Ma uit la ei si ma intreb: cum mi-ar fi fost copilaria si adolescenta daca astia cu electronica lor s-ar fi trezit mai devreme cu vreo patruzeci de ani si ar fi inventat celularele astea nenorocite. Ca acum, oriunde ai intoarce capul, nu vezi altceva decit pusti si mai ales pustoaice care butoneaza tot felul de telfoane celulare. De fapt si adultii fac acelasi lucru, dar din motive ceva mai intemeiate.
Nu stiu ce extaz ii strabate pe tinerii de astazi, dar eu nu mi-as fi dat tineretea (fara celular), pe labareala de astazi. Privind si comparind, as zice ca astia mai mult agonizeaza, cu ochii lipiti de ecrane, ca mucii de chiuveta. Ca la urma urmei, nu doar celularele sunt problema, ca mai e si un Nintendo si un Wii si un internet cu toate XXX-urile lui, si lap top cu lap dance-uri si cite si mai cite jocuri distractive si instructive pentru psihopati, ucigasi, mercenari si labagii.
Asta nu inseamna ca noi stateam ca sfintii in icoane, ca doar nu eram vatamati, nici la minte si nici la corp. Doar ca neavind virtualul de astazi, o ardeam in real. Fie cu un fotbal in parcarea blocului, fie cu beletristicele la moda, fie cu schimbul de secretii. Pentru ca dupa cum stiu cei mai copti dintre noi (de stiut stiu ei, dar nu stiu daca si-or mai aminti), pe atunci nu frecam mesaje catre diferite adrisante, atunci frecam direct adrisantele. Si nu spun, pina la o anumita virsta si frecusurile respective aduceau a labareli, diferenta constind in faptul ca una-i telefonul si cu totul alta, don’soara. Una e sa-ti folosesti vazul si alta sa-ti intre toate simturile-n erectie. Asa ca, ceea ce vad adolescenii de astazi pe site-uri, noi vedeam pe viu, ca de aceea am numit-o adoleSEXcenta. E adevarat ca nu stateam comod in fotolii, ci prin scarile blocurilor, daca parintii nu erau plecati, prin parcuri sau pe aleile intunecate ale cartierelor. Cu toate astea, l-as da dracu de fotoliu si toata mobila din casa pentru trairile de atunci.
In sfirsit, trecem mai departe ca scopul nu e sa produc orgasme spontane, ci sa relatez o constatare platonica si personala. Dar pentru ca-mi place sa privesc realitatea si prin prisma opozantilor, as spune ca nevoia de comunicare este imensa. Acum realizez si poate nu sunt singurul, cita nevoie de comunicare exista in oameni. Ca sunt banalitati, ca sunt inutilitati, ca sunt infantilisme sau chiar discutii stupide si fara rost, comunicarea si socializarea membrilor societatii omenesti cred ca a crescut in ultimii 20 de ani in mod exponential. Nevoia de socializare e proportionala cu numarul acestor telefoane celulare care creste ca pupila cind da de inturnericul de sub scara blocului. Hmm! MmmDA! Zic sa revenim, totusi. De asemenea nivelul informational este infinit mai mare decit ceea ce reuseam noi sa accesam la vremea respectiva, legal si mai mult ilegal si nu ma refer la „Pif le chien” pe care-l imprumutam de la Biblioteca Franceza.
In concluzie, pe linga neajunsuri, ar fi si o basculanta de avantaje, dar progresul, din cite stiu, nu s-a ocupat niciodata de latura idealista, sentimentala si poate calitativa a lucrurilor, ci de tot ceea ce e palpabil. De latura materiala, de avantaj, de profitabilitate, de productivitate, de eficienta, de confort si comoditati, de mai repede, de mai mult si de mai sclipitor. Si inca ceva, pentru a realiza progresul, asa cum e el, cu bune si rele, e nevoie de cunoastere, de inventivitate, de perseverenta, de sacrificiu, de cite si mai cite trasaturi de caracter de care nu s-ar spune ca ducem lipsa, privind la ultimii o suta si ceva de ani.
Si atunci vin si ma-ntreb din nou, „ce mi-as fi dorit?” Gindurile bune ar inclina spre progres. Gindurile rele spre … scara blocului. Si de aceea zic, sa le ia dracu de ginduri. Fiecare sa traiasca ce-i de trait si cum intelege ca-i mai bine. Eu mi-am trait tineretile si mult mi-au mai placut! Asa ca, revenind la titlu, desi s-ar putea sa nu para credibil, prefer sa traiesc cu amintirile tineretilor trecute, decit sa traiesc tineretile actuale.
Eu mă gândesc aşa: când cei de acum, tinereii de prin lume, vor ajunge să spună „băi, da’ ce frumos era pe vremea mea… acum….” ce va fi exact în acel „acum”?. Tare-aş vrea să ajung vremurili să văd şi eu. Poate se învârte roata mai repede şi se va bate iar mingea, cine ştie?
Ce e rău în asta e că pentru mulţi chiar e o tragedie când pică netul. Vecina mea are un băiat în clasa a 8-a. Pregătiri pentru plecare la munte: e net acolo? Nu? Nici laptop să-mi iau jocuri? Şi eu ce să fac două zile fără net??
Asta e trist. În rest… să crească mari, să tot adune amintiri.
ApreciazăApreciază
Asa e. De fapt cred c-am mai vorbit noi de „good old days”. Nu stiu cum si nici de ce, trecutul a fost si este mai apreciat decit prezentul. Interesant, as zice, dar nu stiu daca o fi si adevarat.
Da, suntem dependenti de computere, ca sexul de virilitate. La noi la companie cind se intimpla sa cada sistemul, devenim de-o impotenta lucrativa, ceva de speriat. Parc-am fi ciungi, schiopi, orbi, surzi si cu sistemul nervos central la pamint.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si totusi suntem generatia care nu s-a nascut cu internet, computer in mana sau in fata, dar suntem generatia care s-a adaptat rapid la multele inventii din ultimii 40 de ani: teveul, video, telul mobil, internetul si retele de socializare…am lasat imediat mingea pentru tableta si profil in virtual. Oare nu noi ar fi trebuit sa le promovam celor tineri in loc sa le luam jocuri si celulare?
ApreciazăApreciază
De adaptat, m-am adaptat, dupa cum se vede, dar asta nu inseamna ca stau toata ziua cu celularu-n mina si transmit mesaje in nebunie.
Pai ce sa-i promovezi cind toti ceilalti sunt pe computere si celulare? Sa-l trimiti afara se se joace … cu cine? Al meu a jucat fotbal, dar cind venea acasa tot pe jocuri si messanger era. Astia nu se intilnesc sa-si vorbeasca, prefera sa se text message toata ziulica. 😉
E o alta lume pe care noi nu putem s-o intelegem. Sau nu vrem. Ca asta mi-e neclar 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o lume din care faci parte, ai blog, sigur ai si pagina de FB, ai telefon celular si uite cum ne conversam virtual. :)))
ApreciazăApreciază
Pai nu, lumea e formata din mai multe lumi, functie de caracteristica fiecareia. Daca e s-o iei la gramada, da, e una singura in care fiecare cauta sa se adapteze si integreze dupa posibilitati, necesitati si preferinte 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o problemă dependența de virtual și socializarea virtuală care uneori exclude pe cea reală. Am văzut de curând o poantă (ghici unde? pe fb) care exprimă realitatea: „Ies cu prietenii mei afară (îmi iau laptopul pe balcon.)”
ApreciazăApreciază
Good point! Ar fi interesant de vazut daca pustimea ar prefera discutiile tete-a-tete in locul virtualului, asta daca, sa zicem, ar fi posibil.
ApreciazăApreciază
Cred că nu. Nu doar că le place să viseze, dar e și mai comod pentru ei așa. 😀
ApreciazăApreciază
Da, este mai comod si nici nu risti sa deranjezi, cum ar fi un telefon. In fine, poate ca au si ei dreptatea lor, dar tot nu m-ar atrage o astfel de tinerete.
ApreciazăApreciază
nu știu dacă melancolia sau întoarcerea din vacanță mă apasă (peste tot, puștii din grup întrebau dacă este wifi ca să mai butoneze nițel, râzând de unii singuri de parcă erau în pustiu și nu alături de noi, caii bătrâni) dar prefer și eu, precum spui să trăiesc amintirile tinereților trecute.
desigur că butonez și eu, că am acces la calculator și telefon, conturi de facebook, instagram și naiba mai știe de care, dar la o adică atunci când beau o cafea cu un prieten, e o chestie petrecută în real.
ApreciazăApreciază
Si de aceea te anunt ca venim pe 30 August. Iti voi trimite un numar de telefon la care ma poti contacta si daca ai posibilitatea, poate ne revedem. Mi-ar face placere.
ApreciazăApreciază
vorbim. mulțam de înștiințare, am să te anunț și eu dacă sunt pe-acasă. și eu m-aș bucura să ne revedem. 😀
ApreciazăApreciază