Problema nu e chiar de corason, ca ce sa aibe muschiul cu iubirea, dar asa s-a impamintenit ideea, cum ca iubirea ar fi localizata-n torace, ca cica acolo ne-ar salaslui sufletul. Alta gogorita care ne-a patruns adinc in instincte. In fine, realitatea e ca numai creierul se face vinovat de toate trairile, emotiile si multe alte paranghelii. Dar cum creierul nu poate diferentia bucuria de durere, ne ramine noua sarcina sa le segregam. Si uite asa, din aproape-n aproape, s-a ajuns la ideea ca a iubi e-o fericire. Ca cica iubirea te inalta … sau asa ceva. Ba mai mult, am mai auzit spunindu-se ca cine nu iubeste, nu stie ce-nseamna fericirea. Bull shit! zic eu.
Dar sa ne intelegem, nu e vorba de iubire paterna, materna, filiala, de tara si partid, de sine, de zoofilie, necrofilie, pedofilie si alte filii. Nu si nici macar de iubirea iubirii, de care suferea Eminescu. Ma refer strict la iubirea pe care o simte un barbat fata de o femeie sau pe care o simte o femeie fata de un barbat, pentru ca si reciproca e valabila. Evident ca includ si iubirile homofobe, ca doar n-au draci pe ele.
Problema e ca iubirea nu te face fericit decit in situatii de reciprocitate. Daca insa iubirea are sens unic, atunci ai belit-o si chestia cu fericirea se scurge duios spre canal fara sa-ti produca vreo bucurie-n corp. In cazul respectiv iubirea e durere, suferinta si necaz. Si mai bine n-ai iubi, decit sa te trezesti ca esti cam singur in ecuatia respectiva, pentru ca suferinta din dragoste duce, nu de putine ori, la paroxism. Puteti citi sau reciti unul dintre numeroasele exemple, aici.
Asa ca, e oare iubirea acel sentiment care te inalta, te face sa te simti in al noualea sau al zecelea cer sau e unul care te doboara, te striveste, te lasa fara suflare?
Si uite ca prima care mi-a raspuns a fost Beth Hart (am ales versiunea cu lyrics, nu cea live, pentru o mai buna intelegere a „comentariului” ei muzical )
VatiClanul Papal 
Eu aş zice că mai degrabă îndrăgosteala te înalţă, Fie ea reciprocă sau nu. Că acolo nu suferi că n-ai timp. eşti prea prins în „vrajă”. Cu iubirea da, e altceva.
ApreciazăApreciază
Care ar fi, in acceptiunea ta, diferenta intre „sunt indragostit” si „iubesc” atunci cind ma refer la o femeie?
ApreciazăApreciază
Pfuu. Greu. Eu cred că prima dată te îndrăgosteşti. În perioada aia pluteşti. Şi nu prea contează dacă e sau nu reciproc. Sigur, dacă e… e cu scântei. Dacă nu, pluteşti oricum. Şi abia după asta, dacă se concretizează, ajungi să iubeşti. Eu aşa cred. Nu aş zice că-s sinonime.
ApreciazăApreciază
Da, te intrebam pentru ca eu le consider sinonime.
Singura diferenta pe care o vad e ca indragosteala e un verb reflexiv.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu te contrazic. Doar că eu mă îndrăgostesc şi după aia iubesc 😀
ApreciazăApreciază
Deci atunci cind te indragostesti de cineva, nu-l iubesti 😉 Iar cind incepi sa-l iubesti, nu mai esti indragostita?
ApreciazăApreciază
Păi, eu mă îndrăgostesc de exterior prima dată. Sau na, de o parte de a fi, aia pe care o arată. E senzaţia aia de fluturi în stomac când trece pe lângă tine. După aia vine iubirea când iubesşti totul la el şi cu totul.
