by papa
O boare-mi incalzeste fruntea,
In drumul ei spre alte frunti.
O frunza cade vestejita,
Vestind venirea albei nunti.
*
Copacii-si dezgolesc nervura,
Pe cerul inca nesfirsit,
In timp ce ma plimbam agale,
Strivind frunzisul ravasit.
*
Cromatica imi scalda ochii,
Si gindu-mi, umple de frumos,
Desi in jurul meu se moare,
Iar eu privesc neputincios.
*
Cum poate, oare, sa ma-ncinte
Un genocid, chiar vegetal?
Caci nu stiu cum, dar ma simt bine-n
Paradoxu’ autumnal.
***
Nostalgie pozitivă… contemplativa. Admirativa. Inteleapta. Acceptare….
ApreciazăApreciază
E, daca-ti place, ca asta as vrea sa inteleg din ce-ai spus 😉 , atunci se cheama ca poezia si-a atins scopul de-a fi placuta si cititorului, nu doar mie 😉 😆 Thank you, sis!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Place rău. Ai înțeles bine. 😊
ApreciazăApreciază
Reao! 😆
ApreciazăApreciază
Rea, da’ bună! 😃
ApreciazăApreciază
Incerc din greu, dar n-am cum sa te contrazic 😉
ApreciazăApreciază
Pai de ce sa o faci? 😃
ApreciazăApreciază
Pentru ca-mi place sa te provoc. Cred ca provocata, te prinde 😉
ApreciazăApreciază
Paradoxul ăsta face bine la … starea generală. Şi se asortează cu seara de noiembrie.
Mie îmi place mult!
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca-ti place. Thanks!
ApreciazăApreciază
Papa, parca te si vad plimbandu-te pe o alee deasupra careia copacii isi imbratiseaza plini de iubire coroanele. In jurul tau pluteste o lumina de culoarea mierii. Frunzele care cad par fluturi stralucind in razele strecurate printre crengi pana ajung cu un prelung oftat sa aterizeze alene fraternizand cu covorul peste care pasul tau e singurul care produce fosnet si infiorare.
ApreciazăApreciază
E hai ca ma idealizezi de o sa cred pina la urma ca-s vreun inger, ceea ce ar fi eronat 😆 Dar daca poezia ti-a creat imaginea asta diafana pe care o descri, inseamna ca ti-a placut si asta ma flateaza. Sar’mina!
ApreciazăApreciază
Papa, eu nu pe tine te idealizam ci natura, toamna. Imaginea asta mi-a aparut in minte dupa ce am citit poezia ta si pentru ca eu nu ma pricep la poezie ti-am descris ce vad.
ApreciazăApreciază
Stiu, dolcezza, asta am si spus. Cred ca inger ma vazusem eu in tabloul descris de tine 😆
ApreciazăApreciază
Vezi, Papa, ce placut e sa te regasesti pe tine insuti chiar si in lucrurile care cad sau in frunzisul ravasit.
ApreciazăApreciază
Aoleu! Ce am spus e ca ma simteam bine, desi practic totu-n jurul meu murea. Asta era paradoxul.
Ca te poti regasi, cumva, pe tine insuti intr-o plimbare meditativa, accept, dar ca te regasesti in moartea frunzelor…brrrrr…NICIODATA 😆
In fine, da’ ce-mi doream sa spun, e ca-mi place gravatarul tau. E sexos! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vai, și eu, mai ales când ninge (sau plouă) (sau plânge?) cu frunze, deși soarele râde blând. Foarte frumoasă poezia, mi-a dat o stare paradoxală de bine 😉
ApreciazăApreciază
Ana, ca ti-a placut, inteleg 😆 si ma bucur sincer, dar cind spui „paradoxala de bine”, o spui pentru ca te-ai fi asteptat sa-ti induca o stare de rau? 😉
ApreciazăApreciază
Nu. O spun pentru ca e sambata dimineata si eu sunt la un curs de fiscalitate 😀
ApreciazăApreciază
Pai de ce nu spui asa, ca acum inteleg si eu in ce consta paradoxul 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sper sa nu se-ntinda aia pina pe dupa amiaza cu cursul lor 😆
ApreciazăApreciază
Sper și eu, deși mă îndoiesc, că e turată tare și de unde atâta stare de bine pe marginea Codului Fiscal? 😂
ApreciazăApreciază
Rezon! Oare s-o mai pun de-o poezie pentru a-ti mentine starea de bine? 😆
ApreciazăApreciază
N-ar fi rău 😉
ApreciazăApreciază
N-ar fi, dar la mine e 5am si desi mi-as dori sa te simti bine, ma vad in imposibilitatea de-a crea ceva placut si mi-e sa nu fac mai rau, in loc de mai bine 😆
ApreciazăApreciază
Somn ușor, atunci. E ilegal să fii treaz la 5 dimineața 😃
ApreciazăApreciază
O dau mereu în gâlgâială,
La portret autumnal.
Chiar dacă-mi e fatal
Tac, că e de pricopseală!
ApreciazăApreciază
In gilgiial-o dau si eu,
Dar nu astept sa vina toamna,
Ca via mea nu-i in back yard,
E unde au pus astia crama 😉
ApreciazăApreciază