Banuiesc, pentru ca niciodata nu poti fi sigur de reactiile pe care le vei avea la un moment dat, ca asta e ultimul post. Spun asta pentru ca, dupa cum s-a observat, n-am mai scris, n-am mai citit, n-am mai raspuns si in general, n-am mai accesat acest site.
Acum as vrea ca fiecare din voi sa faceti un lucru. Interesant, zic eu. Cronometrati cit timp va ia blogul sau blogaritul pe zi. Nu altceva, doar timpul alocat blogului sau blogaritului. Veti fi uimiti. Eu am fost, desi eu nu petreceam atit de mult timp cit altii care sunt nevoiti sa poarte conversatii interminabile cu interminabil de multi comentatori. Nu spun ca nu mi-a facut placere atunci cind s-a intimplat, dar daca e sa constientizezi timpul pe care-l petreci zilnic cu ochii-n ecran, te vei crucii, chiar ateu fiind. Eu m-am si din aceasta cauza, am decis la o pauza. Pentru ca vazind cite pot face in schimbul acelui ecran, m-am mai crucit inca o data si am hotarit s-o tai. Poate pentru moment, poate forever.
Si nu vreau sa se creada ca fac pe nebunul si indiferentul. Nu. Initial lipsa comentariilor m-a contrariat. Apoi m-a afectat. Iar in ultimul timp m-a lasat complet indiferent si rece. Rece, metaforic vorbind, ca altfel sunt cald spre fierbinte. Deci, nu asta e cauza renuntarii ci timpul care-mi zboara printre degete incercind sa compun cite ceva, sa citesc compozitiile altora, sa le comentez, sa raspund comentariilor si sa-mi bag picioarele daca merita. Virtualul atrage, nu zic nu, dar nu se compara cu realitatea. Si asta pentru ca in virtual iti lucreaza mai mult imaginatia si inteligenta, pe cind in real fuctionezi cu totul. In real exista oameni, in virtual doar adrese. In real iti folosesti toate simturile, in virtual, doar vazul. Si ala din ce in ce mai afectat de radiatiile ecranului. In virtual poti fi deceptionat zilnic. In real mult mai putin datorita faptului ca nu interactionezi cu j’de mii de „adrese”, ca-n virtual. Ca ai si satisfactii, nu contest, dar care nu se compara cu cele pe care ti le ofera realitatea.
In fine, nu incerc sa conving pe nimeni pentru ca oricum n-as reusi, doar justifc, in felul meu, decizia.
Asa ca, pe curind sau pe niciodata!
VatiClanul Papal 
Îmi pare rău că ai luat decizia asta. Dar cum ţie îţi e favorabilă, aş fi egoistă să o spun. Sper totuşi că poate-poate, cândva, ne mai dai câte un semn. Până atunci, numai bine, Papa! Sănătate, bucurii, vacanţe faine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu de ce ești tu supărat în clipa asta, dar oricum toți avem astfel de clipe, că „clipe dulci se par ca veacuri”… iar nu știu.
Dacă și cînd te-ntorci și, iarăși, dacă n-o să fiu și eu în astfel de momente, sînt tot p-aici. Around, vorba lui Seinfeld…
Și, după cum vezi, și potecuța.
O viață reală savuroasă și limpede ca Bourbonul îți doresc 🙂
ApreciazăApreciază
Toate cele bune!
ApreciazăApreciază
Papa
Imi pare rau sa te stiu suparat, mai ales ca am partea mea de vina. De blogareala m-am lasat demult, la tine veneam ca in casa unui prieten, si imi pare rau ca nu am apucat sa spargem virtualul.
Never say never, sper ca ai sa scrii din nou cand vei avea placerea. Sa stii ca ai descretit frunti cu poantele si povestile tale, le-ai incretit la loc cand ne-ai facut sa gandim, si ne-ai supus la „torturi” culinare glandele salivare.
Iti multumesc pentru timpul si viata reala pe care le-ai pus in virtual. Acel „la revedere” imi da sperante ca me vom mai citi si iti spun: la revedere prieten adevarat!
Sanatate multa tie si doamnei tale!
ApreciazăApreciază
Craciun Fericit Papa!
ApreciazăApreciază