ApreciazăApreciază
In fine, primei faze eu ii spun atractie, care nu este un sentiment si care poate fi de moment. Mai apoi intervine si sentimentul de care vorbeam si care are mult mai multa greutate si urmari.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu ce ai alege ? Sa nu (mai) iubesti ?
Dar ce alegi, de fapt ?
ApreciazăApreciază
Bine-ai … comentat in VatiClan! 😉
Nu cred ca poti alege, atita timp cit iubirea e un sentiment involuntar. Nu ti-l poti propune, dar pentru ca ai intrebat si pentru ca nu te pot lasa fara sa-ti ofer un raspuns, as spune ca daca as putea sa aleg, as dori sa iubesc, asumindu-mi riscurile.
Totusi, nu te grabi sa-mi judeci raspunsul, pentru ca o spun acum, cind nu sufar din cauza de iubire. Daca as suferi, in mod sigur raspunsul ar fi altul si probabil ca-l intuiesti. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Anastasia, poza ta de gravatar aduce cu o ceva pe care am pregatit-o eu si pe care o voi expune in urmatorul post 😉
ApreciazăApreciază
O prăjiturică ? Sau o înghețată ? 🙂 Nu as putea sa imi imaginez, vreodata, ca tu ai putea avea vreo pasiune pentru gătit 🙂 . Ai și o carte de bucate cu autograful tău ? 🙂
Cu siguranță trebuie să fie vorba de altceva. O „rețetă” cu un strop dintr-un rațional/cerebral, un pic de rigoare, tenacitate și-un pic cinism, un pic de gheață si o foarte mică frântură de cer 😉
„Daca-ti imaginezi ca ma pot descrie in citeva cuvinte, te-nseli. Si tu si Avatarul.”
Eu pot sa ascult mai mult decat cateva cuvinte . Deci ? 🙂
ApreciazăApreciază
Esti cam oata-n comentarii 😉
Daca vei intra la „let’s eat” si „let’s food”, iti vei putea da seama ce gatitor zace-n mine 😆 Uite un exemplu
https://v2valmont.wordpress.com/2011/09/11/gatitorul/
ApreciazăApreciază
Chapeau 🎈 ! 🙂 Care va să zică, îți dai masca jos când gătești 🙂
ApreciazăApreciază
Sarut mina pentru aprecieri!
Masca te-a indus in eroare cind ai spus ca ti-e greu sa ma vezi gatind? 😉
Fac insa mult mai multe decit ceea ce ai apreciat in postul respectiv. Cum spuneam, poti vedea mai multe poze cu „operele” mele … incomplete 😆 in categoriile susamintite.
ApreciazăApreciază
Nu, nu, nu masca asta :).Toate celelalte-ntrezărite-n postări, comentarii aici ori pretutindeni unde-ti faci remarcat(e) stilu(ri)l(e).
Cumva….foartesupermega ‘oț :))
ApreciazăApreciază
Celelalte nu erau masti, eram asa cum sunt, dar in diverse ipostaze 😉
ApreciazăApreciază
Eu am aceeași părere ca și Poteci de dor. Prima datã te îndrăgostești (uneori), pur și simplu acea persoanã te face sã plutești, fluturi în stomac, adori sã petreci timp în compania ei, te gândești mereu la acea persoanã, e o anume energie care te învăluie, care îți pune dor în inimã…În fine, știm cu toții despre ce vorbesc, nu? ÎnDRAGosti – a prinde un drag de cineva, dar nu la intensitãți reduse, ci la intensitãți mari, care te face sã visezi, sã fii altfel. Și tensiunea acesta dacã e reciprocã duce la mai multe, inclusiv la o convețuire, la timp petrecut împreunã pentru a ne cunoaște și a ne armoniza cu celãlalt.
Într-o relație nouã, fiecare din cei doi vine cu bagajele sale: de cunoștințe, de percepții, de idei, de preferințe, de frici, de etc.
