Fericirea! Subiect tratat pe toate blogurile, inclusiv cel de fata, din toate unghiurile si in mod repetat, de-a cazut, saraca, in derizoriu. Si concluzia e ca … nu e. Adica nu s-a ajuns la nicio concluzie. Fiecare cu fericirea lui, asa cum o intelege si cum n-o inteleg altii. Dar vezi ca lucrurile nu stau la fel din punct de vedere statistic. Pentru ca statisticienii au intervievat, analizat, constatat si decretat un clasament mondial al natiunilor fericite.
In viata mea am citit si auzit multe statistici. Unele mai credibile, altele mai putin credibile. Unele reale, altele ajustate sa-i multumeasca pe cei care le-au poruncit. Dar una dintre acele statistici mi-a atras atentia in mod deosebit. „Cea mai fericita natiune de pe Pamint” Ei bine, statistica spune ca aia ar fi a Danemarcei. Bine bine, zic, dar cum draci baltati quantifici fericirea pentru a putea executa clasamente? Si sincer sa fiu, n-am aflat metodele de depistare a gradului de fericire in care-si scufunda Danemarca cetatenii.
Totusi, urmarind unele documentare, am ajuns la concluzia ca danezii, daca intr-adevar sunt „cei mai fericiti dintre paminteni”, nu sunt fericiti in mod natural. Nu. Ei sunt invatati sa fie fericiti. La ei fericirea e o stare controlata. Un mod de gindire transmis din generatie in generatie printr-o educatie aparte. Danezul pe patul de moarte nu spune „vai, mor!” Nu. El spune „vai ce viata frumoasa am avut!” Sau, nu spune „vai ce yaht are Xen, mi-as dori si eu unul” Nu, el spune ” sunt milioane care si-ar dori sa aibe o bicicleta ca a mea si n-au” Este modalitatea binecunoscuta de-a ignora partea goala a paharului tau si de-a te considera fericit ca exista o alta plina.
E de rau? Nu stiu, dar cred ca e vorba de autosugestie. Cam ca-n religie. Iti autoinduci ideea de fericire. Dar ma-ntreb, oare asta este fericirea reala sau e doar un simplu surogat autoimpus? Un mod de-a te-mbrobodi singur intr-o suficienta tibetana. Oare fericirea consta in a te considera fericit sau in a fi fericit? Sau poate ca notiunile se suprapun. Putem fi, oare, cu adevarat fericiti doar daca ne dorim sa fim?
Si in fine, e oare statistica respectiva adevarata sau e vorba de-o alta manipulare? Pot fi danezii considerati cei mai fericiti oameni de pe Pamint cind in consumul de antidepresante ocupa un meritoriu loc 8 in lume? Sau sunt cei mai fericiti tocmai datorita depresantelor?
VatiClanul Papal 
Da, totul relativ. Daca Pamantul ar fi al tau, ai putea fii nefericit ca nu ai si Luna…
Parca te simti mai bine daca ajuti pe cineva decat te-ai bucura cumparandu-ti cine stie ce obiect. E drept, fericirea poate sa fie si cumpararea obiectului, dar parca e de mai scurta durata.
Pana la urma, trebuie sa gasesti un echilibru si asta poate sa insemne fericire. Pentru mine ar fi, in ultima vreme parca prea ma stresez cu toate…
De fapt, spui tu bine: „Iti autoinduci ideea de fericire.” Nu vad nimic rau in asta, nu poti trai ca un apucat si sa fii nefericit tot timpul.
Ultima fraza e tare! :))
ApreciazăApreciază
Concluzia la care am ajuns e ca statistica respectiva e o porcarie intrucit nu cred in fericirea de grup. Fericirea, ca de altfel si alte trairi, e o chestiune de ordin personal care nu poate fi judecata, analizata si definita de o alta persoana decit cea in cauza. Cam asa vad eu lucrurile …. astazi. 😆
ApreciazăApreciază
Probabil o fi confundată, la nivel colectiv, cu nivelul de trai…
Pe mine mă preocupă atît de mult aia personală, că nu-mi mai bat capul și cu cea națională sau universală :))
ApreciazăApreciază
Si asta numesc eu egoism, egocentrism, ateism si alte … isme. De ce-ai abandonat morala crestina? Carele te-nvata ca tu si altele ca tine ar trebui sa puneti fericirea altora, incluzindu-ma si pe mine, ca doar nu-s mai prost, pe primul plan si abea la coada pe-a vostra. Ah, femeile! 😆
In alta ordine de idei, cam ai dreptate. 😆
ApreciazăApreciază
Mda, nici eu nu-nțeleg rostul primului alineat al răspunsului tău :))
ApreciazăApreciază
E clar. Ti-ai pierdut si simtul umorului si nu pentru prima data. Dar daca revine, pune-l la loc sigur. 😛
ApreciazăApreciază
A propos de simtul umorului. Plec la pescuit. 😆
ApreciazăApreciază
😦 sper să-l regăsesc, o să-i dau un search.
Bourbon plăcut! Dacă merge la peștele pe care l-ai prins în astea 8 ore 🙂
ApreciazăApreciază
Cauta-l ca fara el esti infricosetoare 😆
Am prins fix … carasul 😉 Niste pesti nenorociti ce n-ai vazut. Nici unul n-a muscat, desi le promisesem libertatea, Si hai ca eu poate n-am fost suficient de convingator, dar ceilalti pescari, ce draci aveau? 😆
ApreciazăApreciază
Înțeleg, sînt peștii sau balta de vină 🙂
ApreciazăApreciază
Pai nu-ti spusei? Pestii, niste nenorociti fara pic de caracter. Nu le fac bine aia care-i drogheaza cu carbit, de-i intorc cu burta-n sus cit ai zice … peste? Ba le fac. 😆
ApreciazăApreciază
😦 asta-i sadism, nu simt al umorului!
ApreciazăApreciază
Sadism, ca bine spui, dar ca si-au batut joc de mine timp de 4 ore, basca drumul de-o ora dus si alta-ntors, aia cum s-o numi? Ultrasadism? Ar fi meritat carbitul cu prisosinta, dar n-am avut, si asta le-a fost norocul 😆
ApreciazăApreciază
Înţeleg ca fo’ 2000 de oameni să fie fericiţi în acelaşi timp, din acelaşi motiv: pe stadion când câştigă echipa lor, la un concert al formaţiei lor preferate, hai, în Piaţa, la ora 12, de Revelion. Dar la modul general, aşe, fără motiv anume, nu prea ştiu ce să zic. E o chestie personală, poate motivul fericirii mele să fie unul al nefericirii tale şi atunci cumva se anulează una pe alta.
ApreciazăApreciază
Cum spuneam, nu stiu in ce-a constat statistica asta care a dus la concluzia ca danezii ar crapa de fericire. O fi fost ordin de la UE ca ei sa crape si nu altii. 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană