Dracu m-a pus si tot el m-a si luat

Dupa cum se vede, in mod explicit, in unele fotografii postate, backyard-ul casei mele da intr-un teren de golf. Si tot privindu-l, ce mi-am zis, „de ce nu?” Si uite asa, avind prieteni infestati cu acest microb, am decis sa-ncerc, desi parea un exces, iar mie excesele nu-mi trezesc prea multa incredere.

Bun, zis si facut. A doua zi, dupa ziua de canasta, altfel spus, ieri, m-am intilnit cu Octav la un teren special pentru practicarea golfului. El mi-a explicat ce si cum, ca sa nu va imaginati ca-i un fel de turca. Nu, tata. E o treaba cit se poate de cotoioasa si care presupune ore, zile, ani de munca. Nu in ce priveste partea teoretica, ci mai mult sau cel mai mult, in privinta mecanicii. Felul in care te misti si lovesti bila, lovi-o-ar putregaiul, e cam totul in jocul asta aristocratic. Adica, doar asa, sa va dati seama. Bila trebuie sa fie pe directia calciiului sting, daca esti dreptaci. Miinile trebuie sa fie extinse in timpul rotatiei. Umerii trebuie sa … nu stiu ce draci sa mai faca. Tot asa si corpul. Adica buricul trebuie sa ajunga in directia de zbor a bilei …etc.

In fine, ce s-o mai scutur de prun, cert e ca mie, pina sa aplic avalansa asta de informatii, mi-a luat ceva timp s-o nimeresc. Pe bila. Mai apoi am invatat cum sa tin crosa, cum sa flexez genunchii, cum sa stau cu ochii pe bila, cum sa n-o lovesc din incheietura miini si multe altele.

Toate bune si frumoase, desi greu de executat, dar totul a durat pret de vreo 15 lovituri. La a 16-a, m-am rotit ca un titirez si-am simtit cutitul care-mi trapunsese coapsa stinga. Bai, da’ ce durere! Exact de cutit infipt. E, din momentul ala m-am tras pe-o banca la umbra si l-am lasat pe Octav sa se lupte cu ditai cosul cu bile. Ca ne si luasem, ca inecatii, o gramada sa dam pina ne ies miinile din umeri si ochii din cap.

Ajuns acasa, deja nu mai puteam calca pe piciorul sting, asa ca am topait pe dreptul de la masina pina-n casa. Bai si unde n-am umplut o ditai punga cu gheata si mi-am atasat-o coapsei de mi-a inghetat si sufletul, cite era el de cald si simtitor.

Dupa ce am terminat de vizionat, in acele conditii frigide, meciul Wolverhampton –  Man Unated, m-au luat niste frisoane de-mi clantanea toata carnea pe mine de la nenorocita aia de gheata. Cu chiu cu vai am ajuns in pat si dus am fost pentru vreo doua ore. Iar cind m-am trezit, copsa tot rece-mi era, in halul asta am inghetat-o de tare, desi pusesem un prosop intre ea si mine, ca doar nu eram peste pus la vinzare-n galantar.

In fine, azi e mult mai bine, dar pentru a fi sigur de binele asta, voi da fuga, schiopatind, la vraci, sa vedem daca am toate componentele la locul lor si-n stare de functionare.

Asa ca am terminat-o si cu golful, tot asa cum o terminasem si cu schiatul, cind dindu-ma la vale am sarit peste un dimb pe care, la aterizare, l-am luat direct in noada de m-a secat la ficati. Ba si cu patinajul, ca aia ma trageau dupa ei, dar cind ei au cotit stinga, picioarele mi-au ramas blocate pe „inainte” Ajungind in pozitie orizontala, in aer, mi-au dat drumu si in aceeasi pozitie m-am izbit de gheata de m-am lecuit si de patinaj.

Nu stiu ce concluzii sa trag, dar ce stiu in mod sigur, e ca Bourbon-ul nu mi-a produs niciun fel de durere, numai placeri. Si-atunci?