Îndrãgosteala te ajutã sã te armonizezi cu celălalt- pentru cã te face mai tolerant,ã cu persoana pe care o îndrãgești, mai bun, te strãduiești sã-i faci pe plac și să-i placi în continuare, etc.
Asta înseamnã că dacă el a mâncat ciorbã cu cartofi tăiați în cubulețe mici, iar ea cu cartoful întreg pentru că așa a preluat, s-a obișnuit de la mama ei sau poate pentru cã nu a învãțat sã gãteascã, el va fi îngãduitor, cã o îndrãgește, vor încerca sã gãseascã calea de mijloc, și vor tãia cartofii nici ca el, nici ca ea, dar mãcar în patru. Am o prietenã care nu gãtea prea bine nici ea, și nici mama ei, s-a cãsãtorit într-o altă țarã iar soțul ei la scurt timp i-a oferit cadou un curs de gătit.
Era și un banc edificator (varianta short):
El își bãtea nevasta de fiecare datã după ce îi gusta mâncarea. Într-o zi ea a uitat mâncarea pe foc și a cam afumat-o. Se gândea îngrozită cã iar va lua bătaie. Când vine el, gustã și exclamã fericit: Ei, așa da! E bunã cum o făcea și mama.
(Precizez cã sunt impotriva violenței domestice și nu numai domestice.)
Poate mama ei era prea ocupatã și neglija treburile casnics, lucrând poate în schimbul 3, a învățat de la ea sã fie mai dezordonatã, sã nu punã accent pe anumite lucruri, el poate e obișnuit sã alinieze absolut orice articol la dungă. Poate ea e obișnuitã de acasã sã primeascã cadouri de sãrbãtori în semn de iubire, prețuire și respect. El poate provine dintr-o familie în care fiecare își cumpãra fix ce are nevoie și nu agreeau să primeascã în dar lucruri de care nu sunt 100% mulțumiți de alegere, și nu își fãceau cadouri. Fiecare va interpreta gesturile și obișnuințele celuilalt diferit. Dacã se vor armoniza – îndrãgosteala se va transforma în iubire. Dacã nu- în divorț.
Unele persoane, petrecând timp împreună, cunoscându-se și având multe în comun, dau direct în iubire. Alții nu. Uneori îndrãgosteala dispare la 3 zile dupã ce realizezi cã el/ea nu e ceea ce tu îți dorești/tolerezi/accepți/iubești. Deși multe/mulți îl/o iau cum vine și vor apoi sã fie cum vor ei/ele. Dacã ei sunt la extremã pe câteva laturi importante, îndrãgosteala nu duce la iubire.
Cât despre Sepico. Indiferența ucide. Indiferența celor din jur, care vãd trauma și nu îl duc la terapie, la un specialist care știe cum sã scoatã un om din starea aceasta. Comportamentul de genul „lasã cã o sã-i treacã, toți am suferit din dragoste” nu e ok. Sunt atâtea terapii, atâția specialiști, atâtea cazuri fericite în care ei au depãșit momentul cu ajutor si voință proprie. Când vezi un om bolnav sufletește și nu-l duci sã-l tratezi, e ca și când vezi un om cu rãni fizice, vizibile, dar nu îl duci la medic. Bine, poate rãmâne cu infirmitãți, dar în viațã, se poate apoi reintegra social și poate fi fericit.
Iubirea nu creazã suferințã. Lipsa iubirii creazã suferințã. Iubirea e un sentiment benefic, frumos. Oamenii suferã când simt cã nu sunt iubiți. Nu am vãzut oameni care sã zicã că suferã pentru că sunt iubiți înapoi. Mă refer la iubirea sãnãtoasã.
ApreciazăApreciază
A-ti fi cineva drag e cu totul diferit de-a fi indragostit de acel cineva. De fapt „a-ti fi drag” nu presupune nici macar atractia de care vorbeam. Draga poate sa-ti fie si mama sau fratele. Incurci borcanele doar pentru ca drag se regaseste in indragosteala.
