Saptamina patimilor mele

Ieri am fost la Merlot, pe Bloor, impreuna cu sotia, Piratu si gagica-sa care implinea o virsta. Restaurant micut, cochet, scump si cu haleala deosebit de bine si frumos pregatita. Menu frantuzesc, elaborat, cu sosuri extravagante si denumiri pe masura. Si pentru ca merlot-ul se afla cam in zona noastra, evident ca ne-am salutat cu majoritatea meselor. Mesenii respectivi fiindu-ne vecini si clienti fideli. Cum, de altfel,  fideli ii sunt si acestui restaurant. Singura parere de rau e ca nu-mi era foame. Pentru ca, uitind de aceasta invitatie, sotia fiind purtatoarea de memorie atunci cind vine vorba de viata sociala, am mincat pe la fo 3PM, asa ca ce draci de foame sa-mi mai fie la 7PM?. Totusi, n-am stat pe uscat. Am supt un Chardonnay la niste calamari fripti. Dar cam atit, desi prime rib-ul pe care si-l comandase Piratu imi facea insistent cu ochiul.

Astazi, dupa cum am mai mentionat, mergem cu niste prieteni la un recital de opera cu dinner. Localul se cheama Old Mill si e tot pe Bloor, dupa Bloor Village. Un hotel-restaurant cu aspect pitoresc, european. N-as spune ca restaurantul asta se ridica la nivelul Merlot-ului, dar tinind cont ca se lasa cu muzica live, as zice ca merita. Mai mult, Old Mill-ul e mult mai bine cunoscut datorita pozitiei, pe malurile Humber River-ului si a faptului ca organizeaza nunti la foc automat.

Simbata, suntem invitati la brunch, care e o corcitura intre breakfast si lunch, la St. George’s Golf and Country Club. https://stgeorgesgolfandcountryclub.com/ Adica la astia care mi se joaca mie prin backyard si care la anu va implini venerabila virsta de 90 de ani. Si daca la celelalte doua restaurante am mai fost, la asta e pentru prima data. Prima data pentru ca nu suntem membri clubului iar circuitul e inchis marelui public. Problema e ca pentru a-i deveni membru, iti trebuie referinte de la citiva membri actuali si o cotizatie anuala de $120.000. Cum noi nu le avem cu golful, n-avea sens sa le dam astora cite un Maserati in fiecare an, doar ca sa le vizitam restaurantul, care sunt convins ca merita. Dar evident ca si aici vom intilni multi dintre clientii nostri. Ca o curiozitate, brunch-ul e organizat de agenta de real estate prin intermediul careia am cumparat proprietatea in care locuim si care organizeaza in fiecare noiembrie cite un party cu unii dintre clientii ei, chestie pe care n-am mai intilnit-o la alti agenti. Cum se face ca tipa, care e sarita de 80, are acces la club, nu stiu si nici ca m-ar interesa, dar uite ca poate organiza un astfel de party. Poate prin clientii ei, care sunt membri cotizanti. Poate.

 

Iar duminica, dupa bunul obicei, e petrecere la unii dintre prietenii nostri pentru a-l serba pe el. El-ul implineste fo 70, dar asta nu inseamna ca va fi un fel de seminar gerontologic. Nooo! E petrecere pe bune, cu bautura, haleala, dans, femei. Bine, nici femeile nu sunt chiar pustoaice, dar nici in carut, cu tubul de oxigen infipt in nas. De fapt e gasca cu care ne petrecarim de obicei si care apare in mai toate  pozele petrecerilor noastre.

Asa ca, asta-i motivul pentru care am considerat saptamina asta ca fiind a patimilor. Recunosc, sunt un impatimit al restaurantelor, patima cu care am fost blagoslovit inca din tinereturi si de care nu m-am dezis niciodata pentru ca asa, si nu numai, inteleg eu sintagma „a-ti trai viata”. Adevarul este ca patima asta s-a mai diminuat de-a lungul anilor, dar niciodata n-a disparut complet. E inca acolo, mocneste si din cind in cind da pe-afara, cam ca Kilauea, in Hawaii.