Ca n-o am cu religia, e un lucru cunoscut de toata lumea cu care am venit in contact, indiferent de natura contactului, si pe care n-are sens sa-l mai detaliez. In acelasi timp, nimeni nu poate afirma ca n-as avea niscai cunostinte, minime ce-i drept, despre acest fenomen stiintifico-fantastic. Stiintific ca stiintific, dar fantastic, fara doar si poate.
Asa dar, povestea spune ca Barosanu ne-a compus dupa chipul si asemanarea lui, ca mai apoi sa sufle, peste lutul prospat modelat, o boare de viata, cam cum fac aia de la urgenta cind ti se opreste pitpalacul si-ti baga un soc electric sa te invie.
In fine, dupa ce ne-a zamislit, asa cum s-a priceput el mai bine, Barosanu s-a gindit sa ne dea liber. Altfel spus, faceti neica ce va trece prin minte, dar sa stiti ca dupa ce dati coltul, am sa va judec si daca ati pacatuit cu vorba, cu gindul sau cu fapta, dracu va ia. Adica un fel de pedeapsa cu executare, ca la ei in rai nu exista pedepse cu suspendare, desi cam totul e suspendat pe lumea cealalta, din cite stiu eu.
Bun, deci pina acum ne-am lamurit care e vrajeala cu creatia, cu democratia si cu judecata dumnezeiasca. Coborind insa pe Pamint, constatam cu placere ca justitia independenta a lui BaSecu a procedat dupa acelasi tipic dumnezeiesc. Adica le-a dat liber la furat celor ce-au dorit si au avut posibilitatea sa fure, fara a-i deranja in vreun fel timp de doua decenii, dupa care, atunci cind dosarele duduiau de pacate, le-a tras-o la lingurica. Bine, acum sa nu credeti ca le-a tras-o tuturor, ca si justitia asta a lui BaSecu, o fi ea independenta, dar e independenta de la Presedinte-n jos. Asta cred ca e si motivul pentru care nu si-a tras-o si lui. Pe cale de consecinta, unii pacatosi au cam supt-o si dupa cum prevedeam inca de anul trecut, unii inca o vor mai sugiza pina-n decembrie. Voiculescu si-a rotunjit deja muschii orbiculari ai buzelor, in vederea absorbtiei biberonului prezidential.
As mentiona ca in mod evident, capul de acuzare este in continuare antibasismul. Asta e de fapt pacatul, nu delapidarea-n sine si de aceea as considera oportun ca in Codul Penal sa fie introdus un paragraf separat dedicat ereziei. Cu toate astea, din cauza de independenta limitata, excrocii de suflet ai BaSecului, ca de pilda videnii, cocosii, bocii, elenele si inca multi altii, zburda slobozi, bucurindu-se inca de imunitatea stapinului.
Asa ca, ne-o place, nu ne-o place, BaSecu ii calca pe urme demiurgului zamislitor de de toate, poate chiar si de el insusi. Motiv pentru care, n-ai ce sa-i reprosezi, pentru ca umbla zvonul cum ca astia ar fi drepti, cinstiti si far’ de prihana. Desi, daca ti-ai pune putin logica la lucru, ti-ai da seama ca nu e tocmai etic sa-l lasi pe unul de capul lui, dupa care sa-l executi ca n-a facut ce ti-ar fi placut tie sa faca. E ca si cum ti-ai lua un catel, l-ai lasa nesupravegheat o zi intrega, dupa care, seara, l-ai sminti in bataie ca ti-a ros slapii sau ca s-a stropit la piciorul mesei din dining room.
Of, of, of, da’ n-o veni si ziua aia?
Lasă, Sfinția-Ta, torn un pic de apă sfințită peste of-urile alea și zic Răbdare, Prea-Sfinte, că toate-s efemere-n lumea asta! 🙄
Chiar și Bună dimineața! 🙂 ăsta al meu… 😉
ApreciazăApreciază
Buna sa-ti fie inima, Bursucila, cum ti-e mersul si cautatura! 😉
Eu speram sa continuam versuiala de la postul precedent, dar observ, scufundat in regrete, ca m-ai sedus si abandonat. Efemero! 😆
Si ca tot ai adus vorba,n-ar putea exista niste efemere ceva mai efemere in privinta BaSecului? Nu de alta, dar efemerul asta poate sa faca atita rau in 24 de ore, cam cit face un neefemer intr-o viata. 😉
ApreciazăApreciază
Hi Papounet! bine te-am regasit, via super-Bursucel… 🙂 whaz up, young man?… nu te-ai mai saturat de politica-ro?… 😀 sanatate, my very best & bonne-nuit! 😉
ApreciazăApreciază
Mel
Tu ne m’aime plus si asta-mi provoaca insomnii 😆
Pai adica nu ma puteai gasi printr-un zbor direct? Numai cu escala? 😉
Don’soara, trebuie sa recunosti ca politica, asa cum e ea, e un izvor nesecat de subiecte.
Pup u si bine m-ai regasit!
ApreciazăApreciază
ba da, ba da! 😉 😀 am trecut periodic sau episodic p-acilea, da’ n-am lasat „urme” pen’ca nu-s la „corent”(nici de 220, nici de 110V!) cu politica din România, stii deja ca n-am (avut) vreodata canale-TV-ro… frankly speakin’, ti-amintesti ca voi fi preferat mereu posturile-ti despre subiecte de viata, mult mai interesante decât „pulitica”… 🙂
* * *
whaz up, young man?… tot în Canada sau te-ai mutat la Bucarest-ville?… 😉 if you really miss me, you know where you can find me… 😉 my very best and c u asap!
http://myvirtualplayground.wordpress.com/
ApreciazăApreciază
Mel
Sa stii ca si eu am trecut, ocazional, pe la tine prin ograda, de-mi sareau ochii in toate directiile din cauza mataraiei de drumuri. Urme n-am lasat, ca nu-s melc, dar de citit te-am citit, chit ca esti apulitica 😉
De mutat, m-am mutat, dar tot in Canada 😆
ApreciazăApreciază
merci, L! cum n-am live traffic feed(pen’ca I don’t give a damn pe el!), deci no idea de cin’ ma viziteaza, doar daca lasa „urme”… 🙂
* * *
tot în Ontario?… am fost tentata de Vancouver, BC la un moment-dat: 🙂
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/07/03/je-chante-dans-le-port-de-vancouver/
ApreciazăApreciază
Tentatiile sunt multiple, dar am ramas fidel Toronto-ului si asta din motive de business si de departare fata de Europa si de „acasa” 😉
ApreciazăApreciază
O.K. thanx, got it… 😉
ApreciazăApreciază