Ca Gidea-i prost, am mai spus-o si chiar daca apare in costum strimt, cu cravata ingusta, prostia-i iese pe gura, buluc, cam cum ies liliecii noaptea, la vinat. O ultima „reusita” a avut loc cu ocazia emisiunii in care i-a invitat pe acei copii medaliati la concursul moscovit de chimie. Ca i-a invitat e un merit, dar intrebarile pe care le-a pus au fost un dezastru de tip „Gidea, incompetenta garantata!”. Ba mai mult, dupa ce a dat cu mucii-n fasole intrebindu-i daca s-au gindit sa-si parasesca tara in eventualitatea unor oportunitati, le stringe mina celor care au negat interesul „transhumantei”, evitind sa-i stinga mina fetei care, sincera fiind, a admis ca ar lua in consideratie orice oportunitate. Pai bine bai Betty Boop, ca esti timpit e OK, ca poate nu e vina ta, dar ca esti si badaran cu un copil, mi se pare impardonabil si de prost gust, fi ti-ar cravata a dracu, de dobitoc.
De fapt Gidea nu s-a limitat doar la o intrebare idioata, taxata de Ciuvica printr-o interventie geniala. „Daca tot ati adus vorba, v-as intreba ce ati face daca CNN v-ar oferi dumneavoastra o pozitie prin America retribuita cu vreun milion pe an?” Gidea, cel fara viteza de reactie, lipsit complet de spontaneitate, a dat din colt in colt facindu-se de cacat. Ba ca sa-l ridiculizeze definitiv, a mai intervenit si un alt invitat al carui nume imi scapa si care i-a servit un: „e lipsit de importanta unde-si vor defasura activitatea viitoare, atita timp cit vor face cinste acestei tari oriunde s-ar duce”
Dar pentru a se afunda si mai mult in acel produs de dezasimilatie, Betty Boop baga doua intrebari inepte, exact dupa chipul si asemanarea lui. Prima i-a fost adresata unui alt copil de la care dorea sa afle cit de mindri sunt parintii de el. Aaaa? Ce? Cum? Copilul a ramas putin interzis de idiotenia intrebari si ma mir ca nu i-a intors un „estimez ca in jur de 87.5%, dar de ce intrebati?” Buze fierbinti ar fi meritat-o din plin.
Dar oligofrenul, nefiind inca satisfacut cu cantitatea de prostie expusa. a continuat intrebind-o timp pe una dintre cele doua profesoare invitate: „v-ati gindit sa va parasiti tara?” iar dupa ce aceasta i-a replicat stinjenita ca a avut o data o discutie in familie cu sotul, Gidea s-a repezit ca o pasare de prada, care tocmai suferise o comotie cerebrala, cu intrebarea: „si ce anume ati vorbit cu sotul?” In acel moment am schimbat canalul intrucit depasisem limita de supotabilitate.
Dar revenind la ultimile doua zile si la „prostia cu cravata”, as vrea sa-l mentionez si pe Baiden, de ale carui gafe fac misto mai toate publicatiile americane de dreapta, incluzind FOXNews. Evident ca vizita astuia a fost cu tema, dar cu o tema nedezvaluita noua. Ce ni s-a spus e ca America e cu noi, ca DNA este excelent, ca ANI e mirific si ca Zegrean e a tot vazator. Dar pentru ca e vorba de Baiden aerianul, s-a spus si ca americanilor le va lipsi Basescu. Oare de ce? De bun ce-a fost ca presedinte pentru romani? Sau de bun ce-a fost ca sluga ascultatoare pentru americani? Eu tind sa cred ca pentru a doua varianta si sunt absolut convins ca BaSecu va fi regretat de cei ce l-au sustinut in jilt pentru favorurile acordate la schimb. Favoruri economice, militare, strategice si gaze de sist, ca de favoruri politice n-aveau nevoie, ei fiind exponentii stingii americane. De fapt, nu m-ar mira ca in timpul intrevederii sa i se fi inminat basitului nostru un ultim pachet cu porunci de indeplinit pe ultima suta de metri.
Si inchei cu ultima gaselnita constitutionala a lui Zegrean, alt dobitoc cu cravata: Presedintele tarii poate face politica, poate participa in campanii electorale si poate purta tricou inscriptionat in engleza ( daca si numai daca numitele activitati o favorizeaza pe blonda de la Golden Blitz) Paranteza urmeaza s-o adauge la decizie, Morar, ultimul nenorocit cu cravata din postul de fata.
In sfarsit, te-ai lamurit si tu cum sta treaba cu antenele…
ApreciazăApreciază
Traiane,
Diferenta e ca eu nu atac „antenele” pentru ca pe patron il cheama Voiculescu, ci actiunile „antenelor”, atunci cind merita atacate.
In orice caz, vorbind de alegeri, se pare ca s-au terminat pentru toti, exceptind antena 3, PSD si Treiceanu care sunt inca inversunati pe delapidarea PNL-ului
ApreciazăApreciază