incheiem cam toate conturile pamintene si sa ne retragem in raiul de care vorbeam. Si uite asa revenim la vinzarea casei. Intentia e sa cumparam totusi si-un apartament in TO, ca mai avem si aici o „vaca” de muls. Si cum „vaca” inca produce, de ce-am instraina-o?

Dar pina la solutionarea tuturor problemelor, inclusiv cea regalista, cu „corona”, pun citeva poze cu „capra” din Costa Rica, ca sa vedeti ca nu-s nebun cind vorbesc de-ndragosteala.