Dar a fi indragostit si a iubi sunt sinonime, nu mai revin.
Pe Serpico cine sa-l duca si unde? Parintii sau numai tatal, erau medici, din cite-mi aduc aminte. Dragostea unilaterala te izoleaza si sufoca.
ApreciazăApreciază
https://ro.m.wiktionary.org/wiki/dragoste
(popular) drag. Sentiment de afecțiune pentru cineva. Etimologia cuvântului îndrãgostit vine de la „în dragoste”.
Eu sunt mai din popor, la mine a-mi fi drag – e aproape de îndrãgostit, tinde spre, cã și acest sentiment poate sã vinã ca un fulger sau treptat. Când zici ‘drãguțu’ nieu’, nu se referã așa la un fel de iubit platonic, încã? 🙂
Nu-i nimic cã nu gândim la fel, suntem diferiți dar încã’i bine. 🙂 Pentru mine cel puțin.
Nu știu acum ~33-35 de ani ce terapii existau dar acum sunt destule, și dau rezultate bune. De exemplu: psihoterapia, terapia prin hipnozã/regresie, constientologie (e o științã) aplicată, etc.
Eu urmãresc emisiunea „Voi cu Voicu” – e mai despre paranormal așa – e un caz, nu mai pun link, unde o tipã care a trecut printr-o traumã cu șanse mici de supraviețuire s-a vindecat complet. Câte orori nu sunt gen viol, violențã, trãdare, decese, etc.
Medici? Se spune cã cizmarul umblã cu papucii rupți, croitorul n’are haine si tot așa. Și copilul cu douã moașe moare. Trebuia cineva sã-l îndrume cãtre un psiholog bun.
Ea nu l-a iubit, dacã-l iubea nu l-ar fi înșelat, dar cum spuneai și tu, iubirea nu o poți controla, așa cã poate nu ar trebui sã se dea cu pietre în ea, cãci nu existã om îndreptãțit (fãrã greșeli) sã o facã. Poate cã nu a știut sã-l pregãteascã. Poate inițial l-a ales necunoscând încã iubirea, gãsind cã e o partidã bunã, alegând cu mintea si nu cu inima, sunt destule detalii pe care nu le știm noi, care ar face diferența. Trebuia sã se mãrite și ea, spiritul de turmã, întrucât exista tradiția să te cãsãtorești în facultate
conform legii, erați supuși repartiției guvernamentale, posturile erau repartizate în funcție de medie, iar dacã doi colegi erau cãsãtoriți, posturile trebuiau sã fie în aceeași localitate sau în localitãți apropiate. Poate avea o medie modestã și l-a ales și pentru asta, fiind o micã oportunistã, întrucât dacã ar fi fost repartizatã nemãritatã la Cucuieții din Deal, la reparat tractoare, ar fi trebuit sã se mãrite cu singurul flãcãu din sat: ciobanașu’ cu oile – cu care nu ar fi putut sã schimbe o vorbã la nivelul ei de pregãtire. Nu cred cã toate cãsãtoriile aveau la bazã numai fluturași și inimioare, creierul unora mai materialiști se îndrãgosteau mai altfel, mai fortați un pic de împrejurãri, apoi lucrurile puteau sã evolueze favorabil sau nefavorabil.
Câți nu însealã? Poate mult mai rãu, dar doar pentru cã nu însealã oameni prea sensibili ca Serpico, nu înseamnã cã’s mai ok decât tipa în cauzã. Doar pentru cã nu au stârnit o catastrofã, sunt priviți cu îngãduințã, iar alții acoperiți de urã și sudalme. Nu zic cã a procedat bine. Aș fi înțeles dacă Serpico nu ar fi primit-o înapoi dupã ce prietenul lui nu ar mai fi vrut-o, dar atât. Libertatea ta se terminã acolo unde începe a mea, și invers. Fiecare are dreptul sã aleagã pentru el. 🙂
ApreciazăApreciază
Elena, iubire neprihanita, asculta si nu ma mai ingropa de viu in tone de maculatura.
