Slugarnicia stapinei

Ca Halepei ii place sa goneasca, nu e vreun secret. Dar de ce prefera sa alerge mai mult decit adversarele, asta ma depaseste. Joaca mingea aia pe centru, de parca i-ar fi frica sa nu-si deranjeze oponentele. Si alea chiar nu se deranjeaza, plimbind-o in schimb ele pe ea din stinga-n dreapta si la fileu pina-i plesnesc sinapsele. O alta problema observabila si de un necunoscator ca mine, ar fi ca ea stie doar sa dea tare-n basica. Tenisul de-a ghioaga. De ce n-o pun antrenorii sa exerseze o varietate mai mare de lovituri, ca de exemplu scurtele, loburile si care-or mai fi, iar nu stiu. Sau poate c-o pun, dar nu le executa, ca nu vrea ea.

Sa stai la mina adversarei e o dureroasa lipsa de initiativa. Ciudat mi se pare ca nimeni nu-i pomeneste de aceasta lipsa. Pentru ca atunci cind decide sa ia initiativa-n mina si sa dicteze joaca, are cistig de cauza, de cele mai multe ori. Si atunci, cum se face ca … n-o face? Ii e frica sa nu greseasca? Prefera sa joace mingii sigure, pe centrul terenului, cu riscul de-a alerga tot meciul? Pai asta se impunea cind era o necunoscuta in urcare si-n foame de puncte, nu cind e o consacrata, si-o fosta #1 in lume.

In fine, nu cunosc secretul acestui tip de joc sau de strategie, c-o fi una de care n-am auzit si pe care nici nu mi-o pot explica. Dar de ce-mi dau seama, e atitudinea de sluga pe care o abordeaza in teren. De sluga, dar si de stapina. Fata asta merge numai cu capul plecat de parca s-ar simti in permanenta vinovata, inferioara, ca o sluga care nu-si permite sa ridice privirea in prezenta stapinului. Aceasta atitudine umila, supusa, de vasal, n-o ajuta mental cu absolut nimic. In schimb cind e vorba de membrii echipei ei, se comporta ca stapinii de sclavi. Nu ca-i ciudat si, poate, inexplicabil?

Eu ii apreciez rezultatele la care a ajuns de-a lungul anilor si-o apreciez si pe ea. A muncit din greu si a reusit ce nicio alta romanca n-a reusit pina acum, in tenis. Si nu numai atit, dar privind cite jucatoare valoroase sunt acum in circuitul feminin, e firesc sa apreciezi faptul ca Halepa a reusit s-aunga in fruntea topului si sa se mentina. Cine bagatelizeaza reusita ei, ar trebui sa se intrebe cum se face ca din cele peste opt sute de jucatoare prinse in clasamentul WTA, doar 10 au fost vreodata pe locul 1 in lume, printre care si Halep? In fond si ea a trebuit sa urce aceleasi trepte, sa joace multe turnee si sa se lupte cu cele mai tari pina s-ajunga acolo sus. Sus de tot. Si nu numai c-a ajuns, dar s-a si mentinut mai mult decit multe altele. Si aici intervine nedumerirea mea.

„Fato, adopta atitudinea locului doi in lume si-a unei foste number one. Mergi cu capul sus, nu cu el in pamint. Arata-te mindra de tine si de reusitele tale. Chiar daca jocul nu-ti iese cum l-ai fi vrut, priveste-n fata cu optimism, nu-n pamint, umila ca o jucatoare rupta-n doua, terminata si supusa. Lasa-le pe celelalte sa privesca-n pamint cind joaca cu tine. Tu esti a doua-n lume, nu ele. Stiu ca in interviuri te evaluezi corespunzator, dar de ce n-o arati si in teren, printr-o atitudine de-nvingatoare? Cind incepi un game sau cind il termini, gindeste-te la totalitatea rezultatelor tale, nu la un colaps de moment”

Ce nu i se mai spune Halepei, e ca ne putem pacali creierul prin atitudine. O atitudine joviala, optimista, chiar si intr-un moment defavorabil, iti creaza o stare de incredere, de buna dispozitie si de forta care te poate ajuta enorm. S-a ajuns la concluzia ca atunci cind esti deprimat, indurerat,  daca incerci sa rizi (cu sau fara motiv) starea generala se va imbunatati simtitor. Si asta deoarece creierul detecteaza emotia, dar n-o poate evalua. De exemplu, o padure te poate incinta, dar te poate si deprima, daca te ratacesti. O victorie te poate bucura, dar te si poate intrista, daca e impotriva echipei tale favorite. Asa ca, atitudinea poate dicta starea de spirit. Iar atitudinea poate fi controlata.

E, cam asta am avut de spus si mult succes fetelor noastre in semifinala cu Franta, ca nu va fi usor. Ba as zice ca va fi foarte dificil sa treaca de Mladenovic si mai ales de Garcia, atit la simplu cit si la dublu.