Bine e sa n-ai ce face! Sa n-ai ce face din obligatie sau necesitate, ca de facuturi din placere n-am auzit pe nimeni sa se plinga. Si daca nu se plinge nimeni, de ce m-as plinge eu? Nu ma pling, ba dimpotriva, relatez. Iar astazi voi relata vizita de ieri, ca de cind am abolit sclavia, o tinem intr-o petrecere si-ntr-o vizita. Ba la noi, ba la altii, asa cum le sta bine unor fosti iobagi, deveniti peste noapte oameni liberi. Cum spun, simbata trecuta am fost la o onomastica, pe o caldura demna de orice tara africana, iar duminica am avut ca invitati la masa, o pereche de portughezi cu care ne petrecusem ceva timp prin restaurantele Cascais-ului, acolo unde se refugiaza ei in timpul iernilor canadeze. Si deasemenea o pereche de chilieni, prin intermediul carora i-am cunoscut pe portughezi.
Duminica asta, adica ieri, am avut alti invitati la masa. De data asta mai romani. Cei cu care ne jucam de-a canasta. Si uite cum, din aproape-n aproape, am ajuns la subiectul acestui post, Carpaccio.
Am hotarit de capul meu, dar cu aprobarea sotiei, ca de data asta s-o dam pe vaca. Asa ca la main dish am bagat traditionalul New York stake iar la antreu, subiectul. Adica pe respectabilul Don Carpaccio.
Carpaccio asta, in eventualitatea ca nu stiti, desi m-as mira, se pregateste din cel mai fraged muschiulet de vaca. Aici ii spune tender loin si e fix fileul mignion pe care-l mincam in Amzei, colt cu Victoriei la Restaurantul … Mignion. Nu cred ca-l scriau cu „gn”, dar asta-i un detaliu irelevant. Bine, acolo-l mincam tartar, dar din aceeasi carne.
Cred ca s-a inteles ca si in cazul Carpaccio, carnea e cruda si nici macar tocata, dar va pot spune ca a fost ca untul. Deci, am luat muschiuletul, si l-am taiat felii tranzversale, in raport cu fibra. Apoi l-am batut cu … podul palmei. Da, nu va mirati, atit e de fraged. Si l-am asezat in lungul, sa-i spun … farfurie? Am „presarat” putin ulei de mesline si zeama de lamiie care au rolul de a-l „gati”, daca se poate spune asa. Aici ii spune cured. Iar in mijloc i-am trintit o salata de baby arugula. Asteia am aflat ca ii spune rucola sau aragula in RO. L-am garnisit cu citeva limbute de parmigiano reggiano si i-am lasat muti pe invitati.
La main dish, cum spuneam, am executat un NY stake si o salata cu pine nuts si brinza de capra. Ca garnitura am bagat niste gnocchi cu pesto si citeva felii de avocado. Stake-ul l-am facut dupa cum urmeaza. Am incins bbq-ul de-l luasera transpiratiile, adica pe la vreo 700F care sunt 370C dupa care am asezat carnurile 1.5 min la ora 10, 1.5 min la ora 2 si pe o parte si pe alta pentru un medium rare cu marcaj sexos de gratar.
La desert, care a fost un mix berries pie adus de sotie, am bagat un cocktail muncit din greu. Dintr-un pepene rosu am scos tot continutul pe care l-am strivit cu scula pentru piureu. Ca daca-l bagi in blender se face o mare spuma de care nu am reusit sa ma indragostesc. Dupa care am bagat zeama la loc in pepene, am turnat o juma’ de sticla de rom si am presarat ceva menta fresco din gradina, ca sa se bucure si zeama aia, nu doar noi.
Deschiderea sau primirea am facut-o cu cite doua tarte cu icre de somon si un pahar de Gin-Martini (cu maslina).
In incheiere le-am batut pe fete la canasta de nu stiau cum sa fuga mai repede de la masa.
Si acum citeva poze, ca sa nu se creada ca ma laud fara acoperire.
Pozele acestea le văd. Dintre toate, pepenele mi se pare cel mai sexy. 🙂
ApreciazăApreciază
Aha, iti plac aia fara talie! 😆
ApreciazăApreciază
Îhî, de obicei cei/cele fără talie ascund înăuntru ceva bun.
În cazul pepenelui roșu din imagine – o băuturã delicioasã! 🙂
ApreciazăApreciază
Bautura zici? Hm! 😆
ApreciazăApreciază
Apreciez că nu ne-ai arătat şi desertul. Deja plângeam în barbă la poza cu salata cu brânză de capră.
ApreciazăApreciază
Potecuto, de aratat arat doar ce gatesc eu. Ce vine din alte bucatarii nu-mi permit, ca n-am link sa va pun 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu te poţi abţine diloc 😀 😀
Mă bucur că e aşa, ar fi fost prea greu de digerat şi-un desert 😀
ApreciazăApreciază
Nu ma abtin de fel 😆 Il faultez ori de cite ori voi avea ocazia 😆
Ba sa stii ca mie nu mi-a fost greu si nici oaspetilor. Ti-o jur! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Esti o reclama la pensie! :))
Nu cred sa apuc pensia, fie ea si muuult prematura ca a ta, dar daca apuc, te iau de exemplu!
ApreciazăApreciază
De ce sa n-o apuci, norvegianule? Esti cumva pe lista neagra a Kremlinului? 😆
Vladen, cam la fel imi petreceam timpul liber si cind dadeam cu sapa. Diferenta e ca acum timpul liber mi s-a dilatat, in timp ce stresul a intrat la apa, ca tricourile din bumbac. 😉
ApreciazăApreciază
Atunci sunt un demn urmas care-ti calca mandru pe urme :D. Ce-i drept noi nu prea organizam acasa, de lene. Lenea aia in care trebuie sa coordonezi sa fie si sa stea curat pana vin oaspetii si sa se curete fara prea multe victime dupa. Noi n-am reusit inca sa gasim fraila capabila sa nu distruga macar un obiect din casa / sesiune de curat. Nici in Norvegia, nici in Elvetia. Iar sa strang eu dupa o petrece e catastrofal :)). Asa ca inca suntem la stadiu in care dam noi 2-3 petreceri pe an maxim si restul sunt in targ la cariuma/restaurant.
ApreciazăApreciază
Vladen, uite aici niste versuri motivationale, daca mai ai nevoie de asa ceva
https://v2valmont.wordpress.com/2009/01/05/munca-dragostea-mea-reloaded/
ApreciazăApreciază
Grozava poezie! Absolut plina de adevar :)))
As adauga insa, cu riscul de a parea suspect de suspect si caz psihiatric, ca e misto sa ai o meserie daca nu esti nevoit sa prestezi pentru bani ci pentru ce faci. Ca-ti place, ca e intens sau ca e incitant. Iti da un scop si ai impresia ca schimbi ceva. Cand te saturi, schimbi. Dar castigi un skill.
ApreciazăApreciază
Vladen, fiecare cu choices-urile lui in viata. Dar uite, ca sa nu ma consideri un diletant si un superficial, am sa-ti impartasesc un mare secret pe care-l stie toata lumea. 😆 Eu am hotarit, de capul meu si-n unanimitate de voturi, ca-n viata asta sa-mi perfectionez skill-ul de-a petrece, urmind ca in vietile urmatoare sa mi le dezvolt pe celelalte 😆
ApreciazăApreciază