Don Carpaccio

Bine e sa n-ai ce face! Sa n-ai ce face din obligatie sau necesitate, ca de facuturi din placere n-am auzit pe nimeni sa se plinga. Si daca nu se plinge nimeni, de ce m-as plinge eu? Nu ma pling, ba dimpotriva, relatez. Iar astazi voi relata vizita de ieri, ca de cind am abolit sclavia, o tinem intr-o petrecere si-ntr-o vizita. Ba la noi, ba la altii, asa cum le sta bine unor fosti iobagi, deveniti peste noapte oameni liberi. Cum spun, simbata trecuta am fost la o onomastica, pe o caldura demna de orice tara africana, iar duminica am avut ca invitati la masa, o pereche de portughezi cu care ne petrecusem ceva timp prin restaurantele Cascais-ului, acolo unde se refugiaza ei in timpul iernilor canadeze. Si deasemenea o pereche de chilieni, prin intermediul carora i-am cunoscut pe portughezi.

Duminica asta, adica ieri, am avut alti invitati la masa. De data asta mai romani. Cei cu care ne jucam de-a canasta. Si uite cum, din aproape-n aproape, am ajuns la subiectul acestui post, Carpaccio.

Am hotarit de capul meu, dar cu aprobarea sotiei, ca de data asta s-o dam pe vaca. Asa ca la main dish am bagat traditionalul New York stake iar la antreu, subiectul. Adica pe respectabilul Don Carpaccio.

Carpaccio asta, in eventualitatea ca nu stiti, desi m-as mira, se pregateste din cel mai fraged muschiulet de vaca. Aici ii spune tender loin si e fix fileul mignion pe care-l mincam in Amzei, colt cu Victoriei la Restaurantul … Mignion. Nu cred ca-l scriau cu „gn”, dar asta-i un detaliu irelevant. Bine, acolo-l mincam tartar, dar din aceeasi carne.

Cred ca s-a inteles ca si in cazul Carpaccio, carnea e cruda si nici macar tocata, dar va pot spune ca a fost ca untul. Deci, am luat muschiuletul, si l-am taiat felii tranzversale, in raport cu fibra. Apoi l-am batut cu … podul palmei. Da, nu va mirati, atit e de fraged. Si l-am asezat in lungul, sa-i spun … farfurie? Am „presarat” putin ulei de mesline si zeama de lamiie care au rolul de a-l „gati”, daca se poate spune asa. Aici ii spune cured. Iar in mijloc i-am trintit o salata de baby arugula. Asteia am aflat ca ii spune rucola sau aragula in RO. L-am garnisit cu citeva limbute de parmigiano reggiano si i-am lasat muti pe invitati.

La main dish, cum spuneam, am executat un NY stake si o salata cu pine nuts si brinza de capra. Ca garnitura am bagat niste gnocchi cu pesto si citeva felii de avocado. Stake-ul l-am facut dupa cum urmeaza. Am incins bbq-ul de-l luasera transpiratiile, adica pe la vreo 700F care sunt 370C dupa care am asezat carnurile 1.5 min la ora 10, 1.5 min la ora 2 si pe o parte si pe alta pentru un medium rare cu marcaj sexos de gratar.

La desert, care a fost un mix berries pie adus de sotie, am bagat un cocktail muncit din greu. Dintr-un pepene rosu am scos tot continutul pe care l-am strivit cu scula pentru piureu. Ca daca-l bagi in blender se face o mare spuma de care nu am reusit sa ma indragostesc. Dupa care am bagat zeama la loc in pepene, am turnat o juma’ de sticla de rom si am presarat ceva menta fresco din gradina, ca sa se bucure si zeama aia, nu doar noi.

Deschiderea sau primirea am facut-o cu cite doua tarte cu icre de somon si un pahar de Gin-Martini (cu maslina).

In incheiere le-am batut pe fete la canasta de nu stiau cum sa fuga mai repede de la masa.

Si acum citeva poze, ca sa nu se creada ca ma laud fara acoperire.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC