by papa
Umbre
Parul ii ninge, ochii ii ploua
Iar trupu-i vibreaza lovit de furtuni,
Se-ascunde in umbre, se-ascunde de sine,
Privindu-si tacerea
Cu ochii-i nebuni.
*
Azi e durere, miine, iertare.
Umbra ei trece, pasindu-i pe piept,
Acolo-i durerea, durerea mortala
Si-n mintea-i muncita,
Asta nu-i drept.
*
Cui sa se plinga, cine s-asculte?
In ropotul ploii cuvintele-i mor,
Doar gindul ii arde, gindind la o umbra
Fugita din viata-i
Ucisa de dor.
***
VatiClanul Papal 
Onorată instanţă, apelez la acordarea dreptului de a nu spune nimic.
Papa, acum serios. Tu chiar crezi că aş mai putea scrie vreun vers acum, după poezia asta care loveşte fix în mijlocul sufletului? Ştiu că jocu-i joc dar de data asta eu zic pas, că sunt mută.
E prea frumoasă ca să fie completată de ceva, zău!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuto, tu care m-ai spart cu versurile tale, nu prea ai dreptul sa ramii muta 😉 Multumesc pentru apreciere!
ApreciazăApreciază
Şi eu îţi mulţumesc! Şi te rog eu să nu te superi, chiar nu vreau să fiu spărgător de gaşcă dar de data asta chiar mi se pare că nu mai e loc de completare la poezie. Prea m-a lovit ca să mai pot scrie o „replică”.
ApreciazăApreciază
Cum m-as putea supara vreodata pe tine?
ApreciazăApreciază
Ahaaaa!
Te-am prins!
Ba ne „târăști” prin procese, da din alea cu recurs, ba ne zăpăcești cu versuri!
Avem de-a face aici, cu un justițiar / poet.
Acuma ținând cont de faptul că, și la proces eu și potecuța eram primii jurați, mă țin după ea, să nu mă pierd.
Papa, faine versuri! ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sar-mina! Da’ sa nu se mai intimple 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană