Nu vreti? Bine, atunci voi face pe si mai desteptul si voi vorbi de ambiguitate.
La o citire mai atenta a termenului, iti cam dai seama ce vrea sa spuna ambiguitatea asta. Si as spune ca utilizarea acestei tehnici nu este chiar la indemina oricui, dar atunci cind este, poate deveni extrem de utila. Cazul lui Nostradamus sau a religiei, fiind binecunoscut si acceptat. Insa, daca ambiguitatea poate fi de multe ori utila, poate fi in aceeasi masura si periculoasa, citeodata. Ambiguitatea poate reprezenta portita de scapare dintr-o circumstanta nedorita, dar te si poate baga-n incurcatura, atunci cind subiectele sunt sensibile si mai ales cind banuielile dau tircoale. E, atunci se poate spune ca ambiguitatea nu e de dorit, ci de evitat. Si in fine, daca este intentionata, ambiguitatea mai poate fi folosita pentru a sugera un anumit ceva pe care din diverse motive refuzi sa-l spui. Evident ca tot asa poate exista si-o ambiguitate involuntara care iti poate crea probleme.
Arta ambiguitatii este folosita cu predilectie si cu oarecare indeminare de asa zisii, clarvazatorii. De fapt pe ambiguitate s-a bazat aceasta „meserie”, inca de pe vremea vestitelor Oracole. Dupa cum se stie, ambiguitatea poate rezida chiar si din pozitionarea diferita a unui semn de punctuatie. De notorietate este premonitia Oracolului Pythia cu „vei lupta, vei invinge, nu vei muri” in care pozitionarea virgulei inainte sau dupa negatie, schimba complet sensul frazei. Tot asa si tot Pythia afirma ca „daca treci riul, un mare imperiu vei distruge. Croesus, increzator in interpretarea lui proprie, ataca Persia, dar vai, tocmai imperiul lui va fi cel distrus, inselat fiind de ambiguitatea profetiei.
Pe linga Oracole, ambiguitatea e des intilnita si in politica. Politicienii alegind so uziteze din mai multe motive. Unul dintre motive ar fi sugestionarea unui anumit lucru, fara a-l numi, pentru a nu putea fi trasi la raspundere intr-o anumita eventualitate. Problema e ca, dupa cum spuneam in deschidere, atunci cind dai de ziaristi dibaci, iscoditori si neincrezatori, e greu de crezut ca vei scapa fara un raspuns transant si fara echivoc.
Ambiguitatea mai e folosita destul de des si-n arta, dar acolo e folosita din dorinta de a conferi operei o doza de mister si de a-i da marelui sau micului public, posibilitatea de-a alege sensul dorit, fara a-l numi.
Da, stiu, ar mai fi si posibilitatea in care ambiguitatea e folosita din nepasare sau din neglijenta sau pur si simplu din greseala. Dar sa ne intelegem, ambiguitatea poate fi suspectata chiar si fara sa existe, tot asa cum poate exista fara a fi inteleasa de cineva care alege sa faca pe prostul sau chiar este. E si uite asa, din aproape-n aproape, am ajuns din nou la titlul postarii.
Si cu asta cred c-am sa inchei dizertatia, intrucit ma dor degetele de cit am vorbit. Asa ca, daca mi-a scapat ceva, va rog sa completati si sa-mi spuneti, daca doriti, cam ce ati prefera, sa folositi ambiguitatea in exprimare sau sa cititi ambiguitatile altora? Asta daca sunteti adeptii ambiguitatii, daca nu, chiar va place vorba dreapta si fara echivoc?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Recitindu-ma, n-am putut sa nu ma-ntreb „oare acest post despre ambiguitate, se face vinovat de ambiguitate?” Hm! Ce sa zic? Orice-i posibil, dar marturisesc, ambiguitatea ma atrage datorita misterului pe care-l ascunde si care te-ndeamna sa-l descifrezi.
papa draga, eu..”vorba dreapta si fara echivoc”” se „vede” asta si din ce spun si din ce scriu si din cum injur….se vede clar…!!ambiguitatea…antica si in acelasi timp la zi…poate mai mult decat oracolul ..as zice „”politica o „curva „” de dansi inventata …!! la romani se mai poarta si vorba cu :””doua intelesuri””!!
iar la mine in ograda …se numeste proverbial „”a intors-o ca la ploiesti””!!
mie nu-mi plac ambiguitatile, subintelesurile…mie-mi place sa-mi zici „verde-n fata”” si de bine si de rau…dar eu cred ca sun putin „expirata”” cu asta …o femeie in trend este „”ambigua”….asa se spune !!
si eu..MITA baston….ca sa nu ma las mai prejos….am inceput sa ma exprim asa;;..” cam da”, „cam nu”,….sau „nu prea””!! (hi,hi) asa-i ca sunt suficient de „ambigua””!!
ia intreaba-ma daca am fost la vot ?!! eu o sa-ti raspund ..”cam da „”!!
