In anul de gratie 1990 participam pentru prima oara, in mod activ, intr-o campanie electorala si de ce sa mint, eram halit din punct de vedere emotional. Altfel spus, atit la Rascola din ’89 cit si la aceste prime alegeri libere, am participat cu emotie si convingerea ca particip la un act istoric. Si asa a si fost. Dar pe linga emotie si convingere mai era vorba si de adrenalina generata de acel val de nou si de libertate care ma lovise si pe mine ca pe marea majortate a est-europenilor. Curind insa, chiar din timpul rascoalei, de fapt am si povestit evenimentele, mi-am dat seama ca realitatea e putin diferita de cum o percepusem eu. Desi sistemul era clar ca va fi schimbat, actorii ramasesera aceeasi. Marea majoritate a nomenclaturistilor din linia a doua facind „stinga-nprejur”, declarindu-se democrati si capitalisti convinsi, asa, peste noapte, lucru care s-a vazut si inca se mai vede ca era o ultima minciuna comunista pe care n-am halit-o nici atunci si nici acum. Dar din pacate sunt multi care au muscat atit din momeala iliesciana, post decembrista, cit si din cea basista, actuala.
In acea perioada confuza, eu, pentru ca nu le avusesem cu politica, decit prin intermediul Europei Libere, am optat oarecum la intimplare si la sugestia familiei pentru PNT (CD-ul fiind atasat mai tirziu si din ratiuni electorale) E si uite asa am participat eu in campania electorala unde mi-am dat seama de o alta realitate demoralizanta. Romanii, in majoritatea lor, isi insusisera vechile lozinci comuniste, care le erau adinc incarnate in constiinta si pe care ni le serveau ca justificare pentru devotamentul lor fata de Iliescu. Cind auzeau de Ratiu, o dadeau pe batjocura si pe „noi nu ne vindem tara” si pe „asta n-a mincat tacimuri”. Adica sa ne intelegem, astia erau aia care ascultasera pina-n ’90 Vocea Americii si BBC-ul in limba romana, injurind si bestemind iliestii la putere. Si atunci am realizat ca un sistem politic si social poate fi schimbat intr-o noapte, mentalitatii insa ii trebuiesc citeva generatii. Generatia noastra era clar compromisa de anii totalitarismului in care traisem, fenomen care se poate intilni chiar si astazi, dupa doua decenii.
Asa ca, privind realitatile actuale, imi dau seama ca perioada de purificare nu s-a incheiat si din nefericire s-a metamorfozat. De la ridicolul „nu ne vindem tara” am ajuns sa ne vindem, cu tot cu tara, unor mafioti europeni prin intermediul mafiotilor autohtoni si care ne MCV pe unde ne prind, tratindu-ne ca pe-o servitoare unguroaica.
Nu stiu cum dracu se face, dar poporul asta al nostru a ales mai mereu „The dark side of history”, asta ca sa-i parafrazez pe pinkfloydieni. Din clip lipseste lunaticul dimbovitean, din motiv de incompatibilitate temporala, altfel, ar fi acaparat tot clipul.
stai linistit ca nu s-a metamorfozat nimeni. „nu ne vindem tara” de atunci, este fix „nu ne vindem tara” de acum, cu variatiunea „nu vrem sa ne spuna noua ASTIA ce sa facem si cum sa facem” cu justitie si alte alea. Si cei ce sustin asta acum, sunt nepoteii lui Iliescu de atunci. La politicieni ma refer, nu sari in sus! 🙂 Ma rog, cu PNL-ul anexat din motive conjuncturale de anti-basism si sperante de Somnorel-Presedinte.
De partea cealalta, ASTIA care ne „MCV” pe noi acum, sunt tot cei care stateau in spatele lui Ratiu in 90. Guess what? Nici ei nu s-au metamorfozat.
Asa cum atunci noi vroiam democratie originala, acum vrem justitie originala.
Ma rog, te inteleg, orice este interpretabil. Sigur ca metamorfoza asta se poate vedea si altfel!
ApreciazăApreciază
Pai papa, tocmai asta cica s-a dorit de „mai marii lumii”: golul pe care l-a lasat Ceausescu sa fie umplut (ca sa zic asa) de cineva pe care majoritatea populatiei sa il fii vrut. Sa aiba impresia ca ei aleg liber si pe cine vor. Altfel era pericolul prea mare pentru un razboi civil. Si sarcina asta, de a pastra pacea, si-a indeplinit-o Iliescu. Ca pe langa asta mai putea face cate una alta, e altceva.
