Jumatatea plina a paharului gol

In general se spune ca e bine sa vezi jumatatea plina a paharului, metaforic vorbind. Intelegind ca jumatatea goala trebuie ignorata, ce facem in cazul paharului gol, pentru ca nimeni nu spune ce jumatate trebuie privita in acest caz? Il ignoram cu totul? Pai si atunci cine si cind va mai umple acel pahar, chiar si numai pe jumatate sau pe sfert?

Parerea mea e ca bine ar fi, , in anumite situatii, sa vezi jumatatea goala si sa-ncerci s-o umpli, pentru ca aleia pline n-ai ce-i mai face, doar s-o golesti. Ceea ce n-as zice ca-i indicat decit numai daca renuntam la metafora in favoarea bauturii.

Ca vedeti voi, omul, din diverse motive, e dispus sa-nchida ochii cind da de jumatatea goala, sarindu-i in ochi doar cea plina. Dar daca alegi sa vezi numai ce-i bun, ignorind raul, e posibil ca paharul sa se goleasca incet, incet de tot binele. Prin evaporare. Iar binele odata evaporat, cu greu il mai readuci in paharul golit. Si daca ridicam in slavi un pahar pentru partea lui plina, ce facem cu paharele goale?

Dar nu de putine ori se intimpla sa apreciem paharul pentru bruma de lichid pe care-o contine, chiar daca goliciunea lui e dominanta. Si uite asa dam nastere paharelor VIP. Pahare pe care continuam sa le apreciem, desi ele, in sine, ar merita dispretuite din cauza goliciunii evidente si voluntare. Mai mult, aprecierea de care se bucura in loc sa le umple, mai mult le goleste si de bruma de lichid cu care erau inzestrate.

Dar nu stiu prin ce fenomen ancestral, in situatiile in care ar trebui sa vedem jumatatea plina, taman atunci ne preocupa mai mult jumatatea goala, loviti de un pesimism inexplicabil. In acele imprejurari goliciunea ne orbeste, ne stapineste, ne domina si ne induce o stare de „fuck this live!” care e capabila sa elimine bruma de optimism depusa pe fundul paharului. Atunci ne simtim dezarmati, neputinciosi si terminati, fara speranta si fara orizont. Ei bine, ala ar fi momentul in care constienti de goliciune, ar trebui sa ne axam pe plinatatea datatoare de speranta si dorinta de-a umple locul ramas gol. Cu toate astea, in astfel de situatii multi se multumesc sa aleaga calea comoda, asteptind umplerea goliciunii prin rugi si lamentari inutile, in loc sa lupte pentru eliminarea ei. E alegerea lor, evident, dar in felul asta nu fac decit sa se amageasca singuri, pentru ca e greu de presupus ca un gol iti poate umple golul. Nu spun ca autosugestia n-ar fi utila, dar numai pe termen scurt si foarte scurt. Repetata iar si iar e posibil sa nu mai dea rezultate, iar paharul sa-ti ramina complet gol fara vreo jumatate plina pe care s-o poti contempla.

Just saying.