La „Sweet & salty” puteti citi pe larg, in doua posturi, intimplarea la care ma voi referi in cele ce urmeaza. Mentionez ca opiniile mele nu se refera doar la cazul de fata si vizeaza ambele sexe.
Pe scurt. O femeie casatorita intilneste un tip de care se indragosteste nebuneste, la prima vedere (realmente?). Pina aici, nimic iesit din comun, cu exceptia indragostelii instantanee. Ce este insa iesit din comun, din punctul meu de vedere, sunt unele comentarii. De ce spun asta? Pentru ca majoritatea o compatimesc pe don’soara respectiva pentru ca i s-a intimplat „nenorocirea” si-a avut „nenorocul” sa se indragosteasca, impotriva vointei ei, iar acum sufera pentru ca…nu stiu de ce, dar sufera ingrozitor, cerind sfaturi prietenei. In fine, e normal ca o femeie s-o compatimeasca pe alta care se pretinde muncita de „ghinionul” indragostelii extraconjugale? Poate. Dar, surprinzator, nimeni nu-l compatimeste pe sotul inselat (din punct de vedere sentimental) Ba mai mult, o don’soara afirma ca firesc ar fi sa ramina legata de sot, bolnava fiind dupa altul.
Si intreb, (ca ce altceva pot face?) cum se poate afirma ca e firesc, adica in firea lucrurilor, sa ramina linga sot cind e indragostita lulea de altul? Ce draci de casnicie e aia? De complezenta? In ce consta moralitatea acestui „firesc”? Sau o dam dracu de moralitate si ne sustinem, asa, ca e de bon ton si da bine la public?
Dar revenind la cea „napastuita” de soarta, prin aceasta indragosteala fulgeratoare, mi se pare ca nici copiii nu-i mai adormi cu astfel de istorioare siropoase si ireale. Ca i-o fi placut de extraconjugal, e absolut posibil, doar ni se intimpla tuturor, ca nu suntem nici orbi, nici surzi si nici de piatra. Ca ochiul albastru pe un ten masliniu are un farmec aparte si asta e devarat si o recunosc desi nu sunt masliniu, dar de la a-ti placea cineva si-un ochi albastru pina la a fi bolnav de dragoste e cale lunga, gindita, rumegata, si constientizata. Spun asta pentru ca stiu ce inseamna sa fii bolnav de dragoste. Am si povestit-o pe undeva. Bolnav nu devi dintr-o privire. Bolnav devi, gindind profund, constant si constient la acea privire. In acele momente, in mintea ta nu mai exista nimic altceva decit acel ochi albastru. Restul, casnicie, sot, copil, serviciu dispar sau trec undeva pe un plan secundar. Nu pentru ca ti-o propui, ci pentru ca asta e.
Cum poate cineva sa accepte faptul ca o sotie care pretinde ca-si iubeste sotul poate fi „rascolita” si „ravasita” de privirea unui oarecare. A, e posibil sa te „rascoleasca”, dar sa te indragostesti nebuneste din prima rascoleala, mi se pare de Dumas, de Maupassant, dar nu de viata reala. Si daca, presupunind ca e posibil ca tipa sa se fi indragostit de acel cineva, cum e posibil sa mai pretinda ca-l iubeste si pe cel cu care formeaza o familie? Cum poti spune ca-ti mai pasa de el, ca-l respecti, ca te gindesti la el? A, poate ca te gindesti, dar te gindesti cum sa faci sa nu afle. Asta, da.
Pai femeia asta sta in pat cu sotul gindindu-se la agent? Cum poate cineva sa afirme in acest caz ca e „firesc” sa ramina cu sotul? Ca trebuie s-o faca din ratiune sau din ratiuni, accept, dar ca ar fi „firesc” adica in firea lucrurilor, mi se pare peste poate, vorba unui clasic caragealian. De fapt chiar respectiva admite „cu el n-am dus lipsa de nimic”. E, asa da, coana Joitico, dar asta e foarte departe de sentimentul pretins.
Iar chestia cu dragostea de-o viata e o vrajeala cu care ne imbatam singuri, c-asa ne place, sa fim beti. Dragostea e ceea ce simte pentru extraconjugalul cu ochi albastri. In relatia cu sotul a intervenit obisnuinta si obligatiile familiale. Asta-i tine uniti si asta e si motivul pentru care femeia era predispusa unei indragosteli fulgeratoare, pe care probabil ca si-o dorea, pe undeva prin subconstient. De mentionat ca obisnuinta e a doua natura si mult mai puternica decit dragostea care-i trecatoare si care se diminueaza-n timp, inlocuita fiind de acea obisnuinta. Ca facem noi abuz de acel „te iubesc” zilnic, e tot o dovada a obisnuintei, nu neaparat a iubirii in sine.