Iubirea si dragostea sunt sinonime. Diferenta e ca iubirea are un inteles mai larg. De aceea se spune „imi iubesc parintii” dar e completamente impropriu sa spui „m-am indragostit de parinti”. Cu toate astea, „parintii-mi sunt dragi” e perfect OK. In acceptiunea mea cind spui ca te-ai indragostit presupune si actul de fut, ca de indragosteala platonica chiar n-am auzit. pe cind in cazul iubirii, o poti numi platonica, dupa cum bine stii. 😉 Asa ca indragosteala o poti numi chiar mai … profunda 😉
Ne-am lamurit? Sper, ca daca nu, s-ar putea sa ma indragostesc de tine, in varianta mea 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Auch!
O ocoleați pentru simplul fapt cã nu a putut sã simtã nimic mai mult decât o simplã amiciție pentru Serpico, cã avea deci inima disponibilã când șotiosul Cupidon …
Câți pe atunci nu aveau o rezervã pentru a ieși cãsãtoriți din facultate, așa și ea, mai ales cã bãnuiesc, pãrinții îi tot ziceau cã Serpico e un „bãiat bun” (a se citi partidã bunã). Pânã și tu ca bãrbat îl lãudai cã era urât cu crengi.
Nu e ok sã te legi așa de un om, și sã nu-i poți respecta apoi dreptul de a alege o viațãfãrã tine. Pe mine mã iritã sinucigașii, mai ales cei din așa zisa lor dragoste egoistã – manipulativã. Nu poate cineva sta cu tine dacã nu simte, nu mai vrea, doar ca sã rãmâi tu în viațã. Asta ar însemna sã moarã ei încet, zi de zi, fãcând ceva împotriva a ceea ce ei vor. Și nici sinuciderile astea tip demonstrații de iubire, de neputințã fãrã omul x, oameni slabi, ce sã zic. Dacã rãmânea cu un om atât de slab, oricum ar fi pierdut.
ApreciazăApreciază
Nu te hazarda in a da verdicte. Nu se va sti niciodata daca sinuciderea e un act de mare curaj sau de mare lasitate.
Femeia l-a inselat cu cel mai bun prieten si el a aflat dupa. Pe de alta parte erau impreuna din liceu, nu era doar un foc de paie. Iar daca pui problema egoismului, de aceasi egoism se poate face vinovata si ea.
ApreciazăApreciază
Eu nu o pot blama cã s-a îndrãgostit de altul. Înseamnă că nu era îndrãgostitã de el, că în relația lor lipsea ceva. În plus, nu era cãsãtoritã, deci era liberã, putea încă sã mai aleagã. Când se îndrăgostește el de alta, atunci e bine. Când atâția bãrbați divorteazã pentru amante și lasã soția și copiii, e ok, nu sunt nici unii puși la zid sau ocoliți. Când fac ele asta, e catastrofã! Eu pe el îl vãd cu un psihic slab. Pãrerea mea. Bad karma. 🙂
ApreciazăApreciază
Tu n-o poti blama pentru ca you are special. 😉
N-a spus nimeni sa n-o faca, dar daca o faci, fa-o si cu capul, nu doar cu curul, ca sa nu-ti ucidizezi ex-ul. Asta era ideea, razvratito! 😆
ApreciazăApreciază
Tipii erau impreuna de citiva ani buni, dar uite ca la sfirsitul facultatii, ea a decis sa si-o puna cu prietenul lor, de fapt cred ca ai citit povestea in celalalt blog, ca era o trimitere de la poezia pe care i-am dedicat-o lui.
Cert e ca si daca in mod constient n-o invinovateai pentru actul lui de sinucidere, toti incepusem s-o ocolim, cumva din instinct.
ApreciazăApreciază