ApreciazăApreciază
nina, you pretty ballerina,
imi dai de inteles, fara s-o spui, 😉 ca te dai in vint dupa exactitatea rigida. Dupa matematica lui 1+1=2
Eu, ca sa fiu sincer, n-am intilnit inca vreo doamna careia sa nu-i placa echivocul, ambiguitatea, mai ales seara sub clar de luna 😉 Think again
ApreciazăApreciază
Cred ca daca cineva vrea sa se faca inteles, trebuie sa fi inteles mai intai el insusi ce vrea sa spuna. Se spune ca am inteles bine o chestiune daca explicand-o unui copil de cinci ani, in cat mai putine cuvinte, o va intelege la randul lui. Ambiguitatea imi pare plina de indoiala, de nesiguranta. Ambiguul se indoieste de sine. (Eu sunt ambigua in exprimare, nedorit fenomen, desigur. Cand se intampla e pentru ca ma intortochez in ganduri si uit si eu de unde am pornit si nu mai stiu unde voiam sa ajung.) Calea cea mai scurta intre un intelect si altul, e o dreapta. Numai ca nu toti vor drumul cel mai scurt, ce-atata graba? Mai apar ascunzisuri in limbaj – misterele de care pomenesti mai sus. Pe mine ca sa ma atraga un astfel de mister, provenit adicatelea din ambiguitate, va sa insemne ca multa claritate si plinatate de intelesuri a curs mai intai. Nu as sta sa descifrez ambiguitatea unui pierde-vara, coate-goale, taraie-ogheala, mate-fripte intelectualicesc. ok?
ApreciazăApreciază
Lora
Te pot convinge foarte usor ca sunt multe situatiile in care preferi ambiguitatea unei conversatii, interpelarii directe si fara menajament. 😉 Pentru ca una e sa ti-o trinteasca „verde” si alta sa-ti dea de inteles, dar fara s-o spuna. Ce zici?
ApreciazăApreciază
Deja nu mai vorbim de ambiguitate, vorbim de tact si de lipsa lui. Ambiguitate in limbaj, in comportament, in etica? Se poate folosi ambiguitate ca eufemism pentru nesimtire, in acest caz. Dar eu ma refeream la ambiguitate in idei si in exprimarea lor.
ApreciazăApreciază
Lipsa de claritate nu denota intotdeauna confuzie si brambureala. Poate fi o modalitate calculata de-a da o anumita impresie sau de de a sugera, ambiguu, cum spuneam, o anumita stare de fapt. Dar ca franchetea poate fi sinonima lipsei de bun simt, nu neg si nici n-am negat-o vreodata.
ApreciazăApreciază
Depinde despre ce ambiguitate discutăm. Dacă vorbim despre ambiguitate ca lipsă a clarităţii/preciziei, aş spune că n-o doresc, întrucât claritatea împodobeşte cugetările profunde (vorba unui moralist francez) sau poate reprezenta proba bunei-credinţe din partea vorbitorului. Pe de altă parte, dacă luăm în discuţie ambiguitatea lexicală ori pe cea sintactică, îmi place, ne putem juca cu cuvintele. Şi tare m-aş mai juca cu sensurile exactităţii matematice a lui 1+1=2 (pomenite într-un comentariu anterior)… Aşadar, unu cu unu sau unu cu una sau una cu una că nu-i totuna, şi nu neapărat fac doi. Suficient de ambiguu enunţul? 😉
ApreciazăApreciază
Pai ambiguitatea este o lipsa de claritate si precizie, oricum ai lua-o, doar ca uneori e involuntara si de cele mai multe ori e premeditata 😉 Si asa cum spuneam, cea involuntara nu e de dorit, tocmai pentru ca poti intra la apa, doar pentru ca ti-e mintea confuza.
ApreciazăApreciază
ambiguitatea e distractiva intre prieteni. da savoare glumelor si destinde atmosfera. eu o prefer in locul rigiditatii date de exprimarile fara echivoc, care dau senzatia de dialog inchis.
– evaziv…
– succint… 😉
ApreciazăApreciază
Aha! Cu ambiguitatea suntem la unison, ceea ce, dupa cum sti, nu-mi pica bine 😆 pentru ca postul e conceput sa genereze beligerari, beligeranti, pumni, coate, picioare……singe 😆
Ce sa mai zic, bine ca aparusi, ca prea te dadusei dupa camila 😆
ApreciazăApreciază
Lumea e plină de ambiguități. De fapt, totul este ambiguu. Poți să-mi spui, de pildă, cum e paharul: pe jumătate plin… sau pe jumătate gol? Și e bine că-i așa, că altfel ar fi extrem de plictisitor. 😉
ApreciazăApreciază
wwf
Sigur ca pot, un pahar pe jumatate plin, e pe jumatate gol 😆 Ca unii vor sa contemple una sau alta dintre jumatati, e treaba lor, dar paharul e dupa cum iti spuneam 😉
Cu plictisul sunt intrutotul de acord, asa cum am si spus-o, ceva mai sus 😉
Dar ma intreb si te intreb, oare ironiile pot fi ambigue? 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
sigur ca da: daca nu poti sa-l convingi, macar baga-l in ceata.
ApreciazăApreciază
Hei, domnu cu camila, tu cui i-ai raspuns, ca m-ai bagat in ceata
ApreciazăApreciază
Pentru asta cred că trebuie să scrii alt post pe care să-l intitulezi: ” Vreți să fac pe deșteptu’?” 😉
ApreciazăApreciază
Adica sa ma declar prost? Asta vrei sa insinuezi? Bine, am sa te astept la cotitura. Nu-mi scapi tu cu una, cu doua 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi asum toate riscurile, Papa, altfel unde mai e plăcerea jocului? 😉
ApreciazăApreciază
A le asuma carele va sa zica, you can handle the consequences. Can you? „Jocul” ambiguitatilor poate lua intorsaturi neprevazute si un oarecare „someone” poate sa traga dupa tine cu „alice”. 😉 Watch out, sis! 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆 😆 😆 Finally, you made me laugh!
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca insfirsit ti-ai recapatat simtul, ratacit, al umorului 😆
ApreciazăApreciază
Pană și ambiguitatea e ambiguă, prin însuși sensul ei. 😆 Într-o lume relativă…
ApreciazăApreciază
W
existenta paharului plin sau gol este indoielnica prin insasi instabilitatea temporala a conceptului. orice pahar gol urmeaza sa fie umplut si, mai apoi, golit, umplut din nou si, iar, golit pentru a fi umplut si, deci, golit, apoi umplut, din nou golit, si iar umplut, si iar golit, acum e ult, caci intolit nu e voit… scuze, am ametit.
in fine, paralizarea, congelarea, inghetarea timpului pentru a stabili abundenta materiei din interiorul paharului, sau, dupa caz, lipsa ei, este imposibila in conditiile in care nu stim de unde vine timpul, si nici unde se duce, pentru a putea actiona asupra curgerii sale.
paharul poate fi prea plin de sine, caci golul de sine l-ar sparge. sau l-ar deforma plastic.
ApreciazăApreciază
T
Mi-e îmi place paharul rămas pe jumatate. Nici gol nici plin, ci… veșnic, înghetat, așteptând, dornic… plin sau fără de începuturi, plin sau fără de sfârșituri, arătându-mi că totul e posibil, și că totul se poate schimba, dar dilatând la infinit clipa aceea de dinainte…
ApreciazăApreciază
papa
am fost doar ocupat, dar parol ca am stat de partea care trebuia a camilei. sunt om serios, asa cum ma stii.
ApreciazăApreciază
Aha! Ma bagasei la idei, dar nu spun ce fel 😆
ApreciazăApreciază
la mine lucrurile sunt simple: există situaţii în care sunt extrem de directă şi situaţii (scrisul de pildă) în care consider că exact ambiguitatea lasă loc unei multitudini de interpretări. a te juca cu cuvintele… ador asta! şi dacă presupune ambguitate, atunci mi-o asum. 🙂
dar cum spunea şi wwfirst mai sus, e chestie de perspectivă chiar şi în cea mai banală dintre interpretări, cea a paharului… realitatea este o sumă sumă a realităţilor tuturor. dacă între privitor şi pahar se mai află şi o perdea? 🙂
ApreciazăApreciază
Cum spuneam, si mie-mi place, dar daca o joci, iti asumi si riscurile inerente 😉
ApreciazăApreciază
jawohl! 🙂
sunt însă și situații în care este contraindicată, recunosc și asta.
ApreciazăApreciază