Iubirea e o flacara, o vilvataie, nu un foc mocnit care tine o viata. Asa ca, fata noastra aflindu-se in perioada aceea „mocnita” si dind de ochiul albastru care a aruncat o mina de fin peste carbunii incinsi, a produs vilvataia. E firesc sa se intimple? Da. E firesc ca iubind pe altul sa mai stai cu cel pe care clar nu-l mai iubesti? E orice, dar nu firesc. Cel putin din punctul meu de vedere.
Merita aceasta femeie sa fie compatimita? Nu stiu, dar mie nu-mi inspira compasiune. Compasiune simt pentru sotul inselat sentimental.
Dar, e foarte adevarat ca e posibil ca sotul, fiind ocupat cu serviciu si mai stiu eu cu ce altceva, s-o fi neglijat pe don’soara si atunci focul mocnit de care vorbeam sa fie de fapt o gramada de carbuni stinsi. Caz in care femeia, simtind nevoia de dragoste, s-o gaseasca altundeva. E firesc? Este. E firesc sa mai stea cu „carbunii stinsi”? Nu, ca-i ingheata picioarele. Dar va sta din ratiune, obligatie si obisnuinta, nu pentru ca ar fi firesc s-o faca.
Dar, si asta cred ca e de retinut, o data ce i s-a intimplat, i se va mai intimpla. Fata e predispusa si probabil ca are si motive, nu stiu. Iar data viitoare e posibil sa se lase cu „focuri de artificii” daca nu cumva discretia o impiedica sa le declare si pe cele actuale. Pentru ca, in general, alergam dupa suport, dupa ce am pus-o. Insa o facem cu precautie. Daca „suportul” ne indeamna s-o punem, atunci recunoastem ca am pus-o deja. Daca insa ni se sugereaza ca ar fi bine sa nu ne hazardam, atunci ne facem ca ploua si pastram secretul „pacatului” pentru noi insine. N-as vrea sa se inteleaga gresit, dar nu ma refer doar la intimplarea de fata, ci in general si nu doar la sex.
Si gata ca ar mai fi multe de spus si atunci, cind dracu mai termin?
Bună Papa 🙂
am să îți răspund punctual la câteva idei din postare
1. Payam are un impact foarte puternic asupra Elei. Un impact NEDORIT, NEAȘTEPTAT, dar mai ales NECĂUTAT.
Ea nu este în căutare de aventuri.
2. Rapiditatea îndrăgostelii ți se pare ”ieșită din comun”? Dragoste la prima vedere e un concept vechi de când lumea și pământul. S-o fi întâmplat și altora, mă gândesc 🙂
3. Faptul că Ela cere ajutor/sfat, sau se confesează unui om în care are încredere evidențiază faptul că nu e tocmai happy. Nu dorește ca liniștea să îi fie tulburată. Simte că lucrurile au scăpat de sub control.
O părere obiectivă din afară ne ajută în multe situații. Nu crezi?
4. Deci după părerea ta în secunda în care Elei i-a plăcut mai mult ”decât permite legea” un alt bărbat ar trebui să întoarcă spatele soțului cu care are cam 10 ani de căsnicie? Fără să gândească? Fără să analizeze?
5. Citându-te ”In acele momente, in mintea ta nu mai exista nimic altceva decit acel ochi albastru. Restul, casnicie, sot, copil, serviciu dispar sau trec undeva pe un plan secundar. Nu pentru ca ti-o propui, ci pentru ca asta e.”
Deci… nu pentru că ți-o propui, ci pentru că asta e, cum bine zis-a Papagigli.
6. Nu spune că ”n-a dus lipsă de nimic” ci că are tot ce-i trebuie. Partea respectivă se referă la bărbatul Doru, nu la bunăstarea materială. Ela are un job foarte bine plătit (ca și Doru).
Sunt prea multe puncte…. așa că mă opresc aici.
Nu știu cum se va sfârși povestea Elei, eu cunoscând omul am cu totul altă părere și altă înțelegere.
De dragul Elei mă bucur că nu ești nici psiholog (sper!) nici avocat (sper!) și e bine că trăim în 2015. 😀
În altă ordine de idei îmi place patosul cu care îți susții cauza. Papa, ești inginer cumva? Mie așa îmi sună. 😀
Sunt anumite subiecte contradictorii. Uneori suntem subiectivi fie pentru că persoanele care ”greșesc” sunt prea apropiate de sufletul nostru ca să rumegăm la rece situația, fie pentru că anumite evenimente trăite de noi ne fac să avem preconcepții. Și mă opresc, pentru că risc să fie mai lung răspunsul meu decât postarea ta 🙂
ApreciazăApreciază
Bun, hai sa-ti raspund inginereste, desi faptul ca FUT-ul meu era in acelasi „parc” cu Facultatea de Drept si Filosofie, m-ar indreptati sa pretind o anumita recunoastere si-n domeniile respective 😆
1. Eu n-am negat impactul, ci doar rapiditatea pretinsei indragosteli. Am spus de asemenea ca „pe undeva prin subconstient si-ar dori”. Si atunci, daca ea nu constientizeaza, cum poti tu sa stii?
