Un film fluierat

Nu stiu daca s-a observat, dar filmele romanesti sunt premiate numai daca au ca tema nenorocirile sistemului social romanesc. Occidentul apreciaza numai autocritica est europeana. Tot ce e de bine, trebuie sa vina musai de la vest. Dar cum noi avem un talent deosebit de-a ne face pres, nu-i de mirare ca suntem apreciati. Asa ca atunci cind se vorbeste de festivaluri de film, premii romanesti si covoare rosii, noi suntem covorul.

Am vazut un film. Un film romanesc, premiat, prost si cu un titlu de neretinut „Eu daca vreau sa fluier, fluier”  De fapt asta e unul dintre filmele profunde, pline de sensuri, de simboluri, cu un dialog bogat care a constat in vreo 400 de cuvinte, max, dintre care 380 au fost organe genitale si acte sexuale bucale, anale si necrofile. In rest s-a tacut. S-a tacut in draci si-n dusmanie. S-a tacut si s-a stat, asa, in cur si cu ochii-n bec. De fapt si eu stateam la fel, nepricepind cine, de ce si cui. Dar pentru a fi cit se poate de riguros, tacerea, cu toata simbolistica ei bogata, era intrerupta ocazional de cite un „futu-ti mortii ma-tii” sau de citeva rinduri de palmele receptionate de  personajul principal.

In fine, n-o fi avut dialog, ca na, o fi fost scenaristul ragusit, dar montarea , montarea a fost magistrala! Doua incaperi dezolante si un cimp. Ba stai ca daca-mi fortez putin memoria, paca mai dau si de-o poarta de tabla. Tabla vopsita, nu galvanizata. Tabla de 3 si doua dube cu mascati. Cam asta a fost filmul.

In ce priveste actiunea, a fost mai mult trascedentala, intrucit se medita des si indelungat. Iat-o:

El era in pirnaie, in timp ce  ma-sa era curva. Asta a spus-o el, nu eu. Ea, ma-sa, tocmai se-ntorsese de la produs, din Italia. El avea 18 ani si avea grija de frati-sau, pe care ma-sa dorea sa-l duca cu ea la spaghetti si pizza. El se-mpotriveste si, dupa cum spuneam, o face curva. Ea il plesneste aprobator de vreo patru ori.  In fine, la un moment dat, in timpul unei evaluari a detinutilor, palmuitului ii sare mustarul, o sechestreaza pe o evaluatoare si cere sa-i fie adusa „italianca” careia-i propune fara ocolisuri si dulcegarii inutile:  ” sa nu-l iei pe frati-miu cu tine; jura-te pe mormintu ma-tii  si zi sa te usuci ca ea” . Aia, adica ma-sa, se jura si el pleaca la o cafea cu ostateca pe care o tinea dragastos in brate, amenintind-o ca-i ia gitul cu un ciob dintr-un geam spart. De fapt, astuia i se scurgeau ochii dupa tipesa asta si poate si alte secretii ascunse camerelor de luat vederi, ca doar d-asta a invitat-o la cafea. Ea era una stearsa, insipida, incolora, fara gust, fara miros si care era considerata frumoasa, in film, si actrita, in viata de zi cu zi, desi tot rolul ei a fost sa stea cuminte, cu ciobu-n git. Ajunsi la cafea, el trage doua gituri si pleaca sa se predea celor doua dube care l-au dus la dracu cu carti.

In concluzie, n-am tras nicio concluzie, doar ca acum inteleg de ce spun unii: cine are, sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca.