Lumea, dupa cum se poate observa cu ochiul liber, e intr-o continua transformare. In ce directie se petrece transformarea respectiva e greu de spus, intrucit una spune realitatea si cu totul alta spun multi dintre semenii nostri. Realitatea spune ca ce e bun astazi, nu mai e bun miine, cu exceptia vinului, iar pe de alta parte „ehe, the old good days!” e pe buzele tuturor, de parca zilele pe care le traim ar fi jalnice.
Si atunci ce sa intelegi? Si tinind cont ca si acum 30 de ani, aceeasi fraza nostalgica „the old good days” flutura pe buzele parintilor, se pune intrebarea, „oare am luat-o la vale spre nimicul absolut?”.
Ei bine, parerea mea e ca fiecare intelege ceea ce-l aranjaza si de aceea nu putem pune o stampila pe prezent sau pe trecut, ca viitorul e oricum o speculatie si alea nu se stampileaza. Dar totusi, hai s-o punem de-o opinie, ca oricum e gratis. Si intrucit Nina, dottoressa de la Romania, a adus vorba despre „valoare” intr-un post recent, m-am gindit ca n-ar strica sa abordez si eu acest subiect, dar ceva mai nuantat.
Spun unii, „nonvalorile au ajuns sa fie considerate valoare”. De acord, numai ca asta se intimpla inca de pe vremea Imperiului Roman. Nu e ceva nou, inventat de Becali, de Minune sau de vreo Bianca. Nu stiu de ce se spune ca „pai pe vremea mea nu era atita….d-asta si d-aia” Zau? Pai pe „vremea noastra”, Ceausescu si dascalestii lui au constituit o intreaga pleiada de nulitati cocotate-n virful cel mai VIP al viaipiurilor. Ba si cind era mama fata, VIP-ul dobitoc era en vogue si la mare pretuire. Iar despre scrierile caragealeiene referitoare la impostori si nulitati sus puse care populau a doua jumatate a secolului XIX, nu cred ca mai e nevoie sa amintesc. Ba mai mult, ce-or fi gindit sclavii despre faraonii denaturati, dar romanii despre destrabalatul Caligula sau francezii despre desfriul de la Curtea Frantei si degeneratii ei regi?
Asa ca, ce vedem ca se intimpla astazi, nu e cu nimic mai dezolant si degradant fata de ce-a fost acum 10, 100, 1000 si chiar mai multe mii de ani in urma. Pe „vremea mea” Beatles era o trupa de descreierati, pantalonii evazati erau decadenti, rock’n roll-ul sau swing-ul erau expresia depravarii si toate astea in ochii parintilor, nu ai tineretului din acele timpuri.
Si asta nu-i tot. Unii chiar se incumeta la oarece pronosticuri, afirmind ca viitorul arata din ce in ce mai sumbru, privind la tinerii de astazi. Ei, si acestor domni si doamne tin sa le amintesc faptul ca tineretul a fost considerant „decadent” in toate timpurile. Numai ca decadentele au devenit, invariabil, normalitate atunci cind tineretul respectiv a luat locul fostilor „arbitrii”. Dar tot pe atunci a aparut si noul tineret cu noile decadente, care pe cei ajunsi arbitrii, in mod natural, ii oripilau. Si uite asa, din decadenta-n decadenta si din nonvaloare-n nonvaloare am supravietuit citeva zeci de mii de ani. Si nu numai ca am supravietuit, dar am si evoluat iar calitatea vietii in general s-a imbunatatit de citeva zeci de ori, datorita celor care au fost cindva tineri decadenti.
Valoarea si nonvaloarea sunt notiuni abstracte si relative. Vor depinde intotdeauna de scara valorica a fiecaruia, nu a vreunei majoritati, desi sunt si cazuri in care o majoritate il aduleaza pe Minune, dispretuind un Ratiu sau un Moisil. De fapt de ultimul nici nu cred c-au auzit.