2. Dragostea la prima vedere e o metafora care exprima o iubire rapida, nu instantanee.
3. Ce cred e ca isi cauta un aliat, un sprijin si evident ca te va contacta pe tine, nu pe mine. 😆
4. Nu e vorba ca i-a placut, ci ca e „bolnava de dragoste” ceea ce e putin diferit 😆
5. Deci recunosti si tu ca tot restul e trecut pe un plan secundar si asta nu se intimpla cind placi pe cineva. De exemplu si eu te plac pe tine, dar asta n-are nimic de-a face cu dragostea, iubirea bolnava si alte sentimente cu care a fost ea binecuvintata 😉
6. E acelasi lucru oricum ai da-o. A nu duce lipsa sau a avea tot ce-i trebuie sunt sinonime. Dar daca ar fi spus „il iubesc mult prea mult pe Doru, asa ca ochiul albastru e doar o fita de moment” era altceva. Iar atunci cind intervine ratiunea, e putin probabil ca mai e vorba de iubire in adevaratul inteles al cuvintului. Cum spuneam, iubire e ceea ce simte fata de masliniu si nu m-ar mira ca in viitor sa-si sacrifice familia pentru o iubire debordanta, de genul asteia, pentru ca e capabila sa iubeasca „vulcanic”, dupa cum se vede 😉
Dar cum spuneam in titlu, asta-i teoria chibritului … aprins. Ea e bine-merci indragostita pina la incandescenta si poate chiar fericita, iar noi ne spargem capetele analizindu-i „lava” 😆
ApreciazăApreciază
Deci am ghicit!!!! 🙂
Eu pot să îți spun cunoscând situația lor, că partea materială nu are nici un fel de importanță. În afara faprului că Ela are o carieră frumosă și câștigă foarte bine, în afara faptului că nici părinții ei nu o duc rău și e singurul lor copil, e total neinteresată de aspectul material.
Nu e nici fericită pentru că e un om foarte sensibil și nu vrea să rănească. E foarte atentă cu cei pe care îi iubește, familia ei, Doru, prietenii apropiați.
By the way, bun titlu
TEORIA CHIBRITULUI…APRINS 🙂
ApreciazăApreciază
Tot ce mai pot spune e 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Papounet, citindu-te, mi-a zis în gând:”that’s my boy!” 😉
* * *
@”c-asa ne place, sa fim beti.” – French genuine champagne or/and red Bordeaux wine, O.K.?!… cheers, dude! 🙂
ApreciazăApreciază
Bine ca n-ai spus „that’s my man” ca cine stie la ce ma mai ducea mintea. Nu stiu cum dracu se face, dar niciodata n-am reusit sa mi-o strunesc. Mintea 😉
ApreciazăApreciază
din punctul meu de vedere, papi, lucrurile sunt simple. să ne imaginăm că inima este o pereche de pantofi. câtă vreme ei sunt în picioarele potrivite nu-și vor căuta alt proprietar. așadar problema este la perechea de pantofi care nu se iubește (mai) cu proprietarul actual. chestia cu nu am vrut să se întâmple este un paravan în spatele căruia orice fin psiholog ar descoperi un vraf de mici alte acțiuni care au condus la asta.
citisem și eu povestea despre care spui și inevitabil mi-am amintit de anna karenina. 🙂
ApreciazăApreciază
Te banuiam in „tabara” mea 😆
ApreciazăApreciază
am citit şi completarea de astăzi. ea care s-a lăsat convinsă, ea care ar fi vrut să mai copilărească. anna karenina, cum spusei! 😀
măăăi! cum mă bănuiai în aceeaşi tabără când io scriu nişte siroape de zici că mă îndrăgostesc tot a doua zi şi tot fără vreo şansă????? (cel puţin aşa mi s-a spus cândva, că sunt înţeleasă şi să fiu tare…. ca spagheta în apă fiartă aş completa io)
😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
psi,
Hai fi sincera. Chiar nu te-au trecut fiorii de care am pomenit si eu si de care pomenesti si tu? Macar asa, ca un abur de la apa fiarta 😆
ApreciazăApreciază
papi, nu-mi place apa fiartă. 😀 😀 😀 stau în pantofii potriviți, ceea ce știi deja, pentru că am mai povestit eu pe după grădini despre ei.
de-ori fi fost vreodată fiori de alte naturi, ei au trecut precum vântul de primăvară… repede. în uitare.
ApreciazăApreciază
Ehe, pisi draga, nici mie nu-mi plac multe, dar nu ma pot opune. Car’ va sa zica, fatalitate, dom’le! 😆
ApreciazăApreciază