Vreti sa fac pe prostul?

Nu vreti? Bine, atunci voi face pe si mai desteptul si voi vorbi de ambiguitate.

La o citire mai atenta a termenului, iti cam dai seama ce vrea sa spuna ambiguitatea asta. Si as spune ca utilizarea acestei tehnici nu este chiar la indemina oricui, dar atunci cind este, poate deveni extrem de utila. Cazul lui Nostradamus sau a religiei, fiind binecunoscut si acceptat. Insa, daca ambiguitatea poate fi de multe ori utila, poate fi in aceeasi masura si periculoasa, citeodata. Ambiguitatea poate reprezenta portita de scapare dintr-o circumstanta nedorita, dar te si poate baga-n incurcatura, atunci cind subiectele sunt sensibile si mai ales cind banuielile dau tircoale. E, atunci se poate spune ca ambiguitatea nu e de dorit, ci de evitat. Si in fine, daca este intentionata, ambiguitatea mai poate fi folosita pentru a sugera un anumit ceva pe care din diverse motive refuzi sa-l spui. Evident ca tot asa poate exista si-o ambiguitate involuntara care iti poate crea probleme.

Arta ambiguitatii este folosita cu predilectie si cu oarecare indeminare de asa zisii, clarvazatorii.  De fapt pe ambiguitate s-a bazat aceasta „meserie”, inca de pe vremea vestitelor Oracole. Dupa cum se stie, ambiguitatea poate rezida chiar si din pozitionarea diferita a unui semn de punctuatie. De notorietate este premonitia Oracolului Pythia cu „vei lupta, vei invinge, nu vei muri” in care pozitionarea virgulei inainte sau dupa negatie, schimba complet sensul frazei. Tot asa si tot Pythia afirma ca „daca treci riul, un mare imperiu vei distruge. Croesus, increzator in interpretarea lui proprie, ataca Persia, dar vai, tocmai imperiul lui va fi cel distrus, inselat fiind de ambiguitatea profetiei.

Pe linga Oracole, ambiguitatea e des intilnita si in politica. Politicienii alegind so uziteze din mai multe motive. Unul dintre motive ar fi sugestionarea unui anumit lucru, fara a-l numi, pentru a nu putea fi trasi la raspundere intr-o anumita eventualitate. Problema e ca, dupa cum spuneam in deschidere, atunci cind dai de ziaristi dibaci, iscoditori si neincrezatori, e greu de crezut ca vei scapa fara un raspuns transant si fara echivoc.

Ambiguitatea mai e folosita destul de des si-n arta, dar acolo e folosita din dorinta de a conferi operei o doza de mister si de a-i da marelui sau micului public, posibilitatea de-a alege sensul dorit, fara a-l numi.

Da, stiu, ar mai fi si posibilitatea in care ambiguitatea e folosita din nepasare sau din neglijenta sau pur si simplu din greseala. Dar sa ne intelegem, ambiguitatea poate fi suspectata chiar si fara sa existe, tot asa cum poate exista fara a fi inteleasa de cineva care alege sa faca pe prostul sau chiar este. E si uite asa, din aproape-n aproape, am ajuns din nou la titlul postarii.

Si cu asta cred c-am sa inchei dizertatia, intrucit ma dor degetele de cit am vorbit. Asa ca, daca mi-a scapat ceva, va rog sa completati si sa-mi spuneti, daca doriti, cam ce ati prefera, sa folositi ambiguitatea in exprimare sau sa cititi ambiguitatile altora? Asta daca sunteti adeptii ambiguitatii, daca nu, chiar va place vorba dreapta si fara echivoc?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Recitindu-ma, n-am putut sa nu ma-ntreb „oare acest post despre ambiguitate, se face vinovat de ambiguitate?” Hm! Ce sa zic? Orice-i posibil, dar marturisesc, ambiguitatea ma atrage datorita misterului pe care-l ascunde si care te-ndeamna sa-l descifrezi.