Dar daca e sa ne referim strict la noi, astia dotati cu inteligenta, cine reprezinta „valoarea” si in functie de ce se masoara ea? Functie de avere, de talent, de cit esti de citit, de cit produci, de cit esti de umblat, de cit esti de filantrop, de cit esti de modernist, de cit esti de inteligent, de cit esti de cultivat, de cit esti de cinstit, de cit esti de bine crescut, de cit esti de religios sau de cite valori perene ai creat umanitatii? Ca om sa le aibe pe toate bune nu exista si cu asta cred ca suntem cu totii de acord. Iar daca esti o valoare fotbalistica, de exemplu, asta nu inseamna ca nu poti fi o nonvaloare in privinta inteligentei. Sau daca esti o somitate in stiinte, nu inseamna ca nu poti fi o nulitate in comportament sau mentalitate.
Si atunci, ce-nseamna „om de valoare”? Pai logic vorbind, ar fi orice om care produce valore. Si aici e buba, ca sa-i zic asa. Ca la urma urmei cam toti producem sau generam valoare, fie ca suntem santieristi, doctori, muzicieni, ingineri, tractoristi sau agricultori. Problema e, in ce sens folosim aceasta expresie. Chiar ne referim la un lacatus cind spunem „om de valoare”? Nu prea cred. Personal cred ca expresia e folosita in mod eronat si discriminatoriu, intr-un sens modificat. Cred ca multi inteleg prin „om de valoare” un carturar, un profesor universitar, un chirurg celebru sau un orice cu una sau mai multe facultati care s-a facut remarcat. Oare la asta sa se rezume acea etichetare?
Papa, sper, sper din tot sufletul ca nu-l asezi pe Minune, Vijelie sau altii ca el la aceeasi masa cu The Beatels!!! Oh, my god! Eu sunt acum la o petrecere de tot rahatu’. Se canta, urla, tipa, danseaza si altele pe manele!!! Save me! Somebody ? As lua orice la schimb cu subcultura, chiar si o varicela ! Shit! 😩😫
ApreciazăApreciază
Baby,
Nu stiu la ce petreceri mergi tu si de ce, dar eu nu i-am asezat pe cei de care vorbesti la aceeasi masa si nici nu-i voi aseza vreodata. Ce am spus e ca valoarea este o evaluare personala si este absolut relativa.
Dar petrecerea la care participi cred ca este o certificare a celor afirmate de mine in post. Nu crezi?
Si sa stii ca te compatimesc pentru ceea ce ti se intimpla. Din pacate ti-ai facut-o cu mina ta
ApreciazăApreciază
Valoarea e ca un cristal pe care îl poți privi din diferite unghiuri în funcție de cultură, vârstă etc. Degeaba e valoare pentru tine, dacă altul nu apreciază. Există o ierarhie a valorilor general acceptate care așază pe fiecare la locul lui. Un fotbalist, ca să mă leg de exemplul tău, e o valoare în lumea sportului, dar o nulitate printre savanți (cum probabil că și savantul are aceeași valoare o pe terenul de fotbal.) Eu cred că se potrivește un exemplu pe care îl aud des aici. Să comparăm merele cu mere și portocalele cu portocale.
Cât despre ”the old good days” înglobează conflictul dintre generații care a existat, există și va exista.
Părearea mea. 🙂
ApreciazăApreciază
Sweety,
pai in cazul asta nu mai putem vorbi de „om de valoare” ci doar de fotbalist de valoare, frizer de valoare…etc, Cum ramine insa cu „omul de valoare”, care e o expresie uzitata, desi nu se refera doar la mere si portocale, ci la toate fructele? Un fel de „salata de valoare”, daca vrei. 😆
In legatura cu old good days-urile, intrebarea era, privind tineretul de astazi, ai impresia ca ne ducem de vale in privinta valoarii, cum spun unii, progresam, cum spun eu sau ne situam pe o confortabila linie de plutire, cum nu spune nimeni? 😆
ApreciazăApreciază
Papa un om de valoare e cineva care excelează în ceva, într-un domeniu. Nu un super-zeu care e perfecțiunea întruchipată în tot. ( Nimeni nu cred că poate fi genial la toate capitolele, pentru că ne naștem cu aptitudini și talente diferite). E o ierarhie a valorilor, poți fi un om de valoare la locul de muncă, un specialist căutat și vânat de companii de seamă, dar poți să fii și o valoare națională, sau internațională performanțele, talentul tău fiind recunoscute internațional, fiind mândria țării în care te-ai născut. Un fotbalist de valoare, un pictor de valoare, un profesor sau inginer de valoare sunt oameni de valoare. Da, e salata de fructe. Totul e să nu comparăm mărul cu portocala și să nu mușcăm din măr dorind să aibă gust de struguri.
Eu votez pentru tineretul actual. 🙂
ApreciazăApreciază
Bun, la a doua intrebare ai raspuns, asa ca te trec 😆
Dar la prima, aplicind principiul pe care l-ai enuntat fara a amesteca stiinta cu manelele, si considerind ca te-ai referit numai la activitatile legale, Copilu Minune poate fi considerat un „om de valoare”. In fine, e o parere, dar pe care nu cred c-o vor impartasi multi bloggers. 😉
ApreciazăApreciază
Din punctul meu de vedere subiectiv nu este o valoare, pentru că eu nu gust genul muzical pe care îl practică. Dar da, este o valoare pentru cei care îl ascultă. Este un nume de care am auzit cu toții. Ne place sau nu, în ceea ce face este fruntaș. Iar iubitorii de manele ar fi extrem de supărați pe tine că-i pui la îndoială valoarea. Nu știu dacă te duci la petreceri românești, dar ai fi uimit cât e de popular și printre românașii noștri. Fiecare dintre noi avem valori și apreciem în mod diferit lucrurile. în funcție de educație, vârstâ, chiar etnie…
Iar ca elevă/studentă am învățat bine, am trecut mereu cu notă mare 😀
ApreciazăApreciază
Eu nu l-am discreditat pe Minune, ba dinpotriva, am intrebat daca pentru a fi considerat om de valoare trebuie sa ai cinci facultati. Ca nici mie nu-mi place, e alta poveste, dar nici nu cunosc pe cineva care sa asculte folclorul asta orasenesc. Asta nu inseamna ca n-or fi si pe aici manelo-melomani 😆
ApreciazăApreciază
Papa, sunt atâtea non-valori cu facultate. Sigur, școala are rolul ei și cred foarte tare în educație. Dar sunt și genii înnăscute care n-au mers la școală, însă au revoluționat arta sau știința (sunt atât de multe exemple). Sunt pro școală, dar nu cred că facultatea te face om de valoare. Poate fi un factor în formarea individului, dar nu facultatea în sine îți dă valoare.
ApreciazăApreciază
Foarte pe scurt, după Molière (Preţioasele ridicole) lucrurile valoareză atât cât le face să valoreze; tot la fel oamenii – după Centurion (Opere încă nescrise) 😀 De fapt am scris pe tema asta prin noiembrie anul trecut.
ApreciazăApreciază
Pai dumneata, domnu’, te referi la valoarea lucrurilor care, dupa papa 😆 , este o valoare atribuita, nu neaparat intrinseca 😉
dar what about the oameni? 😆
ApreciazăApreciază
Nu prea văd diferenţe în evaluare. Aşa cum lucrurilor li se atribuie (mai mult ori mai puţin arbitrar) o valoare, la fel şi oamenilor (fie că o pun altora ori sieşi). Valoarea este un concept, iar ca oricare altă invenţie umană este relativă. S-ar putea foarte bine ca ceea ce eu consider „de doi bani”, obiect sau comportament uman, pentru un altul să fie de nepreţuit, respectiv un exemplu demn de urmat. Omul evaluează fapte (comportamente, obiceiuri etc.) punându-le câte-o etichetă, unele sunt virtuţi, altele vicii; criteriile au fost întotdeauna subiective, funcţie de „moda” timpului. De obicei valorăm oameni după „foloasele” (nu numai materiale) pe care le aduce unu’ sau altul. Cinic şi amoral, probabil, însă din ce în ce mai acceptat social, deşi o recunoştem cu juma’ de gură.
Astea fiind zise, greşesc undeva când spun că valorăm oamenii subiectiv, asemeni cum o facem în cazul lucrurilor. Şi valoarea atribută obiectelor e subiectivă, preţul nu reflectă valoarea, ci este stabilit funcţie de anumiţi factori.
ApreciazăApreciază
Bun, asta am spus si eu in post, dar inca nu mi-ai definit „omul de valoare” si hai sa te pun in incurcatura. L-ai considera om de valoare, pe James Brown sau pe Elisabeta a II-a ? Sau poate pe amindoi sau niciunul. Dar sa-mi spui si de ce, ca aici e spilul 😉
ApreciazăApreciază
Întrebare cu încuietoare. Răspunsul este la fel de cu schepsis. 😉
Să definim întâi valoarea ca fiind atribuirea unui grad de utilitate sau nevoie unui obiect, acțiuni sau persoane. Problema e că se amestecă mere cu pere, obiectul cu fiinţa, iar mie îmi pare ilogic.
Ca să mă pronunţ asupra valorii umane ar trebui să definesc mai întâi criteriile după care fac evaluarea. Care sunt alea? Talent, cunoştinţe, diplome, succes, bani? Merge la obiecte, dar la oameni e mai complicat (iar dacă ne apucăm să definim factorul uman ne înecăm în concepte filosofice). Până la urmă valoarea nu ţi-o dă nimeni altcineva decât tu însuţi, exact ceea ce spuneam în primul comentariu, un pic modificat; preţuim atât cât ne valorăm pe noi înşine, iar „preţul” ăsta contează doar pentru noi, întrucât din partea altora pot exista păreri diferite. Personal, nu prea-mi pasă de părerile şi evaluările altora, foarte probabil nici lor de ale mele.
Apropo, în ce se măsoară valoare umană şi desigur pe ce criterii se calculează? Admit că valoarea asta este unul dintre cele mai importante criterii de socializare (omul face alegeri ţinând cont şi de percepţia valorii), însă nimeni nu mă convinge că e o idee bună să valorăm fiinţa. Omul şi-a „bătut deja cuie în talpă” odată ce a s-a apucat să pună preţ, inventând „trocul”, înaintea banilor au fost scoicile, pietricele… Ideea de preţuire/cântărire după criterii diverse şi subiective (altfel nici nu cred că se poate), că nu-i unu’ unanim valabil a adus şi aduce destule prejudicii.
Acu’, după lunga introducere, să răspund scurt la întrebare. Nu cunosc personajele citate, prin urmare nu mă pot pronunţa asupra valorii lor, decât dacă aş fi foarte subiectiv, dar n-ar fi un răspuns fair. Am evaluat doar oamenii care-mi sunt aproape (asta pen’ că tot ziceam mai ’nainte că valoarea are rol social, ne alegem prietenii, între altele). Fiecare avem propria scară de valori, inclusiv aceea după care categorisim oamenii, însă are relevanţă doar pentru noi, nimic mai mult. Cât despre omul de valoare aş spune (evident subiectiv, după propriul etalon) că acela apropiat mie (d.p.d.v. al caracterului) ori unul pe care-l apreciez sau îmi este model de urmat.
ApreciazăApreciază
Deci, concluzionind, notiunea „om de valoare” nu poate fi generalizata, tocmai pentru ca este relativitiva si subiectivitiva. Este? Este! Asa ca cel mai bine sau sanatos este sa ne ferim de astfel de aprecieri care pot fi adevarate doar din punctul nostru de vedere. 😉
De acord.
ApreciazăApreciază