Tinuta morala a divinitatii

Citeam astazi un articol despre tamiierea vestiarelor FCSB-ului. Da, e absurd, dar se pare ca si adevarat. De inutilitatea acestor gesturi si ridicolul lor nu discut pentru ca e cumva de risul curcilor frigide. Tot in articol mai spunea autorul ca Becali ar fi afirmat ca Tudor are ruga mai puternica decit a lui. Si asta-i si motivul pentru care l-a angajat, ca prin rugi sa-i cistige meciuri. Si despre astfel de gesturi care contrazic pina si invataturile religiei as vrea sa vorbesc. Pentru ca daca divinitatea e o perfectiune, asa cum pretind religiile si credinciosii, e imposibil sa presupui ca va incerca sa influenteze in vreun fel o competitie in care cel mai bun ar trebui sa cistige, fara vreun ajutor exterior.

Asadar, sportivii si nu putini, se roaga cind intra pe teren sau dupa ce reusesc sa inscrie cite un gol sau, ca in cazul Halepei, multumesc divinitatii pentru ajutorul acordat in a cistiga un meci. Ba-i trimite si un mic pupic in semn de inalta recunostinta. Unii multumesc si pentru ocazia „oferita”, chiar daca au ratat-o. Timpeala frizeaza ratiunea intr-un mod imposibil de explicat.

Intrebarea mea e urmatoarea: E normal ca divinitatea sa se amestece intr-o competitie interumana? Pentru ca ajutindu-i pe unii, se cheama ca-i defavorizeaza pe ceilalti si atunci cum ramine cu echidistanta de care e firesc sa dea dovada, atita timp cit, dupa cum se spune, ii iubeste in mod egal pe toti, ei fiind creatia ei?

Dar si mai ciudat mi se pare ca desi o Halepa ii multumeste pentru c-a ajutat-o sa cistige in turul doi, maninca bataie in turul trei. Pai ce-a facut Halep in decurs de 48 de ore de nu mai merita ajutorul divin? Cum de-a parasit-o in favoarea oponentei? Pentru ca daca n-a mai ajutat-o pe ea, e clar c-a ajutat-o pe oponenta, care poate fi atee. Chiar e de domeniul absurdului.

Dar fotbalistii care se roaga atunci cind intra pe teren? De ce sa-i ajute pe ei sa cistige si nu pe oponenti, ca doar si aia se roaga si in general la acelasi demiurg. Dar daca se roaga la demiurgi diferiti? Cine cistiga? Aia al caror demiurg e mai influent sau mai tare? Si atunci, sunt competitiile decise de sportivi sau de divinitati? Sunt rezultatele meritate sau corupte de interventia unor forte imorale, lipsite de cel mai elementar fair play?

Personal mi se pare o prostie. O prostie care contrazice definitia demiurgului. Pentru ca daca divinitatea se ocupa de favoritisme, deja nu mai are tinuta morala care i se atribuie. Iar daca are tinuta morala care i se atribuie, inseamna ca cei ce se roaga sau multumesc pentru un gol, o victorie sau mai stiu eu ce mai poate presupune o competitie, refuza sa gindeasca si sa realizeze ca o divinitate, daca exista, nu-i poate ajuta pe ei in detrimentul adversarilor.

Dar ca de atitea ori in trecut, raspunsul va fi „cu ce te deranjeaza pe tine?” La care as raspunde ca nu ma deranjeaza pe cit ma surprinde lipsa de ratiune a unor oameni care, in general, rationeaza. Oameni care se roaga pentru un cistig desi ar dori ca divinitatea respectiva sa fie un model de corectitudine si moralitate. Nu stiu voi, dar mie mi se pare ca aceste doua notiuni sunt in totala contradictie.

Ca te rogi pentru sanatatea ta sau a altcuiva, mi se pare putin mai firesc, daca presupunem, prin absurd, ca exista acel cineva care sa te ajute. Desi chiar si in cazul respectiv, de ce te-ar ajuta pe tine sa fii sanatos si i-ar lasa de izbeliste pe sutele de mii de copii care mor inainte de-a li se oferi „sansa” de-a pacatui? Nu are nicio logica si nicio divinitate care este asa cum e descrisa de scripturi nu poate oferi un astfel de ajutor.

Ca rugile reprezinta un mod de-a te autosugestiona, ca cel mai cel e de partea ta si nu a celuilalt, e absolut logic, dar ca o divinitate se poate deda la trucaje becaliene, mi-e imposibil sa concep si nu inteleg cum un credincios care crede in corectitudinea acelei divinitati, se asteapta ca acea divinitate sa fie totusi incorecta? Si am sa raspund tot eu. Poate pentru ca nu gindeste. Pentru ca rugaciunea a devenit un automatism lipsit de sens. Un mod comod de-a te autoconvinge ca se poate.

Si in incheiere, de ce prefera credinciosii sa-i spuna ajutor si nu autosugestie? Pentru ca, din punctul meu de vedere, devine degradant sa te tot rogi pentru ajutor atita timp cit esti intreg si in deplinatatea fortelor fizice si mentale. Nu numai degradant, dar si imoral. Pai daca tu te rogi zilnic si de cite ori treci pe linga o biserica, un handicapat de orice fel ce sa mai faca, cind ala ar avea mai multa nevoie de ajutor decit tine?