Cei ce atunci nu aveau experienta democratica sa stie cum si ce e cu mai multe partide politice si ar fi iesit haos sa fi fost doua sau trei partide sau puteri (sa le zic asa) relativ egale ca putere. Desi de partide nu putem vorbi pe atunci, caci un partid nu il faci in 6 luni. Cu timpul s-au mai schimbat lucrurile.
ApreciazăApreciază
cool
Lasa dracului aratura si tin-te pe asfalt, ca-i mai luxezi fo glezna! 😆
Pai dupa ce v-a vindut BaSecu pe 20 de miliarde, ce te-oi fi asteptind s-auzi din gura romanilor, „Deutschland, Deutschland über alles”?
Dar uite, ca sa nu crezi ca am ceva personal cu tine, declar de fata cu toata lumea ca justitia e cum spui, „originala” Altfel spus, ca la noi la nimeni. Nu zic, justitia corupta s-a banalizat cam peste tot in lume, dar justitia nostra, slugarnica, aservita si penala e de-o originalitate demna de cartea recordurilor si asta nu ne-o poate contesta niciun MCV.
ApreciazăApreciază
strigoito
Nu era vorba de razboi civil in Romania, cind marea majoritate era ascunsa pe sub paturi si prin sifoniere. Scenariul era bine pus la punct, iar Iliescu era presedinte ales si de vest si de east inca din vara lui ’89. La fel ca cel actual. Faptul ca a fost ales si reales si de popor, ba chiar in mod democratic, a fost marea dezamagire la care ma refeream. De fapt cei care l-au ales pe ala, l-au ales si p-asta. In fond amindoi au supt de la aceeasi tita rosie a dictaturii ceausiste.
In privinta experientei democratice, as zice ca aia de acum doua decenii aveau la fel de putina ca unii de astazi care-si doresc totalitarismul si despotismul de tip nou, „european” 😉
ApreciazăApreciază
Exact, de aceea am si zis ca sa aiba impresia ca aleg liber si democratic. Cred ca pentru aceia putini care si-au dat seama de asta a fost foarte dezamagitor. Dar ce sa-i facem, masele au fost, sunt si vor fi relativ usor de manipulat.
Ce era pana acum complicata politica, dar acum cu noile „constructii” e si mai dificila treaba: legi nationale, legi de la uniunea europeana… Tari cu experienta mult mai mare ca a noastra au probleme, apoi de Romania ce sa zic. E greu pentru specialisti, apoi pentru unii din clasa politica romaneasca… tulaaai 😀
ApreciazăApreciază
strigo
Interesele sunt mult prea mari la scara globala, asa ca unei tari ca Romania ii va fi foarte greu sa-si pastreze pozitia verticala in raport cu marile puteri europene. Eu sunt convins ca Barosso si Reding sunt de fapt doua marionete impinse la inaintare de marile forte financiare care conduc aceasta lume. Romania a fost impinsa in jocul acestei mafii si acum va trebui sa joace cum i se cinta de la Brussels, sau mai bine spus, de la Frankfurt (Wall Street-ul Europei) prin intermediul Brussesls-ului.
ApreciazăApreciază
Si la Frankfurt de peste ocean.
Doar se zice: daca Dow Jones tuseste, Dax-ul stranuta.
ApreciazăApreciază
strigo
Nu stiu cite ajutoare primim noi de la americanski, dar n-ar fi exclus ca BaSecu sa-l pupe-n cur si pe Obamez, ca de, nu se stie nicio data cind va cadea in disgratia Führer-ului si atunci o relatie transatlantica nu i-ar prinde rau. Caci daca exista un lucru pentru care BaSecu merita sa fie apreciat, e ca isi vede propriul interes mai bine ca oricine.
ApreciazăApreciază
Politica…
ApreciazăApreciază
stiu ca n-ai nimic personal cu mine, e o dezbatere de idei, de principii! 😀
ApreciazăApreciază
cool
Asta e bine, dar nu pot sa-ti ascund faptul ca suportul tau acordat jigodiei din Cotroceni ma surprinde in mod neplacut.
Dar la urma urmei si antinevralgicul are gust neplacut si cu toate astea, face bine…citeodata 😆
ApreciazăApreciază